ca să-i trăieşti îndepărtare

*

cât timp pe umeri duci un mâine

precum o uriaşă stâncă,

ţi-i sufletul un colţ de pâine

din care vremile mănâncă

precum ţăranii în amurg

pe lunga brazdă, ca o cale

în care stelele se scurg

şi umplu fluierul cu jale,

*

cât timp mai ai ceva de dus

înspre aleanuri şi tăcere,

poemul nu se lasă spus,

ci rătăceşte prin unghere

de cer înalt şi depărtat

în care n-ai să poţi ajunge,

deşi ai fost crucificat

pe-nşiruire de secunde,

*

deci te aşterne ostenit

în filele de calendare,

căci iată, cerbii au venit

ca să-i trăieşti îndepărtare