F. Doubec, Învierea lui Cristos – Universul literar, 1924
*
Băteai domol şi norii silnici cercau zadarnic să te-ascundă
Când Ţi-am deschis, în noaptea ceia, cămara-mi sufletului scundă.
De cum intraşi, târând lumina de lunga-Ţi haină aninată,
Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată,
*
Şi-n duhnitorul întuneric, pândind prin colţuri înfoiat,
Eu însumi n-aveam loc, bicisnic, ci stam pe brânci şi-ncovoiat.
Dar ridicaşi din tindă mâna uşor spre-a binecuvânta
Şi iată, se bolti tavanul ’nălţându-se deasupra Ta…
*
Te-am cunoscut, deşi veniseşi un tainic oaspe nechemat
Şi-am priceput că-Ţi este sete şi încă, Doamne, n-ai cinat:
„M-am abătut să fac, la tine, de-ngădui, Cina cea de taină.
Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină.
*
Adună rudele şi soţii, cu slugile la sărbătoare
Şi toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frăţeşte pe picioare”…
– Stăpâne, Ţi-am răspuns, şi glasul în gât mi se făcuse ghem,
În tot pământul n-am pe nimeni, să vie-atuncea când îl chem.
*
Sărac şi fără de prieteni, mă ocolesc de mult drumeţii,
Căci n-am nici azimă, nici sare, pe masa goală a vieţii.
Priveşte, ca-n pustietate-i… doar eu în faţa Ta mă scol
Şi n-am o dramură de pâine să-Ţi pun ’nainte pe pristol…
*
Atunci, spre inima-mi crescută, purtându-Ţi slobod braţul drept,
Ca dintr-o lacră ne-ncuiată mi-ai scos-o repede din piept,
Ai rupt-o, lesne, ca pe-o roadă ce, coaptă, spânzură pe ram
Şi n-am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram,
*
Apoi, frângând-o-n bucăţele, cum nu aveam de cină soţi,
M-ai dus, tăcut, la o răscruce şi-am împărţit-o-n zori la toţi…
*
Vasile VOICULESCU
*
Tare în credinţă – Vatra, 1895
*
(Universul literar, Anul XLII, Nr. 15, 11 aprilie 1926)
