Capitolul III: „Asasinaţi-l pe Drăguşanul!”

În vreme ce procesul pentru prejudicierea imaginii soaţei şi soţului Beldiman abia se îndrepta spre primul termen, Covaşă lansa discret-tv trei monologuri furibunde de câte un ceas şi ceva împotriva… fotografiei mele funerare, pe care nu le-am comentat, ca să nu le ofer probe, dar am însoţit câte un cadru din fiecare emisiune cu câte un poem, scris la Bucureşti, într-un cămin de nefamilişti, cu opt paturi în cameră, în vara anului 1978. Imediat, avocatul Grozavu a pus la dosar o întâmpinare, în care acuza forma continuată a „infracţiunii” prin „zece articole noi”, cinci dintre acestea fiind poeme scrise în 1978, depuse la Editura „Albatros”, unde primisem premiul de debut în volum, în 1980, cartea mea urmând să poarte titlul „Opriţi planeta, eu vreau să cobor!”. Nu-mi închipuiam atunci că redactorul editurii, poetul Rusalim Mureşanu, avea să ţină bine ferecat manuscrisul, până în ianuarie 1990, când mi l-a înapoiat, răsuflând uşurat:

– Bine că nu a aflat nimeni şi am scăpat amândoi!

Nu îmi închipuiam, în 1978, că o carte de poezie care trata doar problematica existenţială, putea fi suspectată de anticomunism, iar peste 37 de ani şi de antibeldimanism, şi încă în două rânduri, în două procese diferite.

Odată cu atacurile lui Covaşă, în întâmpinările soţului Beldiman începură să-şi facă loc nu doar insulte grobiene, ci şi calomniile sfidătoare, cele mai multe dintre acestea vizând desfiinţarea Festivalului „Bucovina Rock Castle”, care, conform unei întâmpinări către Înalta Curte de Justiţie, formulată de avocatul Grozavu, îmi conferea „o oarecare notorietate”, în ciuda faptului că, ediţie de ediţie, din bugetul de doar 40.000 de euro, aş fi furat câte 100.000, pe care i-aş fi împărţit frăţeşte cu Gheorghe Flutur. Prin urmare, Curtea de Conturi a prietenei soaţei Beldiman a declanşat imediat un control la sânge asupra tuturor ediţiilor „Bucovina Rock Castle” (hurducăturile folcloro-electorale cu mititei şi bere nu o interesau, deşi erau mult mai costisitoare), festival care izbutea să recupereze, în folosul Consiliului Judeţean Suceava, o bună parte din costuri, în ciuda faptului că biletele costau penibil de puţin.

Controlul încrâncenat al Curţii de Conturi Suceava, chiar dacă a fost năimit de amiciţia elitistă judeţeană dintre adjuncta Curţii şi soaţa Beldiman, a fost benefic, pentru că nu a putut identifica nici o neregulă, nici măcar una mică, mică, minusculă, cu care soţul Beldiman să se umfle precum broscoiul din fabulă. Chiar dacă ar fi fost vreo hibă, aceasta ar fi ţinut de serviciile de specialitate ale Centrului Cultural „Bucovina” şi nicidecum de mine, care nu mă ocupam de partea financiară, ci doar de logistica serilor de festival, datorate, ca valoare artistică în continuă creştere, fiului meu Andi şi colegului său de concepţie, Mihnea de la „Luna Amară”. Era atât de obsedat soţul Beldiman de Drăguşanul, încât, într-un auto-interviu, semnat de Covaşă, dar folosit şi ca întâmpinare în instanţă, se întreba, în faţa buzincuristului său de căpătâi?

– Ce are Drăguşanul şi nu am eu?

