ca s-o păstreze cântecul drept rock
*
trec osteniţi pe drumul lung drumeţii
şi nu-s fântâni la margine de cale,
dar vor sosi îndată cântăreţii
din vremurile lumii ancestrale
şi vor urca pe ultima ruină
ca să prelingă-n înserări pe strune
o ultimă fărâmă de lumină
şi de speranţă drept înţelepciune,
*
iar pietrele, cu suflete ascunse
în carnea lor de temniţă secretă,
vor slobozi, de cântece străpunse,
doar sufletele care mai regretă
că nu s-au priceput să-şi afle locul
înveşnicirii doar în cei ce cântă,
deja prin clipe înteţeşte focul
mistuitor o închinare sfântă
*
şi-i tare trist că în păşiri sub boltă,
striviţi de disperări şi nenoroc,
noi fluturăm cu pumnii o revoltă
ca s-o păstreze cântecul drept rock[1]
*