POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ | Dragusanul.ro - Part 54

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bănila pe Ceremuş

Vladimir de Repta – desen de Radu Bercea

 

BĂNILA PE CEREMUŞ. În 7 mai 1555, când Alexandru Lăpuşneanu întărea nepoţilor lui Danco Banilovschi, Fedco şi Maruşca, copiii Magdei Banilovschi, şi verilor lor, Alexandru şi Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, câte o jumătate din satele Bănila pe Ceremuş, Lucavăţ şi Igeşti, reconfirma existenţa unor localităţi vechi, frământate de zvârcolirile vremurilor.

 

În 8 februarie 1595, Ilie, vătaf de Barbeşti, şi Fădor Orbul, îşi disputau nişte părţi din Hluboca şi din Bănila pe Ceremuş, dar s-au împăcat prin cedarea unor părţi din Şişcăuţi, care aparţineau lui Fădor Orbul, vătafului Ilea.

 

În 8 martie 1641, se întărea uricul prin care „Petrea, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpărau, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca.

 

Bănila însemna un vechi sat răzăşesc, aşezat pe malul drept al Ceremuşului, între Milie şi Văşcăuţi, proaspăt ieşit din indiviziune, deşi părţi de sat şi de moşie vor mai fi disputate între răzeşi, unii dintre ei ajunşi, între timp, printre boierii de frunte ai Moldovei, precum Isar de Călineşti, care avea să revendice, în 29 iulie 1649, la Divanul lui Vasile Lupu, „partea care i se va alege” din Bănila. Alţi răzeşi bănileni, precum Ilea din Bărbeşti, deveniseră răzeşi şi în alte sate, pe locurile lăzuite de ei sau prin pătrunderea în răzeşii existente, prin căsătorie. Ilea disputa părţi din Bănila, în 8 februarie 1595, cu Fădor Orbul, asupra dreptăţii urmând să decidă starostele de Cernăuţi, Sidorie.

 

În 23 aprilie 1652, Bănila se împarte între Ştefan Rugină şi fraţii Cucoranul, dar jirebiile răzeşeşti încă mai există şi vor supravieţui în timp, răzeşii transformându-se, încetul cu încetul, în mici boiernaşi, care îşi lucrează pământurile cu iobagi, aduşi de prin ţările vecine.

 

În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, cumnaţilor ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, le revene „din giumătate de sat Banila, din partea de sus, a şes parte”.

 

Nicolai Gafenco, fiul lui Dumitraşco Gafenco şi al Mariei Rugină, sora lui Pavel Rugină şi fata lui Ştefan Rugină şătrar şi al Nastasiei, fata lui Isac de Sinehău, obţinea uric de la Divanul lui Matei Ghica Vodă, în 31 august 1655, pentru a patra parte din Bănila.

 

Preot al satului, prezent, în 21 august 1687, la o hotarnică, era un oarecare Anton.

 

În 2 aprilie 1700, Gheorghe Isar, urmaşul lui Isar din Călineşti, vindea medelnicerului Constantin Turcul (străbunul zvăpăiatului neam Turculeţ) „a şasea parte din a treia parte” din sat, cea pe care „a cumpărat-o părintele meu, Isar, de la Vasile Postelnicescul”. Ulterior, adică în 12 iulie 1712, Gheorghe şi Mierla Isar vindeau lui Constantin Turcul şi „lazurile la pârâul Crivăţ, zise ale Petreştilor”, după numele unui Petrea, care tăiase pădurile prin acele locuri.

 

În 14 octombrie 1740, satul Bănila a fost împărţit între Miron Gafenco, Moise Cucoranul, Tănasie Ţintă şi alţi răzeşi, Miron Gafenco, vornic de Câmpulung Rusesc, nepot de soră (Maria) al lui Pavel Rugină, obţinând, împreună cu fratele său, Dumitraşco, uric pentru jumătate de sat, în 22 iulie 1768.

 

În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, şi Gafiţa, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primesc a şasea parte din tot satul Bănila şi a cincia parte tij în Bănila din tot satul.

 

Tănasie Ţintă, care stăpânea o parte din Bănila, a dăruit-o, cu vecini şi lazuri, schitului Berejniţa, zidit de Isac Cocoran, iar daniei din 26 mai 1748 i-au fost martori protopopul Gligorie din Bănila, vornicul Bănilei pe Ceremuş, Cotaşco, Constantin Cocoran şi Vasilie Grierosu.

 

În 11 iunie 1754, fraţii Nicolae şi Dumitraş Gafenco obţin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părţile lor de moşie din Bănila, jumătate de sat, cea care aparţinuse lui Rugină şi surorii lui, Maria, mama fraţilor Gafenco.

 

Fostul vornic al Bănilei, mazilul Cotaşco, avea să se jeluiască la Divan, în 26 martie 1774, împotriva căpitanului de cazaci Tarasie Cocoran, care colonizase cu cazaci sfertul de sat pe care el, Cotaşco, îl primise drept zestre a jupânesei Nastasia, fata lui Gheorghe Cocoran.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bănila de Jos, moşie a lui Nicolai GAFENCO, „63 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Iacob, 1 mazil, Nicolai GAFENCO, 3 argaţi ai lui Nicolai GAFENCO, Vasilie DRĂGAN, Hrihor CHISĂLIŢĂ şi Mihail PRICOPCIUC, 6 ţigani, Ivan, Toader, Anton, Luca, Dumitru şi Hlihor, 2 jidovi, Froim şi Herşko, 5 văduve, Maria, Iliana, Aniţa, Vasâlina şi Paraschiva, şi 45 birnici, şi anume: Dumitru COLOTILĂ vornic, Andrei BEŢINCO vătăman, Simion HUŢUL vătăman, Vasilii morar, Iacob COZARIUC, Ivan SABCA, Giorgie COLOTILĂ, Ivan COZA, Vasili MANDRIC, Petre TEMHUN, Iacob ZAHARIICIUK, Nichita COSTAŞ, Iacob MOISUC, Ivan MARISACO, Mihail HAVERIŞCA, Pricop COSTINIC, Ştefan MANDRUC, Gavril MACOVEICIUK, Ivan BOTNARIUC, Alecsa CĂZACUL, Andrei MOMITCO, Ivan MOISA NICOLENKO, Nichita ŞEMENIC, Petre NICOLENKO, Mihail COZORII, Mihalachi FOCIUC, Matei BĂRĂZUN, Vasile RĂDULIAC, Ivan MARCON, Fedor NEZNOC, Toader RADOLENKO, Petre NAHAICIUK, Andrei ciobotar, Marco MOISA, Andrei morar, Palii HOLIC, Ivan BALVAS, Timofei CIORNEI, Simion pânzariul, Palii CRÂTACU, Hlihor COŞUMAN, Ştefan COŞUMAN, Pricop BILAVA, Alecsa NEMITCO şi Toma BĂLAVAS.

 

În Bănila de Sus, moşie răzeşească, existau 79 case, cu 2 popi, Giorgii şi Gligori, 2 dascăli, Tănasă diacon şi Ivan dascăl, 3 ruptaşi, Costaş CUCORAN, Gavril sin ego (deci fiul lui Costaş Cucoran) şi Toader ruptaş, 4 jidovi, Iancul, Iţko, Froim şi Moşko, şi 68 birnici, adică: Ştefan PRICOCICO, Ivan MERDACO, Alecsa HUŢUL, Ivan RADUL, Iacob LOTIN, Iurii sin CARPU, Hrihor zet CARPU, Petre sin CARPU, Oleksa RONISCHII, Ivan RONISCHII, Andrei DIACONENKO, Ştefan ANDRU, Vasile sin ego, Istrate ANDRU, Marco ANDRU, Mihail ZARULĂ, Tănasă ZARULĂ, Hrihor DEZUR, Nicolai MIGLII, Ostafii IVANCIUK, Ivan băjenar, Ivan băjenar, Andrei botnar, Petre sin CARPU, TIŢCO teslar, Ştefan sin TIŢKO, Hrihor sin morar, Iacob brat ego, Ştefan botnar, Ion botnar, Petru ANTONICU, Hrihor BIICIUK, Vasili BEZERECICA, Ştefan morar, Dumitru MELNIC, Sămen MĂZANUL, Matei MARISCO, Ilie botnar, Vasilie MAROSAC, Hrihor STRENICA, Vasili CHIIVA, Hrihor CHIIVA, Chirilo HRAB, Vasili scutariul, Vasili DODIŞ, Andrei SĂRIDOCO, Simion CIORNEIE, Onisko MELNICIUK, CARPU morar, Iurii FINIUC, Sămen zet MARCO, Sămen FINUC, Hrihor DROŞ, Vasili DROŞ, Ivan MOROZ, Timofei MOROZ, Vasili COLOTILĂ, Roman KODILKA, Dumitru GEORGIICIUK, Ivan SCUTARENKO, Ivan KOBILKA, Ilie HLIHORIUK, Ivan ciobotariul, Mihail BORCHIZA, Vasili sin COBÂLCĂ, Hrihor OGORA, Ivan TODOSII şi Hrihor GRĂPINA.

 

În 1774, când vin austriecii, Bănila de Jos, cu Slobozia Bănilei, avea 1 mazil şi 82 ţărani, iar Bănila de Sus, 5 mazili, 4 popi şi 105 ţărani. La începutul aceluiaşi an, în 26 martie, Costaş de Bănila şi Tarasie Cucoranul îşi dispută moşia, obţinând, fiecare, câte o a opta parte de sat, iar Cucoranul, care va revendica, în 5 februarie 1782, şi şaisprezecimea lui Tănase Ţăntă, îşi colonizează moşia lui cu cazaci.

 

În 25 aprilie 1783, Dumitraş Gafenco revendică jumătatea de sat moştenită de la bunicul său, Dumitraş Gafenco, fiul lui Ştefan Rugină. Tot atunci, Gheorghe Lenţa, Iordachi Ciolpan şi Toader Mălai declară, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, că stăpânesc împreună un sfert din satul Bănila pe Ceremuş. Toader Mălai şi egumenul schitului Berejeniţa revendică o optime, iar Iacob conte de Logoteti (ginerele lui Leon Imbault) – a douăsprezecea parte din sat, în vreme ce Constantin „care-şi zice Cocoran”, deşi este doar „feciorul popii Gheorghe”, vrea şi el o a douăsprezecea parte.

 

În 14 februarie 1789, pătruns în obşte printr-o mezalianţă, contele Iacob Logoteti arendează partea lui de sat, inclusiv cea cumpărată de la Panaite Stroescul, cu 400 lei, evreului Iosel Schwender. Partea de sat care aparţinuse lui Miron Gafenco este împărţită, în 23 mai 1793, între copiii lui Nicolai şi ai Nastasiei Gafenco, Andrei şi Vasile.

 

În 8 aprilie 1797, Aniţa şi Mihalachi Răut vând soţilor Zoiţa şi Ioniţă Volcinschi 1/24 din Bănila, iar în 2 noiembrie, Ioan Zota dăruieşte copiilor săi, Vasile, Maria, Catrina şi Aniţa, părţile sale de moşie. Un an mai târziu, în 24 mai 1798, ei îşi înzestrează cu părţile sale din Bănila fiica, Odochia, care se căsătorea cu Gavril Borşan.

 

După anul 1800, boierii noştri, deveniţi elită germanizată sau polonizată, continuă, ca şi odinioară, să se joace cu oameni şi moşii. Iohann Turkul, fiul lui Elias, vinde fratelui său, Anton von Turkul, partea din moşie pe care o moşteneşte, în 10 octombrie 1801. În 19 ianuarie 1802, văduva lui Ioan Cucoranul, Maria, îşi înzestrează cu părţile sale fiica, Nastasia, jupâneasa lui Condorachi Pătraşcu. Şi, în sfârşit, în 23 mai 1823, Vasile Lenţa, fiul lui Grigore, dăruieşte nepoţilor săi, Alexandru şi Vasile, partea de sat moştenită de la mama sa, Maria, fata lui Constantin Tăutul.

 

Fondul Religionar, care stăpânea o parte din moşia Bănilei (puteau rămâne cuvioşii propagandişti ai averilor din cer şi fără o halcă din moşia Bănilei?), vinde prin licitaţie, pentru 13.064 guldeni, moşioara aceea lui Vasile Gafenco.

 

În rest, ca şi până atunci, nu s-a prea întâmplat nimic, cu excepţia faptului că, în 21 decembrie 1857, s-a născut, la Bănila pe Ceremuş, teologul Eugen A. Kozac, probabil urmaş, cum o sugerează şi numele, al cazacilor colonizaţi, în 1774, de Tarasie Cucoranul.

