Captiv, între nepoţi şi Bucovina Rock Castle

Cu o săptămână înainte de Bucovina Rock Castle 2018, Darius şi Carina m-au convocat la Breaza, în casa părinţilor bunicii lor, de unde aveam să-i aduc la festival, amândoi nepoţii mei exprimându-şi decişi dorinţa de a asculta trupa unchiului lor Andi, Toy Machines. Cinstit vorbind, m-am simţit ca în rai, timp de trei zile şi trei nopţi, înconjurat şi de nepoţii din partea nepoţilor brezeni Nicoleta şi Ovidiu Hojda, care se numesc Antonio, Raul şi Damian, pentru că primii doi au fost concepuţi în Portugalia. Băieţi faini, plini de personalitate şi de o încântătoare maturitate.

Acaparatoare ca întotdeauna, Carina Ioana îmi captura nopţile înstelate, doldora de înstelate:

– Bunicule, eu le-am vorbit stelelor, dar nu m-au auzit; am vorbit şi cu norii, am vorbit şi cu Luna – uite-o, acolo, deasupra brazilor! – dar nici norii şi nici Luna nu mă aud…

– De unde ştii că nu te aud?

– Pentru că nu-mi răspund niciodată…

– O să-ţi răspundă; dar e cale lungă şi răspunsurile ajung târziu. Aşteaptă să mai creşti!

– Cum e cale lungă? Nu vezi că luna e aici, pe munte, la doar câţiva paşi?

– Da, dar îţi va răspunde târziu, când ai să mai creşti, ca să poţi s-o auzi…

– Tu o auzi, bunicule?

Am râs, deşi nu mai era un joc, ci un fel de reciprocă iniţiere. Fără îndoială că aud Luna, stele şi vântul răspunzând întrebărilor copilăriei mele. Iar răspunsurile se numesc poezie. Îi spun asta şi Carinei, iar Darius Andrei, care stă cu capul rezemat de umărul meu, ca să poată privi stelele pe îndelete, mă persiflează:

– Înseamnă că auzi şi iarba, şi pădurea, şi apa, şi muntele…

Clatin aprobator din cap, şi-atunci amândoi nepoţeii mă strâng delicat, cu sufletele. Cine nu mă crede să încerce nopţile înstelate, în vecinătatea munţilor împăduriţi şi a apelor fundamentale ale neamului nostru.

*