Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Berhomet pe Prut

BERHOMET PE PRUT. Aflat pe râuşorul Şoviţa, care curge dinspre Oşehlib, ca prim afluent din ţinutul Coţmanilor, care se află în stânga Prutului, Berhomet cuprindea şi două sate mai mici, Lăpuşna şi Mejebrodi, având, în 1774, 49 de gospodării, cele mai multe dintre ele rutene, colonizarea cu galiţieni sporind numărul locuitorilor, care, în 1784, ajunge la 100 de familii. Biserica de lemn, cu clopotniţă tot din lemn, a fost construită în anul 1786, când a şi fost închinată Sfântului Nicolae.

În 2 aprilie 1741, Grigore Ghica Vodă, împlinind dorinţa răposatului Gheorghe Ursachi jitnicer, dăruieşte mănăstirii Barnovschi săliştea Berhomet, de lângă moşia Jucica. În 16 decembrie 1756, satul Berhomet aparţinea „Du-sale stolnic Constantin Rusăt”, după cum rezultă dintr-un raport de hotărniciri al jitnicerului Iamandi.

De-a lungul veacurilor, moşia Berhomet s-a tot pustiit sau şi-a tot schimbat vetrele de sat, dovadă fiind numele celei mai întinse şi roditoare ţarini, Sălişte.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Berhomete „35 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Grigorii, un dascăl, Dumitro, 3 văduve, Maria ŞTEFĂNIASA, Tichiana şi Catrina, 1 jidov, Saul, 4 case pustii şi 25 birnici, aceştia fiind: Ivan BODILIVSKI, Neculai MÂNDRIC, Ivan MÂNDRIC, Hrihor MÂNDRIC, Iftemi ŞLIMKO, Mihail MANDRIC, Mihail SPOROJCIUK, Ion DRONUC, Andrei DRONUC, Fedor COSOVAN, Andrei MANDRICIUK, Tudosii MANDRICIUK, Mihail HAPKO, Vasile ANDRIEŞCIUK, Fedor CUPCIAK, Zahera MANDUC, Hrihor brat ego, Ivan STAROJCIUK, Vasile sin MAJUC, Hriţco zet LUCHINUC, Andrei nepot lui NECULAI, Mihail PAŞIŞNIC, Vasile DRUNUC, Timofei MANDRUC şi Ştefan vătăman.

În 1843, Berhomet pe Prut avea 550 creştini ortodocşi, păstoriţi de George IANIVICI. Patron bisericesc era Ignaz de ANTONOVICI. În 1876, când patron bisericesc era Smaranda von WASSILKO, parohul Olimpie CHISILIŢĂ păstorea 1.537 enoriaşi. În 1907, patron al bisericii ortodoxe din Berhomet pe Prut devenise evreul Hersch WEISSELBERGER, paroh fiind acelaşi Olimpie Chisăliţă, născut în 1832, preot din 1855, paroh din 1860, care-l avea drept cantor, din 1900, pe Vasile SKRABA, născut în 1853.

În Berhomet pe Prut a funcţionat, încă din 1857, o şcoală cu 3 clase[2].

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman: Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Cliveşti, Davideşti, Dubăuţi, Hacrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca”[3].

În 1890, comuna Berhomet pe Prut avea 1.700 locuitori, păstoriţi de parohul Olimpie Chiseliţă şi de cantorul bisericesc Vasilie Şcraba. Primar al comunei era Dimitrie Cupcenco, iar cei doi învăţători se numeau Timotei Hnidei şi Franz Maurer.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Berhomet pe Prut, comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe ma­lul stâng al Prutului, între Piedicăuţ, Revăcăuţ şi Dubăuţ şi aproape de Şipeniţa. Suprafaţa: 4,73 km p.; popu­laţia: 748 locuitori ruteni, de religiune gr. or. Este străbătută de drumul principal Sniatin-Cernăuţi, care se uneşte aci cu drumurile districtuale ce vin de la târgul Coţman şi de la Hliniţa. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Nicolae”, de care ţine şi biserica filială din Revăcăuţi. Odinioară a fost sat cu mo­şie, dăruit de Gheorghe Ursachi Domnitorului Grigore Ghica, care, prin documentul din 2 Aprilie 1741, l-a făcut danie mănăstirii  Barnoschi. La 1876, se găsea în pose­siunea boierulul Constantin Ruset; iar un an după aceasta, trecu în stăpinirea boierulul Iordache Bălănescu. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu prăsila de vite. Are 2 fabrici de spirt şi mai multe mori. Comuna posedă 511 hectare pământ arabil, 27 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 40 hectare izlazuri, 6 hectare şi 50 ari pădure şi 3 hectare 50 ari heleştee şi bălţi. Se găsesc 56 cai, 284 vite cornute,191 oi, 214 porci şi 43 stupi de albine. Berhomet pe Prut,  moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 1,82 km p.; popu­laţia: 63 locuitori, în majori­tate izraeliţi, restul ruteni”[4].

În 1910, comunele vechi răzăşeşti, din categoria a III-a, sunt „Banila rusască, Ispas, Milie, Vijniţa, Zamostie, Carapciu pe Ceremuş, Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Văscăuţ pe Ceremuş, Staneşti de jos pe Ceremuş, Staneşti de sus pe Ceremuş, Barbeşti, Costeşti, Cabeşti, Comareşti, Panca, Jadova, Nepolocăuţ, Piedecăuţ, Revacăuţ, Berhomet pe Prut, Ivancăuţ, Hliniţa, Valeva, Cuciurmic, Verbăuţ, Horoşăuţi, Boianciuc, Babin, Vasileu, Samuşin, Cincău, Culeuţ şi Repujineţ. Afară de aceasta, se află singurite familii răzeşeşti, împrăştiate în întreaga ţară, în felurite stări şi servicii.  În părţile cele rutenizate există şcoli rutene. Mazilii şi răzeşii sunt, după lege, constrânşi a trimite copiii lor la aceste şcoli”[5].

În 1914-1916, s-a jertfit pentru Bucovina şi „Mihail a lui Vasile Cupceanco, născut la 22 mai 1883, în Berhomet pe Ceremuş, ar fi murit, la finea lui noiembrie 1914, în Polonia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Elisabetei Cupceanco, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”.

În 1919, din Comisiunea agrară de ocol Vij­niţa făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Nicolai Hrebiuc, agricultor, Berhomet pe Ceremuş”.

„Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Wassilko-Serecki George conte, strada Flondor 38, Berhomet pe Prut, Banila pe Siret”[6].

La Berhomet pe Prut s-a născut poetul evreu, de limbă germană, Mosez Rosenkranz (1904-2003).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 417

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 18, 1876 p. 79, 1907 p. 103

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 12

[5] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Berchişeşti

Drumul spre Berchişeşti

BERCHIŞEŞTI. Satul inconfundabilului cărturar bucovinean Procopie Jitariu, pe care l-am descoperit, recent, şi readus în memoria locurilor datorită prieteniei lui Viorel Varvaroi, are rădăcini străvechi, în vremea ocupaţiei tătare asupra Moldovei, când, în apropierea castrului tătar de la „Ymor (Homor) filius Molda” (confluenţa Repedei cu Valea, deci a Humorului cu Moldova, cum nota un călugăr italian, în 1286), îşi întremase sălaşul, pe locul numit, astăzi, Seliştea, câţiva tătari agricultori, conduşi de Berkîş. Tătarii aceia au fost spulberaţi de vremuri, dar numele cneazului a rămas, aşa cum a rămas şi numele altui tătar, Kutlu-Buga (Bourul Norocos), în toponimul Cătlăbuga, dar şi în Ciuca-Buga din urătură. Oricum, pe moşia întinsă a actualului sat Berchişeşti au trăit şi români, şi ei deveniţi, peste vremuri, doar toponime, memoria locurilor înveşnicind nume precum cele ale lui Goga, Hasniş, Vlaşin, Lupoaia (văduva lui Lupu), Boldea sau Todereştii.

Dincolo de legendă şi de dreptul nostru la imaginaţie, stă documentul. Nu un început, ci o confirmare a ceea ce exista şi care, după întemeierea statului feudal al Moldovei, consemnează doar schimbările regimurilor de proprietate, menţionând, uneori, şi o hotarnică, aşa cum s-a întâmplat, în 13 septembrie 1473, când Ştefan cel Mare confirma lui „Corlat ocinile sale, satul Berchişeşti pe râul Moldova, ţinutul Sucevii, o topliţă cu moară pe ea şi poiana Muncelului, cu mănăstirea ce se afla acolo”. Nu mai reproduc hotarnica, pentru că a făcut-o, cu o teribilă pasiune a amănuntului explicat, Procopie Jitariu, cărturarul care a făcut parte din comitetul executiv al Societăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina până în 1946, când toate cele care meritau să dureze au fost spulberate.

Din 11 aprilie 1533, când Corlat vinde Berchişeştii lui Petru Rareş, pentru 480 zloţi tătăreşti, iar voievodul dăruieşte satul mănăstirii Moldoviţa, încep veacurile neguroase, bântuite de certurile pentru pământ între călugării de la Moldoviţa şi cei de la Voroneţ. Tocmai de asta, în 1783-1786, când averile mănăstireşti au fost secularizate şi din ele s-au constituit pădurile, izlazurile şi fâneţele obşteşti, sătenii beneficiind şi de o primă reformă agrară, fiind împroprietăriţi cu exact suprafeţele de pământ pe care le aveau în lucru, berchişeştenii au săpat şanţuri adânci, întărite cu palisade de lemn, în jurul moşiei lor, gândind să le apere pentru totdeauna de lăcomia călugărească. Dar şi întâmplarea aceasta e povestită în amănunt de Procopie Jitariu, în monografia folclorică a satului bucovinean, pe care a închina-o satului natal, satului veşniciei sale.