 

În 1843, cele trei biserici ale Banilei pe Ceremuş, „Ober” (de Sus, cu 1.319 enoriaşi), „Unter” (de Jos, cu 1.132 enoriaşi) şi Slobozia Banilei (641 enoriaşi), toate aflate sub autoritatea patronală a lui Stephan von WASSILKO, erau slujite de parohul Theodor SLUŞANSCHI, respectiv de administratorul Vasile VASILOVICI şi, în Slobozia, Grigorie VELEHORSCHI. În 1876, când drepturile şi responsabilităţile patronale erau exercitate de Ioann şi Michael BOHOSIEWICZ, parohia Banilei pe Ceremuş, cu 3.296 enoriaşi, era slujită de parohul Wassilie CHARINOWICZ şi de preotul Constantin DANILEVICI, la Slobozia Banilei, care avea doar 669 enoriaşi, slujind parohul Theofil KOSSOWICZ (numele este tăiat cu creionul, de un probabil cunoscător, în sursa citată). În 1907, drepturile şi responsabilităţile patronale erau exercitate de Anna, Iulia şi Emil de BOGDAN, de Ioan, Kazimir, Tadeus, Romania, Jadwiga, Helene, Stanislawa, Ludwiga şi Michael de THEODOR, de Theodor, Zacharias, Ioan, Josef şi Bogdan ai lui Peter BOHOSIEWICZ, de Maria DEBINSCHI, de Maria KOSINSKI şi de evreul Moses Josef HERMES. Paroh era Konstantin DANILEWICZ, născut în 1847, preot din 1873, paroh din 1877, preot cooperator era Kornel ANDRIJCZUK, născut în 1862, preot din 1899, iar cantori, angajaţi în anul 1900, erau Emilian CZERNIAWSKI, născut în 1860, şi George TOFAN, născut în 1876.

 

În Banila pe Ceremuş funcţiona o şcoală cu 5 clase din 1856[2].

 

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa” [3].

 

În 1890, Bănila pe Ceremuş avea 4.479 locuitori, dintre care 818 evrei, doi preoţi (Vasile Charinowicz şi Samuil Simionovici), patru învăţători (Vasilie Stefiuc, Ladislaus Kukielka, Sigismund Scholz, Ios. Zukowska), un primar rutean (A. Ciornocoza) şi un cantor bisericesc (I. Popovici).

 

O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Vasile CHARINOVICI, paroch şi protopresviter în Banila rusească”, menţionează, printre familiile comunei, pe: soţii Alexandru şi Carolina VLAD, Vasile STEFIUC, sergentul major Emanuil MIRĂUŢĂ şi soţia sa, Elena, Anton SLAVIC, Osia FINGERHUT, Wenzel MACEK, preotul ajutător Dionisie CHISILEVSCHI, George ILCIUC LINEŢCHI şi cantorul Ion POPOVICI[4].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bănila Rusească (Ruskij Banyliw) comună, rurală, districtul Vij­niţa, aşezată pe malul drept al Ceremuşului, între Milie şi Bănila-Slobozia. Suprafaţa: 21,34 km p.; po­pulaţia: 4.673 locuitori ruteni, relig. gr. or., şi ceva izraeliţi şi germani. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 4.296 locuitori, şi satul Berezniţa (Berejniţa, Bereznica, sat, pendinte de comuna rurală Bănila Rusească, districtul Vijniţa. Are 377 locuitori ruteni şi o biserică filială, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, ce ţine de biserica parohială din satul de reşedinţă; o parte din enoriaşi, însă, ţine de parohia din Milie, districtul Vijniţa). E străbătută de drumul dis­trictului Văşcăuţi-Vijniţa şi de linia ferată locală Nepolocăuţi-Vijniţa, la care este staţie. Are un oficiu poştal, o şcoală po­pulară, cu 4 clase, şi 2 biserici, una parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în satul de reşedinţă, şi alta fi­lială, în satul atenenl Berezniţa. Se împarte în două: Bănila de Sus şi Bănila de Jos. O parle din Bănila de Jos apar­ţinea, la 1776, mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, iar cea1altă parte, lui Nicolae Gafenco. Bănila de Sus aparţinea lui Costaşco Cioranu. În această comună se gă­sesc 2 fabrici de spirt, un ferestreu mare şi o casă de eco­nomie populară. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu prăsila de vite. Comuna posedă 2.443 hectare pământ arabil, 628 hectare fâneţe, 37 hectare grădini, 143 hectare izlaz, 1.129 hectare pădure. Se găsesc 197 cai, 1.364 vite cornute, 845 oi, 678 porci şi 206 stupi. Bănila Rusească, moşie, cu ad­ministraţie particulară, distric­tul Vijniţa. Suprafaţa: 31,48 km p.; po­pulaţia: 158 locuitori, ruteni, izraeliţi şi poloni”[5].

 

În 1910, Bănila pe Ceremuş încă se număra printre „comunele răzăşeşti de categoria 3: Banila rusască, Ispas, Milie, Vijniţa, Zamostie, Carapciu pe Ceremuş, Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Văscăuţ pe Ceremuş, Staneşti de jos pe Ceremuş, Staneşti de sus pe Ceremuş, Barbeşti, Costeşti, Cabeşti, Comareşti, Panca, Jadova, Nepolocăuţ, Piedecăuţ, Revacăuţ, Berhomet pe Prut, Ivancăuţ, Hliniţa, Valeva, Cuciurmic, Verbăuţ, Horoşăuţi, Boianciuc, Babin, Vasileu, Samuşin, Cincău, Culeuţ şi Repujineţ. Afară de aceasta, se află singurite familii răzeşeşti, împrăştiate în întreaga ţară, în felurite stări şi servicii.  În părţile cele rutenizate există şcoli rutene. Mazilii şi răzeşii sunt, după lege, constrânşi a trimite copiii lor la aceste şcoli” [6]. După Unire, la Bănila pe Ceremuş, unde existau doar cabinete de lectură ucrainean şi polon, a fost înfiinţată, drept ironie a sorţii, şi o filială a Societăţii mazililor şi răzeşilor moldoveni.

 

1911: „În 28 ianuarie 1911 a răposat Ştefan de Repta, consilier guvernial şi fost director al gimnaziului gr. or. Din Suceava… Ştefan de Repta era originar din Bănila Rusască şi coborâtor dintr-o veche familie moldovenească, pe care o aflăm în analele omagiale din Bucovina de la 1777 ca Râpta” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 6, Anul I, 12 februarie 1911, pp. 17, 18).

 

În 1916, a murit pentru Bucovina şi „Atanasie a lui Ioan Ivoniac, născut în Banila pe Ceremuş, la 14 octombrie 1882, luptând pe frontul italian şi rănit fiind grav de un şrapnel, să fi murit într-un spital din Triest, la finea lunii august 1916. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Nastasiei Ivoniac, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [7].

 

În 1919, din „Comisiunea agrară de ocol Văşcăuţi” făceau parte şi „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: N. Bohosievici, proprietar mare, Banila pe Ceremuş”, dar şi ţăranul „N. Cozman, agricultor, Banila pe Ceremuş” [8], ca locţiilor.

 

Stabiliţi de multă vreme la Bănila pe Ceremuş, evreii au dinamizat viaţa economică a zonei din graniţa cu Polonia. Inginerul Schlomo Geller construise o modernă fabrică de cherestea. Ultimul rabin al Bănilei, The rabbi of Rus-Banila, Rabbi Berisch Reimann and his son Elieser and family died on the way to Transnistrien.Berisch Reimann Elieser, a murit, împreună cu familia, pe drumul deportării în Transnistria. Alţi 263 evrei (170, conform surselor ucrainene) au fost ucişi,  în iulie 1941, de brigăzile ucrainene şi de locuitori ucraineni ai satului, conduşi de Ioan Colodelo şi de Alexe Mateiaş, fiind îngropaţi, în gropi comune, în cimitirul evreiesc. În lagărele din Transnistria au murit 70 evrei din Bănila pe Ceremuş.

 

Personalitatea simbol a satului Bănila pe Ceremuş este Vladimir de Repta (1841-1926), vicar general (1896-1902), episcop de Rădăuţi (1899-1902) şi Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei (1902-1924).

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 452

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 23, 1876 p. 96, 1907 p. 72

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 22/1891, p. 6

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bănceşti

 

BĂNCEŞTI. Numit, de-a lungul timpului, Bărăuţi, Bancouţi, Bătăcăuţi, Bancăuţi, satul Bănceşti, din vecinătatea Siretului, beneficiază de atestare documentară din 24 februarie 1437, când fiii lui Alexandru cel Bun, Ilie şi Ştefan Voievozi, dăruiesc lui Ioan Jumetate satele Bătăcăuţi şi Muşineţ.

 

Peste aproape două veacuri, în 21 septembrie 1635, Dumitraşco, mare armaş, primeşte întăritură de la Vasile Lupu Vodă pentru „satul Bănceşti… cu casă, pomet şi loc de fânaţ”, cumpărat, cu 300 taleri de argint, de la Vidraşco, nepotul lui Coste vameş, şi de la jupâneasa Nastasia.

 

În 12 ianuarie 1680, Ştefan Petriceicu dăruieşte „satul Bănceşti, cu eleşteu, mai sus de târgul Siret”, mănăstirii Sf. Onufrei, care va ceda proprietatea sa mănăstirii Putna, în împrejurări necunoscute, egumenul Putnei jeluindu-se lui Grigore Ghica Vodă, în 1 aprilie 1740, că-i este împresurată moşia Bănceşti de către sireteni.

 

În 1708, Mihai Racoviţă Vodă întărea „satul Banceşti, mai sus de târgul Siret… cu grădină şi prisacă” mănăstirii Sf. Onufri.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la „Onofreiu” şi Bănceşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „36 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 3 femei sărace, 1 nevolnic şi 31 scutelnici ai mitropolitului Iacob Putneanu.

 

În 1774, satul Bănceşti era un cătun al satului Văşcăuţi pe Siret, împreună cu Muşeniţa, Slobozia şi Perjul, cele patru cătune având câte maximum 10 bordeie ţărăneşti. Recensământul lui Spleny, din 1775, nu menţionează, totuşi, Bănceştii, satul fiind mai curând o moşie, decât un sat ca atare.

 

În 14 aprilie 1784, Dositei Herescul, episcopul Bucovinei, arendează, pe patru ani, pentru 80 lei pe an, meseriaşului siretean Gheorghe Matei „două cârciume, una în satul Onufrei şi alta la drumul Sucevei, lângă Bănceşti”, dar şi „15 fălci de iarbă în Bănceşti, ca să-i facă fân” episcopiei.

 

În 1843, parohia Bănceşti era arondată celei din Muşeniţa, slujită de parohul Ştefan GEORGIAN, care avea, în cele două sate, 469 enoriaşi. În 1876, parohia, cu 1.108 enoriaşi, cuprindea satele Sf. Onufrei, Mănăstioara, Bănceşti şi Drăguşanca sau Drăguşeni, paroh fiind Ioan SIRETEAN. Aceiaşi structură a parohiei (comună bisericească) se păstra şi în 1907, când Bănceştii şi Sf. Onufrei foloseau biserica schitului, construit, în anii 1672-1673, de Ştefan Petriceicu Vodă, dar în Bănceşti exista o biserică, zidită de Mihail de CUPARENCU, în 1855 şi restaurată în 1889. Paroh era Averchie MACOVEI, născut în 1856, preot din 1883, paroh din 1903, iar cantor, angajat în 1900, Eugen GEORGIAN, născut în 1864.

 

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[2].

 

O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Sf. Onufrei, din 1875[3].

 

În februarie 1894, îndemnaţi de preotul Nicolai TUTUESCUL, locuitorii satului Bănceşti au jurat, în biserică, „să nu beie rachiu”, întocmind şi o listă cu semnături, importantă şi ca mărturie despre locuitorii de atunci ai satului, aceştia fiind: George, Dimitrie, Ilie, Zaharie, Vasile, Petru, Ştefan, Michail, Ioan, Grigorie, Gavril, Maria şi Ana BANCESCUL, Ioan şi Dimitrie SCRIPCARIU, Pentelei, Laurentie, Ioan, George, Marta, Constantin şi Michail COROLIUC, Gavril, Ştefan şi Ana TURCULEAC, Constantin şi George BREABĂN, Michail, Meletie, Vasile şi Eufrosina PARASCAN, Pavel, Dimitrie şi Nicolai CĂRŞMARIU (probabil feciorii sireteanului Gheorghe MATEI), Calistru, Vasile şi Toader ORĂNDOVICI, Vasile MASEPIUC, Nicolai DVORA, Loghin MOLDOVAN, George ROTARIU şi Ilie URSACHI[4].

