Acolo unde Dunărea îşi despleteşte apele | Dragusanul.ro

Acolo unde Dunărea îşi despleteşte apele

 

 

 

Despre Murighiol ştiam că a fost, pe la 1347-1363, reşedinţa mârzacului tătarilor dobrogeni Atlamuş (Atlamâş sau Athalamos, cum îl numea cronicarul maghiar), cumnatul lui Kutlubuga (Bourul norocos), guvernatorul Crimeii, care îşi avea reşedinţa la Şehr al-cedid sau Yangi Şehr (Orheiul Vechi, în Basarabia). În 1339 (1363, conform numismaţilor, data fiind credibilizată de înscăunarea lui Bogdan, între anii 1359-1365, Kutlubuga numind ţara fratelui său de vitejie Bogdania), când Atlamuş murea la Boura sau Boureni, lângă Gura Humorului, fiind spânzurat (moarte umilitoare) de către comitele secuilor Andrei Lackfy, Kutlubuga lupta, împreună cu Bogdan Întemeietorul, la Sinie Vody, împotriva lituanienilor, iar de atunci reşedinţa dobrogeană a fostului mârzac a purtat numele nevestei lui Atlamuş, sora lui Kutlubuga, frumoasa Muri[1]. Şi cum aşezarea se afla pe malul unui lac (ghiol), aşezării i s-a spus Murighiol.

 

Îmi promisesem un concediu de câteva zile, după ani şi ani de muncă asiduă, asumată de mine însumi, aşa că, în duminica în care am poposit la „Laguna Albastră”, de lângă Murighiol, eram deja pregătit să respir clipa cu nesaţ şi să mă bucur nepământeşte de colţul de rai în care Dunărea îşi despleteşte apele, precum îşi despletea părul, cândva, legendara frumoasă Muri. După cum mi-i obiceiul, priveam şi trăiam totul între mit şi realitate, mitul sublimând ceea ce ne înconjoară, iar mediul consacrând durabilitatea mitului. Mă anonimizasem într-un grup de care o să-mi aduc aminte cu plăcere întotdeauna, alcătuit din oameni din Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu Mureş, Alba Iulia, Câmpia Turzii, Făgăraş, Braşov şi Suceava, gata să uit de tot şi de toate şi, ulterior, să nu povestesc nimic, ci să las doar fotografiile să o facă. Parţial, mă ţin de cuvânt, aşa că voi ceda rândul fotografiilor:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Nicolae, Eugen, Mondele de cupru bătute în Oraşul Nou (Şehr al-cedid), p. 173