Frédéric Damé: Bucarest en 1906 (III)

Vechea primărie a Bucureștilor

„În toate orașele, în care există o puternică burghezie, primul monument al orașului, cel care, prin frumusețea și, totodată, prin vechimea sa, atrage toate privirile este Casa Poporului, Hotelul orașului, Primăria. Este Palatul în care locuitorii sunt martorii tuturor luptelor pentru câștigarea încrederii lor.

Bucureștii, vechi oraș boieresc, fără comerț indigen, fără burghezie, nu are încă un Hotel al orașului. În 1830, când a fost instituit Sfatul Orășenesc (Consiliul Comunal), Primăria se instala într-o casă șubredă, mutându-se, din timp în timp, în altele asemănătoare. În 1860, serviciile Primăriei se aflau într-o casă veche, cu două etaje, pe malul Dâmboviței, acolo unde se află, în clipa de față (1906 – n. n.), hala de păsări, în capătul străzii Bazaca (Bazaca a fost un negustor de vinuri, care s-a stabilit în capătul străzii care-i poartă numele și Calea Șerban Vodă).

În 5 august 1865, a izbucnit o revoltă. Precupeții și mahalagii au venit la primărie și au aruncat arhiva, pe fereastră, în râu. Armata a inervenit și s-a vorbit, îndelungă vreme, despre împușcăturile din strada Bazaca. În 1879, primăria a cumpărat casa Hadji-Moscu, din strada Colței, unde și-a instalat serviciile. Terenul era central, vast, și s-a putut lua în discuție tema construirii, în sfârșit, a unui palat municipal. Dar, neavând bani, Primăria s-a văzut obligată să construiască doar anexe și, pentru prima dată, aceste servicii, din ce în ce mai complicate, s-au restrâns. Această dispersie a serviciilor, produsă prin instalarea lor la mari distanțe, era jenantă și pentru administrație, și pentru administratori. Partea centrală, situată la parter, adăpostea arhiva, contabilitatea, casieria și o sală de licitații, care, în timpul alegerilor, funcționa ca sală de vot. La etaj: secretariatul, biroul primarului și biroul adjuncților, sala Consiliului Comunal, care era, de asemeni, sala de audiențe a primarului și a adjuncților, serviciul de planificare, direcția tehnică și direcția administrativă. În dependințe: serviciul de iluminat, serviciul apelor, direcția pentru alimentarea cu apă potabilă. Serviciul podurilor și șoselelor și serviciul de statistică au fost instalate într-o casă de pe strada Schitu Măgureanu. Oficiul de stare civilă a fost transferat în vechea școală comunală de pe strada Sfântul Gheorghe Nou. Laboratorul de analize bacteorologice al Primăriei se găsea pe Bulevardul Carol.

Necesitatea construirii unui Hotel orășenesc modern și de a reuni toate serviciile municipalității era recunoscută de mult timp. Terenurile pe care Primăria le poseda la strada I. C. Brătianu, la strada Batiștea, la strada Scaunelor, la strada Vasile Boerescu și pe Bulevardul Carol se potriveau de minune la construirea la construirea unui palat municipal demn de o capitală. Planurile arhitectonice au fost făcute de domnul arhitect Mincu, iar pentru execuție erau necesare două milioane, pe care Primăria nu le avea” (Frédéric Damé, Bucarest en 1906, Socec, București, 1907, pp. 163-166).