 

O altă colectă, din 1902, pentru Palatul Naţional din Cernăuţi, încredinţată preotului din Sf. Onufrei (pe atunci, corp comun cu satul Bănceşti), Nicolae TOTOESCU, menţionează, în Bănceşti, pe: Parascheva CUPARENCO, George ORENDOVICI, Vasile BANCESCUL, George PARASCAN, Mihai BANCESCUL, Calistrat ORENDOVICI, Zaharie BANCESCUL, Constantin BANCESCUL, Zaharie alui Ştefan BANCESCUL, Ştefan TURCULEAC, Ştefan BANCESCUL, Vasile ORENDOVICI, Laurentie BĂRBUŢĂ, Ioan COROLIUC, Antonie MOLDOVAN, Dumitru BĂRBUŢĂ, Pavel CÂRŞMAR, Zaharie DANELIUC, Toader SOCOLIUC, Ştefan BĂRBUŢĂ, Longhin MOLDOVAN, Petrea BABIUC şi Maria BABIUC, iar din Sf. Onufreiu, pe Constantin de GALER, Eugenie GHEORGHIAN, Vasile FEDORCIUC, Panteleimon BREABĂN, Dumitru PALAMAR, Maria GHEORGHIAN, Ion AGAPI alui Luca, George BUCEVSCHI, George alui Andrei PALAMAR, Grigori BREABĂN, Ioan alui Vasile BODNAR, Ştefan URSACHI, Anghelina BREABĂN, Ion alui Ştefan BREABĂN, Mihai PALAMAR, Dionis SPORI, Alexandru BREABĂN, Ştefan POPESCUL, Ştefan alui Ionică URSACHI, Nistor BIGHEI, Leontina BIRĂU, Dumitru BREABĂN, Isachi BREABĂN, Mihai BREABĂN, Onufrei MELNEC, Ştefan BANCESCUL, Ştefan AGAPI, Vasile BANCESCUL, Dumitru POPESCUL, Iacov BODNAR, Sava GHEORGHIAN, Toader BODNAR, Titus BIGHEI, Mihai PLEŞCA, Toader MOCREI, Ioan alui Alexandru URSACHI, Alexandru URSACHI, Iftimie POPESCUL, Petru alui Luca AGAPI, George AGAPI, Ştefan BUCEVSCHI, Dumitru URSACHI, Ilie MOCREI, Constantin BREABĂN, Dochiţa FURNICĂ, Ioan BUCEVSCHI, Leon BUCEVSCHI, Onufrei FURNICĂ, Simeon BIGHEI, Toader POPESCUL, Ştefan GORAŞCIUC, Toader AGAPI, George GHEORGHIAN, Vasile HUMENIUC, Ilie ANDRONICIUC, Constantin HUMENIUC şi Axenia BODNAR[5].

 

1910: Printre comunele răzăşeşti de categoria I, „se numără comunele: Muşeniţa, Banceşti, Botuşeniţa, Gropana, Igeşti, Ropcea, Banila moldovenească, Budeniţ, Broscăuţul-vechi, Cireş, Davideni şi Nouă-suliţe” [6].

 

1920: „Deciziune de expropriere No. Ag. 281/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 425, Bănceşti, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene şi corpul rustical fasc. No. 501 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Bănceşti, în suprafaţă de 16 ha 65 a 40 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenii definitivă” [7].

 

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[8]: Băncescu Aurom, comuna Bănceşti, media 8,00”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[9], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Orendovici Viorica, de la Vicov Sus, Laura, la Bănceşti”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 338

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 37, 1876 p. 33, 1907 p. 134

[4] DEŞTEPTAREA, Nr.5/1894, p. 38

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 6/1902, p. 3

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[8] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[9] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Balcăuţi

 

BALCĂUŢI. Balcăuţii, sat atestat sub numele de „Balinţi pe Siret”, în 7 iulie 1430, a fost moşia lui Ioan Jumetate (Oană Jumătate – n. n.), moştenit de unul dintre feciorii săi, Mândrul, la împărţeala între fraţi, la care au mai participat Jurju şi Ştiful.

 

În eforturile sale de a-şi înzestra noua ctitorie, mănăstirea Putna, Ştefan cel Mare cumpără satul Balcăuţi, în 10 septembrie 1471, cu 120 zloţi tătărăşti, de la Oană, fratele lui Alexa spătar. Alexa cumpărase, la rândul lui, satul de la Iurghici, care-l primise danie, pentru slujbă credincioasă, de la tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea.

 

Odată intrat în iobăgie călugărească, satul se anonimizează, singurele mărturii fiind cele care se referă la conflictele cu megieşiile, precum cel din 10 ianuarie 1739, provocat de răzeşii din Botăşinţa şi din Rudeşti, care împresuraseră o bucată de loc din hotarul Balcăuţilor, iar egumenul Putnei, vigilent cu bunurile pământeşti, s-a plâns domniei, Grigore Ghica Vodă trimiţându-l pe Miron sărdarul în cercetare.

 

Hotarnica Balcăuţilor, făcută de Vasile Buhăescu, în 1762, în baza hotarnicei din 12 iunie 1745, cuprinde următoarele repere toponimice: Drumul Iancului Voievod, Balta rotundă, pârâul Balcăuţilor, dealul Obcina, hotarul Calafindeştilor şi Botoşeniţei, Pădurea lungă către Siret, hotarul Rudeştilor, târgul Siret, bucata din hotarul târgului Siret dăruită de Ştefan Petriceicu mănăstirii Sf. Onufrei, zăgazul domnesc, zăganul lui Lazăr, drumul către Suceava.

 

În 1774, satul era o selişte pustie, pe care mănăstirea Putna o arendează, în 16 octombrie 1784, unor lipoveni.

 

În 1780, satul avea 113 familii lipoveneşti, dar o parte dintre acestea se mută în alte selişti pustii, în vecinătatea lipovenilor din Balcăuţi aşezându-se, în 1786.

 

În 1784, conform unui raport al auditorului raionului Siret al administrației de stat, din 8 aprilie 1784, optsprezece familii de maghiari din Moldova, care veniseră în Moldova la îndemnul mănăstirii Putna, s-au stabilit la Bălcăuţi, lângă Siret. Ulterior, această moșie a fost luată în considerare pentru așezările maghiare planificate la acea vreme și adăugată, ca așezarea motivată, sub numele maghiar Laudon-Falva. Colonizarea Bucovinei în ţinutul Siretului a continuat, în martie 1786, cu 52 de familii maghiare din Moldova, în special din satul Bălineşti, familii care s-au mutat cu vitele și cu alte obiecte în Bucovina. Li s-a acordat permisiunea de a alege un loc, unde să se stabilească, pe moșii mănăstireşti, și, în acest scop, au trecut prin ţinuturile Siret și Suceavă, optând pentru a se aşeza la Dorneşti”[1]. În nota de subsol, Friedrich Raimund Kaindl adaugă: „La 25 septembrie 1785, Enzenberg raportează că „noul sat Laudonfalva, numit anterior Bălcăuţi”, este format din „coloniști veniţi din Moldova”.

 

„Dacă Laodonfalva mai poartă astăzi un nume maghiar, fără ca maghiarii să fi trăit vreodată aici, pe de altă parte o colonie maghiară a existat, într-un alt loc, deși doar pentru o perioadă scurtă de timp, fără a-i da un nume maghiar. Încă din 4 octombrie 1785, Bădeuţi a raportat că o întreagă așezare secuiască, formată din 30 de familii calvine, ar fi gata să vină în Bucovina, imediat ce își vorr fi consumat proviziile de iarnă. De fapt, au venit 40 de familii, la Suceava, în mai 1786, și au fost găzduite, inițial, în vecinătate, la Şcheia. Întrucât nu doreau să se despartă unii de alţii, a trebuit, din nou, să se găsească o așezare. Deoarece mulți locuitori ai satului Rarance, care, ca și regiunea Joseffalva, aparținea mănăstirii Slatina, din Moldova, și se află în nord-estul Bucovinei, în 10 mai 1786, Beck a sugerat trimiterea maghiarilor acolo unde ar avea propria comunitate şi s-ar putea forma, fără a provoca, „disciplină și reticență”, datorită credinței lor”. „Întrucât această zonă era în special în pericol, din pricina vecinătății Hotinului, la izbucnirea războiului ruşilor cu turcii (1788-1790), coloniștii au părăsit ţinutul și s-au mutat în Hadikfalva, Istensegits și Andreasfalva, unde au ocupat terenurile abandonate de către cei ce plecaseră în Moldova. Deci maghiarii reformaţi s-au împrăștiat în aceste așezări”[2].

 

În 1843, parohia din Balcăuţi, cu 735 enoriaşi, avea un preot administrator, pe Vasile BACINSCHI. În 1876, parohul Ioan HOSTIUC păstorea peste 1.164 enoriaşi. Biserica din Balcăuţi, restaurată de Maria SCHIRM, în 1876, era slujită, în 1907, de parohul Ioan HOSTIUC, născut în 1839, preot din 1866, paroh din 1871, cantor fiind Epifanie BACINSCHI, născut în 1873, angajat cantor în anul 1900.

 

În 1869, Bălcăuţi făcea parte din administrarea districtului Siret, împreună cu „Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[3].

 

O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Balcăuţi, din 1882[4].

 

În 1890, Balcăuţii aveau 1.158 locuitori. Preot era Ioan Hostiuc, iar cantor bisericesc, Vasile Casparovici. Primarul se numea Ilie Odoviciuc, iar învăţătorul, Ilie Lăcustă.

 

În 1906, la serata „Junimii” de la Palatul de bere din Siret, participa şi arhipresviterul stavrofor „dl Ioan Hostiuc din Bălcăuţi”[5]; care urma să împlinească „40 de ani de preoţie”. „Una din cele mai frumoase opere a muncii sale este netăgăduit Internatul de băieţi români, Şcoala română şi Societatea damelor române din Siret. Iniţiatorul şi sufletul acestor focare româneşti, care cu mâna plină a dat şi dă din averea sa, agonisită prin muncă şi cruţare, pentru progresul lor, e protopresviterul Ioan Hostiuc”, onorat cu „16 decrete de laudă şi recunoştinţă din partea Consistoriului”. Biografia: „S-a născut în vechiul oraş Siret, la 6 iulie 1839, unde tatăl său, Constantin, a fost preot pe atuncea. A studiat gimnaziul în Cernăuţi şi a trecut examenul de maturitate în 1861, la Blaj, în Ardeal. După terminarea studiilor teologice s-a căsătorit, în noemvrie 1866, cu Cleonica Tomiuc, din care căsătorie i-a rămas un fiu, Constantin, actualul secretar la Dieta ţării. În decemvrie 1866, a fost hirotonit în presviter şi trimis ca preot de ajutor la Boian. În 1868, a fost denumit administrator parohial la Uişeşti şi, în anul 1869, dat, tot în aceeaşi calitate, la Bălcăuţi, unde, după 2 ani, a fost decretat paroh. În anul 1883, a fost înaintat la treapta de exarh şi, la anul 1886, denumit vicar protopresviteresc, în anul 1894, i s-a încrezut conducerea decanatului Siret, în anul 1897, a fost denumit protopresviter districtual şi în anul 1904 i s-a conferit demnitatea de arhipresviter stavrofor, cea mai înaltă distincţiune peutru un protopresviter”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bălcăuţi (Balkoutz sau Laudonfalva), comună rurală, districtul Si­ret, aşezată pe pârâul Horaeţ, spre N.-V. de comuna Botuşeniţa, lângă drumul districtual Suceava-Siret. Suprafaţa 1.301 km p.; popu­laţia 1.386 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este legată de şoseaua prin­cipală Suceava-Siret printr-un drum de ţară. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială „Adormirea Maicii Domnului”, ce are ca fi­lială biserica din Botuşeniţa. Această comună este pome­nită, pentru prima oară, în anul 1470. În timpul deselor răz­boaie, ce au urmat după data aceasta, a fost pustiită adeseori, dar a fost reîntemeiată îndată. În hrisovul din 10 septembrie 1470 se vedea că a fost câştigată, prin intermediul lui Şte­fan cel Mare, de către un anume Oană, care a dăruit-o apoi mănăstirii Putna, în po­sesia căreia a stat până la se­cularizarea averilor mănăstireşti de către guvernul austriac. La 1776, nu era comună, ci numai moşie, cu puţine case, probă că începuse a se des­fiinţa. A fost însă populată din nou, printr-o puternică colo­nie de ruteni, veniţi din Mol­dova, unde formase una din acele resturi de populaţie adusă din Pocuţia, precum se găsesc şi astăzi încă, pe lângă Huşi, Vereşti etc. În 1784-1786, s-a încercat a se face aci o co­lonie de unguri, însă lucrul nu s-a prins. În 1780, a fost unită cu Bo­tuşeniţa şi Gropenile (Gropina). Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.092 hectare pământ arabil, 141 hectare fâneţe, 8 hectare grădini, 19 hectare izlaz. Se găsesc 72 cai, 521 vite cor­nute, 313 oi, 479 porci şi 28 stupi”[7].

 

În 1910, satul Balcăuţi era, în întregime, de limbă slavă.

 

1915: Infanteristul Vasile Petraşciuc, Bălcăuţi, soldat în Regimentul 22 Infanterie, a căzut rănit pentru ţărişoara lui[8].

 

1920: „Deciziune de expropriere No. 289/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 424, Bălcăuţi şi Negostina, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 151 ha 34 a 03 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean” [9], a devenit definitivă.

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[10]: Cernăuţean Gheorghe, tâmplar, domiciliat în Bălcăuţi; Daniuliuc Ilie, fierar, domiciliat în Bălcăuţi; Chitriuc Ioan, fierar, domiciliat în Bălcăuţi.

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Voevodul Balc”, comuna Bălcăuţi, judeţul Rădăuţi.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[11], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Hudicovschi Onofrei, de la Costişa, la Balcăuţi, şi Hudicovschi Olga, de la Costişa, la Balcăuţi.

