BAP 2019, între visul Violetei şi lacrimile Ioanei
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-III-07-Interviu-cu-Violeta-şi-Doru.jpg)
Violeta, intervievată de Doru
Violeta Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, visa un festival muzical care să transforme Vatra Dornei într-un „acasă” pentru toţi, iar pe iubitorii muzicii şi pe muzicieni, într-o mare şi unită familie. Visul ei s-a împlinit. Jandarmeria şi poliţia dornene, cu care, de două ediţii, colaborăm impecabil, au comunicat numărul de spectatori pe seară ca fiind de peste o mie, dar numărul nu este la fel de important precum starea de comuniune energetică, pe care am simţit-o la noua şi definitiva locaţie de la baza pârtiei „Veveriţa” a Primăriei Vatra Dornei. Au venit iubitori ai muzicii cu pumnii încleştaţi din întreaga ţară: un grup de gălăţeni – ca să asculte „Byron” (veţi auzi şi dumneavoastră, când se vor posta filmele realizate de colegul meu Lucian Căluşeriu, cum Dan Byron le-a respectat doleanţele), grupuri de tineri din întreg Ardealul şi din Moldova, plus mulţi suceveni, în frunte cu domnul doctor Bogdan Atănăsoaie, rockerul care nu a ratat nici un mare festival de pe întreg cuprinsul Europei. Iar dacă, aşa cum visează Petrică Ariciuc, acest incontestabil suflet al munţilor, vom transforma pârtia într-o… pârtie de corturi (condiţii adevărate există: toalete bine întreţinute, lumină, hidranţi), „Bucovina Acoustic Park” poate deveni o ţintă a sufletului tânăr de pretutindeni, frumuseţea locurilor şi cea a concertelor fiind desăvârşite, iar pulsul energiei pozitive reunite fiind deja bine conturat.
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-I-03-TOPSOUND.jpg)
Bihoreanul Biju, la pupitrul TopSound
După trei zile (probe de sunet) şi trei nopţi de concerte, trei dintre voluntarele festivalului s-au năpustit asupra lui Andi şi l-au îmbrăţişat strâns, încât lacrimile lor i se prelingeau pe haine. „Nu poate fi adevărat, nu poate fi adevărat!”, plângea de fericire Ioana Pânzar, parcă pentru a ne da puteri, precum apa vie, şi pentru viitorul care urmează, inclusiv pentru „Bucovina Acoustic Park”. Păcat doar că viitorul, la români, prea seamănă cu apele din ce în ce mai poluate!
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-I-01.jpg)
CAROUSEL
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-I-05.jpg)
PETRA ACKER ACOUSTIC
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-I-07.jpg)
WE SINGING COLORS
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-I-12-AI-MEI.jpg)
Drăguşanii
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-I-13.jpg)
BYRON
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-II-01.jpg)
NATIF
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-II-07.jpg)
ŢAPINARII
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-II-10.jpg)
FĂRĂ ZAHĂR
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-II-13.jpg)
Prinţesele Dorunei
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-II-15.jpg)
FĂRĂ ZAHĂR & ŢAPINARII
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-II-17.jpg)
DESPERADOS
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-III-01.jpg)
UNFLICTED
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-III-03.jpg)
Însinguraţii
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-III-10.jpg)
TOULUSE LAUTREC
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-III-12.jpg)
ROADKILL SODA
![](https://dragusanul.ro/wp-content/uploads/Seara-III-17.jpg)
LUNA AMARĂ