BUCOVINA ÎN POEZIE | Dragusanul.ro - Part 3

1985: Constantin Ştefuriuc: La Putna

 

 

Constantin Ştefuriuc, în copilărie

 

 

La Putna, Luna-i clopot de pământ

Şi Voievodu-i dus în ceruri, la arat

Când tinerii plăieşi mai sunt

Mestecenii cu trupul lor curat.

 

 

La Putna, arde-o apă de candoare

Şi norii sunt mari fluturi de argint

Sunt trist de frumuseţe şi mă doare

Osul de Domn ce creşte sub pământ[1].

 

 

 

[1] Ştefuriuc, Constantin, Singurătatea de după dragoste, Editura „Junimea” 1985,

apud Cineva mi-a împuşcat sufletul, Suceava 2004, p. 175


1975: Constantin Ştefuriuc: Suceava

 

 

 

 

 

 

Aici mă ştiu şi pasăre şi râu,

Melancolii de aur, de senin

îngroapă caii de lumină-n grâu

Şi cina voievodului în vin.

 

 

Pământ frumos ca faţa unei pâini,

Suceava zic şi cerul înfloreşte,

în preacurate, cântătoare mâini

Femeia-i de lumină şi rodeşte[1].

 

 

 

 

[1] Ştefuriuc, Constantin, Aripa mea de soare, Editura „Junimea” 19750 apud Cineva mi-a împuşcat sufletul, Suceava 2004, p. 62


1970: Constantin Ştefuriuc: Ţara de Sus

 

 

 

Cerbii s-apleacă să bea

Lumina din ochii sfinţilor –

Lacrimă de cer, lacrimă de stea

Plânsă la bucuria părinţilor.

 

 

Munţii se smulg din Lună

Să intre în vară cu păsări în sân.

Soarele trece prin pâinea

Nunţilor care vin.

 

 

Iată calul lui Ştefan cel Mare –

Arde dealul sub galopul lui.

Luăm pământ din lumină, apă din fluier

Şi facem statui[1].

 

 

 

[1] Ştefuriuc, Constantin, Pe o vârstă de băiat, Editura „Eminescu” 1970 apud   Cineva mi-a împuşcat sufletul, Suceava 2004, p. 30


1871: V. German Pop: Umbrei lui Ştefan cel Mare

 

Putna, 1871 – desen de Szatmary

(la Putna)

 

 

Muză, cântă-o zi frumoasă

Lira-n mână-acum luând

Şi-astă ceaţă neguroasă

De la noi îndepărtând

Cântă-a ţării noastre treaptă

Şi-al ei mândru viitor,

Căci străbunii se deşteaptă

Din mormânt şoptind uşor.

 

 

Şi Eroul acel Mare,

Care braţu-şi întindea

Spre-a dreptăţii-ntâmpinare

Şi cu el ţara scutea,

Din mormânt azi ne zâmbeşte

Ştefan bunul Domnitor

Ce în lume vitejeşte

A-nfruntat pe-apăsători!

 

 

În viaţa-i fericită

A domnit ani patruzeci

Şi-a lui spadă strălucită

Bucovina la poteci

Aparat-au de cruzie;

Şi românul ne-mbulzit

A putut mândru să fie

Neînvins şi ne-ngrozit.

 

 

Dară soarta ce domneşte

Ici în lume peste toţi,

Ce pe străbuni nimiceşte,

Sosi şi la strănepoţi

Şi răpi cest Erou Mare,

Cel stejar prea sănătos,

Şi ni-l duse-n depărtare

Unde-i totul mai frumos.

 

 

De-atunci viscoli şi furtune

Peste noi mii au venit

Şi în astă-amărăciune

Mulţi tirant ne-au stăpânit:

Când pe-a seculilor luciu

Fără barcă ne-am văzut,

Fără punte, în supliciu

Pierduţi poate ne-am crezut.

 

 

Însă, nu! Ştefan cel Mare

Azi ca rază-au luminat

Şi românii in picioare

L-a lui voce s-au sculat:

Căci azi iată tot românul

Vrea să ştie lămurit

C-o să fie el stăpânul

Totului ce a iubit.

 

 

Salutari deci se cuvine

Umbrei sacre de la noi

Ce revarsă razi senine

Peste-ai Daciei eroi!

Tu pe Ştefan, Bucovină,

Pururi îl vei aminti

Că-ntr-al tău sân şi grădină

Veşnic el va odihni![1]

 

Bucovineni, în 1871 – acuarelă de Szathmari

 

 

[1] Ghimpele, No. 30, Anul XII, duminică 15 august 1871, p. 3


1875: Stan Molna: Odă la răpirea Bucovinei

 

 

 

 

 

 

Ce zgomot se aude? Ce danţ şi ce serbare

Răsună-n Europa? Ce cânturi? Ce famfare?…

Ascultă lume buna, din cale-ţi te opreşte,

Nu trece – e chef mare; ascultă şi priveşte.

Nu vezi ce de mulţime – ziafet împărătesc –

Serbează-mpărăţia câştigu-i omenesc.

E mândră celebrare în vechea Bucovină,

Evreii beţi şi veseli cu şvabii toaste-nchină

Căci azi se împlineşte o sută-n cap de ani

De când fu sfâşiată de cruzii săi duşmani

Moldova. O, ce timpuri!… Cântaţi, jucaţi, zbieraţi,

Evrei scârboşi, cu nemţii, vivat! vivat! uraţi.

 

 

Prin locul unde-odată domneau urşii voinici

Acum se-ntinde hora de vulpi şi de pisici.

Priviţi-l cum rânjeşte jupanul cu chelie,

Priviţi-l cum se-ngâmfă şi neamţul… Ce mândrie!

Ciocniţi paharul vostru, strângeţi-vă de mână

Şi trageţi hora mare prin siliştea română

Căci nu ştiţi ce se-ntâmplă, vitejilor fârtaţi,

Un timp poste să vină din mână s-o scăpaţi.

O, corbi cu două ciocuri a voastră fericire

Măriţi-o, ’mprăştiaţi-o a fi spre pomenire,

În cronici pergamente spre-a fi nemuritoare

Cu litere de sânge scriţi astă sărbătoare,

Ca dânsa să ateste l-ai voştri strănepoţi

Că moşii voştri-odată au fost viteji şi hoţi.

 

 

Prin locul unde-odată domneau urşii voinici

Acum se-ntinde hora de vulpi şi de pisici.

Puneţi statuie-naltă în semn de neuitare

Că-a voastră-i Bucovina, că-aţi smuls-o prin vânzare,

Dar nu uitaţi văleatul, semnaţi ca să se ştie

De lumea viitoare voinica tâlhărie.

Trăiţi, cinstite neamuri, această veselie,

Să dea Dumnezeu sfântul de cap-vă să fie

(spre pompa funerară). Şi ale voastre nume

Unite cu-al lui Iuda etern se fie-n lume.

Ogorul Bucovinei, ce voi îl întinaţi

Şi cuibul românimii în care banchetaţi

Urez ca să vă-nalţe ca pulberea în vânt,

Urez să vă slujească mai iute drept mormânt!

Prin locul unde-odată domneau urşii voinici

Acum se-ntinde hora de vulpi şi de pisici![1]

 

 

[1] Ghimpele, No. 40, Anul XVI, duminică 28 septembrie 1875, p. 3

 

 


Pagina 3 din 1512345...10...Ultima »