Blazonul lui Ştefan cel Mare şi al urmaşilor săi
Stema sau blazonul Moldovei, care dăinuie din vremea lui Bogdan I Întemeietorul, care primise, drept înfrăţire de sânge şi vitejie, de la Kutlu-Buga, hanul de Orheiul-Nou, semnul zodiacal islamic pentru „Stâlpul Taurului” (Kutlu-Buga s-at traduce „Norocosul Bour” şi avea bourul pe scut, dar privit din lateral, precum în toată heraldica vremii), deşi păstrat cu sfinţenie de către toţi voievozii, nu însemna şi blazonul familiilor nobiliare, care, ajungând în Tronul Domnesc al Moldovei, îşi abandonau blazonul de neam şi-l adoptau pe cel de ţară.
Dacă aţi citit măcar în diagonală cartea directorului „Dreptăţii”, V. I. Palade, O excursiune la Suceava în 17 şi 18 august 1871, nu se poate să nu fi sesizat simbolurile Ţtefaniene, lisul şi roza, deci crinul şi trandafirul, în sumare descrieri ale aşezării lor pe cele două câmpuri verticale ale scutului. Crinul, simbol al regalităţii (Coroana Boreală) şi trandafirul (voinţa Dumnezeirii) însemna, pentru Ştefan şi pentru urmaşii lui direcţi, o adevărată deviză şi o legitimare, în condiţiile în care el a chemat Ţara, să o întrebe că îl vrea Domn, părintele său, Bogdan al II-lea, având o origine îndoielnică şi nu nobleţe certă doar în fapte. Nu ştiu de ce nu s-a ocupat nimeni de blazonul lui Ştefan cel Mare şi, dacă e să mărturisesc aşa cum mi-i obiceiul, nici eu nu am fost atent la această încifrare istorică, până nu am cules mărturia lui Palade despre Suceava anului 1871, din care a mai rămas doar episodul despre Curtea Domnească. Dar, pe viitor, o să caut să văd şi să înţeleg mai mult.