 

 

[1] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 119

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 268, 269

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 34, 1907 p. 130

[5] Apărarea Naţională, Nr. 8, Anul I, Cernăuţi, miercuri 31 octombrie stil nou 1906, p. 3

[6] Apărarea Naţională, Nr. 28, Anul II, 14 aprilie stil nou 1907, p. 1

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[10] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[11] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bălăceana

 

BĂLĂCEANA. Satul Bălăceana, proprietate a lui Toader vistier, tatăl pârcălabului Petru, a fost atestat documentar în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 43-a biserică, la Bălăceani, cu popă”. În 12 iunie 1624, Miron, nepotul Candachiei, fata pârcălabului Petru, vindea partea lui din „satul Bălăceani” lui Stratulat Dobreţchi ot (din) Bălăceani, pentru 30 de taleri. În 1640, Dobreţchi cumpăra, cu 200 taleri de argint, şi părţile de sat moştenite de nepoatele lui Toader vistier, Mărica, Ghervasia, Teodosia şi Rada – fetele Chindiei, precum şi de Teta, femeia lui Drăghici, fata Cărcănei, adică „giumătate de satu den Bălăceani, partea den sus, dinspre Ilişeaşti, cu loc de masă şi de eleşteu, şi cu pomăt şi lazuri”. În anul următor, în 21 mai 1641, se mai menţionează un nume răzeşesc la Bălăceana, cel al Antimiei, văduva lui Dumitraşco Tureatcă, care primeşte uric de la Vasile Vodă pentru o a şasea parte din sat.

 

Neamul Dobreţchi stăpâneşte moşia până pe la anul 1700, când o cumpără Toader Calmăşul ot Câmpulung, fost pârcălab de Hotin şi tatăl viitorilor voievozi Callimah, de la „Toader Dobreţchi şi de la Gahiţa, fata Cărstii, nepoata lui Dobreţchi”.

 

În 22 mai 1716, Bălăceana este cumpărată, cu 60 lei, de Ionaşco Isăcescul, ctitorul mănăstirii Ilişeşti, care, încă din 21 iunie 1714, încredinţa moşiile sale obştii călugăreşti, cu care populase moşia sa. Dar mănăstirea a fost văduvită de dania din urmă, odată cu stăpânirea rusească, atunci când Simion Tăutul împresurase 40-50 de fălci din moşia Bălăceana, aşa că Sava ieromonah, în numele egumenului Meletie, s-a plâns Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, în 24 decembrie 1791, ignorând faptul că, de cinci ani, averile mănăstireşti fuseseră secularizate.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bălăceana, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „42 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 femeie săracă şi 40 birnici.

 

În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „sat întreg Bălăceanii”.

 

În 1774, Bălăceana avea 54 de gospodării, iar în 1784, 144.

 

La Bălăceana s-au stabilit, până în 27 ianuarie 1778, împreună cu familiile lor, ardelenii Dumitru SOMEŞAN şi Ion SOMEŞAN din Dumitra Mică, Iacob HOFFMANN, Axentie DOBOŞ, Vasile DOBOŞ, Teodor LOLICĂ, Grigorie DOBOŞ, Vasile, Ieremie, Simeon, Alexie, Mihai şi Anton BOCA, Grigore ILIŞOI, Ion, George şi Vasile ŢABA şi Grigore CREŢUL din Ilva Mare, Ioan ŢABA din Feldioara, Procop MIHALI din Ilva Mică, Nichita MOROŞAN din Budeşti, Ion, Toader şi Ioniţă MOLDOVAN, Constantin GRĂSĂU, Toader LEŞU, Ion MIRONEŞ şi Petru şi Silvestru IFTIMIE din Bochia, Vasile RUSU şi văduva Maria IŞI din Budac, Samson şi Petru TOFAN, Ioan a COZMEI, Constantin HERŢA, Gherasim ROMAN, Ieremiţă GHERAZIE, Ioan, Iacob şi Iftimie URECHE, Nicolae SĂLCEL, Mariana LUNCHII, Marcu STRUGAR, Ion TIMOFTEI, Vasile DUBUEAN şi Precop PETRIŞOR din Maier, Ioan ROTAR din Iuş, Alexie ŞIMON din Chirales, Vasile şi Filip MIHALACHE din Rebrişoara, Alexie şi Ioan FIGEŞAN din Figa, Ion MOROŞAN din Moisei, Ion MOROŞAN din Frişu, Dumitru CÂMPAN din Bungard, Ioniţă RUSU, Petru, Iacob şi George TÂRNOVEANU  din Buduş pe Someş, Dumitru NICON şi Vasile ROTAR din Şirling, Toader CROITOR, Ioan HORGA, Anton şi Ieremia SAS, Gherasim şi Ioan FLOREA şi văduva Irina lui GRIGORE, din Leşu Ilvei, Lupu, Ion şi Grigore ŢIPURLEA din Legiu, Vasile, Teodor şi Christă RÂPANU din Râpa de Jos, Maftei UNGUREAN şi Ion MARŞINĂ din Arcălia, Teodor şi Manoli UNGUREAN din Măgheruş, văduva Maria BECHNER din Menifalău, Roman IANUŞCU din Sf. George, Iacob UNGUREAN din Căila şi Gherman POPA din Călan pe Someş.

 

În 1843, biserica din Bălăceana, slujită de parohul George SELESKI, avea 1.475 enoriaşi. În 1876, când parohia număra 2.138, paroh era Leon von ANDROCHOWICZ. În 1907, paroh în Bălăceana era George BOCA, născut în 1853, preot din 1883, paroh din 1905, preot cooperator era Michail JEMNA, născut în 1870, preot din anul 1900, iar cantor bisericesc, angajat în 1904, era Victor JEMNA, născut în 1884.

 

În 1869, Bălăceana aparţinea de „Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni” [2].

 

O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Botoşana, din anul 1884[3].

 

În noaptea de 28 spre 29 iulie 1886, casa preotului Leon de Androchovici din Bălăceana a fost împresurată de 12 tâlhari, care „l-au bătut pe numitul paroh cu cetleie” şi l-au prădat de 6 teancuri a câte 50 florini, 2 teancuri a câte 5 florini, un teanc cu monede de câte 1 florin, 5 sau 6 florini noi de argint, 10 florini în „puişori” de câte 20 creiţari, 4 galbeni găuriţi, 2 galbeni buni, o cutie de lemn plină cu monede diferite, un ciorap în care erau puşi la păstrare 12 galbeni, 2 taleri de la Maria Tereza, mai multe ruble de argint, mai mulţi florini noi de argint şi câţiva „puişori” vechi ungureşti. Cuviosul şi mult prea strângătorul părinte anunţa că „este gata să deie aceluia care va descoperi pre hoţi 100 florini”[4].

 

1887: „În comuna Cucuteni, comuna Leţcani, s-a pripăşit, ca păzitor la vitele posesorului, locuitorul Tănase Hinea, de loc din Bucovina, satul Bălăceana, judeţul Suceava. După o viaţă liniştită, de mai mulţi ani cu soţia sa legitimă, nenorocirea făcu să rămână văduv, cu trei băieţi şi o fetiţă, care era cea mai mică, abia de trei ani. Simţind trebuinţa a da copiilor o îngrijire mai apropiată simţămintelor părinteşti, cu toate că avea în casă pe o soră a lui, se hotărî a se căsători, pentru care scop merse, în vara anului 1886, în Bucovina, la locul său natal. Acolo făcu cunoştinţă cu femeia Sofronia Bandul, văduvă divorţată, în vârstă de 26 de ani, înaltă şi bine făcută, cu faţa rumenă, ochii mari, albaştri, nasul tras, gura potrivită, frumoasă ca tip, urâtă însă prin maniera sa proastă şi aerul sălbatic. Se înţelese cu dânsa a trăi împreună, până la căsătorie, o aduse în ţară, o făcu stăpână peste puţinul său avut şi mamă asupra copiilor lui. Aicea, dânsa făcu cunoştinţă cu sora lui Hinea, care-i spuse că copila seamănă foarte bine mamei ei; afară de aceasta, amicele şi vecinele femeei din întâia căsătorie, venind să mai vadă copii, drăgosteau pe fetiţă, zicând: „Ce bine seamănă mâni-sa!” şi o sărutau în amintirea ei. Dacă dânsele ar fi ştiut la câtă suferinţă expuneau pe biata copilă dezmierdările lor, desigur că nici una nu ar fi vroit a o dezmierda. Aceste dezmierdări, făcute copilei, pentru cuvântul că seamănă mamei sale, produse în Sofronia Bandul o ură aşa de mare contra ei, încât o cuprindeau fiori de mânie, când vedea că a mai rămas încă un tip de la femeia care a avut întâile plăceri ale bărbatalui ei şi îşi revărsa cu prisosinţă toată ura şi înverşunarea contra nenorocitei copile. Nu trecea o zi, în care biata copilă să nu fi fost, de mai multe ori, bătută şi izbită de pat, de părete şi de pământ. Sora lui Hinea intervenea necontenit în favoarea nenorocitei copile, din care cauză Sofronia Bandul mijloci şi obţinu îndepărtarea ei de către bărbatul său, care nu ştia ce se petrecea, fiindcă nu venea pe acasă decât numai pentru a mânca şi apoi pleca iarăşi la vite. Astfel că desele şi barbarele maltratări au făcut că tipul nefericitei mame, care se cintinua în copilă, de un timp, încoace începuse a se veşteji, înclinând către mormânt. Dacă desele lovituri corporale producea necurmată durere, ceea ce însă era mai sfâşietor erau foamea şi frigul, la care era supusă nefericita copilă. Nimic mai dureros şi mai sfâşietor decât a vedea o fragedă copilă că, cu toate loviturile ce i se aplică pe mâini şi pe picioare, pentru a nu se atinge de o bucăţică rece de mămăligă, totuşi durerea foamei fiind mai presus de durerea fizică, caută mititica, în casa tatălui ei, să ia pe ascuns o fărămitură din mămăliga agonisită de dânsul, pentru a-şi susţine viaţa. Îmbrăcată numai în cămăşuţă şi neputând suporta frigul, năzuia a se sui pe cuptor, unde, în loc de a găsi o mamă, care să o primească la sânul ei, găsi o femeie denaturată, o vitregă barbară, care o luă şi o arancă în mijlocul casei, fără a se gândi că-i poate sfărâma vreun membru al corpului. Acest mod de moarte prelungită aduse pe nenorocita copilă în o stare jalnic de descris; faţa-i transparentă, corpul redus la cea mai simplă expresiune a unui sehelet şi căutătura-i stinsă, transmisă din ochii săi mari şi frumoşi, nu se mai îndrepta asupra cuiva, decât pentru a produce milă şi compasiune. Văzând însă Sofronia Bandul că tot se mai ţine puţină viaţă în nefericita copilă, a început, în ziua de 15 ianuarie 1887, a o bate cu un ciomag gros şi a o lovi cu atâta sălbăticie încât i-a rupt un picior şi nu s-a oprit cu loviturile decât când copila şi-a pierdut conştiinţa. La 18 ianuarie, fiindcă copila nu se putea îndestul târâi, a fost din nou bătută, cu un ciomag gros şi cu un fund, astfel că, după vreo trei ceasuri, muri. Instrucţia afacerii fiind terminată, rămâne ca justiţia să se pronunţe”[5].

 

În 1890, Bălăceana avea 2.324 locuitori, păstoriţi de administratorul parohial Theodor Balan şi de cantorul Ambrosie Jemna. Primar al satului era Ioan Sauer, iar învăţători, Alexie Rusu şi Panoria Capstrâmb. În aceeaşi perioadă, se înregistrau la Bălăceana 50 familii de evrei, dar care nu aveau sinagogă, baie ritualică şi şcoală proprii.

 

O listă de subscripţie pentru biserica ortodoxă din Cacica, din noiembrie 1891, susţinută de „Alexie RUSU, învăţător superior din Balaceana” şi de soţia lui, Eugenia, cuprinde următoarele nume de săteni: învăţătoarea Ana RIBICICA, economul Vasile RUSU, Ion HINEA, Ion GROSARIU, Gavril MORARIU, Niculaiu TOFAN, Dumitru alui Mihaiu CIUHAN, Petrea BEMBEA, Mihaiu CIUHAN, Georgi SASU, Anton GROSARIU, Eudochia lui Ilie BANDOL, Tanasi alui Georgi SASU, Maria alui Niculaiu BOCA, Mihaiu CORMUS, Glicheria alui Ambrosie ICUMA, Anisie alui Vasile RUSU, Georgi BOCA, Toader BOZOMALĂ, Vasile IACOBAN, Alexa FLOREA, Nichifor CIUHAN, Agaţia lui Isidor ROŞCA, Eudochia lui Niculaiu BAZGA, Iulia lui Mafteiu DOBOŞ, Palaghia lui Mihai BAZGA, Paraschiva lui Georgi BUSUIOC, cantorul Ambrosie JEMNA, Domnica lui Irimie alui Petru BOCA, Ecaterina lui Toader TĂPĂLAGĂ, Ioana lui Mihaiu FRAIUC, Agapia lui Cirim DUMITREANU, Elisaveta lui Irimie BOCA, Dumitru ŢIPURLEA, Dumitru PETRIŞOR, Georgi ŢIPURLEA, Constantin şi Ecaterina IOMEŞ şi Iacob şi Agapia BABOR[6].

 

Cabinetul de lectură „Bălăceanul” s-a înfiinţat, odată cu o filială a Societăţii cantorilor români din Bucovina „Lumina”, în 1898, sub preşedinţia preotului paroh George Şesan, vicepreşedinte fiind cantorul Ambrosie Jemna, secretar, teologul Mihail Cormuş, iar cassar, Anton Grosariu. Din comitetul de conducere mai făceau parte învăţătorul Alexie Rusu (bibliotecar), Michail Cormuş (controlor), Nicolai Buliga (econom) şi membrii comisiei revizuitoare, Vasile Rusu, Dumitru Busuioc şi Luca Boca, în „juriul de arbitriu” activând Nicolai Fedac, Petru Chichifoi, Dimitrie Ţipurlea, Vasile Grosariu şi Vasile Iacoban[7].

