Cântece româneşti din anii 1920

În afară de câteva colinde străvechi (LEUL, LA LINA FÂNTÂNĂ, VASILCA), de cântece basarabene precum NISTRE, NISTRE, APĂ RECE şi de alte cântece româneşti la fel de surprinzătoare, mai ales prin poziţionarea geografică (majoritatea, în Banat!), în anii 1920, ziarul „Cultura Poporului” nu publica şi alte partituri, iniţial din lipsa linotipiştilor, ulterior, din lipsa culegătorilor de melodii.

Dar cântecele acestea merită centralizate, adunate între două coperte, în condiţiile în care ele păstrează încă ecouri ancestrale, deci contururile din ce în ce mai difuze ale spiritului românesc. Pot fi folosite de oricine, fără aprobarea nimănui, pentru că ele aparţin tuturora, făcând parte din moştenirea noastră identitară.

Inedit mi se pare a fi Colindul LEUL, închinat primelor generaţii de oameni vorbitori („generaţia de aur” – cum o numea Hesiod), care au trăit în vremurile în care Soarele răsărea din CONSTELAŢIA ZODIACALĂ LEUL, colind care se cânta, prin anul 1927, şi în Ialomiţa (comuna Lupşanii), dar, în ciuda unor vestigii lingvistice, precum „le roilea, le roi, domnilea”, păstrate în text, nu sună deloc mongoloid, precum colindul transilvan, cu acelaşi titlu, din repertoriul lui Grigore Leşe. Linie melodică simplă (am să-l rog pe Răzvan Mitoceanu să-mi trimită o înregistrare cu interpretare la vioară), text care anticipează „urătura” (aratru = plug) de mai târziu, colindul LEUL, pe care şi Mihai Vulpescu, din postura de culegător, îl socotea alegorie a vânătorii, înseamnă, practic prima şi cea mai veche alegorie, alterată de trecerea veacurilor, a vremilor primordiale.

Dar, despre astea am scris pe larg în „Cartea Datinii”, vol. I şi II, aşa că nu voi mai insista, scopul meu fiind, aşa cum am mai scris-o, doar punerea la dispoziţia celor interesaţi.

Ion Drăguşanul