Amintiri despre Bucovina Rock Castle (II)
(click pe fotografie, dacă doriţi să reascultaţi)
*
“Alternativ Quartet”, trupa unor tineri muzicieni din Bistriţa, care, după câteva superbe albume, s-a desfiinţat, componenţii ei preferând, pe bună dreptate, studiile temeinice în străinătate, mă impresionase, încă de la prima ediţie, aproape la fel de mult ca Petra Akker, în ciuda aparentului exces de instrumental. Începând cu a doua ediţie, spectacolele scenice din fiecare noapte conturau personalitatea Festivalului “Bucovina Rock Castle”, stârnind interesul nu doar al tuturor site-urilor de rock din ţară, ci şi pe cel al televiziunilor naţionale, care, începând cu a doua ediţie, îşi făcuseră obiceiul să transmită în direct, la ora de maximă audienţă a ştirilor, câte un scurt reportaj din şanţul Cetăţii din Suceava. Sesizaseră, de fapt, că aici se întâmplă ceva şi încurajau înfiriparea şi devenirea evenimentului. Încet, încet, eu şi Emil Ursu ne transformam, aparent, în doi burghezi rotofei ai rockului, bine înşurubaţi în scaunele din culise, care se îngropau singure în pământul încărcat de istorie, deşi nu eram decât “rezolvatorii” de probleme urgente, care încă se iveau tot timpul. Începuse să ne placă ce facem, pentru că Mihnea Blidariu (Luna Amară), Andi Drăguşanul (Toy Machines) şi Lucian Francisc Csibi (Relative), vizionând şi alegând din 100-200 de filmuleţe video, deja construiau structuri artistice unitare în diversitatea lor, determinându-ne să decidem internaţionalizarea prestaţiilor artistice. Iar la ediţia a treia, din august 2013, deja ne încântau primele trupe din străinătate.
*
(clik, dacă doriţi să reascultaţi)
*
Deşi nu era treaba mea, obişnuiam, încă de pe atunci, să ascult şi eu toate piesele propuse în concurs, iar Andi şi Mihnea se amuzau pe seama mea, datorită simpastiei pentru hard-core, care mă făcuse să susţin că o trupă din Ucraina, JINJER, va fi marea revelaţie a primelor trei ediţii Bucovina Rock Castle. Pariasem şi pe bulgarii de la LAST HOPE, drept a doua opţiune (şi nu m-am înşelat nici asupra lor). Nici măcar Dodo Popovici nu-mi împărtăşea, pe deplin, prorocirea, pe care o menţionase în prezentare, uşor ironic, dar Tatiana şi instrumentiştii ei, valorificând pe deplin spiritul tumultos al muzicalităţii slave, pe fundalul vălurit al rockului modern, mi-au dat câştig de cauză. Drept pentru care mi-au devenit copii de suflet, de care m-am îngrijit, ediţie de ediţie, ca un părinte.
*
(clik, dacă doriţi să reascultaţi)
*
Aveam, în festival, trupe româneşti şi străine minunate. În materie de rock, România evoluează în Liga Campionilor. Din Macedonia venise SUPERHIKS, iar din Ungaria, SUBSCRIBE, cu un solist dinamic, inventiv şi plin de farmec. Încercasem formula cu patru nopţi de spectacole, dar era prea mult pentru public (nu şi pentru noi), aşa că, în cele din urmă, aveam să rămânem la doar trei nopţi, în formulele joi-sâmbătă şi vineri-duminică, din dorinţa de a ţine cont de majoritate în opţiunea publicului. În vreme ce notez aceste amintiri răzleţe, ascult muzica trupei cu fotografie (legătură directă) mai sus. Nu văd şi filmul, ci îl vizualizez şi mă cuprinde o nostalgie uşor amuzată în faţa elementelor coregrafice ale trupei, elemente care vin, inclusiv ca statură scenică, din dansurile străvechi ale balcanicilor.
*
(click pe fotografie, dacă doriţi să reascultaţi)
*
Din 2013, Bucovina Rock Castle este ceea ce ne-am dorit să fie, iar din 2017, va fi ceea ce am visat să ajungă. După fiecare ediţie de festival, ne adunăm toţi cei implicaţi (Emil Ursu, Mihnea, Andi, Lucy, Dodo) şi analizăm minusurile şi plusurile, iar imediat după aceea se trece la structurarea următoarei ediţii. Emil Ursu a propus să venim, la fiecare ediţie, cu câte un element legendar al rockului (trupă, artist), ceea ce părea imposibil, în limitele pururi sărăcăciosului nostru buget şi ale rigidităţii legislaţiei româneşti şi, mai ales, a birocraţiei. Între timp, în Suceava, dar şi în toate judeţele Moldovei, crescuse, odată cu festivalul, un public tănâr căruia i s-a dus vestea. Dar ni s-au alăturat şi clujenii, şi maramureşenii, şi sibienii, şi bistriţenii, ba chiar şi o mulţime de români de prin diaspora, ei, publicul tânăr, fiind cei care au dat personalitatea definitivă a Festivalului “Bucovina Rock Castle”.