 

În 1901, „în localul agricultorului Zazonti Toderaş Nr. 93”, s-a înfiinţat, la Bălăceana însoţirea raiffeisiană, sub direcţiunea preotului George Şesan, din comitetul director şi din consiliul de control făcând parte administratorul parohial Teodor Balan, învăţătorii Alexie Rusu şi Panoria Capstrâmb şi primarul Ioan Sauer.

 

În aprilie 1906, „în comuna Bălăceana s-au colectat, la îndemnul d-lui antiste comunal Mihai CORMUŞ, cu concursul binevoitor al d-lui învăţător Ilie DOBOŞ şi a gospodarului Dimitrie BUSUIOC”, produse agricole, numele sătenilor menţionaţi în liste fiind următoarele: Anton GROSARIU, Pantelemon BANDOL, Terenti ARCĂLEAN, Alexa FLOREA, Ştefan FLOREA, Ilarion ŢIPURLEA, George ŢIPURLEA, Petrea FLOREA, Clementi GROSARIU, Ioan BANDOL, Nicolai DUPOI, Nastasia lui Andrei BANDOL, Ecaterina ŢIPURLEA, Olimpia MAZERE, Alexandru BARBĂROŞĂ, George ROŞCA, Grigori BUZILĂ, Chiril CIUHAN, Vasile BUSUIOC, David IACOBAN, Ioan IACOBAN, Ieremie BOCA, George TOFAN, Grigore CÂRŢU, Ignat URECHE, Nichifor BUSUIOC, Ilie BOCA, Luca ŢIMPĂSCU, Petru BLIORŢU, Saghin BOCA, Ioan CREMENIŢCHI, Nichita CIUHAN, Ştefan CIUHAN, Iacob CIUHAN, Simion BANDOL, Maria CIUHAN, Spiridon BANDOL, Dionizie DUMITREAN, George CIUHAN, Ioan BUZILĂ, Mihail CHINDRIŞ, Luchian RÂPAN, Pavel SASU, Dumitru ŢIPURLEA, Dănilă CIUHAN, Dionizie BANDOL, Gavrilă COJOCARIU, Grigori ARCĂLEAN, Marcu ARCĂLEAN, Maria BOCA, Nicolai BULIGA, Petru BUSUIOC, George SASU, Petru BAZGA, Amfilochi BOCA, Ilie CIUHAN, Nichita DUPOI, Pavel RÂPAN, Ioan LEUŢ, Grigore ROZOVLEAN, Anchidim BOCA, Savin DOBOŞ, Iacob SAUER, Simion ŢIPURLEA, Vasile TOFAN, Mihai CHICHIFOI, Dumitru CHICHIFOI, Pavel PETRIŞOR, Ilie PETRIŞOR, Ilie ROŞCA, Constantin MORARIU, Maxim BOCA, Grigori TOFAN, Vasile URECHE, Zacharie BOCA, Ilie URECHE, Ioan CIUHAN, Vasile CIUHAN, Pentelei ANDRONIC, George HANCEAN, Alexa BUZOMALĂ, Nichita MORARIU, Ioan BUZILĂ, David RÎPAN, Vasile IACUBAN, Pavel BUSUIOC, Vasile RUSU, Iacob BABOR, Eustafi BABOR, Constantin LEUŢ, Clementi HULUBEI, Dumitru BUSUIOC, Ioan BOCA, Nichifor BOCA, George BOCA, Zazonti TODERAŞ, Pavel CREŢU, secretarul comunal Carol HOMINSCHI, Constantin BLIORIU, Roman RÎPAN, Toader BAZGA, Pavel SASU, Sevastian ŢIPURLEA, Ieremie RÂPAN, Vasile BAZGA, Iftimie COVELCIUC, Petru RUSCIOR, Pavel CHICHIFOI, Glicheria JEMNA şi Victor JEMNA[8].

 

1906: „Aflăm totodată că, la 1 noiembrie, se va deschide de mult înjghebata filială din Bălăceana. Sperăm că directoriului prăvăliei îi va succede a întruni, la deschiderea festivă a filialei din Bălăceana, pe toţi poporenii de acolo şi de a mijloci împăcarea între diferitele partide ce există acolo”[9]. „Din Balaceana. Comitetul comunal din Bălăceana, în fruntea căruia stă vrednicul vornic Mihai Cormoş, a hotărât, la ultima sa şedinţă, să trimită, din veniturile comunale, 200 coroane Internatului „Francisc Iosif I” de băieţi români din Cernăuţi. Dacă s-ar grăbi să urmeze toţi vornicii din ţară această faptă frumoasă, atunci internatele noastre, în care se susţin atâţia copii din popor, care vor deveni stâlpi puternici ai naţiunii, n-ar avea să se lupte cu atâtea greutăţi materiale”[10].

1906: „Prăvălia românească din Bălăceana. „O zi de frumoasă serbare naţională a fost ziua de 4 noiemvrie 1906 pentru noi, românii din Bălăceana: Am deschis şi noi, duminică, în 4 noiembrie, o filială a prăvăliei din Cernăuţi, mulţămită acelor bărbaţi care, ieşind din mijlocul nostru, nu şi-au uitat obârşia, ci, venind, din când în când, în satul nostru, ne arată că împrejurările în care trăim sunt grele şi că trebuie să ne organizăm, dacă voim să trăim ca popor între sumedenia de străini, năvăliţi pe pământurile noastre străbune. Cu ocazia adunării generale a cabinetului de lectură „Deşteptarea Poporului”, ţinută în 20 august 1905, atrase dl revident Vasile Jemna, membru onorar al acestui cabinet, atenţiunea poporului din sat asupra înfiinţării unei prăvălii, iar la adunarea poporală din decemvrie, convocată de vrednicul nostru consătean şi membru al Societăţii academice „Junimea”, dl George Jemna, şi prezidată de S. Sa dl paroh George Boca, s-a primit unanim propunerea pentru înfiinţarea unei prăvălii, ca filială a Prăvăliei române din Cernăuţi. Chiar la această adunare s-au înscris mai mulţi membri, dintre gospodarii de faţă, iar predispoziţia şi entuziasmul erau atât de mari, că pe ziua hramului bisericesc, sărbătorit de Sfinţii Trei Ierarhi, era pusă şi deschiderea prăvăliei. Nu voim să descriem, la locul acesta, piedicile care s-au pus în calea acestei întreprinderi inimoase, regretăm însă că, din cauza neînţelegerilor iscate între conducătorii fireşti ai bălăcenilor, a trebuit să fie amânată şi aşa o întreprindere frumoasă, până acuma. Sperăm, însă, că neînţelegerile vechi vor dispărea, odată cu deschiderea prăvăliei, şi conducătorii respectivi se vor întrepune pentru o activitate folositoare bieţilor ţărani şi spre dezrobirea lor din lanţurile întunericului. În prezenţa preşedintelui Prăvăliei din Cernăuţi, a dlui profesor Leonida Bodnărescu, a reprezentanţilor vrednicei Societăţi academice „Junimea”, George Jemna, Nicolai Ciobotariu, Constantin Piţul şi Vasile Bolocan, a S. Sale dlui cooperator Mihai Jemna, a dlui superior Alexie Rusu, a antistelui comunal (primar – n. n.), care a lucrat foarte mult la deschiderea prăvăliei, a dlui învăţător Ilie Doboş şi a multor oaspeţi, sosiţi din Ilişeşti, s-a săvârşit, de către S. Sa dl paroh George Boca, actul sfinţirii prăvăliei. După aceasta, luând dl prof. Leonida Bodnărescu cuvântul, explică celor adunaţi scopul prăvăliei şi însemnătatea ei pentru ţăranul român şi încheie cu un întreit „Să trăiască Majestatea Sa Împăratul nostru!”. Dl jurist George Jemna mulţămeşte, apoi, în numele sătenilor, directorului Prăvăliei centrale din Cernăuţi pentru zelul ce-l dezvoltă la înfiinţarea filialelor, contribuind prin aceasta mult la dezrobirea ţăranilor din ghearele străinilor, precum şi pentru bunăvoinţa arătată faţă de satul nostru, prin venirea sa personală la deschiderea acestei filiale. Dl Jemna sfârşeşte cu dorinţa ca toţi sătenii, uniţi sub firma prăvăliei, să nu uite de vorba veche: „În unire e putere”. Văzând acest lucru frumos, cu ajutorul lui Dumnezeu înjghebat, datori suntem să mulţămim, şi pe această cale, acelor persoane care au deschis calea spre realizarea lui, cât şi antistelui Mihai Cormoş, şi S. Sale dlui paroh Boca, care, stând în ajutor, l-au adus cu bine la capăt, apoi cantorului Victor Jemna, care a luat sarcina grea şi plină de responsabilitate de a ne conduce prăvălia. Fiind acuma lucrul gata, apelăm la toată suflarea românească din sat să se înscrie ca membri în prăvălie, căci, în curând, vom publica lista membrilor, spre cinstea lor, în gazetă. Promitem, totodată, că nu ne vom ruşina a trimite şi lista acelor care mai cumpără marfă de la străini şi nu se arată vrednici de numele şi mărirea străbunilor lor. Fraţilor bălăceni! Aţi făcut un pas înainte, cu deschiderea Prăvăliei voastre. Dugheana pe care aţi deschis-o este dugheana voastră, câştigul de la ea este câştigul vostru; datorinţa fiecăruia din voi este, deci, să se înscrie ca membru la ea, contribuind la înflorirea ei. Nu uitaţi, fraţilor, de vorba veche: „În unire e putere” şi de deviza frumoasă a Majestăţii Sale, „Cu puteri unite!”. Nu vă lăsaţi dezbinaţi, ci trăiţi în unire, căci, spre a ieşi învingători din lupta grea pentru existenţa noastră naţională, ne trebuiesc puteri unite. Uniţi-vă, deci, cu toţii la cabinet, bancă şi prăvălie, nu lăsaţi să treacă banul vostru în pungă străină şi pământul vostru, care s-a împuţinat atât de tare, nu-l vindeţi la străini. Trăiţi între-olaltă ca fraţii, lăsaţi ura şi pizma la o parte, alergaţi, în timpuri de nedumerire, după sfat la cei ce vi-l dau din inimă curată şi, în scurt timp, va câştiga comuna noastră o faţă mai senină şi un cer mai frumos. / Balaceana, la 8 Noembre 1906 / Mai mulţi săteni şi părtaşi ai prăvăliei”[11].

 

1907: „Măcar că dl baron Hormuzachi a fost cumătru mare la ginerele dlui Cormuş, totuşi dl Cormuş, din pricina unor bani ai comunei, va fi pe cale disciplinară desrădicat din vornicie. Cum oare va sta lucrul cu părintele nostru, George Boca, pe care noi toţi îl stimăm şi care ne-a fost cu multă tragere de inimă? Oare s-ar putea una ca asta, ca părintele să meargă de la noi, iar dl Cormuş, care e adevăratul vinovat, să ne steie şi mai departe în fruntea satului nostru? Cormuş este acela, care a pus toate la cale împotriva părintelui. El nu este om curat, şi oare s-ar pute ca mărturia şi uneltirile lui să aibă mai mare cumpănă decât mai că întreg satul? / Mai mulţi gospodari”[12].

