Alte dansuri din vremea lui Dimitrie Cantemir
*
Astăzi, mi-au ieşit în cale trei dansuri valahe, publicate, la Londra, în 1804, de Edward Jones, sub titlul „Lyric Airss: consistig of specimens of Greek, Albanian, Walachian…”. Anul publicării unei cărţi, atunci când e vorba de o colecţie de cântece naţionale vechi, nu probează şi o aceeaşi vechime a cântecului, partiturile lui Jones vehiculând, în fond, cântece româneşti de cel mai devreme de prin anii 1750. Asta este o teorie a mea, la care zicălaşii au subscris fără excepţie, după ce le-am pus în faţă niscaiva dovezi. Încă nu ştiam că majoritatea pieselor româneşti, publicate, odinioară, în Occident, se bazau pe manuscrise din colecţii particulare vechi, aşa cum a fost cazul manuscriselor lui Canzler Cavaler de Ferio, care a cules cântece româneşti din Braşov şi din Bucureşti, până în 1830, dar care au văzut lumina tiparului, la Leipzig, abia în 1902, sub semnătura lui Otto Heilig şi sub titlul „Slovakische, griechische, walachische und türkische, Tanzer, Lieder”.
*
*
Şi cartea lui Edward Jones valorifică, de fapt, o colecţie veche, în apariţiei, de peste un secol, deşi publicată la Londra, în 1727, sub titlul „A Collection of Songs”, de către Richard Leveridge, care menţionează, în prefaţă, colecţia muzicală a lui Dimitrie Cantemir, cu care era contemporan, în ciuda faptului că nu izbutea să-i descifreze notaţia muzicală turcească. *
*
Cele trei dansuri româneşti din anii 1700, publicate, la Londra, în 1727, de Richard Leveridge, şi în 1804, de Edward Jones, au caracteristicile principale ale melodiilor medievale româneşti, adică minimum 4 părţi în construcţia fiecărui cântec, pe care izbutesc să le identific şi în lipsa lui Petrică Oloieru şi a lui Răzvan Mitoceanu, pe care patria sărbătorească i-a trmis peste mări şi ţări sau poate mai aproape, ca să cerşească melodios, cu dansatori în pas gimnest: „Veee-niţi în Buc… ovina! Veee-niţi în Buc… ovina!”.
*
S-au adunat, în computerul meu, vreo 30 de partituri, care cuprind anii de dinainte de 1700 şi până pe la 1800, şi tot nu izbutim să le descifrăm simplu, cu ţambal şi vioară, ca să ştim măcar noi, zicălaşii, până una-alta, despre ce-i vorba în stilistica naţională a melodiilor valahe. Şi e păcat.
*
*