Aleea Carmen Sylva, proprietatea Doamnei Behacker

Casa Dimitrie Sturzda din strada Mercur

Casa ing. M. N. Miclescu, din Bulevardul Carol nr. 49

Casa Diamandi, din strada 11 Iunie

Casa Procopoaia (Malmaison), de pe Calea Plevnei

Casa Titu Maiorescu, de pe strada Mercur

Hotelul Doamnei Monteor, pe Calea Victoriei, lână Ministerul de Finanţe

Hotel A. Bellio, strada Dionisie nr. 2

Hotelul academicianului M. Negruzzi, din Strada Romană

Hotelul Alexandru Filipescu, din Calea Victoriei

Hotel Alexandru G. Florescu, din str. Cosma – arhitect Berindey

Hotel C. I. Stoicescu, din str. Batiştei

Hotel Dimitrie I. Ghica, din str. Spatar nr. 2

Hotel Em. Protopopescu-Pake, din str. Biserica Enei, colţ cu I. C. Brătianu

Hotel Helene Cretzulescu, din str. Ştirbei Vodă – arhitect P. Antonescu

Hotel Helene Cretzulescu, din str. Ştirbei Vodă – vedere dinspre Cişmigiu

Hotel Jean Boambă şi Michel Rachtivan, din str. Batiştei

Hotel Jean Lahovary

Hotel M. J. Cuculi, din str. J. Michelet nr. 8

Hotel Moroianu, din Strada Polonă

Hotel Nicolae Cerkez. din strada Mercur nr. 4

Hotel Papazoglu, din Bulevardul Colţei nr. 56 – arhitect M. Monkton

Hotel Spayer, din strada Batiştei

Hotel Nicu Filipescu, din strada Batiştei

Hotelul colonelului Petru Macca, din strada Cosma nr. 7

Palatul episcopal catolic, din strada Esculap

Hotel Spayer, din strada Batiştei

Palatul Ştirbey, de pe Calea Victoriei

Primarul Mihail G. Cantacuzino

Vechea casă Alexandru Filipescu, de pe Calea Victoriei

Schiţa viitorului “hotel al oraşului” Bucureşti, Primăria – arhitect Mincu

Viitorul “hotel al oraşului” Bucureşti, proiectat de arhitectul Mincu

BUCUREŞTII ÎN IMAGINI VECHI No Comments Jul 6

Frédéric Damé: Bucarest en 1906 (II)

Principele Carol I, în trăsură de poştă

„În 1872, Bulevardul Academiei exista, Palatul Universității la fel, flancat, în dreapta și în stânga, de terenuri virane. În fața Universității, între strada Colței și strada Academiei, un câmp; în mijlocul acestui câmp, un buruieniș cosit indica locul în care avea să fie biserica Sfântul Sava; la stânga, dincoace de pereții grădinii prințului Șuțu, două căsuțe țărănești, în fața cărora, seara, femeile bârfesc, în vreme ce găinile se scaldă în colb, lângă ele, în vreme ce un bivol paște liniștit iarba înaltă. În dreapta, unde se află, astăzi, grădina care adăpostește statuia lui Lazăr, s-a semănat porumb.

Între Dâmbovița și Cișmigiu, unde s-a construit, acum, palatul ministerul treburilor publice, era un imens teren viran, unde se instala, în fiecare an, un circ cu menajerie, care făcea bucuria oamenilor din popor. Trebuie să ne amintim și de spitalul Colțea, ascuns în spatele Turnului Suedezilor, fără acoperiș, fisurat de cutremur, și labirintul străzilor sărace, pe care Bulevardul Pake le-a suprimat? Aici există o adevărată lume de lăutari țigani. Fiii acestor țigani sunt, acum, stăpânitorii noilor mahalale. Trebuie să vorbim de această casă în ruină, unde funcționează Primăria, pe malul râului, în spatele hanului lui Manuk, și nu încă de modernizatul hotel „Dacia”? De mica sală Bossel, în care se ajunge pe o scară de lemn, aflată în capătul unui coridor lung? De sala Slătineanu (casa Capșa), care avea să devină celebră în martie 1871? De grădina Schlatter (unde se află aleea Carmen Sylva), care a fost, cândva, foarte frecventată de publicul elegant? De grădina Rașca, unde se auzea muzică bună și unde familiile veneau să bea bere? De grădina Stavri (Stavri, câștigând bani în acest stabiliment, a cumpărat casa generalului Herescu-Năsturel, de pe strada Academiei. El a înlocuit șirurile de flori cu nisip, a tăiat o parte din boscheți, pentru a ridica, în spate, o scenă, înlăturând și niște copaci. A invitat trupe de operetă franceze, care s-au bucurat de succes), cu curțile situate în actuala stradă Câmpineanu, în fața Pasajului Roman, unde se aplaudau șansonete? Grădina și sala „Orpheum”, unde s-au jucat comedii, drame, operete și unde se țineau întruniri publice? Grădina „Union”, situată în față, pe colț cu strada Sfântul Ionică, unde prințul Gortchacoff și baronul Jomini veneau, în 1877, să-l asculte pe excelentul cântăreț (Ion D.) Ionescu, pe amuzanta Fanelly și pe surorile Martens? Grădina „Breaza” (strada Polonă, unde este grădina „Ioanide”), unde românii și străinii venea să petreacă nebune duminici și alte sărbători? „Grădina cu cai”, unde oamenii veneau să bea, să mănânce și să danseze, acolo, pe malul Dâmboviței sau Cișmigiul, mai jos de Cotroceni?

