Cântecul naţional în Bucovina: Valea Seacă

Când s-au fonotecat primele cântece ale lăutarului Plaiu din Valea Seacă, credeam că se numea Samoil, dar scrisul înflorat al lui Alexandru Voievidca avea să ne dumirească, în cele din urmă, că lăutarul cu pricina se numea Vamvil Plaiu. Nevasta lui, Ştefania, îl însoţea, cu glasul, pe la petrecerile ţărăneşti din Bucovina, iar prin părţile Fălticenilor, peste graniţă, i se alătura, cu vocea, Zaharia Vâjâilă, din Mironu, că doar „Mândru-i afară şi lună, / Tare-i bine de dat gură” (cu sensul şi de pupat, dar şi de cântat), ca să se bucure oamenii cu vieţi nebucuroase, dar care tocmai sorbeau însetaţi din veşnicie.

Lăutarii din Valea Seacă erau, fără îndoială, ţigani, dar, ca şi în cazul altor lăutari ţigani din Bucovina, cântecele lor erau rostite într-o limbă românească atât de curată şi de bine închegată, încât li se cuvine recunoştinţă pentru răspândirea ei prin cântec.