Cântecul imaculatei ursiri: lui Emil Havriliuc
*
Erau călări şi-atât de-nşiruiţi
mult prea departe ca să-i pot atinge,
iar mai încoace, şi mai osteniţi,
lângă părinţii ce priveau cum ninge
*
Hălăduiesc din mine înspre zări
asceţi urmaşii neamului martir,
vin viscoliri, mirifice-nserări
rar le ating prin suflete cu mir,
iar eu rămân prăpastie săpată
la vremile străbune din urmaşi
iernii cântându-i cu imaculată
ursire despre treceri, despre paşi
cu viscolul tăcerilor pe roată.