 

1907: O corespondenţă din Bălăceana, semnată de Vasile Boca, Chifor Busuioc şi Gheorghe Stoleri şi bazată pe înfruntarea politică locală dintre tabăra preotului George Boca şi cea a primarului (antistelui) Mihai Comoroşan (care se împăcau atât de bine în 1906!), susţine că „este neadevărat, că părintele Boca ar fi lacom şi şi-ar fi pierdut încrederea în popor”, dar că în fruntea celor ce „fac batjocură de sat, caută nod în papură… stă vornicul nostru, Mihai Cormoş”, care „este de 9 ani vornic la noi în sat. Satul are o toloacă de cel puţin 200 de fălci, din care cea mai mare parte se ară, în tot anul. Falcea se năimeşte cu un preţ anual de 40-120 coroane”. Primarul Cormoş „nu voieşte să se răspundă acuma cu noi, ci bate numai drumurile la Suceava şi Cernauţi, de unde vine, din când în când, la Bălăceana şi-l vizitează pe jupânul Mochil Haas, care a devenit posesorul crâşmei, ce-a putut-o cumpăra satul”, şi, cică, „nu-i pasă nici de bancă, nici de cabinetul dc lectură, ci mai mult de paharul jupânului Mochil”. „Mihai Cormoş, primar şi gospodar în Balaceana”[13] făcea parte din Comitetul electoral districtual Suceava. Povestea continuă, pentru că Dumnezeu iartă, dar preotul – niciodată. Prin urmare, „un blăstăm greu se pare că zace asupra Bălăcenii. În loc să întărească elementul românesc, care e copleşit de străinii veniţi în sat, slăbeşte pe zi ce merge, dezbinându-se chiar în tabere, care se combat până la cuţit”. Vinovat este, în opinia antisemitului preot Boca, „vornicul Cormuş din Balaceana, care, din mila neamurilor sale şi cu ajutorul adjutantului său, Ilie Doboş, a pus mâna pe toate instituţiunile culturale din sat, boicotând pe preot şi pe toţi care au încercat să puie stavilă pornirilor sale, i-a adus în demnitatea sa de preşedinte al cabinetului de lectură „Deşteptarea”, pe bălăceni la dezbinare definitivă. Domnia sa, supărându-se pe bălăceni, că i-au adus o cercetare de la Comitetul Ţării, în urma căreia a trebuit să depuie în lada comunală câteva mii de coroane, care lipseau, a căutat să se dezbare de orişice control al „răilor“, precum îi numeşte pe cei ce cutează a nu fi de o părere cu dânsul. Ca fruntaş, pus de „răi” în fruntea satului, s-a avântat, prin chiţibuşurile învăţătorului Ilie Doboş şi prin sprijinul neamurilor sale, la preşedinţie în cabinetul de lectură şi, spre a scăpa de controlul membrilor, care cereau necontenit ca domnia sa, ca vornic, să grijească ca legea pentru închiderea crâşmei, în zile de sărbători, să fie băgată în seamă, a oprit acestora intrarea în cabinet. Dorinţa domnului vornic s-a şi împlinit, căci mulţimea, oprită de la cabinetul „Deşteptarea”, şi-a înfiinţat cabinetul „Unirea”, despărţindu-se astfel cu totul de fruntaşi care, la orice prilej, căutau să-i boicoteze. Cu durere însă trebuie să amintesc că în Balaceana n-are drept de existenţă acela ce gândeşte altfel decât badea Cormuş şi astfel cugetă oamenii că nici „Unirea” nu-i îndreptăţită să trăiască, căci, în prima noapte, după constituirea comitetului, s-a năzuit o sumedenie de bolohani asupra casei în care s-a aşezat noul cabinet, spărgând steclele şi chiar geamurile fereştilor şi puind viaţa gospodarului Mihai Boca în cumpănă. Sărmană Balăceană! Departe ai ajuns, prin conducerea atât de lăudată, a înţeleptului vornic Mihai Cormuş şi a adjutantului său Doboş. Ţi-a mers vestea peste hotare că ai rămas fără preot, că ai avut o prăvălie, care a fost desfăcută, după câteva luni de existenţă, că ai avut un cabinet, care începuse a se dezvolta sub preşedinţia parohului Boca şi care astăzi zace iarăşi în ghearele morţii şi în discompunere”[14].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bălăceana, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezată pe pârâul Ilişeşti, alături de drumul mare, dintre Stroieşti şi Gura-Humora. Suprafaţa 22,98 km p.; po­pulaţia: 2.324 locuitori, aproape esclusiv români, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 2.299 locuitori şi din colo­nia Gropile. Este legată, printr-un drum nou, cu şoseaua principală Suceava – Gura-Humora. Are o şcoală populară, cu 3 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Trei Erarhi”. La 1776 era proprietatea mănăstirii Ilişeşti. Localitatea îşi derivă numele, după legendă, de la o seamă de locuitori, cu numele de Bă­lan, ce s-au aşezat aci. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.308 hectare pământ arabil, 260 hectare fâneţe, 13 hectare grădini, 386 hectare izlaz, 338 hectare pădure. Se găsesc 209 cai, 784 vite cornute, 516 oi, 963 porci şi 33 stupi. Bălăceana, moşie, cu adminis­traţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 0,81 km p.; popu­laţia: 12 locuitori, germani şi români. La 1776, ţinea de satul Bă­lăceana şi era în stăpânirea mănăstirii Ilişeşti” [15].

 

1912: Şcolile răzeşeşti din Bucovina beneficiau de o colectă, făcută de Societatea Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, din Bălăceana contribuind, pe „lista Nr. 100, încredinţată dlui Mihail Jemna, cooperator (al doilea preot – n. n.) în Bălăceana” adunându-se 10 coroane şi 60 bani, de la următorii săteni: „Mihai Jemna 3 coroane 20 bani; Vichentie Jemna, Victor Jemna, Alexie Rusu, Ilie Doboş, Zaharie Roşca, Emilian Boca, Dumitru Busuioc – cu câte 1coroană, Clementi Grosariu – 40 bani”[16].

 

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[17], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Casandra SASU (32 ani în 1908) din Bălăceana.

 

1920: „Deciziune de expropriere No. 1065/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 9 ha 06 a 83 mp corpul dominical Bălăceana, fasc. No. 381, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”. „Deciziune de expropriere No. 1166/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 47 ha 70 a 90 mp corpul dominical Bălăceana, fasc. No. 381, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[18].

 

1925: „Un adevărat român plin, de energie e gospodarul Mihai Cormoş, din comuna Balaceana, judeţul Suceava (Bucovina) al cărui chip îl dăm aici. El e acum în etate de 65 de ani şi a fost deputat, în anul 1920. A fost, 22 de ani, primar în comuna noastră, ca bărbat al datoriei şi cinstit în toate actele sale. De la alegerea sa în comuna noastră, a dus întruna o activitate mare pentru stârpirea răufăcătorilor şi încetarea neregulilor. În toată duminica şi sărbătoarea e în biserică, la sfânta liturghie, şi astfel dă pildă bună şi celorlalţi săteni, ca să umble sârguincioşi la locaşul Domnului. Biserica noastră era, în vreme de pace, gata de zidit şi nu s-a putut sfinţi din cauză că iconostasul era sechestrat de fostul zugrav Schiller (autorul portretului legendarului lăutar Nicolae Picu – n. n.), şi dacă nu stăruia dl Cormoş, mai de multe ori, pe la guvern şi consistor, desigur n-ar fi fost gata multă vreme. Faptele sale vrednice de laudă sunt: înfiinţarea „Însoţirii de păstrare şi credit” (Raifeissen-cassa), înfiinţarea societăţii „Cabinetul de lectură”, înfiinţarea societăţii „Deşteptarea Poporului”, a societăţii „Pompierilor” şi zidirea „Casei Naţionale Române”. Tot acest iubit gospodar cumpărase locul pentru zidirea unei şcoale primare şi chiar materialul pentru clădirea era pregătit, dar, din cauza războiului, nu s-a putut aduce la îndeplinire. E un model de gospodar şi creştin. Dumnezeu să-l ţină mulţi ani, pentru binele tuturora / M. B”[19].

 

1930: Teama pentru joia viitoare. În oraş continuă să circule patrule militare. Populaţia continuă a fi foarte îngrijorată, deoarece prefectul judeţului, dl Tudoraş, a dat scris sătenilor că, joia viitoare, vor fi liberi să ţină adunarea proiectată. Toţi sătenii, plecând acasă, au dus cuvânt de ordine că, joi, are loc la Suceava o mare adunare împotriva cămătarilor. Dacă la Suceava domneşte linişte, în satele apropiate, Costâna şi Bălăceana, s-au produs pe ziua de ieri tulburări, spărgându-se geamurile la mai multe prăvălii[20].

 

1930, iulie 13: Noi excese în Bucovina. Cernăuţi, 12. Azi noapte, la orele 12, prefectura din judeţul Suceava a fost anunţată că, în comuna Bălăceana, s-au produs dezordini antisemite. Imediat au fost expediate acolo două camioane cu jandarmi. De asemenea, au plecat domnii Tudoraş, prefectul judeţului, şi colonel Teodorescu, comandantul garnizoanei, împreună cu procurorul Tetiva. Au sosit la Bălăceana pe la orele 3 dimineaţa, când devastările se terminaseră. Un număr de vreo 200 de inşi au devastat toate prăvăliile evreieşti, aruncând toate mărfurile în stradă. De asemenea, a fost devastată sinagoga, dar fără ca obiectele sfinte să fie atinse. Geamurile tuturor locuinţelor au fost sparte. Satul prezintă un aspect jalnic. Sunt şi câţiva răniţi. Domnul senator Maier Ebner, împreună cu preşedintele comunităţii izraelite locale, dl Teich, au expediat o telegramă de protestare ministerului de interne”[21].

 

1930:Versiunea ministrului de interne. Azi dimineaţă, ministerul de interne a primit o telegramă de la Cernăuţi, în care a fost anunţat că o nouă turburare antisemită s-a petrecut în satul Bălăceana, situat la o depărtare de 15 km de Suceava. La miezul nopţii, agitatorii antisemiţi au tras clopotele de la biserică, adunând satul. Ţăranii au spart multe prăvălii evreieşti şi au devastat o şcoală evreiască din sat. Jandarmii au fost în imposibilitate să menţină ordinea. Ei au fost nevoiţi să tragă salve de focuri în aer, pentru a intimida pe ţărani”[22].

 

1930, iulie 17: „Ancheta în Bucovina. Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol… Procurorul general din Cernăuţi, dl Alexandru Teodoru, a primit numeroase delegaţii de locuitori, care i-au spus diverse reclamaţii. Domnia sa a însărcinat să plece în comunele respective, pentru cercetări, pe primul procuror, dl Bendas. Domnia sa a vizitat comunele Bălăceana şi Băişeşti. La cabinetul de instrucţie continuă cercetările în privinţa dezordinilor recente din Bălăceana şi celelalte localităţi. Se ştie că, pentru mâine, joi, a fost convocată o întrunire publică. O delegaţie din comuna Bosanci, condusă de sătenii Eremia Lazăr şi Ion Tarafine, s-a prezentat la prefectură, cerând libertatea întrunirii şi asigurând că ei nu urmăresc provocarea de dezordini şi nici nu dau ascultare sfaturilor colonelului Niculcea, care vrea să provoace revoluţie. Ei cer numai micşorarea impozitelor”[23].

 

1930: „În ce constă curentul antisemit. Există un curent antisemit, continuă dl V. Cădere, dar în mod evident nu aceasta a fost cauza esențială a dezordinilor din Suceava, Bălăceana etc. Mai puternică a fost agitația dusă de colonelul Neculcea; mai sunt diverși agitatori ocazionali, precum și profesioniști ai partidelor de opoziție, care au înțeles de a menține o stare de neliniște. La capătul acestor agitații apare, mai întotdeauna, agentul anonim, cu idei de luptă conform tacticii comuniste. Iar unii parlamentari, pare-se dintr-o tradiție locală, nu s-au ocupat activ de circumscripțiile lor. În unele părți, administrația a fost excedată”[24]. Odinioară, loc împădurit, străluminat, ici-colo, de poieni şi lazuri (defrişări sau curaturi, „loc curat” – în folclor), satul Bălăceana beneficiază de o bogată reţea hidrografică, ţarinile sale fiind udate de pâraiele Bălăceana, Babura, Paşcanu, Cirlivăţul, Corjan, Draci, Frasinilor, Glodoasa, Ilişasca, Mănăstioara, Podolu, Prelucii, Tabora, Ţigăncii, Brazilor, Nistor şi Săsciori. Dealurile domoale (Bahrin, Podiş, Cirlivăţul, Corjan, Săsciori, Movila La Ciungi, Vârful Regi, Baron, Brăştii, Muncel, Preluca), acoperite cândva cu păduri (Codrul La Fântâna Rece, Bahrina, Preluca) şi poieni (Poiana Bahrin, Poiana în Sus, Poiana Popii, Poiana Preluca), au fost transformate, odată cu trecerea vremii, în ţarini şi imaşuri, toate închinate unor alte contemporaneităţi.

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Florea Gheorghe, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Bălăceana, judeţul Suceava, mort la 6 iulie 1941” (Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549).

 

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945, se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Rosenblat Rosa, la Bălăceana, p. 10, are casă şi teren” (Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553).

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Busuioc Gheorghe, de la Pârteştii de Sus, la Bălăceana”.