1546: „Petru, voievodul Moldovei, confirmă mănăstirii Moldoviţa posesiunea satului Berchişeşti şi a unei mori de acolo”[1].

Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Bercheşeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „23 – toată suma caselor”, însemnând 5 femei sărace, 3 panţiri isprăvniceşti şi 15 birnici.

1709: Călătorul străin Johann Wendel Bardili, care trece prin Suceava, venind de la Bender, unde se întâlnise cu Carol al XII-lea, în drumul spre Câmpulung, „la o moară veche (socotind după descriere, la Berchişeşti – n.n.), într-o vale, în pădure, unde am petrecut noapte în tufăriş, lângă foc, deoarece nimeni nu s-a încumetat să intre în odăile de locuit, care erau locuite doar de o femeie bătrână. Ploaia, de care am suferit în ziua şi noaptea aceasta, m-a stânjenit foarte mult, pe lângă frigul de peste noapte”[3].

În 1774 şi în 1775, satul Berchişeşti din Ocolul Moldovenesc avea 1 popă şi 25 ţărani, toţi emigranţi transilvăneni, numărul familiilor ajungând, în 1784, la 63.

La Berchişeşti s-au stabilit vornicul Vasile HORGA (venit din Leşu Ilvei, în 1764), vatamanul Cristian NEGRU (Ruşii Bârgăului, 1773), Lupu RUSU (St. George, 1761), Simion IONAŞ, Filimon BOIAN, Ion a lui GEORGE, Petru ONIGĂ, Mihail ANDRIAŞ, Mihai ANTON, Gavril ONIGĂ, Nicolae BOERIU, Tanasă ONIGĂ, Vasile BUZDOAIE, Ion CĂLUGĂRUL, Ion CĂRBUNE, Teodor IANUŞ (plugari din St. George, 1765), Lupu UNGUREAN (plugar din St. Iacob, 1765), Maria GAVRILEANA (St. George, 1773), Ion CORUZ (St. Iosif, 1772), Gavril BOERIU (Lunca Vinului, 1763), Gavril ŢĂRAN (Ilva Mică, 1765), Ştefan a POPEI (Ilva Mică, 1774), Manole MUNTEAN (Boian, 1771), Savu MUHAI (Budacul Mic, 1772), Gavril PUŞCARIU, văduva Nastasia GLIGORAŞ (Sân Gieorgiu, 1763), Teodor RUSU, a lui ANDRIEŞ, a lui ŞTEFAN, Ion BLOŢIU, Teodor ŞTEFAN, Axentie BUGA (Sân Gieorgiu, 1765), Ştefan ALBOIŢĂ (Sân Gieorgiu, 1773), Axente MOLDOVAN (Periş, 1768), Constantin MOLDOVAN (Beclean, 1772), Mihai MOLNAR (Moiseiu, 1775) şi ţiganul Toader BORGHEAN (Bârgău, 1777).

În 1843, biserica din Berchişeşti avea 740 enoriaşi, iar postul de paroh era vacant. În 1876, paroh era Mihai IEREMIEVICI, care păstorea 1.739 suflete. Ieremievici, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1865, era paroh şi în 1907, când, în parohia cu 2.243 enoriaşi, era ajutat, din 1900, şi de cantorul Anania VELEHORSCHI, născut în 1873.

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava: Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[4].

În Berchişeşti funcţiona o şcoală cu 4 clase din 1894[5].

În 1890, comuna Berchişeşti îl avea primar pe Georgie Coca, paroh fiind Mihail Ieremievici, iar cantor bisericesc – Nicolai Velehorschi.

1898: Prin decizia nr. 6100, din 3 mai 1898, a Instanţei de district (preşedinte: Dr. de Stremayr, procuror: Dr. Gertscher), împotriva stomatologului Josef G., judecat şi condamnat, iniţial, de instanţa districtuală Gura Humorului, care a pronunţat sentinţa nr. 1402, din 22 iunie 1897, motivul procesului fiind… un dinte, extras coaforului Chaje F., din Berchişeşti, căruia i-a cerut, pentru tratament, 1 florin, iar sentinţa vizând „practica profesională neautorizată”[6] şi nu plata sau neplata acestui serviciu.

Însoţirea raiffeisiană din Berchişeşti şi Corlata a fost înfiinţată joi, 1 august 1901, de directorul Michail Jeremievici, vistiernic fiind Dionisie Vlad. Cabinetul de lectură „Cometul” funcţiona, în casa lui Grigore Vacariuc, din 1897, cu 34 membri, 35 cărţi, 2 abonamente la gazete şi 18 florini şi 15 creiţari avere. În comitetul de conducere al acestei prime biblioteci săteşti din Berchişeşti activau preotul Mihai Ieremievici Berar, Dimitrie Ianoş şi Constantin Velehorschi.

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la berchişeştenii Vasile PANŢÎRI (22 ani în 1908), Ioana ZBÂRCEA (41 ani în 1908) şi Rachila a lui Nichita IANUŞ (ţărancă oarbă, 42 ani în 1908).

1907: Din Comitetul districtual Umor pentru alegeri, fac parte şi „Ioan Pohoaţă, paroh, Dumitru Buta – Berchişeşti”[8].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Berchişeştii, comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată pe par­tea stângă a râului Moldova, între cele 2 pâraie: Stoeneasca şi Corlata. Suprafaţa: 11,65 km p.; po­pulaţia: 1.265 locuitori români, religia gr. or. Se află lângă drumul districtual Suceava – Gura-Humora, din care se desprinde, în Berchişeşti, o ramură spre Cornul Luncii. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sf. Nicolae”, de care ţine şi biserica filială din Corlata. La 1553, Petru Rareş a cumpărat această localitate, cu moşia atenenţă, de la poseso­rul ei, Corlat, şi a dăruit-o mânâstirii Moldoviţa. Pe atunci, Berchişeştii, pe lângă vatra satului, mai cuprindea şi satul de azi Corlata. Numele comunei vine, proba­bil, de la cel al muntelui învecinat, Berchisăul. Populaţia, formată din locuitori originari, peste care au venit colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 526 hectare pâmânt arabil, 151 hectare fânaţuri, 24 hectare 80 ari grădini, 273 hectare izlazuri, 6 hectare 51 ari păduri. Se găsesc 64 cai, 585 vite cornute, 366 oi, 429 porci şi 10 stupi. Berchişeştii, moşie, ţine de corpul moşiei cu administraţie specială Capul Codrului, districtul Gura-Humora. Are 3 case şi 21 locuitori români”[9].

1911: „Curtea cu juraţi din Suceava: Miercuri s-a judecat o seducere a unei fete din Berchişeşti, al cărei autor a căpătat două luni de temniţă”[10].

1912: „Se aprobă schimbarea de posturi de învăţători între domnii Nicanor Bumbu din Berchişeşti şi Adran Cernăuşan din Capu Codrului”[11].

1913: „În 12 martie 1912, a răposat protopresviterul şi parohul din Berchişeşti Mihail Ieremievici-Berariu, decorat cu Medalia de Onoare pentru serviciu credincios de 40 de ani şi cu Crucea de Aur cu coroană pentru merite. Răposatul ajunsese vârsta de 87 ani”[12].

În anii Primului Război Mondial, s-au jertfit pentru Bucovina: „La propunerea doamnei Minodora Dancu, din Berchişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Andrei a lui Ioan Dancu. Doamna Minodora Dancu susţine că soţul ei, Andrei a lui Ioan Dancu, a picat, în anul 1915, la Lemberg” şi „La propunerea domnului Irimie Varvaroi, din Berchişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii lui Ioan a lui Costan Varvaroi. Domnul Irimie Varvaroi susţine că Ioan Varvaroi a căzut, în anul 1914, la Rarancea”[13]. Au mai vărsat sânge pentru Bucovina: „legionarul (aşa se numeau voluntarii – n. n.) Petru Bucur, Berchişeşti, Compania 3, rănit” şi „infanteristul Roman Gogian, Berchişeşti, Regimentul 22, rănit” [14].

În 1919, din Comisiunea agrară de ocol Gura Homorului făcea parte şi Locţiitor: Ştefan Velehorschi, învăţător, Berchişeşti”[15].

În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Frăţia”, comuna Berchişeşti, judeţul Suceava.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului ţcolae regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[16], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Rădăşanu Olga, de la Berchişeşti, la Baiaşeşti.

Pe o cruce discretă din cimitirul Berchişeştilor, se află fotografia cărturarului şi o mărturisire de pe urmă: „Sub această sfântă cruce aştept învierea morţilor”. Când am citit mărturisirea, împreună cu Viorel Varvaroi şi, apoi, cu ziaristul Tiberiu Cosovan, mi-am amintit spusa lui Leca Morariu, de la Stupca, în 4 iunie 1933: „Ciprian Porumbescu zace în două morminte: un mormânt este cel pe care îl vedeţi la Stupca, iar celălalt este mormântul uitării, în care zace opera lui”. Şi tocmai de asta am şi hotărât noi ca, în anul 555 al Berchişeştilor, să-l reînviem pe Procopie Jitariu, cu voia bunului Dumnezeu, măcar din cel de-al doilea mormânt, cel al uitării. Şi am făcut noi, cei de la Centrul Culturii Tradiţionale Suceava, cartea legendarului cărturar, întregind-o, după putinţă, cu alte texte, aflate, sub semnătura lui Procopie Jitariu, prin vechile gazete bucovinene. Apoi, în cea de-a doua zi a Sfintelor Paşti, ne-am înfăţişat la Berchişeşti, aşa cum conveniserăm cu primăriţa Violeta Ţăran, acest argint viu berchişeştean, ca să dăruim cărţile mărturisitoare celor care au ales să fie lângă Procopie Jitariu, în acea sfântă zi. Veniserăm, de la Centru, un întreg comando (Viorel Varvaroi, Corina Scîntei, Dan Lungu, Marcel Horodincă, Gheorghe Senciuc şi Aurel Alexa), venise şi cântăreţul folk Cornel Angelescu, pentru a atenţiona, pe versuri de Ana Blandiana, că „se-aude, se-aude, se-aude, / din vecii, din adânc, din mereu, / murmurul, sângele, glasul / poporului meu”,  cântecul trezind rădăcinile ierburilor în plămada veşnic generoasă a ţărânii.

