Cântecul hotarului: lui Marcel Horodincă

*

Mie-mi vorbeau pădurile-n ascuns

acolo, sus, sub candela plăpândă,

rupându-mi umbra care m-a străpuns

când se iviră zările la pândă,

eram de mult pădure şi cântam

la margini de întoarceri şi de viaţă,

*

Hotar al pângăririlor eram

orbecăind prin negură şi ceaţă;

răbdam pironul umbrei ancestral,

oraşul va depune mărturie

doar iarba care fuge peste deal

iluzie finală să îmi fie

numai acolo unde, copleşită-n verde,

chiar şi pădurea umbra mi-o învie

apoi o pierde leneş. Şi mă pierde.