ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene U V

De la Istoria pentru începuturile romanilor în Dachia (Buda, 1812), spiritualitatea românească, înrădăcinată în cea a romanilor de către Petru Maior, a fost, în fapt, retezată de „vremurile şi mai cărunte”[1] ale legendarului Moş Timp, deşi Saturnaliile, de pildă, în care toţi continuatorii lui Petru Maior se resemnează să identifice toate obiceiurile românilor, nu au fost altceva decât omagieri ale lui Moş Timp (Cronos, la greci; Cernunos, la celţi), reper mitic dezlânat descifrat, în condiţiile în care cultura română nu s-a raportat şi nu se raportează la culturile lumii, pe care, în fond, aproape mimetic le mărturiseşte.

[1] Transilvania, Anul VIII, Nr. 5, 1 martie 1875, p. 51

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene T

Istoria are vicleșugurile ei, se păzește să rostească adevăruri care pot fi interpretate în beneficiul altora. Popoarele nu câștigă niciodată nimic din astfel de interpretări. Popoarele își sacrifică doar generații întregi pentru bunăstarea celor care, ocârmuindu-le, fac o afacere ca oricare alta, dar incomparabil mai profitabilă. De fapt, asta este singura idee pe care vreau s-o slujesc, scriind această carte, ideea că mie, deci și dumneavoastră, nu mi-i nimeni dușman, cu excepția celui care nu mă lasă cu nici un chip să trăiesc după cum mă îndeamnă sufletul, liber și cinstindu-l pe Dumnezeu, pe Cel care m-a creat pentru a-l descoperi ca libertate.

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene S

Stâna noldovenilor are propriul ei calendar, adică o succesiune de ritualuri, de fapte şi de eresuri, adică un amestec ciudat de pragmatism, de mitic şi de mistic, toate doar drapate străveziu în ortodoxism, deşi viaţa păstorească are doar două elemente oarecum creştine, participarea la slujba bisericească şi dania, din care să se îndulcească şi preotul, celelalte ritualuri, practici şi credinţe ţinând de datina primordială, asumată şi adaptată de creştinism cu multă, multă dibăcie.

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene R

„Mitologia vechilor şi mai vârtos a străbunilor noştri, care însă e încopciată cu cea a mai multor popoare, are pentru noi mai mult interes decât pentru orişicare popor european, fiindcă noi posedăm o mulţime însemnată de rămăşiţe din ea. Este sfântă datoria de a căuta acele rămăşiţe şi de a le feri de noianul timpurilor şi al uitării”[1].

[1] Roşu, Teodor, Mitologia sau cunoştinţa despre zeităţile celor vechi, în Amiculu Şcoalei, nr. 4 din 28 ianuarie 1861, p. 32

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene P

„În toată ţara, femeile sunt peste măsură de frumoase, au părul negru cum e cărbunele, ochii şi sprâncenele la fel de negre, iar faţa lor este ca laptele şi sângele, şi ochii lor ca rubinele. Pielea de pe tot corpul lor este albă şi subţire, şi la multe din ele afli cele mai frumoase mâini. La ţară, şi chiar la ţărani, găseşti fete şi femei atât de desăvârşit de frumoase cum nu se află nicicând la noi, în Germania”.