Apoi, în alte zile, în alte ceasuri, am dus cărţile lui Procopie Jitariu şi prin alte localităţi bucovinene, vestind despre învierea din mormântul uitării şi îndemnând şi pe alţii la săvârşirea de miracole întru memorie, miracole nespus de lesnicioase, pentru că-s şi pe placul bunului Dumnezeu.

[1] Hurmuzaki, Eudoxiu de, Documente privitoare la Istoria Românilor, Volumul II, Partea 4, Bucureşti 1894, p. 387

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 345

[3] Călători, VIII, pp. 280-282

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 51, 1876 p. 53, 1907 p. 94

[6]Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums , XIV Jahrgang 1898, Wien 1898,  pp. 111, 112

[7] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[8] Apărarea Naţională, Nr. 23, Anul II, joi 28 martie stil nou 1907, p. 4

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 10, 11

[10] Revista Politică, Nr, 18, Anul VII, 12 februarie 1911,  p. 8

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul II, 7 noiembrie 1912, p. 175

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovinani, Nr. 16 şi 17, Anul II, 27 martie 1913,  p. 267

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi în 5 Aprilie nou 1919, p. 4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[15] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[16] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Benia

Doi munteni cu desagi – tablou de Eugen Maximovici (1857-1926)

BENIA. Vatra lui Duma Benea, tatăl Ilincăi, amintită, în 15 martie 1490, pe hotarul braniştii mănăstirii Putna („apoi la casa lui Benea, şi apoi iarăşi pe obcină la Arsuri şi, pe obcină, la Dealul lui Timotei şi, pe obcină, la Runcul lui Berchez”), a fost, până după anul 1800, o risipire de case ale câmpulungenilor pe coamele munţilor.

Branişte bine definită a mănăstirii Putna („braniştea Benia şi obcina până la poiana lui Ivan, la Făgeţăi” – e vorba de toponimul din Dorna Candreni, nu de cel din Breaza), cuprinsă în hotarnica lui Ştefan Rareş, din 9 august 1551, satul Benia, de pe apa Moldovei, va intra în colecţia de documente câmpulungene abia în 23 martie 1792, când Gligorie şi Timofte Sărghie din Benia cumpără, cu 220 lei, „o parte din moşia Benia, pe care o au moştenire… Ştefan şi Gavril”, fiii lui Ioniţă Şandru, de la bunicul lor, popa Gavril.

Ioniţă Şandru trăia la Câmpulung, deşi îşi înzestrase copiii şi păstra şi alte moşii pentru sine în Benia, dovadă fiind tranzacţia din 15 mai 1802, prin care el zălogeşte, pe timp de 10 ani, pentru un împrumut de 122 lei, moşia lui din Benia, care se mărginea „cu apa Moldovei şi cu moşia lui Nicolae, popa din Sadova”, aceluiaşi Gligorie (Grigorie, în acest document) Sărghe. După câţiva ani, în 1 ianuarie 1807, Ioniţă Şandru va vinde moşia zălogită creditorului Grigorie Sărghe din Benia, în document Benia fiind considerată ca parte a comunei Fundu Moldovei.

Iată, deci, dovada că satul Benia îşi poate revendica istoria atestată începând din 14 aprilie 1411, data atestării Câmpulungului, pentru că, în fond, Benia este unul dintre satele câmpulungene, mai întâi ca moşie directă a câmpulungenilor, apoi prin „intermediarii” lor urmaşi din Sadova şi din Fundu Moldovei.

În 26 februarie 1813, alţi câmpulungeni, Andrei şi Ioana Mândrilă, vând lui Mihai Pîntiul (Pinte, Pintea) din Benia o grădină în Benia, pentru 200 lei.

Colonizarea masivă cu huţani, începută de mănăstirea Putna, în 20 mai 1762, cu „nişte ruşi din Putila” şi continuată, sub stăpânire austriacă, până în 1818, când se înfiinţează comuna Breaza, amestecă neamurile şi la Benia. Astfel, în 1 noiembrie 1838, surorile Ileana Porcuţan şi Marian Andronic vând tatălui lor, Grigori Droniuc din Benia, 2 fălci şi 16 prăjini de moşie, primite zestre, pentru „8 lei bani de argint, 5 lâni întregi, 3 lei, 20 heleri, 2 miţe, 24 heleri, care, legându-se în bani, fac 11 florini şi 44 heleri”, plus o juncă pentru Ileana şi 12 florini şi 48 heleri, bani de argint, pentru Maria.

În 1839, Gavril şi Axinia Butnaru vând huţanului Neculai a lui Vasile Droniuc din Breaza o bucată de moşie în Benia, „peste deal, lângă apa Moldovii”, în suprafaţă de 2 fălci şi 40 prăjini, pentru 64 lei, bani de argint.

În 1 mai 1840, Gheorghe Sărghie din Breaza cumpără „un vad de moară, la starea locului, unde se numeşte părăul Benei”, de la Vasile Florea, din… Ilişeşti, vad moştenit de Florea de la socrul său, preotul Vasile Şandru din Fundu Moldovei.

În 3 noiembrie 1840, câmpulungenii Nicolai şi Nastasia Mândrilă vând huţanului Niculai a lui Vasile Droniuc (din Benia, cum e menţionat de această dată), o moşie de 3 fălci şi 17 prăjini, în Benia, la Răpa Roşie, lângă muntele Porşescul, pentru 200 lei, bani de argint.

Nicolae Droniuc va continua achiziţionarea de moşii în Benia, în 9 iulie 1846 cumpărând, de la Simion Şandru din Fundu Moldovei, cu 196 lei şi 40 creiţari, o moşie de 9 fălci, mărginită de pământurile lui Vasile şi Dănilă Droniuc, iar în 19 aprilie 1848, de la Grigore Şandru din Fundu Moldovei, o moşie de 3 fălci şi 40 prăjini, cu 64 lei, învecinată cu pământurile lui Iuruga, Ignat, Sărghie, Simion Şandru şi Grigorie Şandru.

Biserica din Benea funcţionează din 1901, deservită de preotul din satul Breaza, al cărui cătun era, pe atunci, iar din 1906 funcţiona, în sat, şi o şcoală cu o clasă[1].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Benia, cătun, pendinte de comuna rurală Breaza, districtul Câmpulung. Are 189 locuitori români, gr. or”[2].

Fiind un sat mic, adesea confundat cu comuna din care a făcut parte, Benia beneficiază de rare menţionări, precum cea din 1929, a generalului Alexandru Lupaşcu-Stejar: „Ieşind din satul Moldova-Suliţa, privesc, spre răsărit, muntele Găina, împă­durit cu brad, mai puţin înalt decât Găina munţilor Apuseni. Tra­versez cătunul Benie, apoi frumosul sat Breaza, la ieşirea de miază-zi a căruia, în punctul numit „Podişul”, munţii, îmbrăcaţi cu frumoase păduri, se apropie, valea, pe fundul căreia, alături de şosea, şerpuieşte limpede, învolburată şi frumoasă apa Moldovei, se strâmtează foarte mult şi, într-amurg, când soarele, aruncându-şi înapoi cele din urmă raze, scaldă în lumină valea cu apa, coastele, coamele şi măgurile munţilor învestmântaţi cu brad, ajung la marele şi frumosul sat Fundul Moldovei”.

„Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[3], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Radu Gheorghe, de la Moldova Suliţa- Benia, la Dorna-Sunător” [4].

[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 61

[2] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 10

[3] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[4] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bărbeşti

1899: Ruteni. Foto: Julius Dutkiewicz

BĂRBEŞTI. Aflat în megieşia Nepolocăuţilor, Bărbeştii, satul de la vărsarea Ceremuşului în Prut, beneficiază de o primă atestare documentară, în 1558 (nedatat), când nepoata lui Barbovschi, Anuşca, fata Marenei, vindea a cincia parte din satul Berbeşti şi din Pleşniţa (Zeleneu) altui Barbovschi, pentru 70 zloţi tătăreşti.

În 3 martie 1581, nepoţii lui Romaşco, Danciul, fiul Ulianei, şi ruda sa, Eremie, fiul Milcăi, vindeau lui Petrea Vatag părţile lor de moşie din Bărbeşti („două părţi, partea de mijloc, pe partea cealaltă a Brusniţii”), Pleşniţa şi Botuşăniţa, pentru 240 zloţi tătăreşti.

În 8 februarie 1595, Ilea, vătaful din Bărbeşti, se ceartă cu Fădor Orbul pentru nişte părţi de moşie din Bănila şi Hluboca. Pe atunci, moşia satului ajungea până la schitul Ostra, aflat pe hotarul sudic al satului, şi până la Bănila Rusească, dar se hotărnicea şi cu sate cuprinse, ca nişte insule, în imensa moşie sau la marginea acesteia, precum Pleşeniţa, Dracineţ, Costeşti, Călineşti pe Ceremuş şi Ceartoria. În nord, dincolo de Ceremuş, se aflau ţinuturile poloneze, iar în sud-est, Zeleneul.

În 7 februarie 1672, marele pitar Toader obţinea uric pentru a opta parte de Berbeşti.

În 25 septembrie 1708, satul căpitanului Apostol Mihuleţ trece în proprietatea cămătarului Cerbul Jidovul.

Mihuleţ fusese împuternicit, împreună cu Sturdza cămăraşul, să strângă văcăritul în ţinutul Cernăuţilor, dar, la socoteala finală, Sturdza a plătit 78 lei şi 10 potronici, pe care i-a împrumutat de la Cerbul Jidovul. Banii fuseseră însuşiţi de Apostol Mihuleţ, care, ca să nu dea socoată în faţa lui Matei Vodă, a mai împrumutat, de la Cerbul, şi 394 lei turceşti, apoi a fugit în Polonia.

