Câinele din noaptea Învierii, la Catedrală

*

De când l-am revăzut în viaţă, după ce fusese otrăvit şi alesese, intictual, să intre în sfera energetică a creştinilor, care se adunaseră în faţa Catedralei din Suseava, în noaptea Sfintei Învieri, am tot purtat aparatul de fotografiat cu mine, dar nu mi-a fost de folos. Nu l-am mai reîntâlnit şi începusem să mă tem că, în cele din urmă, l-a răpus otrava. Numai că eu sunt un individ stăruitor şi aveam convingerea că instinctul bietei vietăţi, care venise după tămăduire în mijlocul mulţimii din noaptea Învierii, a salvat-o. Şi iată că, astăzi, spre amurg, l-am găsit pe bietul căţel, tolănit la umbra unor garaje. Când m-a zărit, s-a bucurat şi mi-a ieşit în cale, sar declicul aparatului de fotografiat l-a speriat (poate că şi dezamăgit), aşa că s-a retras spre aleea blocului în faţa căruia îşi face veacul.

*

*

În retragere, m-a privit mustrător, de parcă mi-ar fi reproşat un gând necurat, iar când s-a aşezat, în capătul aleii, i-am vorbit îndelung şi cu blândeţe, spre mirarea trecătorilor, deşi Suceava e plină, astăzi, de oameni care vorbesc singuri. Singuri, dar nu cu un câine comunitar.

*

În cele din urmă, i-am mai făcut o fotografie, şi nu a mai protestat. Doar că avea aceeaşi uimire în ochii lui inteligenţi şi care au văzut multe dintre tăinuit-nevăzutele vieţii sucevene.

*

*

În drum spre casă, mi-am tot spus retoric (nu doar întrebările sunt retorice), că omenirea ar trăi infinit mai bine, dacă fiecare om s-ar despovăra de ranchiuni şi de ură, ca să încapă în sufletul lui cât mai multă iubire. Chestia asta a spus-o, în urmă cu 2.020 de ani Iisus Hristos, fără să-şi închipuie ce avalanşe de ură va declanşa disputa Isus sau Iisus. Şi-atunci, de unde să mai vină speranţa?