Covaşă a strâns din umeri, plescăind arar din buze, ca în faţa unei idei întrezărite, dar încă neconturate, iar tribunul cu bani mediatici şutiţi Consiliului Judeţean Suceava, începu, precum Napoleon Bonaparte pe podul de la Arcole:

– Cărţile publicate, de pârât, din bani publici (pentru care ia şi salar, dar le şi vinde instituţiei angajatoare!) le pun în balanţă cu studiile şi diplomele, pe banii mei, în asigurări, bănci, fraude, evaluarea şi managementul riscurilor, marketing, tehnici de vânzare, limba engleză, limba rusă, etc., dar şi cele în plus faţă de pârât, chiar dacă sunt pe banii statului: studii superioare universitare, postuniversitare, studii la Centrul de Instruire pentru Personalul Consular, Centrul Naţional de Vize, Centrul Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu, Relaţii Consulare, Drept Internaţional şi Tratate, Afaceri Politice, Diplomaţie Publică, Protocol, Protecţia Informaţiilor Clasificate, Protecţia Misiunilor Diplomatice şi Curieri Diplomatici, Comunicaţii Speciale, Tehnologia Informaţiilor…

Covaşă, ca şi avocatul Grozavu, înainte de depunerea întâmpinării la dosar, era în extaz de admiraţie, în vreme ce sursa banilor publicistici încă perora:

– Manifestările artistico-culturale – „marile realizări” gestionate de pârât, prin fişa postului de salariat al Centrului Cultural Bucovina: doar 4 realizări pentru posteritatea judeţului Suceava în 18 ani de bugetofag: Bucovina Rock Castle, Sărbătorile memoriei, Festivalul Naţiunea poeţilor, Arderea cărţilor Bucovinei, le pun în balanţă cu activitatea mea de consilier judeţean de 2 ani şi 10 luni, prin care am legiferat şi înfăptuit, conform mandatului din perioada 22.06.2012-28.04.2015, alături de alţi colegi (nu singur, precum lasă pârâtul să se înţeleagă că face el!) următoarele: modernizarea Spitalului Judeţean: înfiinţarea Urgenţelor Neurovasculare, reabilitarea laboratorului de Anatomie patologică, dotarea cu tomograf/sistem de imagistică de ultimă generaţie cu 64 de rânduri de detectori, reabilitarea şi dotarea Secţiei de Terapie intensivă, Diabet, parţial UPU, etc.; modernizarea Aeroportului Ştefan cel Mare: aerogara modernă, turn de control, sistem balizaj pe timp de ceaţă, autospeciale stingerea incendiilor; Protecţia şi asistenţa socială: inaugurarea a 4 case de tip familial şi a unui centru de recuperare la Gura Humorului; ISU: îmbunătăţirea cu autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime a bazelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă în Regiunea Nord-Est; Infrastructură: TransRarăul – drumul Rarău-Chiril; finalizarea lucrărilor la Muzeul de istorie al Bucovinei, la Cetatea de scaun a Sucevei, dezvoltarea relaţiilor internaţionale, promovarea turismului, etc., etc., în doar 2 ani şi 10 luni de mandat politico-administrativ. Vă rog a reţine că am mai făcut şi alte înfăptuiri în cei aproape 20 de ani de activitate ai mei în câmpul muncii, însă aceste înfăptuiri nu sunt publice.

Iar în finalul finalului, la apoteoza declamativă, soţul Beldiman se văzu singur în faţa oglinzii şi oftă la gândul că doar îşi închipuise un auditoriu, dar se revigoră imediat, răstindu-se înspre aburii de o ostilă opacitate, care-i diminuau discret din imagine:

– Care „înfăptuiri” să fie mai importante?

Gata, nu doar că-mi devenise egal întru fapte, ba mă şi depăşea în mod strălucit soţul Beldiman, care, după cum declara într-un interviu anterior, publicat în finanţarea judeţeană necuvenită, dar şutită prin aranjamentul soaţei Beldiman. Eu nu m-am aflat niciodată în competiţie cu altcineva decât cu mine însumi, aşa că l-aş felicita pe soţ pentru curajul politic de a ridica mâna aprobativ în deliberativul judeţean, până a părăsit eroic banca legislativă pentru a se înfrupta, de data asta compatibil, din miliardele executivului judeţean.

La fel de eroic, timp de trei ani de zile, soţul Beldiman a luptat neobosit în folosul binelui social şi pentru interzicerea  Festivalului „Bucovina Rock Castle”, pe care îl numea „festivalul cu satanişti şi drogaţi din templul sacru a lui Ştefan cel Mare”.