Tras pe sfoară, Cerbul Jidovul s-a plâns divanului domnesc, primind uric pentru stăpânirea jumătăţii satului Bărbeşti, care aparţinuse lui Mihuleţ, parte de sat pe care o va vinde curând, în 1 martie 1709, vistiernicului Ion Paladi, pentru „230 lei bani gata, de m-am uşurat şi eu de datornicii mei”.

În 5 octombrie 1710, Dumitraşco Calmuţchi cumpără jumătatea de sat, pe care o luase Cerbul de la Mihuleţ, cu 250 lei, de la Ion Paladi, Dumitraşco fiind „mai aproape de acel nume şi de ace moşie”, deci rudă mai apropiată lui Mihuleţ.

Ruda soacrei lui Apostol Mihuleţ, Dumitraşco Calmuţchi, răscumpără partea de sat, în baza dreptului valah, restituind lui Paladi cei 230 lei, în 27 noiembrie 1710.

Un sfert din sat, „partea lui Isar, pentru care parte de moşie s-a tras în judecată Ionaşco Isar cu Ştefan, fiul Ghiţei, nepotul lui Piliposchi, pe timpul domniei lui Ilieş Alexandru Voievod”, aparţinea, după cum avea s-o confirme uricul din 26 februarie 1715, lui Toader Samson şi lui Goian.

Celălalt sfert de sat aparţinea lui Arsenie Ciornohuz, dar care-l vinde, în 6 februarie 1719, popei Ştefan şi diaconului Toma.

În 1720, Apostol Mihuleţ încearcă să-şi recupereze partea lui de sat, folosindu-se de zapise false privind achitarea datoriei către Cerbul Jidov, dar este dovedit şi iarăşi fuge în Polonia megieşă, de unde revine în 1731, după moartea lui Cerbul Jidovul şi a lui Dumitraşco Calmuţchi, şi obţine, în baza altor zapise false, un uric de la Grigore Ghica Vodă, care-l face iar stăpân peste moşia din vina lui pierdută.

Sfertul de sat, care aparţinuse lui Toader Samson şi lui Goian, ajunsese, în 15 iulie 1724, în stăpânirea fraţilor Mihai şi Gheorghe Lenţa, care se plâng la domnie că moşia lor fusese împresurată, deci ocupată abuziv, de Dumitraşco Calmuţchi şi li se face dreptate. Celălalt sfert de sat, care fusese vândut de Arsenie Ciornohuz preotului şi diaconului din sat, revenise în proprietatea nepotului său, Zaharie Ghiţescu (fiul lui Gheorghe „Ghiţă” Ciornohuz), care avea să-l vândă, în 10 mai 1728, protopopului Toma de Berbeşti.

În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „a patra parte de sat Bărbeşti”.

În mai 1728, Zaharie Piţescul vindea protopopului Toma de Berbeşti a patra parte de sat, „ce mi-a venit după moşul meu Ciornohuz… la apa Bruzniţii, cu vatra satului, cu loc de moară, cu câmp, pădure, fânaţe… pentru 2 boi, preţăluiţi cu 18 lei vechi, din care mi-a dat 4 taleri bani gata”, moşioara urmând să fie stăpânită veşnic de rudele protopopului, „în afară de fratele său, popa Ştefan”.

În 1739, partea de sat, cumpărată de Ion Paladi şi răscumpărată de Dumitraşco Calmuţchi, numită Melenişte, se afla în posesia Saftei Caţichi, fata lui Preda Paladi stolnic, semn că practica zapiselor false era în floare. Safta Caţichi vinde partea de sat, dobândită prin întăriri mincinoase, lui Iordachi Cantacuzino, dar urmaşul lui Dumitraşco Calmuţchi, aflând vestea, întoarce banii şi recuperează partea respectivă de sat. Partea aceasta de sat, aflată în sudul moşiei, cuprindea şi schitul Ostra (Berbeşti, cum i se mai spunea, ctitorit de Nicolae Calmuţchi), schit înzestrat cu moşia străbună de Naftanail (Nicolae) monah Calmuţchi, fiul lui Dumitraşco. În 1792, această înzestrare avea să fie precizată, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, la „100 fălci de pământ”.

În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… o parte de Berbeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.

În 8 iulie 1751, Ioniţă Talpă, nepotul lui Constantin Păunel, vinde lui Iuon Samson şi lui Ioniţă Străşca, pentru 50 lei, „a treia parte din a patra parte de sat Berbeşti.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bărbeşti, moşie a paharnicului CALMUŢCHI şi a răzeşilor, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Giorgie LUPAŞCO, 3 dascăli, Vasili, alt Vasili şi Ion palamar, 2 mazili, Vasile SAMSON şi Sandul PĂUNEL, 2 văduve, Tudosca şi PRICOPOE, 9 argaţi, patri ai paharnicului CALMUŢCHI, Anton HOTIC, Alecsa rus, Luchian cioban, Gavril herghelegiu, şi cinci argaţi ai lui Vasile SAMSON, adică Iozep botnar, ANDRIESCUL, Ivan herghelegiu, Mihail şi Vasile, 4 jidovi, Kilma, Herşko, David şi Simon, 1 ţihan, Simion, şi 38 birnici, şi anume: Vasili sin protopop vornic, Ion MULICI, Grigor  DIACONENKO, Vasile brat lui, Tuader CERNĂUŢAN, Andronic sin popii lui LUPAŞCO, Petre dascăl, Nicolai COZMA, Petre cumnat lui, Toma sin COZMII, Hrihor ŞĂRBATIN, Toma NECULAICIUK, Fodor brat ego, Dumitru GAVRILIUC, Andrii NICOLAICIUK, Vasili sin pălămariu, Vasile zet dascăl, Tănase sin TOMII, Timofti zet CERNĂUŢAN, Matei DUDUCA, Fedeor RUSNAK, Andrei MĂLAICO, Andrei PODAN, Vasile MARCO, Ion TUCHIN, Mihail morar, Vasile HUŢAN, Grigori HUŢAN, Ivan PAVLIUC, Giorgie ROTILĂ, Iurie rusul, Nicolai BOTEZAT, Ştefan ONCIUL, Acsintii sin TOMII, Mihai sin COZMII, Ostafi POGONICI şi Luchian zet ARICI.

O ultimă revendicare şi întărire de moşii, datată în 20 aprilie 1783, delimitează, în hărţile cadastrale austriece, două părţi de sat, aparţinând răzeşului Iuon Calmuţchi, un sfert, aparţinând lui Vasile Samson, celălalt sfert de sat aparţinând feciorilor popii Toma Păunel, Sandul şi Vasile.

Părţile satului se numeau Calaura, După Deal, Gropana, Samsoneni şi, aşa cum deja am văzut, Maneleşce (loc devenit, ulterior, ţarină).

Moşia Berbeştilor, străbătută de pâraiele Berina, Brusniţa, Salomonie şi Trestianeţul, înseamnă o unduire de dealuri domoale (Stânca, Ostra, Trimudri, Horb, Dumbrava, Culmea Dealului, Venohrad) şi lunci (Lunca Câinelui, Şesul Prutului), cu ţarini roditoare (Berina, Bezar, Cadeleşce, Dumbrava, Maneleşce, Mănăstirea Ostra, Ostra, Pletna, Răzăşeni, Samsoneni, Dubena, Luh, Na Lanu, Rutke, Staveşce).

În 1774, satul Bărbeşti avea 44 de gospodării, sporite, până în 1784, la 119. În 1890, satul avea 1.175 locuitori, păstoriţi de parohul Nestor Goreţchi. Învăţător era Nicolai Cuşniriuc, iar primar – Teodor Petraşciuc.

Răzeşii din Berbeşti, Iuon Calmuţchi, care stăpânea o jumătate de sat, moştenită de la tatăl său, Mihalachi Calmuţchi, care o cumpărase, Vasile Samson, care avea un sfert de sat (zestrea fetei lui Onciul de Zamostie), celălalt sfert fiind al lui Sandul Păunel şi al Vasile, feciorul popei Toma, şi-au declarat proprietăţile, în 20 martie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina. Fiul lui Mihalachi Calmuţchi, Dimitrie, îmbolnăvindu-se, va dărui, în 11 aprilie 1795, surorii sale, Zoiţa, o jumătate din a douăspezecea parte de sat Bărbeşti, iar fratelui mai mic, Nicolai, o parte din sat.

În 1797, când cete de tâlhari leşi, care prădaseră prin Bucovina, încă s-au mai „ţinut o bucată de vreme la margine şi pe urmă, cu mână întrarmată au căutat să treacă în Galiţia, dar fiind bătuţi de armele împărăteşti, s-au împrăştiat”, autorităţile bucovinene au ordonat vornicilor să întocmească liste nominale cu călăreţi şi pedestraşi, fiind puşi sub comandă, pentru a fi rânduiţi în vederea unor „întâmplări trebuincioase”.

În 1797 iulie 28, s-a întocmit izvodul locuitorilor din Bărbeşti şi Carapciu pe Ceremuş, atât călăreţi, cât şi pedestraşi-puşcaşi. Satul Bărbeşti avea câţiva şleahtici călare, Dumitraş Culeşcăi, Toader Bendaş, Dumitraş Cernăuţeanul, Vasăli Popovici şi Toader Andrusiac, şi tot atâţi pedestraşi, pe Toader Scripcar, Ştefan Ciubotar, Iacov Marcina, Vasăli Necolaeciuc, Vasăli zet Dascăl.

Vornic al satului Bărbeşti era Ion Dascăluc, în consiliul comunal activând mazilii Vasăle Cârste, Vasăle Mihailocu şi Ilie Peletina.