 

1947: Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civilă Nr. 201, pronunţată în dosarul 594/946, ordonă, la cererea Aurorei Tofan, înregistrarea ulterioară a morţii lui „Tofan Dumitru din Bălăceana… de religie mozaică, fiul lui Nicolai şi al Varvarei, de profesiune agricutor, în varstă de 34 ani, mort la data de 30 noiemvrie 1944, în localitatea Crasna-Luci, din regiunea Tomhas, Rusia Sovietică”[26]. Prin sentinţa Nr. 469, pronunţată în dosarul 722/946, constată moartea lui „Dumitreanu Ieremie din Balaceana… de religiune ort. rom., născut în Balaceana, născut în anul 1912 şi decedat la 31 ianuarie 1945, în lagărul Nr. 5 din oraşul Sacht din U. R. S. S., în etate de 34 ani”[27]. Prin sentinţa Nr. 190, pronunţată în dosarul 298/947, se ordonă înregistrarea ulterioară a morţii lui „Constantin Bliorţu din Bălăceana… de religiunea ort. rom. fini lui Toader şi Eleonora, decedat la 30 iunie 1944”, iar prin sentinţa nr. 192, în dosarul Nr. 302/947, a lui „Grigore Iacoban din Bălăceana… de relig. ortodoxă, fiul lui Ioan, deeedat la 31 decemvrie 1914”. În acelaşi număr al Monitorului Oficial, prin sentinţa Nr. 193, din dosarul 304/947, este înregistrată moartea „Domnicăi Cojocari din Bălăceana… religiunea ortodoxă română, fiica lui Gavrilă, decedată la 31 decemvrie 1944” şi a lui „Dumitru Cojocari din Bălăceana… religiunea ortodoxă română, fiul lui Gavril şi Domnia, decedat la 31 noemvrie 1944” (Sentinţa Nr. 194, dosarul 305/947)[28].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 41, 1907 p. 152

[4] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 7, 15 August 1886, p. 4

[5] România Liberă, Nr. 2887, Anul XI, miercuri 1/13 aprilie 1887, p. 3

[6] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 64/1891, p. 3

[7] DEŞTEPTAREA, Nr. 8/1898, p. 68

[8] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 8/1906, p. 3, 4

[9] Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, Cernăuţi, miercuri 17 octombrie stil nou 1906, p. 4

[10] Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul I, Cernăuţi, joi 23 decembrie stil nou 1906, p. 3

[11] Apărarea Naţională, Nr. 11, Anul I, Cernăuţi, duminică 11 noiembrie stil nou 1906, p 3

[12] Apărarea Naţională, Nr. 32, Anul II, Cernăuţi, duminică 28 aprilie stil nou 1907, p. 3

[13] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, Cernăuţi, joi 21 martie stil nou 1907, pp. 3, respectiv, 4

[14] Apărarea Naţională, Nr. 78 şi 79, Anul II, Cernăuţi, duminică 27 octombrie stil nou 1907, p. 3

[15] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[16] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 6 şi 7, Anul II, Cernăuţi, 29 iulie 1912, p. 111

[17] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, p. 69

[19] Cultura Poporului, Nr. 96, Anul V, Cluj, duminică 1 februarie 1926, p. 3

[20] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 3

[21] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 4.

[22] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 4.

[23] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[24] Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 79, miercuri 30 iulie 1930, p. 4

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[26] Monitorul Oficial, Nr. 221, 25 septembrie 1947, p. 6579

[27] Monitorul Oficial, Nr. 31, februarie 1947, p. 752

[28] Monitorul Oficial, Nr. 228, 3 octombrie 1947, pp. 6719, 6720


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Băişeşti

Baiaşeşti, în Wikipedia

 

BĂIŞEŞTI. Satul Băişeşti beneficiază de atestare documentară din 15 septembrie 1499, când Ştefan cel Mare întărea lui Giurgiu Gumelnic a treia parte din partea lui Oană Băeşescul (nepotul lui Gurban, a nepoatei de soră a lui Gurban, Nastea, fiica Anuşcăi, jupâneasa popii Mihul din Baia, a nepoţilor de frate ai Nastei, Mircea şi Stana –copiii lui Giurgiu Udob –, a nepoatei de frate a lui Gurban, Nastea, fata lui Costea, şi a fiului ei, Dragotă) din satele Băişeşti şi Mălini, „cu moară pe Topliţă”, parte cumpărată de la Oană Băeşescul, nepotul lui Gurban.

 

În uric se menţionează că Oană Băeşescul stăpânea satele Băişeşti şi Mălini cu privilegii de la Alexandru cel Bun, dar cum documentul acela este doar menţionat, nu şi păstrat de istorie, el nu poate fi considerat ca o atestare documentară, deşi satele acestea datează, ca şi Baia, măcar de pe la 1330. Mai ales că toponimul Băişeşti (caligrafiat Baiaşeşti) sugerează drept întemeietori ai satului pe câţiva dintre locuitorii Băii, toţi oameni liberi (de aici, cum spune Iorga, formula pluralului în toponim).

 

Hotarul noii moşii a lui Giurgiu Gumelnic conţine, în privinţa Băişeştilor, şi nişte toponime care vehiculează şi înveşnicesc şi nume de localnici: malul Moldovei, Topliţa, Topliţa Mică, livada lui Procopie, livada lui Tulici, drumul care merge la Baia, casa lui Ştefan.

 

Uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun exista, încă, în 9 aprilie 1555, când, cu întărirea lui Alexandru Lăpuşneanul, Dan, portar de Suceava, şi jupâneasa Teodosia, nepoata gumelnicului Cozma Şarpe, dăruiau Mănăstirii Homor, „din jumătate de sat Baişeşti pe Moldova, a patra parte, partea de jos… care a fost din cumpărătura credinciosului nostru boliarin panului Dan, portar de Suceava, de la Odochia, fiica panului Luca Arbure, portar de Suceava, pentru 300 zloţi tătăreşti, din privilegiul ce-l avea părintele ei de la Marena, fiica lui Toma Juncul, nepoata lui Stan, şi de la privilegiul pe care l-a avut de la strămoşul nostru Alexandru Voevod, şi de la privilegiul de cumpărătură pe care l-a avut pan Luca Arbure, portar de Suceava, şi de la fratele domniei noastre, Ştefan cel tânăr Voevod”, dar şi „un loc pentru trei case, pe care l-a cumpărat credinciosul nostru boliarin pan Dan, portar de Suceava, acel loc de trei case din satul Băişeşti pe Moldova de la Dumitru… pentru 130 zloţi tărăreşti de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu şi de la sora lui, Dolca, şi de la nepoţii lor, de la Ion şi de la fratele lui, Păntea şi Eremia şi Cărstea, şi de la surorile lor, Sofronia şi Tudora şi Mărinca, copiii Alexinii”.

 

Dan şi Teodosia mai dăruiesc Mănăstirii Homor, „în acelaşi sat, Baişeşti pe Moldova, un loc pentru trei case, pe care l-au cumpărat… de la Dumitru, pentru 130 zloţi tătăreşti, şi de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu şi de la sora lui, Dolca”.

 

Trebuie să precizez aici că, pe acele vremuri, când dreptul valah (valaskim) era întocmai respectat, că vânzările de pământuri nu se putea face decât către „ruda cea mai apropiată”. Pământurile de pe o parte şi cealaltă a Moldovei aparţinuseră fiilor lui Dragoş Viteazul, care nu trebuie confundat cu presupusul descălecător de ţară (Dragoş din Bedeu), băştinaşul Dragoş fiind stăpânitorul unei ţărişoare, numită Câmpul lui Dragoş, care se întindea de la Bacău, până aproape de Fălticeni şi de Gura Humorului. Feciorii acelui Dragoş au fost Sima Drăguşanul, Stanislav Rotimpan şi Şandru Gherman, numit şi Lazea, ctitorul Solcăi, în pădurile căreia lăzuise (defrişase) vatră de sat.

 

La o primă vedere, Luca Arbure, fiul unui fost biet diac domnesc, Ivan Arbure (ajuns, datorită ştiinţei de carte şi datorită vitejiei, pârcălab de Neamţ), nu putea cumpăra moşii nici în părţile văii Moldovei, nici în cele ale Solcăi. Numai că mama lui Luca Arbure a fost Nastasia, sora lui Ivul Solca, şi fata lui Şandru Gherman, nepoată, prin mamă, a lui Nicula şi strănepoată lui Mic Crai (tatăl lui Bogdan I Întemeietorul). Deci Luca Arbure se trăgea şi din neamul lui Drăgoi Viteazul, stăpânitorul ţărişoarei numită, înainte de Descălecat, Câmpul lui Dragoş, dar şi din neamul Cuhea, al părintelui primului voievod al Moldovei, care, judecând după toponimul maramureşean al baştinii lor, se trăgea dintr-un fierar, cu multă căutare şi prestigiu în societăţile tribale, Cuhea însemnând, pe acele vremuri, fierărie.

 

Luca Arbure avea să stăpânească, la un moment dat, aproape toată valea Moldovei, chiar şi Praxia, sat care înveşniceşte numele unuia dintre ginerii săi, Praxia însemnând, pe acele vremuri, plăieş, deşi toţi ginerii lui Luca Arbure, în frunte cu vornicul Trotuşan, deţineau mari slujbe la Curtea Domnească, adică erau „slugi” (demnitari, pe atunci), precum acel Stan, menţionat în documentul citat, care a fost, în vremea lui Petru Muşat, cel mai important personaj al Curţii Domneşti şi, drept consecinţă, numit Sluga Stan, titlu care echivala, atunci, cu cea contemporană de premier.

 

În 20 aprilie 1555, o altă fiică a lui Luca Arbure, Anisia, jupâneasa aprodului Maţarina, cumpără, „din jumătate de sat Băişeşti, a treia parte, dară din partea de jos”, cu 250 zloţi tătăreşti, de la strănepoatele lui Efrim, Anuşca Lata, fata ei, Magdalina, şi nepoata de soră, Mărica, dar, în anul următor (15 iunie 1585), vinde noua moşie, cu acelaşi preţ, Mănăstirii Homor.

 

În 15 martie 1586, Maţarina aprod şi jupâneasa lui, Anisia, vindeau aceleiaşi mănăstiri, pentru 250 zloţi tătăreşti, a şasea parte din sat, cumpărată de la Anuşca Lata, fata Malii.

 

În 19 iunie 1586, pe vremea lui Petru Movilă, deci, Mănăstirea Slatina primeşte, „danie de la Huroae călugăriţa (deci, văduva lui Petrea Huru) şi de la Lateş… a patra parte de sat Băişeşti”.

 

În 5 noiembrie 1628, Mănăstirea Homor mai înşfacă, de la Stroici logofăt, oferindu-i, la schimb, Dersca, „niscaiva părţi din satul Băişeşti, care acele părţi au fost şi lui Stroici logofăt drept schimbătură cu nepoţii săi, Constantin şi Cârstian, fiii lui Ionaşco Rotompănescul uricarul, şi altă parte din acel sat, care a fost cumpărătură lui Stroici logofăt de la sfănta mănăstire Voroneţ”.

 

Probabil că pe oamenii exagerat de evlavioşi îi deranjează acel „înşfacă”, cu care caracterizez afacerile latifundiare ale călugărilor, dar şi termenul acesta este mult prea generos faţă de mentalităţile vremilor, ba chiar şi faţă de cele ale contemporaneităţii călugăreşti.

 

În 27 iulie 1636, vin la curtea lui Vasile Vodă „rugătorii noştri călugări de la sfănta mânăstire, care se cheamă Homor… şi s-au dat de faţă, înaintea noastră, cu cneaghina Cârstieneasa şi cu fiii ei, Ionaşco şi Gheorghie, pentru satul Băişeşti… zicând călugării precum ei au ţinut jumătate din acel sat Băişeşti, iar cneaghina Cârstieneasa (deci, văduva lui Cârstian, fiul lui Ionaşco Rotompănescul) are cealaltă jumătate din acelaşi sat şi a stăpânit de la noi mai mult decât partea ei şi o bucată de hotar din hotarul călugărilor şi şi-a făcut două piue pe râul Moldovii, în partea călugărilor”.

 

Vasile Vodă trimite în cercetare pe diacul de la Ilişeşti, Gligorcea, care constată că laicii trebuie să se bucure doar de averile cereşti, nu şi de cele pământeşti, care rămân celor „lepădaţi de bunurile lumeşti”, călugărilor adicătelea.

 

În anul următor, în 2 iunie 1637, călugării de la Slatina vând călugărilor de la Homor „a lor dreaptă ocină şi danie de la Huroae călugăriţa şi de la Lateş… şase jirebii din satul Băişeşti, care-i în ţinutul Sucevii, cu vatra satului şi cu câmp, şi cu pădure, cu tot venitul”.

 

Mănăstirea Humorului (Homor, adică Repedea, în tătară) are, în 23 ianuarie 1735, un conflict de hotar cu proprietarul celeilalte jumătăţi de sat, Ştefan Gherghel, care, după vreun deceniu de necontenite hărţuieli evlavioase, vinde partea sa de sat, în 4 iulie 1747, fratelui său, Nicolae Gherghel.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Băişeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „10 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 2 ţigani, 2 jitari din Câmpulung, 2 femei sărace, 1 nevolnic şi 3 birnici, dar mai existau părţi de sat, precum Corlăteştii Slatinii, cu 11 case, locuite de 11 familii de panţiri isprăvniceşti, şi Corlăteştii Gorii, cu 9 case, în care locuiau 2 mazili, 4 argaţi ai lor şi 3 femei sărace.

 

În 15 ianuarie 1782, când se fac delimitările proprietăţilor Mănăstirii Humorului în Bucovina, Băişeştii aparţineau, în părţi de moşie egale, mănăstirii şi mazilului Constantin Stroescul. În faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare, Mănăstirea Humorului a fost reprezentată de băişeştenii Ioniţă Presăcar şi Constantin Prăjescul, în vreme ce Constantin Stroescul a fost reprezentat de Gheorghe Gore.

 

Hotarul între cele două părţi de sat începea de la râul Moldova, urca pe Şomuzul Mic, pe la moara mănăstirii, aflată la stânga moşiei lui Stroescul, îngloba în proprietatea mănăstirească şi casele supuşilor Ioniţă Presăcar şi Teodor Moldovan, continua, în partea stângă, de-a lungul drumului din mijlocul satului, trecea pe lângă casa supusului Miron Gagea, dar şi pe lângă cea a preotului Lupu, ambele aflate pe moşia lui Stroescul, şi se sfârşea în Cordunul (graniţa) de pe Moldova.

 

Din fericire pentru băişeşteni, averile mănăstireşti au fost confiscate, în 1786, iar obştea satului şi fiecare ţăran au beneficiat, atunci, de o primă împroprietărire cu pământ arabil (fiecare, cât avea în lucru), cu păşuni şi fâneţe.