Festivalul trebuia desfiinţat pentru că fusese întemeiat de un „parvenit intelectual, ajuns şarlatan de presă”, care „are probleme patologice”, care „nu mai are capul bine înfiletat”; „în unele aspecte derulate în activitatea lui se vor identifica elemente constitutive ale unor infracţiuni”. „Una dintre găselniţele impostorului culturnic”, „inventatorul local al jurnalismului de şantaj, este îmbogăţirea ilicită inclusiv în ultimul an de activitate”. Acesta, va să zică, eram eu, în materialele înaintate drept probe instanţelor, dar şi în activitatea curentă a publicisticii soţului Beldiman.

Apoi, dă-i şi dă-i: „Chiar dacă nu a avut calitatea de jurnalist mai prestează şi în prezent”, „iniţial fiind o persoană incultă, agramată, submediocră”, „este cunoscut şi recunoscut doar ca şantajist de presă” şi „este denumit sociopat şi „agitator de lance” de colegii de breaslă şi colegii de serviciu”. „Gestionar din umbră al fondurilor publice” „împreună cu membrii familiei sale devine posesorul unor fonduri ilicite în echivalentul valorii necesare achiziţionării unui apartament” şi „deturnează banii publici ai CJ Suceava”, apoi se consacră definitiv în publicistica suceveană: „este un defăimător consacrat”,  „ia şpagă grosolană pentru articolele publicate”, deţine „proprietăţile, banii, puterea ocultă şi Suceava lucrului bine făcut”, „nu ţine cont de legi şi coduri deontologice, fiind interesat doar de scopul final al propriilor interese în lumea bugetului de stat”.

Prin urmare, datorită urii faţă de Drăguşanul, soţul Beldiman hotăra desfiinţarea „festivalului cu satanişti şi drogaţi din templul sacru a lui Ştefan cel Mare”, iar Barbă şi Flutur aveau să răspundă disciplinaţi:

– Să trăiţi, am înţeles!

După sentinţa definitivă a dosarului de imagine, declanşat pentru că am susţinut şi probat că soţul Beldiman a înşfăcat necuvenit aproape 3 miliarde de lei din banii publicitari ai Consiliului Judeţean, în doar un an calendaristic, pentru că atacurile media deveniseră şi mai agresive, am depus la Judecătoria Suceava o acţiune în daune, formulată după modelul celei în care tocmai fusesem judecat şi de aceea prevăzută cu ghilimelele de rigoare. De ripostat în altfel, eventual printr-o polemică, nu puteam, pentru că de-abia aştepta avocatul Grozavu o replică din partea mea, ca să-mi deschidă alt dosar de hărţuire. La Centrul Cultural „Bucovina” denunţurile sfruntate, însoţite de ordinul de a fi demis imediat, curgeau puhoi din computerele soţului Beldiman şi a slujitorului său, Covaşă, care s-ar fi mulţumit şi fără demiterea mea imediată, în schimbul unor parale publicitare. Numai că Centrul Cultural „Bucovina” nu a dat niciodată mediei sucevene bani publicitari, chiar dacă, printr-o declaraţie falsă, depusă la dosarul prin care firma soţului câştiga licitaţia fără audienţă organizată de soţie, se susţinea că firmele soţului ar fi încasat 48.387,09 lei de la Centrul Cultural „Bucovina” şi de la Primăria Moldoviţa, existenţa unor contracte publicitare fiind o condiţie de bază pentru admiterea firmelor la licitaţia publicităţii judeţene.

În faţa necontenitelor agresiuni, prin care se urmărea asasinarea mea civică – expresie preluată de la Eminescu, am tăcut, dar am cerut instanţei sucevene să constate, în baza unor probelor concrete, următoarele:

a). Că datorită acuzelor false, „expuse public de apropiatul său, Ion Drăguşanul, Mihaela Beldiman a fost înlăturată din aparatul de specialitate al CJ Suceava”.

b). Că iau „şpagă grosolană pentru articolele publicate” şi că gestionez „fraudulos şi în interes personal evenimentele cultural-artistice ale Bucovinei, etc”.

c). Că „în ultimii 25 de ani” m-am „îmbogăţit” şi că „îmbin politica cu mass-media”, devenind model de îmbogăţire necinstită pentru pârâtul Beldiman Tiberiu-George.

