ca să mă aflu, ca să mă socot

când se va stânge cântecul pe masă

va fi pustiu şi jale şi cenuşă

şi păsări mari s-or prăbuşi la uşă,

deja aud cum cerul le apasă,

iar cântecul în sacră pâlpâire

presoară nostalgii peste podele

când sufletul mi-i geana casei mele

şi risipeşte-o linişte subţire

în care mă-nfăşor să-mi fie bine

căci viscoleşte larg în univers

şi-n depărtare bruma unui vers

se-ncheagă şi păşeşte înspre mine,

în noaptea asta fi-voi sacerdot

şi-mi pun odăjdii câteva cuvinte

slujind un cântec ce-i ursit să cânte

ca să mă aflu, ca să mă socot