Bucatele domnului Kogălniceanu, în 1842 | Dragusanul.ro

Bucatele domnului Kogălniceanu, în 1842

kogalniceanu LA ROUMANIE ILUSTREEA nr 10 1882 p 1

*

Nr. 51. Mâncare dulce de morcovi

*

Să iei o litră şi jumătate de morcovi (o litră – 250-300 grame) tăiaţi lungăreţi şi subţiri, să li se dea mai întâi un clocot şi să se scurgă bine de apă, apoi să se pună într-o altă tingire curată, cu o litră de zahăr sfărmat şi să se toarne deasupra apa clocotită până le va acoperi peste tot. După ce va scădea apa pe jumătate, să se pună coajă de lămâie, cât se va socoti de trebuinţă, şi, după ce va mai scădea, încât să rămână ca patru linguri de apă numai, să se stoarcă zeama de la două lămâi; aşa fiind gata, să se aşeze pe farfurii şi să se dea fierbinte la masă.

 *

Nr. 52. Maiuri de gâscă cu sos

 *

Să sărezi maiurile şi să le împănezi cu coajă de lămâie, pune într-o tingire puţină grăsime sau unt, ceapă tăiată, şi maiurile şi mărar, şi le lasă să fiarbă puţin, pune puţină făină şi lasă să rumenească puţin, pune zeamă şi smântână, câteva picături de oţet şi piper, lasă mai ia un clocot şi apoi aşează-le.

*

Nr. 53. Găluştele de smântână cu raci

*

Iei douăzeci dramuri (un dram – 3,18-3,23 grame) de unt şi le freci puhav, pui patru ouă întregi, unul după altul, pui patru linguri de smântână, puţină sare, apoi pui făină într-însul cât trebuie să fie de gros aluatul, pui jumătate oca lapte (1,25 l în Muntenia şi 1,288 l în Moldova) în tingire, să fiarbă, şi faci găluştelele cu lingura, le pui în lapte ca să fiarbă cât trebuie, iei gâturi de raci hăcuite, ungi o farfurie cu unt şi aşezi un rând de găluştele, presuri raci de cei hăcuiţi şi puţină smântână, şi aşa le aşezi până ce se mântuie; însă pe deasupra pui gâturi de raci întregi, şi smântână să le pui, raci şi sus, şi jos; şi le lasă să fiarbă, să se rumenească.

*

Nr. 54. Găluştele de griş

*

Să freci o bucăţică de unt puhav, bate înăuntru două ouă unul după altul, pune şi cinci linguri de griş, sare şi două linguri de smântână, amestecă toate bine la un loc, faci găluştele, prăjeşte-le în grăsime, apoi pune-le în supă, să mai ia vreo două clocote.

*

Nr. 55. Găluştele de creieri

*

Să iei creieri, să-i cureţi de pieliţă şi să-i toci mărunt cu pătrunjel, pune şi două ouă, sare, piper şi usucă-i puţin pe jăratic cu puţin unt, apoi să-i pui să-i pisezi cu puţină pâine muiată în lapte, freacă puţin unt de raci şi amestecă cu tocătura, pune şi un ou şi puţin pesmet, faci găluştele şi le fierbi în supă.