ca să respire veşnic prin femei
*
în zorii zilei se ivesc femei
şi îngerii se trag cu sfiiciune
sub umbra ierbii încercând şi ei
o mult prea pătimaşă-nchinăciune,
cobzarii orbi şi strunele se rup
în pulbere măruntă de lumină,
iar eu cu paşii lor încă astup
acest cuprins al vieţii fără vină
*
şi vin femei cu pasul lor uşor
să vindece prin noi singurătate
şi să deschidă larg spre viitor
speranţele prin suflete uitate,
să dea contur luminii, s-o îndrume
pe un făgaş de curcubeu duios
care-mi răsfrânge linişte pe lume
să pot trăi şi astăzi mai frumos
*
şi-atunci aud cobzarii care cântă
în spuza ierbii cu un alt temei
şi clipele, prin târg, se iau la trântă
ca să respire veşnic prin femei