În 1843, patronul bisericii ortodoxe din Bărbeşti era Ioan de GOIAN, iar parohul Georgie MITROFANOVICI păstorea peste 688 enoriaşi. În 1876, patroni ai bisericii erau Eugen şi Elisabeth de KALMUTZKI, satul avea 1.459 locuitori, iar paroh era Nestor GORECKI. În 1907, Nestor GORECKI, născut în 1848, preot din 1870, paroh din 1872, se mai afla la cârma parohiei, cantor fiind, din 1900, George ZALKOWSKI.

Din 1878, în Bărbeşti funcţiona o şcoală cu 4 clase[2].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bărbeşti, comună rurală, în partea de N.or a districtului Storojineţ, situată pe pârâul Bruşniţa, afluent al Prutului. Suprafaţa: 13,71 km p., îm­preună cu satul Ostra; popu­laţia: 1.761 locuitori, dintre care aproape toţi ruteni; români sunt puţini. Este în apropiere de drumul districtual Zeleneu-Văşcăuţ şi de drumul principal Nepolocăuţi-Vijniţa; staţie de drum de fier a liniei ferate Nepolocăuţ-Vijniţa. Are o şcoală populară şi o bise­rică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită din legatul defunc­tei Ana de Calmuschi, născută Prodan. La 1776, era pe jumătate în posesia mazilului Mihalache Calmuschi şi cealaltă jumă­tate, în posesia mănăstirii Suceviţa. Se găsea, pe atunci, aci schitul, întemeiat pe la anul 1762, de Nicolae Calmuţchi sau Calmăşul, care se călugărise, sub numele de Natanail. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.273 hectare pământ arabil, 158 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 135 hectare izlaz, 27 hectare pădure. Se găsesc 82 cai, 555 vite cor­nute, 113 oi, 224 porci, 88 stupi. Bărbeştii, moşie, cu administra­ţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 3,83 km p.; populaţia: 54 locuitori, aproape exclusiv izraeliţi. La 1776, era jumătate în posesia mazilului Mihalache Calmuţchi şi cealaltă jumă­tate, în posesia mănăstirii Suceviţa”[3].

În 1910, trei sferturi dintre locuitori vorbeau limbi slave, iar un sfert – româna.

În 13 ianuarie 1912, murea „Leon cavaler de Samson, mare proprietar în Samsoneni (Bărbeşti)[4].

1916: Printre eroii necunoscuţi ai Bucovinei, s-au numărat şi „Gavril a lui Teodor Petraşciuc, născut în Bărbeşti, la 21 august 1867, ar fi murit, în toamna 1916, în Prislop, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea surorii sale Paraschiva Cozma, născută Petraşciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”, şi „Ioan a lui Ştefan Iavorenco, născut în Bărbeşti, la 24 august 1867, trecând, cu trupele austriece, în Ungaria, în luna decembrie 1916, ar fi murit, cu puţine zile înaintea Crăciunului anului 1916, în Tihuţa, Ungaria. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eudochiei Iavorenco, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” [5].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti, făcea pare, ca reprezentant al ţăranilor, şi „N. Sirota, agricultor, Bărbeşti”[6].

1941: Învăţătoarea „Leca Olga Prodan, seria 1938, media 7,90, numită în comuna Bărbeşti, judeţul Storojinet”[7].

1942: „Noi, preşedinţii Curţii Marţiale a Corpului IV Armată, / Având în vedere deciziunea dlui general comandant al Corpului IV Armată, prin care individul Jealcovschi Petre, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, a fost trimis în judecata Curţii Marţiale a Corpului IV Armată, pentru crima de trădare, prevăzută şi penată de art. 192, combinat cu art. 190 din codul penal; / Având în vedere că numitul nu s-a prezentat la formalităţile prevazute art. 254 din codul justiţiei militare, / Ordondm ca individul Jealcovschi Petre, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, să se prezinte, cel mai târziu în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe, la Curtea Marţială a Corpului IV Armată, spre a fi judecat; în caz contrar, va fi judecat în contumacie, conform art. 364, 365 şi 366 codul justiţiei militare. Prezenta ordonanţă va fi afişată la ultimul domiciliu al susnumitului, la uşa Curţii Marţiale; de asemenea va fi trecută în ordinul de zi al Comandamentului de care depinde această Curte Marţială şi va fi publicată în Monitorul Oficial. /Dată la 11 iulie 1942. Preşedinte, lt. col. magistrat Burada / Nr. 67.789”[8].

1943: „Doamna Calenciuc Maria a lui Atanasie, casnică, din comuna Bărbeşti, satul Călineşti, judeţul Storojineţ, prin petiţiunea înregistrată sub Nr. 5.592, din 6 mai 1943, a intentat, la acest tribunal, acţiune de divorţ, contra soţului său Atanasie Calenciuc, agricultor, cu acelaşi domiciliu, pentru motive determinate de lege. Din căsătoria susnumiţilor a rezultat un copil. / Nr. 11.060 – Dos. Nr. 872/943”[9].

1943: „Tribunalul Storojineţ. Prin ordonanţa Nr. 30, din 30 noiembrie 1942, s-a transcris, în registrul de societăţi al Tribunalului Storojineţ, con tractal de asociaţie, intervenit între Alexandru Perci, Vasile lui Gavril Hîj şi Vasile Gavreliuc, toţi din comuna Văşcăuţi pe Ceremus, judeţul Storojineţ, auteutificat de Judecătoria mixtă Văşcăuţi, sub Nr. 85 din 31 iulie 1942, pentru exploatarea fabricii de cherestea, situată în comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, constituiţi în societate în nume colectiv, sub denumirea „Societate pentru exploatarea şi industrializarea lemnului Perci-Hîj-Gavreliuc”, în Bărbeşti, judeţul Storojineţ, având un capital social de 100.000 lei, în durata de 3 ani, şi cu respectarea clauzelor din contract. Drept care s-a îneheiat prezentul extract. / Grefier, Indeseifrabid, / Nr. 16.374. / 1942, noiembrie 30”[10].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[11], următorii învăţători şi învăţătoare: Ivanciu Sofia, comuna. Bărbeşti, judetul Storojineţ, media 7,50, şi Prodan Olga, comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, media 7,70”.

1944: „Doamna Ecaterina Slevciuc, născută Hunca, din comuna Bărbeşti, judeţul Storojineţ, prin petiţiunea înregistrată la Nr. 16.367 din 21 decemvrie 1943, a intentat, la acest tribunal, actiune de divorţ, în contra soţului ei Nicolae Slevciuc, agricultor, fost cu ultimul domicilu în comuna Bărbeşti, în prezent cu domiciliu necunoscut, pentru motive determinate de lege. Din căsătoria susnumiţilor a rezultat o fetiţă, cu numele de Natalia, în vârstă de 2 ani. Pârâtul nu posedă nici un fel de avere. / Nr. 6.688. / 1944, martie 7. / Dos. Nr. 2.159/943”[12].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 445

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz. 1843 p. 21, 1876 p. 94, 1907. p. 72

[3] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[4] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. I, Anul II, 10 martie 1912, p. 13

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[7] Monitorul Oficial, Nr. 302, 20 decembrie 1941, p. 7928

[8] Monitorul Oficial, Nr. 165, 18 iulie 1942, p. 5986

[9] Monitorul Oficial, Nr. 141, 21 iunie 1943, p. 4213

[10] Monitorul Oficial, Nr. 60, 12 martie 1943, p. 1507

[11] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[12] Monitorul Oficial, Nr. 67, 20 martie 1944, p. 1962

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bănila pe Siret

BĂNILA MOLDOVENEASCĂ. În 17 august 1428, Alexandru cel Bun întărea lui Stanciul satul Banila pe Siret.

În 7 mai 1555, Alexandru Lăpuşneanul confirma lui Fedco şi surorii lui, Maruşca, copiii Magdei, precum şi rudelor lor, Alexandru şi Avram Banilovschi diac şi surorii lor, Fedca, copiii lui Ioan Banilovschi, nepoţii lui Danco Banilovschi, satele Bănila şi Iugeşti (Igeşti), după uricul din 17 august 1428 al strămoşului lor, Stanciul.

În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă feciorilor săi, Constantin şi Săcuianul, „a patra parte de sat Bănila, baştină, cu toţi ţăranii şi cu o moară, şi cu toate locurile şi veniturile, însă casele din Bănila sunt ale fiului mai mic, Săcuianul”.

În 2 aprilie 1700, Gheorghe Isar vindea lui Constantin Turcul partea lui „de Banila moldovenească, ce a cumpărat-o părintele meu, Isar, de la Vasilie Postelnicescul, anume a şasea parte din a treia parte de sat”.

În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin (fiul lui) Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe soacra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 10 iulie 1709, Gheorghie Isar vindea lui Constantin Turcul, pentru 45 lei, partea de moşie din Bănila Moldovenească, din partea pe care o stăpânise împreună cu Goianeştii.

Aflată pe Siretul Mic şi în hotar cu străvechile sate Lucavăţ, Jadova, Comareşti, Panca, Budineţ, Ciudei, Crasna Putnei, Crasna Ilschi şi Braniştea Putnei, Bănila de pe Siretul Mic sau Moldovenească pare să se fi constituit ca vatră de sat pe Lazurile Petreştilor, cum se menţionează într-un document din 1712, şi avea, în 1774, 44 de familii, numărul acestora crescând, până în 1784, la doar 55.

În 20 ianuarie 1726, Sandul Momitco şi jupâneasa Aniţa vindeau Antimiei, văduva lui Constantin Turcul, pentru 25 lei turceşti, „din a patra parte, a şesa parte” din satul Bănila, moşie moştenită „de la părintele nostru Pilat şi moşul nostru Grama”.