Contemporanii care au biruit vremurile pot să-și mai amintească gunoaiele de pe strada Sfinților și labirintul străzilor mici, care ajungeau aici. În fața porților, femei, plete lucind de pomadă, obraji roșii și albi, îmbrăcate pe jumătate, așteptând clienți, care ocoleau, pentru a evita această rută infamă, cum se întâmplă, acum, cu strada Teatrului și cu strada Sfântul Ionică, unde se adună prostituatele, și, în fine, hanul Zamfirescu, care ocupa colțul străzii, în față cu sediul redacției „Univesul”, care avea să capete o proastă reputație.

În afară de Universitate, nouă în întregime, nu există în București un edificiu public demn de acest nume; justiția este rânduită, în parte, într-o casă veche de pe Calea Rahovei, și, în parte, în adevăratele cuiburi de bufniță de lângă Teatrul Liric (Ateneul Român de altădată, meschin, prăfuit, cu grădinile sale în amfiteatru) și aeastă casă este deja dărăpănată; Poșta funcționa într-un vechi imobil de pe strada Doamnei; ministerele ocupau case onorabile, dar tare mizerabile; liceul Sfântul Sava era instalat într-o veche sihăstrie, lângă casa Florescu, în fața bisericii Măgurean, astăzi demolată; liceul Matei Basarab avea sediul în clădirile situate în spatele curții bisericii Sfinții Apostoli, pe un teren mai ridicat decât strada și pe care ploile îl transformau în mocirlă; aici se abăteau elevii în pauze.

Nu un palat, nu o frumoasă casă particulară, cu excepția casei pe care Liebrecht nu avea să o termine (casa domnului George Filipescu, strada Dionisie) și pe care Statul a pus-o sub sechestru în 1866; confortul era, de asemenea, necunoscut și în artă. Nici o statuie. Prima, cea a lui Mihai Bravul, datează din 1876.

Că imaginea Bucureștilor, între 1866 și 1870, era aceea a unor suburbii actuale, mult mai urâte, un pic mai nebune, cu străzi nepavate, fără trotuare, fără lumină și fără canalizare, cu imense terenuri virane, cu garduri pitice, pline de gunoi; vara, duhoarea mormintelor prost săpate și o împrospătare sumară la „saca”; iarna, ninsori cu lunile, și nici o curățire a zăpezii” (Frédéric Damé: Bucarest en 1906, Socec, București, 1907, pp. 112-115).

Bulevardul Maria, în 1894

Casa care, în 1872, făcea parte din Universitate

Casa George Vernescu

Casa George Filipescu

Casa Sava Shomanescu

Case noi, pe Bulevardul Colţea

Circul şi menajeria Braun

Hotel Grigore P. Olănescu, de pe Calea Victoriei

Hotel Turnescu, de pe strada Dionisie

Hotel Take Ionescu

Cântăreţul Ion D. Ionescu

Palatul George Gr. Cantacuzino – arhitect M. J. Berindey

Palatul Cantacuzino, faţada

Sacagiul

Scaldă în Dâmboviţa

Ţigănaşii – Szathmary

BUCUREŞTII ÎN IMAGINI VECHI No Comments Jul 5

Frédéric Damé: Bucarest en 1906

Bariera Bucureştilor

Există, în Biblioteca Universităţii din Illinois, o carte interesantă, mai ales prin imaginile pe care le conţine, publicată în 1907, la Socec, Bucarest en 1906. Autorul, Frédéric Damé, prieten al regretatului G. Ionnescu-Gion, căruia îi şi dedică opul. Cum există numeroase monografii ale Bucureştilor, inclusiv una scrisă de Ionnescu-Gion, cartea nu surprinde prin informaţii inedite şi nici prin obiectivitate, Frédéric Damé fiind un simpatizant declarat al neamului nostru şi, prin urmare, veşnic dispus să ne preia şi miturile, şi trufiile, şi culturile personalităţilor sau, mai pe şleau spus, atitudinea noastră gudurelnică faţă de cei care ni se succed ca stăpâni. Iconografia, însă, e minunată, şi o să v-o prezint încetul cu încetul, încredinţând-o spaţiului public. Am preluat imaginile fără a forţa dimensiunile, cu încredinţarea că, şi în format mai mic, tot mărturii mari înseamnă.