Cântec oropsit: lui Viorel Varvaroi

*

Vânturând cenuşa zilelor să treacă-n

iarba ce renunţă la pricini şi stele,

ostenit îmi caut umbra-ntr-un mesteacăn

rânduit pe zare de-nchinări rebele;

e adâncă pace-n albul irosit

lângă umbra care încă mă-nconjoară,

*

Vin mereu cocorii şi în asfinţit

albii mei mesteceni s-au oprit şi cântă:

ramură m-aş face şi m-aş desfrunzi

vinovat de iarna care mă urmează

am să-i dau arginţii liniştii din zi

ridicând mesteceni cerului drept pază

oropsind doar steaua-n leneşă cădere,

irosind-o-n spaţii, dacă mă tot cere.