În 19 iunie 1727, Gheorghe Diacon, nepotul lui, Constantin, şi Vasile Licperde obţin uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „o moşie din sat de Bănila moldovenească… ce o are de la moaşa sa (bunica) Gaftona, fiica lui Grama, şi fusese împărţită în două, între Constantin şi Licperde, după zapisul visternicului Lupul, fost staroste de Cernăuţi”.

În 2 august 1741, Gheorghe Perjul, fraţii săi şi vara lui, Paraschiva, obţin uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „moşiile ce zisă că au după părinţii lor” în Bănila.

În 15 octombrie 1754, când s-a stâlpit satul Bănila pe Siretul de mijloc, a douăsprezecea parte din tot satul aparţinea diaconului Ştefan Vlad şi lui Ion Vlad; a şasea parte din tot satul era a fraţilor Nacul şi Ion Goean; a treizeci şi şasea parte era a diaconului Gheorghiţă, „ce-i zic Veriga”; a treisprezecea parte era a lui Toader Păunel; a douăzecia parte era a lui Sandul Onciul, iar a patra parte din tot satul aparţinea lui Toader Ciornohuz.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bănila, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 7 femei sărace şi 34 birnici.

Două toponime, menţionate în 1755, Sălişte şi Săliştea Veche, sugerează discontinuitatea locuirii acestei vetre de sat, care avea „unele poieni lângă Siret, în spre munte, care se cheamă Coşciula”. Ulterior, adică în 1785, vor fi menţionate „părţile de Banila, zise Cireşul şi Coşciula”, cu referire la moşii şi nu la vetrele de sat cu aceleaşi nume.

În 3 ianuarie 1786, familiile Zota, Ciornohuz şi Borşan, având acelaşi strămoş, Măndre, împărţeau între ei satul Banila pe Sereţăl, semnatarii înţelegerii fiind Ioniţă Zota căpitan, Grigoraş Ciornohuz, Vasili Ciornohuz, Andronachi Borşan, Mihalachi Ciornohuz, Andrei Daşchevici, nepot de soră Zotii, Grigoraş săn Pentelei, nepot Zotii ot Cernăuţi şi Vasili Popovici zet lui Ciornohuz.

În 18 februarie 1802, Maria, văduva lui Isac Cucoran, înzestra pe fiica ei, Nastasia, jupâneasa lui Condurachi Pătraşcu, cu părţii de moşii în Bănila, Lucavăţ, Jadova, Vilauca şi Panca.

Iliana, văduva lui Ion Ciornohuz şi fata răposatului Nicolai Borşan, dăruia, în 26 iulie 1812, în regim viager, nepotului de soră al soţului ei, Marco Bahatir, o moşioară de 24 stânjeni domneşti, în Bănila Moldovenească, învecinată cu moşioarele verilor ei, Andronachi Borşan, şi feciorii lui Ilie Borşan.

În 1843, biserica din Banila pe Siret, patronată de Nicolai de GOIAN, îl avea paroh pe Constantin ONCIUL, care păstorea peste 1.258 de suflete. În 1876, parohul Ioan ŞTEFANOVICI păstorea 2.118 enoriaşi. În 1907, când biserica din Banila pe Siret, ridicată la statutul de parohie în 1786, ţinea de Protopresbiteratul Siretului, deservea enoriaşii din Bănila pe Siret şi din cătunele Mesteceni, Augustendorf, Coşciula, Hligea, Strungiu, Staica, Coşulica, Pantin, Poieni, Hoiniceni, Proseanca, Dunavez, Veji, Laurenka şi Rivnia, patroni ai bisericii erau Casandra de BUBERL, Emil şi Fanny von MEDVECZKY, iar paroh era Eusebie PROCOPOVICI, născut în 1870, preot din 1900, paroh din 1905. Cantor bisericesc, angajat în 1900, era George POPESCUL, născut în 1866.

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

1885. Raportul anual, pagina 40 (Descoperiri pe platoul Hliboka). „Conservatorul Gutter a raportat și despre descoperirile făcute recent la Vama, Banila și Siret, şi s-a decis să se subvenționeze săpături sistematice pe Podișul Hliboka“ [3].

1886. Vol. 12. Nota 2, pagina XXIV (Descoperiri de monede): „Conservatorul Gutter din Siret a raportat că, în 1885, multe monede romane de argint au fost găsite în incintele castelului princiar din Suceava, iar alte monedele romane de argint au fost găsite, în număr mai mare, şi la Banila. Ambele descoperiri sunt remarcabile”[4].

O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Bănila pe Siret, din 1886[5].

În 1890, Bănila Moldovenească avea 4.479 locuitori, dintre care 850 evrei, doi preoţi, pe Ioachim Pătraş şi pe Vasilie Buşnean, cantorul bisericesc numindu-se Teodor de Cracalia. Primar al comunei era Dimitrie de Baloşescul, iar învăţător, Dometie Ştefanovici. Şcoala din Bănila Moldovenească funcţiona, cu învăţământ în limba română, în anul 1894.

În Bănila Moldovenească existau trei gatere, distilerii de alcool, fabrici de cherestea o fabrică de unt şi una de mobilă. În perioada interbelică, timp de trei decenii, primar al comunei a fost evreul Mendel Gottesmann, funcţii importante în probleme de edilitate ocupând Dinghe Druckmann, Herzl Haber şi Seide Koppler, familiile evreieşti DThe Druckmann, Haber, Gabor and Surkis families were highly respected.DDruckmann, Haber, Gabor şi Surkis fiind printre cele mai respectate. Comuna-orăşel avea trei comunităţi evreieşti, ultimul rabin din localitate fiind Mordechai Horowitz. The last president of the Jewish community was Salamon Sussmann, his deputy was Abraham Koffler. The doctors were Dr. Josef Horn and Dr. Isiu Salzberger.PrintrePPrintre medicii din Bănila se numărau Josef Horn şi Isiu Salzberger.

O listă cu „o parte însemnată a poporenilor de acolo”, adică din Banila Moldovenească, semnată în primăvara anului 1894, în semn de „lepădare de rachiu şi de crâşme, cuprinde următoarele nume: cantorul Teodor de CRACALIA, Dionisie COSTINEAN, Teodor şi Maria VOLOŞENIUC, Daniil, Ioan şi Maria BELMEGA, Ilie, Teodor, Ana şi Ioan LOGIN, Teodor, Vasile George, Maria, Alexandru, Iordachi, Eudochia şi Paul CHARITON (se citeşte HARITON), Agripina, Ioan, Anna, Nicolai, Axenia, Vasile şi Alexie COSMICI, Constantin, Varvara şi Teodor MEHEDEN, Ana şi Maria ŞERBAN, Eudochia şi Matrona IVANEŞCIUC, Maria, Teodosia, Axenia, Pelagia, Iacov, Eufrosina, Titiana, Samfira, Michail, Agapia, Nichita, Procopie, Varvara, Marco şi Irina COVALI, Simion, Maria, Axenia, Irina şi Agapia ŞENDREA, Dimitrie şi Elena HARASEMNIUC, Gavriil şi Maria MANDRIG, Ecaterina, Martin, Dimitrie, Simion, Maria, Nastasia, Ştefan şi Petrea BORŞAN, Paul, Ecaterina şi Domnica OPAEŢ, Nicolai, Titiana, Maria şi Cosma COPCIUC, Gavriil şi Nastasia MOTOVELEŢ, Maria, Irina, Ieremie şi Vasile REBCA, Onufrei, Sofia şi Alexie CHIRILEC, Ana NARGANG, Iftimia, Magdalena, Dimitrie, Parascheva şi Leontie URECHE, Andrei, Eudochia, Ioan, Parascheva şi Elena ZINECI, Andrei, Petru, Maria şi Parascheva LEIBUC, Nichifor, Teodor, Pelagia, Paul, Teodora şi Nichita POPOVICI, Ioachim, Nichita, Nicolai, Ecaterina, Teodor, Irina, Onufreiu, Gavriil, Agapia şi Ştefan CIORNEI, Ioachim, Andrei, Axenia şi Titiana CIOCAN, Constantin UHRIN, Ioan, Ciril şi Ioana HUMENIUC, Eudochia GELETCA, Domnica ISAC, Anna SAITCU, Ioan, Paraschiva şi Ciril ZIETCO, Vasile FLOREA, Lucian, Nichita şi Elena MARTEŞCIUC, Anna MARCINEAC, Anna ŢINTILĂ, Vasilisa, Alexie şi Procopie BERLA, Irina, Vasica, Alexie şi Procopie BERLA, Irina, Vasile, Magdalena, Ioan şi Nastasia HINCEAC, Parascheva, Samfira, Iftimia, Maria, Ana, Ioana şi Petrea HOINIC, Parascheva, Ioan, Ilie, Maria, Sofia şi Agapia UNGUREAN, Ecaterina HNATIUC, Nastasia, Axentie, Pelaghia, Irina, Tanasie, Ignatie, Maria, Mihail, Iioana şi Nichita BOJCIUC, Maria şi Filip CHEFIUC, Anna şi Achilina BERDAR, Dimitrie, Ilie, Parascheva, Nastasia şi Iftimia FERCIUC, Onufrei şi Nastasia FAICIAC, Petru, Maria şi Paul Volfinger, Titiana şi Grigore TURCHEVICI, Ioan, George, Nastasia, Magdalena şi Ecaterina ŞCRABA, Antonie şi Axenia BERCIUL, Elena CIONOHOZ, Trifon, Parascheva, Irina şi Maria SEPCIUC, George şi Maria GONTARIUC, Petru şi Mihail MÂNDRIŞOR, Ştefan, Axenia, Grigorie şi Domnica DOLINSCHI, Maria ŞALOSCHI, Titiana, Petru, Pentelei şi Nichita DAVIDEAN, Petru şi Tecla ODINSCHI, Varvara, Eufrosina şi Dimitrie MANCOVSCHI, Axenia SANDULOVICI, Domnica MIROŞ, Axenia şi Titiana COCERHAN, Maria George şi Iacov SCRIPCARIU, Ioan COJOCARIU, Vasile DUMITRIUC, Dimitrie, Parascheva şi George TATULICI, Ioan şi Iftimia ALBOTA, Ioan şi Ecaterina PORFIREAN, Michail, Christina, Constantin, Calinica şi Mateiu MOSCALIUC, Grigorie BILINSCHI, Casandra FRUNZĂ, Grigorie şi Anna PŞINEC, Timofie şi Teodor PETRAŞCIUC, Gerasim MOISIUC, Ilie şi Domnica FALIBOGA, Ecaterina, Michail, Teodor şi Eudochia BRUS, Michail CHALUS (se citeşte HALUS), Maria şi Pentelei SAVIUC, Eudochia, Constantin, Pelagia şi Elena MATEICIUC, Constantin şi Titiana POLEANSCHI, Vasilisa, Ignatie, Anna, Ioan şi Sofia JACOVEICIUC, Grigorie TVARDOVSCHI, Filip, Irina, George, Domnica, Emanuil şi Daniil ROMANIUC, Varvara, Nastasia, Elena, Parascheva, Grigorie şi Maria GEORGICIUC, Nastasia şi Ilie VADELIUC,  Axenia şi Nastasia TRUFIN, Parascheva şi Nastasia TANASICIUC, Ioan şi Gavriil SINEAVSCHI, Dimitrie, Domnica, Constantin şi Miron BOHATIR, Daniil PELEPCIUC, Achilina MELNECIUC, Maria HERDEGA, Ioan ORJENDOVICI, Sofia COSTANCIUC, Michael, Parascheva, Ioan, Ecaterina, Maxim şi Elena SMUC, Simion TUN, Axenia PAULIUC, Constantin REBCIUC, Teodor şi Sofia SINEAVSCHI, Grigorie, Paul şi Sofia PURŞAGA, Georgie, Domnica şi Daniil ŞVED, Ioan ALEXIUC, Alexie TATAR, Dimitrie, Irina, Iftimia, Axentie şi Eudochia BUCATCA, Andrei MANCHEVICI, Iacob şi Maria UHRENIUC, Onufreiu şi Ana MAXEMIUC, Paul, Ioan şi Maria PROŢIUC, Grigorie, Maria şi Irina ILCIUC, Grigorie MAZUREAC, Maria ZAHUL, Parascheva CUSIEC, Sofia, Onufreiu şi Sofronia COSOVAN, Maria TATAREN, Onufreiu CHARIUC (se citeşte HARIUC), Teodor TIMCIUC, Vasile LASCHIVA, Vasile COSTINIUC, Miron şi Ioan CHIMEC (se citeşte HIMEC), Eudochia BODNARIUC, Simion, Maxim, Ioan şi Atanasie PASARIUC, Miron şi Ioan RIZAC, Maria ONUFREICIUC, Sofronia COSACIUC, Melania CIOBOTARIU, Iustina FLORESCU, Lucian, Parascheva şi Procopie SCACUN, Eufrosina DRAVTA, Elena CREJANOVSCHI, Nastasia şi Anna DUMITRIUC, Dimitrie şi Sofronia RACHOVSCHI, Pelagia şi Michail ŞENCARIUC, Ioan DOFTORIUC, Alexie HACMAN şi Artemon PENTELEC[6].