d). Că am „abilităţi scriitoriceşti de mercenar”, că, la fel ca „Lungu sau Flutur… deţin proprietăţile, banii, puterea ocultă şi Suceava lucrului bine făcut”, că eu, un biet slujitor al culturii, mă pot număra printre acei „Ei au de toate, noi nu avem nimic! Vreau şi eu să deţin ce deţin ei, mai ales că 3 din 4 au muncit aproape toată viaţa la stat”.

e). Că am „lansat, de Ziua Naţională a României, atacuri dure la adresa românilor şi a colegilor de breaslă”.

f). Că sunt „Ion Drăguşanul, mercenarul negru al presei şi al culturii sucevene”.

g). Că „Drăguşanul nu ţine cont de legi şi coduri deontologice, fiind interesat doar de scopul final al propriilor interese în lumea bugetului de stat”.

h). Că sunt „gestionar din umbră al fondurilor publice primite pentru evenimente în care ai interese personale”.

i). Că am fost văzut „în public în stare avansată de ebrietate sub zidurile Cetăţii”, în calitate de organizator, care nu se poate „controla”, la ediţiile Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”.

j). Că „Nu este posibil ca personaje precum Ion Drăguşanul să mai facă jurnalism în viitor. Este o ruşine pentru breasla noastră”.

k). Că Ion Drăguşanul, „omul chiar dacă are cuvintele la el, are probleme patologice şi face un jurnalism toxic”.

l). Că sunt „parvenit intelectual, ajuns şarlatan de presă”.

m). Că am „lins clanţa la uşi atâţia ani, metaforic vorbind, lui Donţu şi Nechifor”.

n). Că „Ion Gâză Drăguşanul nu a fost niciodată pasionat şi cred că, nici tânăr… Ruşine, Drăguşanul”.

o). Că aş fi „acel angajat al statului care a fost conectat la ţeava banului public”, că „Pe Drăguşanul nu-l interesează legea” şi că aş fi beneficiat de „o finanţare mai consistentă, fără licitaţii, de la Primăria Suceava sau CJ Suceava”.

p). Că aş fi săvârşit „acţiuni ce interacţionează lejer cu legea penală”.

r). Că am „instigat”, vreodată, la „a se lua decizii nelegale de către administraţiile locale”.

s). Că sufăr de „o deraiere personală” şi că nu mai am „capul bine înfiletat”.

Ca să câştige timp, avocatul Grozavu a introdus o cerere reconvenţională, copiind textul primei întâmpinări din dosarul cu sentinţă definitivă şi menţionând aceleaşi cinci poezii din 1978 şi celelalte texte. Introdusesem acţiunea în 8 februarie 2017, iar în 15 septembrie, odată cu primul termen, am ridicat excepţia prevăzută de Articolul 431 Efectele lucrului judecat ((1) Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect) şi Articolul 432 Excepţia autorităţii de lucru judecat (Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată) şi a probei anexate (copia Acţiunii în daune, care stă la baza Dosarului Nr. 241/314/2016), solicitând respingerea cererii de reconversie, formulată de pârâţi. Aveam să revin asupra excepţiei respective în 26 septembrie 2021, când, bazându-mă pe: „a). Puterea de lucru judecat, reglementată de art. 1201 Cod civil ca o prezumţie absolută şi de art. 166 Cod procedură civilă: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelaşi obiect, este întemeiata pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele si în contra lor în aceeaşi calitate”

b). DECIZIEI Nr. 36 din 14 decembrie 2009 / pronunţată în Dosar nr. 26 / 2009 de ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE / SECŢIILE UNITE / Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 22/06/2010:

„Ca urmare, în raport cu reglementarea de la art. 166 din Codul de procedură civilă, aplicabil şi în procesul penal, în care se prevede că „excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţei de recurs”, adică oricând, este de la sine înţeles că instanţa de revizuire nu poate trece peste o asemenea excepţie, ea trebuind să o invoce, chiar din oficiu, înainte de a aborda examinarea în fond a cererii de revizuire.

Evident, în lipsa unei reglementări adecvate în legislaţia penală a conţinutului autorităţii de lucru judecat, constatarea existenţei acesteia nu poate fi făcută decât în conformitate cu reglementarea de principiu de la art. 1201 din Codul civil, potrivit căreia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele sau în contra lor în aceeaşi calitate”.

