PRIMORDIAL, o fantastică recuperare de ancestral

Concertul trupei PRIMORDIAL, din Irlanda, a însemnat pentru mine nu doar o revelaţie muzicală, ci şi o prelegere de istoria şi de filosofia culturii incredibilă. Ştiam că titlul concertului este „Epoca Dragonilor”, dar tot m-a luat prin surprindere coperta cu muzică ortodoxă bizantină, compusă de Sfântul Ioan Damaschin, deşi mesajul era clar: PRIMORDIAL urma să vă arate ce a existat, în planul spiritualităţii, înainte de creştinism. Cu mult, mult înainte de creştinism, în epoca pe care Lucian Blaga o numea a transcendentului care urcă, mitul aspirând spre Cer, iar creştinismul, ca transcendent care coboară, nivelând spiritualităţi deja alienate în pământesc şi în istoricitate. Iar când sărbătoritul zilei, vocalistul Alan, a urcat pe scenă, îmbrăcat în şaman, cu umărul dezgolit şi folosind stativul microfonului drept toiag şamanic, nu am mai avut nici o îndoială asupra profundelor cunoştinţe de filosofia şi istoria culturii, pe care le au aceşti muzicieni (doar la cei din DorDeDuh am mai întâlnit, în urmă cu vreo patru ani, o erudiţie asemănătoare).

Ecourile druidice, uneori chiar… maramureşene, ale muzicii vechi irlandeze, pe care o valorifică, inteligent şi copleşitor, PRIMORDIAL au plăcut publicului larg şi, spre bucuria mea, pe fundalul scenic nu a apărut nici o rună (încă nu fuseseră născocite la începuturile şamanismului), ci doar numele trupei, cu trimitere directă la actul de arheologie muzicală pe care o săvârşea în… PRIMORDIAL. Câtă vreme au cântat, am fremătat de încântare, explicându-le lui Emil Ursu, Mihnea Blidariu, Andi Drăguşanul, Dodo Popovici şi cui mi s-a mai nimerit în cale despre făptuirea culturală de excepţie, care se săvârşea pe scenă. Apoi, după concert, am discutat cu muzicienii irlandezi, care, la rândul lor, au descoperit în mine singurul pricepător al muzicii lor din întreaga Europă. Intuisem corect mesajul muzicii şi al evoluţiei lor scenice, iar când au aflat de unde mi se trage predispoziţia spre cultura primordială, au făcut respectuoase plecăciuni în faţa scriitorului care sunt. Pentru că aşa-i obişnuinţa prin Europa, ba şi prin fostele ţări de prin imperiul sovietic: faţă de scriitori funcţionează un adevărat cult al respectului.

Anecdote Bucovina Rock Castle 2018

Primele probe de sunet din ziua a doua

Un organ de grad inferior m-a întrebat de ce scutură tinerii din cap, la concertele de rock. „Ca să-şi împrospăteze minţile”, i-am răspuns. „Dar staţi liniştit, dumneavoastră nu aveţi de ce da din cap!”.

Probe de sunet

Un plutonier de pompieri de la preveniri, din stirpea nobilă a celor care trebuie să dea amenzi, dacă tot s-au mărit prin diminuare salariile în cultură (eu am pierdut, graţiei Olguţei judokana 500 lei), mi-a cerut napoleonistic să-l urmez la corturi şi la tarabe, ca să mă amendeze, dacă nu va găsi stingătoare. Am încercat să-i explic faptul că nu eu răspund de chestiile asta şi, cum individul nu pricepea şi pace, l-am trimis la origini – adică la şefia Consiliului Judeţean, unde m-a reclamat pentru indisciplina de a fi refuzat atribuţii pe care el, napoleonul stingătoarelor, dorea să mi le pună în cârcă.

Mihnea Blidariu se odihneşte, întotdeauna, timp de maximum o fotografie

Un sucevean cu locuinţă în apropierea Cetăţii avea să sune, noaptea, la 112, deranjat că nu se poate odihni din pricina zgomotului. „A rockului?” – „Nu, domnule, a manelelor de la crâşme!”. „Dar rockul?” – „Ce-i cu rockul?”. „Rockul nu vă deranjează?” – „Nu, domnule, pentru că pot dormi cu rockul, dar nu şi cu manelele”. Ghinionul manelelor, pentru că, fiind slobozite de pe platou şi nu din şanţ, se răspândesc mult mai sonore prin vecinităţi, dar respectând graniţa veche a Bucovinei (râul Suceava), pe care nu o trec în mod fraudulos – dovadă: nici un cruciat penticostal nu reclamă veselele şi petrecăreţele manele, risipite bisăptămânal asupra Sucevei.

