Bucovina în uricele lui Codrescu: 1461, Buda Mare şi Buda Mică | Dragusanul.ro

Bucovina în uricele lui Codrescu: 1461, Buda Mare şi Buda Mică

 

Ștefan cel Mare, în LUCEAFĂRUL, nr 12-13 din 1904

 

 

Pentru că în Uricariile lui Theodor Codrescu sunt greu de găsit mărturiile despre satele din Bucovina şi din celelalte sate ale judeţului Suceava, am hotărât să fac, doar în acest spaţiu, o colecţie a documentelor din Uricarii care ne interesează pe noi, moldovenii din nordul Ţării româneşti a Moldovei. Şi am să încep cu primul pe care l-am găsit:

 

 

1461, Buda Mare şi Buda Mică: „Ispisocul[1] Domnului Ştefan Voievod cel Mare[2]. Cu mila lui Dumnezeu, noi Ştefan Voievod, Domnitor ţării Moldovei. Facem ştire cu această carte a noastră tu­turor ce vor căuta pe dânsa sau, citind-o, vor auzi că iată, credincios boierul nostru pan Crasnăş, şi pan Jurja Necorescu au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri şi au pârât pe sluga noastră Husin şi pe soţia lui, Maruşca, fata lui Ioan Munteanu, pentru satul Urvicoleasa (Buda Mică – n. n.) şi Stroinţii (Buda Mare – n. n.) şi Molniţa, şi au arătat şi un Ispisoc ce l-a avut Dima Negru de la moşii noştri Ilieş şi Ştefan Voievozi[3]. Iar Husin şi soţia lui, Maruşca, au zis: şi noi avem ispisoc vechi, de la Alexandru Voievod cel Bătrân, dat părintelui nostru, lui Ioan Munteanu, nepot lui Onufrei, şi se află la mâna preotului rusesc[4], ce este în mahalaua târgului. Deci, venind şi preotul acesta rusesc, a zis cum că drept este că a fost acel ispisoc de la Alexandru Voievod cel Bătrân în mâna mea, şi era scris de mâna lui Brătei pe-acele trei sate, ce erau date lui Ioan Munteanu; dar acel ispisoc a ars, atuncea când a ars biserica cea din înaintea târgului Sucevei, ce s-a aprins de tunet, mai la vale de Sf. Atanasie. Deci, cerce­tând noi, împreună cu boierii noştri, adevărul, am poruncit preotului rusesc ca să aducă martori şase preoţi şi el al şaptelea, împreu­nă cu dânşii să jure cum că acel ispisoc a fost adevărat; şi aducând preotul rus ,într-aceiaşi zi, alţi şase preoţi şi el al şapte­lea, au jurat pe preoţia lor precum că acel ispisoc a lui Ioan Munteanu, ce era de la Alexandru Voievod, pe trei sate, anume pe Molniţa, Stroinţii şi Urvicoleasa, a fost adevărat şi era scris de mâna lui Brătei, şi a ars împreună cu biserica, de s-a prefăcut în ce­nuşă. Şi aşa Husin şi soţia sa, Maruşca, au câştigat toată dreptatea. Iar pan postelnic Crasnăş, şi pan Jurja Necorescu au pierdut ju­decata înaintea tuturor boierilor noştri. Şi văzând noi această izbândă cu cale, am dat lui Husin şi soţiei sale, Maruşcăi, fetei lui Ioan Munteanu, pe acele trei sate, Molniţa, Stroinţii şi Urvicoleasa, ca să le fie lor uric de stăpânire cu tot venitul, după uricul cel vechi al lor; copiilor şi strănepoţilor ce se va alege mai aproape, neclătit niciodată în veci. Iar hotarul acestor trei sate să fie din toate părţile după hotarele vechi, pe unde din veac au stăpânit. Şi la aceasta am pus le­gătură vecinică 60 de ruble în argint, ca vrând cândva cineva din neamul lui Dima Negru a se scula cu acel ispisoc asupra neamului lui Ioan Munteanu ori în care zile şi vreme, să aibă a răspunde acei bani de legătură. Şi la acesta este mărturia a însuşi domniei mele mai sus scris, lui Ştefan Voevod, şi a preosfinţitului Mitropolitului nostru kir Teoctist, şi a boierilor  noştri a panului Dima, pan Manoil Stanciu, pan Goian Vornic (…) a panului Zbera Stolnic, a panului Boureanu comis, şi a altor boieri ai noştri. Iar pentru mai mare întăritură tuturor celor scrise mai sus, poruncit-am credinciosului boierului nostru panului Dobrea, logofătul, a scrie şi a lega pecetea noastră, şi-a boierilor noştri către această carte. / Srisu-sa în Suceava la velet 6969 (1461) August 12”[5] / „Acest ispisoc este publicat în Foaia de minte din 1840 de căminarul Iordaki Mălinescu – Th. C”[6].

 

Ştefan cel Mare, portret fantezist de Karoly Pap de Szathmari

 

[1] Aşa numim noi, moldovenii, hotărârile domnitorilor, date până pe la jumătatea sutei  XVIII, căci cele de la  domnitorii greci şi până astăzi le numim hrisoave, iar documentelor vechi, îndeobşte, le zicem urice – notă Theodor Codrescu.

[2] Traducerea acestui ispisoc o am luat de la Dl spătar Mihalachi Holban, proprietarul moşiilor cuprin­se printr-însul; am văzut şi originalul, scris pe pergament, în limba cea veche bulgărească, şi cu o pecete mare, legată într-un găitan de mătase roşie şi vânătă (albastru închis – n. n.); însă mărturisesc adevărul că nu mi-a în­căput vremea a observa cu de amăruntul traducerea cu originalul – notă Theodor Codrescu.

[3] De aici se adevereşte că Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan Vodă, a fost cu adevărat nepot fraţilor Ilieş şi Ştefan Voievozi, fiii lui Alexandru cel Mare, iar nu precum au scris unii din istorici. Cronicarii moldoveni, prin titlu de Bun, dat unora din domnitorii acestei ţări, înţelegeau Mare – notă Theodor Codrescu.

[4] Acest preot rusesc m-a îndemnat mai mult a da la lumină ispisocul de faţă. Bine, din istoria Moldovei să culegi că încă pe la înfiinţarea acestui stat se aflau ruşi (moldovenii, şi până astăzi, numai pe slavonii din Galiţia şi cei ce locuiesc în Bucovina îi numesc ruşi, iar celor din Rusia le zic moscali) pe lângă Suceava, prin urmare, dar, şi pe vremea lui Ştefan cel Mare putea fi locuită de dânşii vreo ma­hala din acest oraş; dar apoi, oare din preoţii moldo­veni, care se ştie că, pe atunci, ţineau slujbă prin bisericile lor numai în limba slavonă şi că şi acum cel ce înţe­lege această limbă a curţilor vechi se poate explica în toate cu slovenul galiţian sau bucovinean, nu putea săvârşi o asemene treabă şi în biserica rusească? Urmează că preoţii moldoveni, deşi citeau slavoneşte, dar chiar slavoneşte, adecă nu o înţelegeau. Pentru aceea, numiţii de sus ruşi aveau trebuinţă, la mărturisire du­hovnicească, de un preot de naţia lor – notă Theodor Codrescu.

[5] Documente privind Istoria României, XIV, XV, vol. I, pp 314-315

[6] Codrescu, Theodor, Uricariul, Tom VI, Iassi 1875, pp. 81-84