Reiese deci că, faţă de specificul cererii de revizuire din procesul penal, condiţiile instituite în reglementarea de principiu, dată autorităţii de lucru judecat prin art. 1201 din Codul civil, implică neîndoielnic existenţa identităţii de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate cu ocazia soluţionării noii cereri în raport cu cererea anterioară de revizuire definitiv judecată.

Pentru aceeaşi raţiune, faţă de specificul procedurii ce trebuie parcursă în vederea soluţionării contestaţiei la executare, astfel cum această procedură este reglementată în art. 462 cu referire la art. 460 din Codul de procedură penală, o atare cale de atac devine, de asemenea, inadmisibilă, operând efectele autorităţii de lucru judecat, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în raport cu cererea de contestaţie la executare rezolvată anterior, cu caracter definitiv”, am solicitat respingerea cererii de reconversie, formulată de pârâţi, şi să mi se asigure accesul la Justiţie, garantat de legile ţării.

Trecuseră, deja, patru ani, şi eu încă nu beneficiasem de accesul la Justiţie. Nu se discutase nici conţinutul cererii reconvenţionale, ci se audiaseră, câte unul pe an, martorii pedepsiţi cu citarea de către soţul Beldiman. Toate şedinţele aveau loc cu uşile închise, dar avocatul Grozavu, în văzul instanţei, tolănit pe jilţul destinat procurorului care asistă la procese penale, transmitea în direct, cu telefonul, dezbaterile instanţei.

Primul martor citat a fost managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Filip, care nu ştia nimic şi era sufocat de emoţii. Nu ştia, de pildă, nici măcar faptul că postul de televiziune, la care realiza câte o emisiune de folclor, săptămânal, era al firmei soţului Beldiman, care firmă nu-l plătea cu nici un şfanţ, că doar soaţa Beldiman îi era şefă şi stăpână sclavului din cultură.

La al doilea termen a venit rândul fostului manager, Viorel Varvaroi, care, răspunzând la întrebările instanţei, a spus că instituţia devenise nefuncţională datorită puzderiei de adrese, prin care soţul Beldiman şi Covaşă solicitau copii după dosare întregi, inclusiv asupra unor date cu caracter personal, şi că a fost şantajat, în mai multe rânduri, să dea publicitate firmei şi, pentru că a refuzat să o facă, a fost demis din funcţie prin… pensionare. Informaţi în direct asupra şedinţei secrete de telefonul avocatului Grozavu, soţul Beldiman şi Covaşă au trecut imediat la scris ameninţarea cu dezvăluiri despre inventate buclucuri ale lui Viorel Varvaroi, în perioada următoare, buclucuri care ar fi fost posibile doar cu aprobarea soaţei Beldiman, aşa că n-au mai fost scoase pe tapet, chiar dacă în acuze ar fi existat şi un sâmbure minuscul de adevăr.

Al treilea martor, Călin Brăteanu, a fost nevoit să recunoască în faţa instanţei că chemarea mea în faţa comisiei de disciplină nu s-a datorat unor abateri disciplinare făptuite de mine, pe care conducerea instituţiei le-ar fi constatat, ci miilor de pagini de denunţuri depuse de soţul Beldiman şi Covaşă.

Ceilalţi doi martori, Doru Sârghe şi Gheorghe Flutur, n-au mai fost citaţi, la cererea expresă a soţului Beldiman.

Trecut-au anii şi, fără să se dezbată vreodată, măcar o clipită, cererea mea, iar instanţa decide, în 15 iunie 2022, că „Amână pronunţarea pentru data de 14.07.2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.06.2022”.

Urmează amânări, din acelaşi motiv, în 14 şi în 28 iulie, în 11 şi 25 august, în 9 şi 22 septembrie, în 6 şi 20 octombrie, în 3, în 16 şi 29 noiembrie, în 14 şi 29 decembrie, ultima dată stabilindu-se un nou termen (la ce, dacă în 6 ani nu s-a judecat nimic?) pentru ziua de 12 ianuarie 2013. Deci 15 amânări, pentru un dosar atât de simplu, în care sunt judecat pentru a doua oară în aceeaşi cauză, doar pentru a mi se bloca accesul la Justiţie.

*

va urma Capitolul IV: Blocarea accesului la Justiţie