Cântecul sufletului: lui Mihai Bejinariu

*

Mesteacănul, o zeitate slavă,

iarăşi şi-a pus veşmânt de sărbătoare;

hai să-ţi arăt şi sufletu-mi, Suceavă,

ascuns în înfrunziri înfiorare,

ia seama doar, atunci când te apropii,

*

Bătând din aripi, nu cumva să-l sperii

egalizând înmuguriri cu snopii

jertfiţi în toamna frunzelor, puzderii

idealist foşnind numai proteste

nuntirilor din tainele cereşti,

atât îţi cer, Suceavă, în poveste

ridică-ţi fruntea albă, când păşeşti,

iar sufletul, iertând, o să-ţi închine

un imn în care s-a făcut ciorchine.