O colectă pentru Internatul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „Vasile BUSNEAN, cooperator în Banila-moldovenească”, menţionează următoarele nume de localnici: Constantin ŞTEFANOVICI, Leon BALOŞESCUL, Teodor CRACALIA, Ilie LOGHIN şi Teodor CHARITON[7].

1901: „Prin Vicovu de Sus (Ober-Wikow), am călătorit, prin împădurita țară muntoasă, spre nord-vest, până la Krasna-Ilski, satul românesc extrem din nord-vest, deoarece satele Banila Moldovenească, Davideni, Comareşti vorbesc limbi slave, în ​​ciuda românilor. De aici, am urmat Siretul, trecând prin Ciudei (Czudyn), unde locuiesc evrei, germani, români şi ruteni, spre Suceveni” [8].

1907: O polemică politică, publicată de Apărarea Naţională, şi semnată, în 14 martie 1907, în Bănila Moldovenească, de Toader Opaeţ, Ştefan a lui Ioan Borşan, Filimon Cuciurea şi Alecu Borşan, conţine şi o informaţie importantă pentru istoricul obştei. Şcoala din Coşuliuca, cu 2 clase, s-a înfiinţat în 1904, cu Constantin Vlad învăţător, înlocuit cu „Kocza din Ipoteşti”, care a renunţat la predarea în limba română, optând pentru ruteană – cum i se spunea, pe atunci, limbii ucrainene, în ciuda împotrivirii răzeşilor din Bănila Moldovenească, al căror lider de ocazie, în chestiune, devenise George Şcraba[9].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bănila Moldovenească, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe Siretul Mic. Suprafaţa: 67,55 km p.; po­pulaţia: 4.249 locuitori români şi ruteni, de religia gr. or. Se compune din vatra sa­tului şi din cătunele: Dunaveţ, Hilgea (sau Pontu-Euxin), Hoiniceni, Coşciuia, Laurenca, Pantin, Plaiul, Poliana, Rivna, Soloneţ şi Strungiu. Este legată cu Cireş şi Budineţ printr-un drum distric­tual, care se bifurcă aci, o ra­mură apucând spre Berhomet, alta spre cătunele sale Hilgea şi Coşciuia. Are o şcoală populară şi o bi­serică parohială, cu hramul „Înălţarea Domnului”, ambele în Bănila Moldovenească pro­priu-zisă; o biserică filială, cu hramul „Sf. Ioan cel Nou”, în cătunul Coşciuia. Românii au o casă de economie şi un ca­binet de lectură. La 1776, era în posesia unui oarecare preot Ştefan. În pădurea Rosişnei se află un munte, pe al cărui vârf stă o foarte frumoasă stâncă, numită „Scala-Doboş”, care este obiectul unei legende răspândite prin populaţia dimpre­jur. Se zice că aci şi-a avut locuinţa căpitanul de haiduci Doboş, foarte mult cântat în poeziile populare ale rutenilor. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, fâneţurile, exploatarea pădurilor şi cu creşterea vi­telor. Mulţi fac chirigie, tră­ind din transportul lemnelor. Comuna posedă 1.670 hectare pământ arabil, 1.590 hectare fânaţuri, 37 hectare grădini, 1.283 hectare izlaz şi 10.750 hectare pă­dure. Se găsesc 338 cai, 2.069 vite cornute, 640 oi, 760 porci, 202 stupi. Bănila Moldovenească, veche moşie boierească, cu admi­nistraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa 10.06 km p.; po­pulaţia: 88 locuitori, ruteni şi izraeliţi”[10].

1910: Din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni făcea parte şi „Eudoxiu cav. de Ursachi, mare proprietar în Banila moldovenească”. „Societatea numără, astăzi, 2.572 membri ordinari, 17 membri fundatori şi 9 membri onorari”, iar adunări generale s-au ţinut „prin satele răzeşeşti, anume în Nepolocăuţ, Cuciurmic, Broscăuţ, Ropcea, Igeşti, Banila moldovenească, Muşeniţa, Mihalcea, Cabeşti, Voloca pe Ceremuş şi Carapciu pe Ceremuş. În toate locurile acestea, mazilimea şi răzeşimea au întâmpinat stăruinţele societăţii cu mare însufleţire” [11]. „În 9 octombrie 1910, a avut loc o frumoasă adunare a mazililor şi răzeţilor din Banila moldovenească, la îndemnul domnului proprietar mare şi primar Eudoxie cav. De Ursachi şi Alecu Daşchevici. Din partea comitetului au luat parte dl vicepreşedinte Dr. Iancu cav. de Cuparencu şi Leon cav. de Vlaico, însoţiţi de un număr considerabil de tineri universitari, ca reprezentanţi ai Societăţii academice „Academia Ortodoxă”, „Junimea” şi „Dacia”. La gara din Banila, au fost întâmpinaţi reprezentanţii noştri de inteligenţa locală, în frunte cu dl Ursachi, iar la localul şcolii i-a salutat, în numele mazililor şi răzeşilor din Banila, dl paroh Ştefan Stefanovici. A răspuns dl Dr. Cuparencu, mulţămind pentru frumoasa primire şi invitând pe cei prezenţi, la orele 4, la adunare. Adunarea a fost deschisă de dl. H. Stefanovici, la a cărui propunere s-a ales de prezident ad-hoc Dr. Cuparencu per acclamationem. Întâmpinat cu vii aplauze, a început Dr. Cuparencu oraţiunea sa, arătând rolul însemnat ce l-au jucat, în trecut, mazilii şi răzeşii din Bucovina. A raportat despre activitatea comitetului şi, în special, despre ajutoarele acordate, în anul acesta, elevilor sărmani şi sârguincioşi, care frecventează şcolile secundare şi primare în capitală. A provocat pe mazili şi răzeşi la muncă serioasă, şi a încheiat cu cuvintele: „Avere n-aveţi ca strămoşii voştri, aceasta e în mare parte în mâna duşmanilor voştri; pă­straţi cel puţin cinstea neamului şi odorul cel mai scump al stră­bunilor, limba românească, pe care să o lăsaţi neştirbită copiilor voştri. Daţi copiii la şcoală, căci azi numai prin cultură putem ajunge la ceva”. Frumos a vorbit dl superior Zaharie Şesan, despre însemnătatea şcolii, îndemnând pe cei prezenţi să-şi dea copiii la şcoli româneşti, să trăiască în unire şi să nu se lase ademeniţi de contrarii neamului. La propunerea dlui Vasile Marcu (din Frătăuţi – n. n.), care e un membru zelos al răzeşilor, adunarea l-a felicitat pe Dr. Cuparencu, la obţinerea gradului de doctor în filozofie, mulţămindu-i, totodată, pentru munca prestată pentru mazilii şi răzeşii din Bucovina. Mai mulţi elevi ai şcolii din sat au declamat frumoase poezii româneşti. Laudă şi onoare i se cuvine dlui Leşan, care îşi cunoaşte aşa de bine misiunea sa ca educator al tineretului şi naţionalist vrednic. Cu un puternic „Trăiască prea luminatul împărat Francisc Iosif I”, s-a încheiat această mândră adunare. La finea adunării, s-au trimis, la propunerea dlui Daşchevici, telegrame de încredere şi recunoştinţă preşedintelui societăţii, Dionisie cav. de Bejan, şi deputatului prof. univ., dlui Dr. Constantin Isopescul-Grecul. Seara, a avut loc o petrecere cu dans, pe care a deschis-o dl Dr. Cuparencu, cu dna Vilhelmina de Ursachi. A fost animaţie şi entuziasm, în toată suflarea românească, până în zori de zi. Esprimăm recunoştinţa noastră inteligenţei din Banila şi dlor studenţi universitari care şi-au dat toată silinţa ca, atât adunarea, cât şi petrecerea, să reuşească atât de frumos. Venitul curat s-a distribuit între „Soc. Mazililor şi Răzeşilor bucovineni” şi „Soc. Doamnelor române” din Banila, a cărei harnică prezidentă e dna Ursachi”[12].