Caniculă şi probe de sunet. De când se roagă popii şi pastorii pentru rock, Sfântul Soare îl protejează

Evgheni, liderul şi fondatorul trupei JINJER: „Bucovina Rock Castle înseamnă prima noastră ieşire în străinătate. Suceava este a doua noastră casă. Nu o să uităm niciodată acest festival şi, dacă veţi mai avea nevoie de noi, oricând vom lăsa totul deoparte, pentru a reveni în cea de-a doua casă a noastră”.

Teiu, Buzu şi Sebi de la Toy Machines

Duminică, după încheierea ediţiei a VIII Bucovina Rock Castle, microbuzul trupei JINJER a tras la Peco, pentru alimentare şi pentru cumpărături mărunte. Băieţii veneau după o înşiruire de 40 de spectacole prin Germania şi îi însoţea Andi, pe post de translator. Vorbeau în engleză; doar când se sfătuiau între ei, muzicienii ucraineni foloseau limba rusă. Vânzătoarea de la Peco, femeie inteligentă şi perspicace, imediat a înţeles despre ce e vorba: „Domnilor, sunteţi JINJER, trupa preferată a fetiţei mele, care nu a lipsit o clipă din şanţul Cetăţii! Nu sunteţi de acord să facem o poză împreună pentru ea?”. Şi s-au făcut mai multe poze, ucrainenii putând să constate că, în Suceava, sunt cu adevărat acasă.

Tudor Chibici

O bucurie aparte au trăit-o şi irlandezii de la PRIMORDIAL, care erau aşteptaţi la probele de sunet de vestitul rocker sucevean Lucian Bucătaru şi de… primul lor album, pe care au depus autografe. Era ziua de naştere a lui Alan, solistul trupei, şi începuse cu un dar de suflet neaşteptat. Ieri, băieţii de la PRIMORDIAL ne-au transmis mulţumiri speciale. Ştiu ei de ce, ştim şi noi de ce.

Tudor Bob, absolvent de Conservator, chitarist la Toy Machines

Alexandru „Teiu” Teişanu, unul dintre cei mai buni basişti din ţară – Toy Machines

Andrei „Buzu” Parascan, chitară solo la Toy Machines

Sebi, absolvent de Conservator, tobar la Toy Machines

Probe de sunet Toy Machines

Toy Machines

Un vis care mi s-a împlinit

Trupa în jurul căreia s-a întrupat Bucovina Rock Castle

Ema, prinţesa lui Lucian Francisc Csibi de la RELATIVE, pentru prima dată la Bucovina Rock Castle

Ema, oaspetele de onoare Bucovina Rock Castle 2018, şi bodigarzii ei: Ionuţ Dărămuş şi Lucy Csibi – tatăl ei

*

Un vis pe care îl voi retrăi încă o dată

Am văzut polonezi, veniţi la Bucovina Rock Castle ca să-i asculte pe moroşenii de la Dirty Shirt, şi m-am bucurat. Am văzut englezi, germani, bulgari şi basarabeni la Bucovina Rock Castle. Şi m-am bucurat. Or mai fi fost şi alţii, în învălmăşeala de oameni fericiţi, dar nu am avut vreme să-i văd şi să-i cunosc. Ziua mea de muncă începuse la ora 7, dimineaţa, şi avea să se termine la 4, tot dimineaţa. Întotdeauna vin primul şi plec ultimul. Pentru că am de ce şi pentru ce.

În timpul zilei, am avut de vizionat 3 trupe, la scena 2; în celelalte 2 zile, la fel. Aici trudeau întru rock Dodo Popovici, Alex Tipa şi Dănuţ Lungu. Am stat pe iarbă, rezemat de un tei. Am stat e un fel de a spune, pentru că telefonul suna întruna. Prin urmare, funcţie de stres, am judecat muzica de pe scenă. Mihnea a rămas numai în şanţ, cu toate problemele, iar Andi a mai urcat, din când în când, doar ca să asculte câte 2-3 piese de la fiecare trupă; când nimerea covere… Tinerii încă nu înţeleg că trebuie să se promoveze prin propria lor muzică şi nu maimuţărind pe alţii. Va trebui, deci, să reascultăm toate concertele (în câteva zile, colegul Lucian Căluşeriu le va publica) şi să decidem. Inclusiv Mihnea.

La gala din şanţul Cetăţii, minunăţie: circa 6.000 de oameni, încă din prima seară. Seara Relative, Roadkill Soda, Dirthy Shirt, Implant Pentru Refuz, De Staat. Muzicieni incredibili, oameni de o frumuseţe rară. Olandezii, de pildă, au făcut poze, la final, cu toţi puştii care le-au cerut-o. Vedeta devenea, astfel, fiecare puşti iubitor de rock şi nu trupa în sine. Şi ce amintire va însemna pentru fiecare puşti, care se va regăsi, mereu şi mereu, alături de trupa De Staat.