 

Emigranţii transilvăneni s-au stabilit, la Băişeşti, doar pe moşia Mănăstirii Humorului, primul dintre ei fiind Toader URECHE, plugar din Topliţa, care s-a stabilit în vatra satului, în 1727, împreună cu soţia şi un fecior. Ceilalţi emigranţi, capi ai unor familii numeroase, stabiliţi la Băişeşti între anii 1768-1778 şi menţionaţi de Consignaţiunile lui Enzenberg din 27 ianuarie şi 15 decembrie 1778, au fost: fostul preot din Silvaş, Popa Samuil LUPU, fostul vornic din Silvaş, Ioan BACIU, fratele lui, Vasile BACIU, dar şi un alt Ioan BACIU, fost vataman în Ruştior; plugarul Toader ALDEA a venit din Dicea, iar Ihnat DOBREAN, din Voila; din Topliţa, au venit, împreună cu familiile, plugarii Nicolae SOZIN, Vasile GUŞU, Toader GUŞU, Vasile TRUŢU, Gavril SPODAR şi Simeon GOGA; din Gurghiu, a venit Toader COJOCARU, din Modac, Trifon GRAMĂ, iar din Aneniş, Simeon MOCANU; din Budac, au venit Axent MORARIU şi Fodor MORARIU; din Sân Martin, au venit Dănilă URSU, Vasile CROITOR, Dănilă ŞANDRU, Dănilă URSU şi Gheorghe BANCEAC; din Gârdani, Vasile DĂNILĂ; din Borşa, Petru UNGUREAN, Vasile UNGUREAN şi Ilie UNGUREAN; din Şimuş, Miletie UNGUREAN; din Galaţi, sat mai la sud de Bistriţa, Gavril MORARIU; din Boghiş, Toader şi Ioan ZGURVAN; din Vandiş, Costan RUSU; din Şieuţ, Vasile MOLDOVAN şi Ioan RUSU; din Şulumberg, Simeon PETRUŢ; din Dombrava, George NOVAC; din Şopteriu, Vasile CÂRSTEAN; din Hotar, Vasile UNGUREANU, iar din Ormeniş-Cluj, Ion MACARIE.

 

În 1776, satul Băişeşti avea doar 15 familii, iar în 1784, numărul gospodăriilor sporeşte, pe seama emigrărilor din Ardeal, la 79 de familii. În 1890, satul avea 1.129 locuitori, păstoriţi de preotul Ilarion Siretean şi de cantorul Ioan Vasilovici. Învăţător, în şcoala sătească, era Simion Medvighi.

 

În 1843, când avea doar 321 locuitori, altarul bisericii din Băişeşti nu era slujit de nimeni, aşa cum nu era slujit nici în 1876, când biserica avea 1.616 enoriaşi, iar patroni erau, pe lângă statul austriac, şi fraţii armeni Gabriel şi Garabet de PRUNKUL. În 1907, biserica din Băişeşti, construită, în 1771, de Constantin STROIESCUL, şi restaurată în 1869, se afla în proprietatea statului austriac şi a Eufrosinei de PANTASI, fiind slujită de preotul Ilarion SIRETEAN, născut în 1853, preot din 1880, şi de cantorul Ioan VASILOVICI, născut în 1853, cantor din 1900.

 

1855: În Direcția de construcție militare a frontierei, la Băişeşti era numit inspector Doctorul în Medicină şi Chirurgie Johann Hoffmann, specialist în oftalmologie şi obstretică[2].

 

Prin ordinal Ministerului de finanţe Nr. 82 din 5 iunie 1870, „Birourile vamale secundare de Clasa I, Novoseliţa, Zurin și Baişeşti din Bucovina sunt autorizate, în sensul prevederilor legale existente, pentru taxarea băuturilor distilate care ies din ţară prin biroul vamal respective, cu restituirea taxei de consum”[3]. Acest drept de încasare a taxelor vamale era întărit, în 16 iunie 1898, prin Ordinul Ministrului cezaro-crăiesc de finanţe Nr. 107[4]. „Pentru vamă, principalul birou vamal se află la Cernăuţi, apoi la 7 birouri vamale secundare în Novoseliţa, Zurin, Sinăuţi, Iţcanii Noi, Bosani, Băişeşti și Gura Negri”[5].

 

O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Băişeşti, din 1885[6].

 

Începând din ziua de 15 august 1895, „din Baiaşesci primim numele acelor bravi români, care stau vitejeşte împotriva rachiului, dând aşa pildă şi altora să se ţâie de sfânta trezvie. Eacă numele acelor bravi: primarul Mihai BOZONC, Mihai RUSU, George ARSENTI, Vasile alui Niculai BLANAR, Petru alui Gheorghe alui Ioan BLANAR, Nicolai CROITOR, Petrea CORA, Ioan CORA, Ion alui Simeon CORA, Roman alui Teodor BLANAR, Teodor BRĂDĂŢAN, Alexandru VODĂ, George FLOCEA, George alui George POPOVICI, George alui George BLANAR, Constantin alui George BLANAR, Andrei MONORAN, George CROITOR, Ion alui Ioan POPOVICI, Ion alui Dimitrie TATAR, Dimitrie alui Petru VODĂ, Dimitrie alui Ioan ALDEA, Teodor BOZONC, George alui Nicolai POPOVICI, George alui Dimitrie VODĂ, Nicolai GAGEA, Teodor alui Ioan GAGEA, George RUSU, Vasile CIURLĂ, George CIURLĂ, George GAGEA, ZALUŢCHI, Dimitrie CORA, Dimitrie VLAD, Teodor VULTUR, Mihai VODĂ, Mihai alui Petrea BISTRIŢAN, Dimitrie ZEGREAN, Teodor VODĂ, Ioan PINAR, Petrea CAZACIUC, Ioan MALINOVSCHI, Vasile BISTRIŢAN, Petrea ALDEA, George LOZNICER şi Ioan BISTRIŢAN”[7].

 

Însoţirea Raiffeisen se înfiinţează, la Băişeşti, în anul 1903, sub preşedinţia cantorului bisericesc Ioan Vasilovici, şi sub direcţiunea preotului Ilarion Siretean. Vistiernic al noii bănci rurale era Leon Vasilovici.

 

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la băişeşteanul Ambrozie FRIJAN (lăutar sătesc, vioară, 38 ani în 1908).

 

În 1907, preot la „Baiaseşti, părintele Ilarion Siretian”[9].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Băeşeştii, comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată pe malul stâng al râului Moldova, aproape de hotarul cu România. Suprafaţa: 8,93 km p.; popu­laţia: 1.129 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de un drum districtual, care o leagă, pe de o parte, cu România, prin Cornul Luncii, iar pe de alta, cu comuna Berchişeşti, pe unde trece dru­mul districtual Suceava-Păltinoasa. Are o şcoală populară cu o clasă şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Ar. Mihail şi Gavril”, zidită, la anul 1771, de boierul Constantin Stoenesu. La 1776, o jumătate din această localitate era averea mazilulul Gherghel şi cea­laltă jumătate, în posesia mănăstirii Humorului. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit colonişti români din Transilvania, se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 825 hectare pământ arabil, 11 hectare şi 50 ari fâneţe, 7 hectare şi 50 ari grădini, 118 hectare păşune. Se găsesc 60 cai, 556 vite cor­nute, 62 oi, 482 porci şi 50 stupi. Băeşeştii, moşie, cu administraţie particulară, districtul Gura-Humora. Suprafaţa: 2,15 km p.; popu­laţia: 16 locuitori, dintre care 13 români gr. or.”[10].

 

1909: „În Băiaşeşti a repausat Eufrosina de Pantasi, care a fost o mare binefăcătoare pentru Băiaşeşti şi comunele învecinate”[11]. Cine a fost răposata? Răspunsul îl aflăm dintr-un număr al gazetei sucevene „Revista Politică” din 1891: „Nobila cucoană Eufrosina de Pantasi, proprietăriţă mare din Băiaşeşti, a documentat, nu numai în anul 1890, mărinimia sa către şcoala din loc, dăruind copiilor şcolari felurite rechizite de scris şi desen şi cărticele de rugăciuni, iară copilelor lâneţe, bumbac, andrele şi cârlige spre a putea mai lesne prospera în lucru, dară această nobilă amică a şcolii a dăruit, şi-n anul aceasta, din partea Dumisale, iară pă­rintele Ilarion Siretean, paroh din Băiaşeşti, din o casetă de dumnealui singur depusă în biserica din loc, copiilor şcolari sărmani următoare îmbrăcăminte şi rechizite: 4 sumane, 4 tulpane, 9 părechi de opinci, 6 coţi de pănură albă, 2 lecturare româneşti a 25 creiţari, 2 căr­ticele de compus a 8 creiţari şi 2 tăbliţe a 15 creiţari. Pe lângă acestea toate, a mai binevoit nobila cucoană Eufrosina de Pantasi de a mai dărui şcoalei acesteia: Jurnalul „Revista politică” pe anul 1888 şi „Convorbiri Literare” pe anii 1886, 1887, 1888. Pentru toate acestea simte subsemnatul o datorie plăcută de a exprima nobilei cucoane de Pantasi şi părintelui T. Siretcan cea mai călduroasă mulţumită. / Băiaşeşti, 30 ianuarie 1891. / Alexandru Şuhan, învăţător”[12].

 

„În luna mai 1914 au dat examene de capacitate”, printre alţi „învăţători şi învăţătoare”, la secţia românească, „Vasilovici Maximilian din Baiaşeşti”[13].

 

Nicolai a lui Toader Vultur, din Băişeşti, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1916, lângă Boian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Magdalena a lui Nicolai Vultur, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [14].

 

În 1919, din Comisia agrară de ocol Gura Humorului făceau parte „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Alfred Calmuţchi, proprietar mare, Baiaseşti”, iar ca locţiitor, şi „Gheorghe Vodă, agricultor, Baiaseşti” [15].

 

În 17 mai 1943, „Dumitru a lui Piuari, agricultor din comuna Baiaşeşti… intentă soţiei sale pârâte Eftimia a lui Dumitru Piuari, născută Tatar, cu acelaşi domiciliu, divorţ. Din căsătoria părţilor susnumite a rezultat o copilă, şi anume Virginia, în vârstă de 5 zile”[16].

 

1946: Tribunalul Suceava, „fiind la ordine soluţionarea cererii Primăriei comunei Baiaşeşti, făcută prin adresa Nr. 1.796 din 2 septembrie 1943, pentru înregistrarea ulterioară a mortii copilului Cristofor Blănaru, fiul lui Grigore şi al Casandrei Blănaru, din susnumita comun… în virtutea legii, hotărăşte: admite cererea Primăriei”[17].

 

1946: Buletinul Cooperaţiei Române, Nr. 38 din 21 septembrie 1946, înregistrează consituirea cocietăţii cooperatiste Cooperativa „Floarea Românului”, comuna Baiaşeşti, judeţul Suceava”[18].

 

1947: Tribunalul Suceava admite cererea pentru consemnarea, în registrul Primăriei Baiaşeşti, a lui Tatar Gheorghe, fiul lui Zaharie şi Eufrosina, decedat la data de 12 septembrie 1944, în comuna Baiaşeşti[19].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947, următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Sgaibă L. Vasile, seria 1938, media 7,80, numit în comuna Baiaşeşti, postul V, jud. Suceava; Mureşan Gheorghe, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Baiaşeşti, postul V, jud. Suceava; Smoleninov Mihail, comuna Baiaşeşti, jud. Suceava, media 7,00” (Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657). În baza raportului cu Nr. 16799 din 1947 al Inspectoratului regional Suceava, de la 1 septembrie 1947 este confirmată pe post „Rădăşanu Olga, de la Berchişeşti, la Baiaşeşti”[20].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 345

[2] Schematismus des Österreichischen Kaiserthumes, Wien, mai 1855, p. 718

[3] Austria, Nr. 26, anul XXII, Viena 25 iunie 1870, p. 498

[4] Woestyne, Adolphe de Plason de la, Recueil dest Traités et Conventions conclus par L’Autriche-Hongrie avec les Puissances étrangères, Vienne 1904,, p. 189

[5] Schmedes, Carl Ritter von, Geographisch-statische uebersicht Galizien und der Bukowina, Lemberg 1869, p. 181

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 54, 1907 p. 93

[7] DEŞTEPTAREA, Nr. 16/1895, p. 130

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Apărarea Naţională, Nr. 41, anul II, Cernăuţi, duminică 2 iunie stil nou 1907, p. 3

[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 107

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, 19 ianuarie 1910, p. 15

[12] Revista Politică, Nr. 3, Anul VI, Suceava 8 februarie 1891, p. 7

[13] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 13 şi 14, anul III, Cernăuţi 29 mai 1914, p. 222

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[16] Monitorul Oficial, Nr. 42, 19 februarie 1944, p. 1141

[17] Monitorul Oficial, Nr. 229, 3 octombrie 1946, p. 7641

[18] Monitorul Oficial, nr. 264, 13 noiembrie 1946, p. 11912

[19] Monitorul Oficial, Nr. 238, 15 octombrie 1947, p. 6899

[20] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9656


Pagina 54 din 56« Prima...102030...5253545556