1910: „Societatea Mazililor şi Răzeşilor buco­vineni a trimis liste de subscripţie, în toamna anului 1910, la diferite persoane. Începem cu publicarea celor sosite. Pe lista Nr. 7, încredinţată dlui Zaharie Leşan, învăţător superior în Banila Moldovenească, au sosit 29 coroane, la care au contribuit: Iancu de Cracalia 3 coroane, Zaharie Leşan, George Chariton, Neagul Minai, Vasile Bohatir câte 2 coroane, Tudor Bujor, Iustin Cârdei, Titus Puşţinchevici, George Martilici, Otilia Siretean, Gramatovici, Arcadie Vihnan, George Filievici, Petru Ilica, Dumitru Voloşciuc, Volcinschi, Constantin Zugrav, Simion Boca, N. W., Policarp Ostafi, Calistrat Mancovschi, Teodor Georgiciuc câte 1 coroană, George Popescul, Adolf Fischer câte 50 bani. Afară de aceea, a mai colectat dl Leşan, la nunta d-lui Leon cavaler de Vlaicu, în Banila Moldovenească, suma de 94 coroane, la care au con­tribuit: Isopescul-Grecul, Eudoxie Ursachi, Vihelmina Ursachi, Leon cav. de Vlaico câte 10 coroane, Eudoxie Daşchevici, Aurora Daş­chevici, Ioachim Patraş, Teofil Constantinovici, Ştefan Ştefanovici, Marie Bilobram câte 5 coroane, Olga Iacoban, Alecu Daşchevici, Ilarion Daşchevici, Nicolai Hluşco, Vladimir de Ianovici, Teofila Daşchervici, Cornel Vasilovici, Dimitrie Voloşciuc, Aspasia Daşchevici, Vic­toria Hluşco, Leon Baloşescul, Eufrosina Ştefanovici câte 2 coroane. Din suma aceasta, s-a trimis, la hotărârea comitetului filialei Societăţii din Banila 25 coroane unui elev care cercetează gimnaziul din Câmpulung, iar restul s-au trimis la adresa dlui Cuparencu”[13].

1910: „Doamna Maria de Goian a obţinut şefia poştei din Banila Moldovenească, după răposatul ei soţ, Dimitre cavaler de Goian”[14].

1911: O altă petrecere populară românească a avut loc, la Bănila Moldovenească, joi, 24 septembrie, aranjată tot de către Societatea Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni. „Cu trenul de amiazăzi au sosit, din Cernăuţi, dl inginer Iancu Popescul”, studenţi din societăţile „Junimea” din Cernăuţi şi „România Jună” din Viena, „oaspeţi din districtul Storojineţului”, toţi aşteptaţi, la gară,  de „harnicul naţionalist, dl primar Eudoxiu de Ursachi, de învăţătorii Alecu de Daşchevici, Iancu de Cracalia, Zaharie Leşan şi absolvenutul de liceu Iulian de Cracalia, precum şi mai mulţi călăreţi cu steaguri treicolore, din partea Arcaşilor din loc. De la gară, oaspeţii sunt conduşi, cu muzică, până la „Villa Ursachi”, unde se pregătise o primire splendidă de către doamna Vilhelmina de Ursachi”, printre altele, preşedintă a Filialei Societăţii Damelor Române din loc. de la ora 3, s-au ţinut discursuri, s-a cântat, iar la „Hora Unirii”, jucată domneşte, cu „dl Popescu, cu dna Ursachi care deschid dansul, într-o clipă se încinge o horă la o sută de părechi”. Seara, mare bal mare, la care vin şi „reprezentanţii societăţilor academice „Bucovina” şi „Moldova” şi ofiţerii de la Renotière cavaler de Kriegsfeld şi Nicu cavaler de Goian. Petrecerea a durat până la 5 ore dimineaţa. Venitul curat, care e destinat pentru sprijinirea elevilor sărmani din loc, s-a urcat la suma de 110 coroane 52 bani, la care au binevoit a suprasolvi următoarele persoanr: Eudoxiu cavaler de Ursachi 20 coroane, Societatea Academică „Junimea” 5 coroane, societăţile academice „Bucovina” şi „Moldova” câte 5 coroane, M. Gottesmann 5 coroane, Leon de Baloşescul 4 coroane, protopresviter Ioachim Pătraş, familiile Goian şi Cracalia câte 3 coroane, I. Leşan, învăţătorul Petrea Dolinschi, secretarul comunal Constantin Zuhrav şi Ştefănică Borşan câte 2 coroane, domnişoara Berciu şi domnii Eugen Braha, Paul Chariton, Grigorie Borşan, Isidor Moscaliuc câte 1 coroană”[15].

1912: Ucraineni din Bănila Moldovenească, sătenii din „Rivna, atinenţă a Banilei Moldoveneşti”, care, „marţi, în a treia zi după sfintele Paşti, au convocat deputaţii ucraini” la o adunare populară, sub conducerea localnicilor „ucrainului Hinceac” şi „Mankovschi, un gospodar din Banila, pe care galiţienii l-au cumpărat pentru dânşii, neavând un om apt să conducă banca sătească din Poeni, altă atinenţă a Banilei”, adunare la care au paricipat „deputatul-ţăran Leşan, deputatul-coşarcar Iwaniţki din Storojineş, renegatul Spenul (Spânul – n. n.) şi vreo câţiva învăţătoraşi, codiţe ale ucrainilor”[16].

1919: În Comisiunea agrară de ocol Ciudei, locţiitor era „Meier Gross, proprietar mare, Banila pe Siret”, iar dintre ţărani, „Ion Hoinic, agricultor, Banila pe Siret”[17].

1921: Reprezentanţi ai parohiilor locale în Congresul bisericesc din 3 octombrie 1921 au fost „Sachnovici Victor, Banila pe Siret (Cireş-Opaiţeni) şi Wassilko-Serecki George conte, strada Flondor 38, Berhomet pe Prut, Banila pe Siret” [18].

1921: Printre familiile stabilite definitiv la Igeşti, s-au numărat şi „mazilii Daşchievici s-au mutat încoace din Banila Moldovenească; Vornicul de poartă Ureche a venit din Banila Moldovenească; Bălăşescul, răzeş, a venit din Banila Moldovenească”[19].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori – Aurelian Cudla în Banila pe Sirete-Rivnia; b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive – Anastasia Scraba la Banila p/S.-Rivnia; Isidor Livescu la Banila p /S.–Helgea-Coşciuia” [20].

Odată cu retragerea trupelor româneşti din Bucovina, în 1940, evreii Moise Haller, Natan Druckmann şi Irlanda Lupowicz au fost duşi şi executaţi în Suceava.

În iulie 1941, când trupele româneşti s-au întors la Bănila, au fost ucişi cărturarul evreu Jakob Brecher şi fiica sa, biblioteca lui, cu peste cinci mii de volume, fiind distrusă. Alte 18 victime, printre care Rachel Sucher, Druckmann, Frieda Sussmann, Jakob Fleischer, Mendl Safran, Baruch Singer, M. Satran şi Libzi Welloch, au căzut în acele zile, ceilalţi evrei fiind duşi, mai întâi, la Storojineţ, unde au fost puşi să-şi înjghebeze un ghetou, iar de acolo, în lagărele din Transnistria. Criminalii Bănilei Moldoveneşti au fost primarul Moscaliuc şi un ins anonim, Burbaza, care s-au pus în fruntea bestiilor umane, dar şi un oarecare Ciornei, care a încercat să-l ucidă pe doctorul Isiu Salzberg, care asistase la naşterea nepotului său.

1944: „Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia: Ciocoiu Olimpia, comuna Banila pe Dobovăţ, media 8,00”[21].

Crimele de la Bănila Moldovenească au fost condamnate, încă din ziua comiterii lor, de către parohul Dometie Ştefanovici, nepotul fostului învăţător din sat, care a refuzat, din solidaritate cu victimele, să mai intre în biserică, în duminica următoare, cea de după barbara sâmbătă a monstruozităţii rurale.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 69, 1907 p. 141

[6] DEŞTEPTAREA, Nr. 16/1894, p. 127, 128

[7] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 46/1896, p. 4

[8] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[9] Apărarea Naţională, Nr. 20, Anul II, 17 martie nou 1907, p. 2

[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 8

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 11-13

[13] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul I, 7 iulie 1911,  pp. 159, 160

[14] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 2, Anul I, 7 decembrie 1910, p. 14

[15] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 19, Anul I, 3 noiembrie 1911, pp. 235, 236

[16] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul II, 1 iunie 1912, p. 55

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[19] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[21] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.