Despre calitatea serilor de concerte (concepţia artistică, în acest an, îi aparţine lui Andi) nu are rost să vorbesc, pentru că toţi iubitorii de muzică, participând la festival, au trăit, ca şi mine, un vis; pe cei care nu au fost nu are rost să le povestesc eu ce au pierdut; cât despre boi, prefer să-i las să rumege. O să pun, totuşi, nişte fotografii (din prima noapte) să vă povestească pe scurt ceea ce veţi putea revedea sau descoperi, în curând, în filmele lui Lucian Căluşeriu.

JinJer – probabil ultima oară la Suceava!

În 2013, când, datorită unei singure piese audio scoasă la iveală, se înfiinţaseră cluburi de fani JinJer în toate continentele în care există o diasporă ucraineană (ăsta e obiceiul lor: se identifică total cu valorile neamului lor şi le promovează), muzicienii de la Doneţk au fost invitaţi, pentru prima dată, la „Bucovina Rock Castle”. Eu deja prorocisem că vor ajunge o trupă de calibru şi că atunci, la prima înfăţişare în Bucovina, vor fi marea surpriză a festivalului (dovada: secundele 25-35 ale filmului cu concertul JinJer din 2013):

Concert JinJer

Între timp, JinJer a ajuns acolo unde îi este locul: are câte 3 turnee pe an în SUA, are multe, multe turnee prin Europa, aşa că pentru Festivalul „Bucovina Rock Castle” trupa a devenit inaccesibilă. Înclin să cred că, în 26 august 2018, vor cânta pentru ultima dată la Suceava – chestie pe care nu am fi izbutit-o dacă nu ar exista o relaţie de adevărată înrudire între noi şi muzicienii de la Doneţk.

Prietenul meu, Viorel Muha, şi Tatiana – sufletul trupei Jinjer

Le sugerez fanilor JinJer să nu rateze concertul trupei din 26 august, pentru că nimeni nu va mai putea ţine pasul cu ascensiunea spectaculoasă, de care vor avea parte muzicienii ucraineni; mai vin, ignorându-şi cota de piaţă, doar în acest an, pentru că, dacă tot îmi zic „tată”, vor să ne luăm la revedere.

Pe “şantierul” Festivalurilor Culturale ale Sucevei

Încep cele două Festivaluri Culturale ale Sucevei: Festivalul Medieval “Ştefan cel Mare” şi Festivalul “Bucovina Rock Castle”. Încep în netimp, în nevremuire, încep în sufletul veşnic al pruncuţului care începe să viseze, pentru că i se oferă prilejul de a vedea, încep în vibrantele prsonalităţi ale tinerilor, care trăiesc în muzică, precum Pithagoras, libertatea cosmică, la care sunt pe deplin îndreptăţiţi să năzuiască. Încep bucuriile de august, într-un oraş amorţit în calchieri culturnice, aşa că nouă, truditorilor întru slujire, ni s-au aprins pingelele şi ne fierb tălpile; acolo, pe platoul Cetăţii, ne întâlnim, decidem şi ne împovărăm cu greutăţi pe care nimănui nu i-ar trece prin cap să ni le pună pe umeri. De pildă, scena de pe Platou, pe care vor urca trupele tinere, care au câştigat ediţia 2018 a Concursului “Bucovina Rock Castle”.

Ne-echipată, scena de 7/5 metri pare o schelărie banală. E proprietatea Muzeului Bucovinei, deci nu împovărează bugetul Festivalului. O fotografiez, în vreme ce o văd aşa cum va arăta, nu cum arată. Un muzician, Lucian Francisc Csibi, de la “Relative”, şi un caricaturist, Ovidiu BOA, i-au făcut din vreme “straiele de mireasă”, incluzând un fundal de toată complementaritatea cu făptuirile concertistice, care se vor petrece pe scenă. Maşini nu se vor parca aici, iar după liziera din dreapta va fi zona de campare, lângă şosea urmând să fie organizată, ca şi în 2017, o parcare.

Nu vor lipsi, din peisaj, terase şi chioşcuri, dar de chestiunea asta se ocupă Muzeul, nu Centrul Cultural. Oricum, în ansamblu vizualizat, spectacolul celor trei seri de concerte de la Scena 2 (orele 16,30 – 19,00) va avea personalitate, un timbru propriu în expresie – incluzând aici şi muzicieni, şi iubitori ai muzicii.

În şanţul Cetăţii, caii fac antrenamente pentru evoluţii spectaculoase în ansamblul de chestii spectaculoase pe care îl reprezintă Festivalul Medieval. Pământul e bun şi cred că o să reziste bine, dacă nu se va turna iarăşi nisip. Dacă se va turna, asta e – plămânii mei încă sunt suficient de încăpători.

Nu cred că, în afară de Constantin-Emil Ursu, o să mă creadă cineva, dacă voi susţine că zilele acestea, de pregătire, deşi epuizante, sunt inegalabile pentru noi. În fond, trăim senzaţia nisipului, pe care îl vor ridica în aer cei care ştiu să se bucure de Festivalul Medieval şi de Festivalul de Rock.