Cântecul sfinţeniei: lui Constantin Emil Ursu
*
Cuvintele zidesc vremelnicie,
o pasăre le scapă peste lume
ninsoare şi furtună, şi făclie
suind pe cer din mările în spume,
tăind pe cer doar desluşiri amare
anume ca să-ncapă în cuvinte,
nici nu mai ştiu cu viaţa mea din care
trup mi-am ales şi cum l-am pus să cânte,
iar mai apoi, printre păşiri stângace,
n-am mai avut nici vreme să mă ştiu,
*
Eram doar umbra umbrelor dincoace
mărşăluind pe urme în pustiu,
iar pasărea îmi presura lumină
la marginile nopţii de popas,
*
Unde-am să-ajung cu vremea ce mă-nchină
rătăcitor şi cât am mai rămas
să duc povara moştenirii sfinte,
urcând spre ceruri munţii de cuvinte.