Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Şcheia

ŞCHEIA. Legenda spune că, în vremuri imemoriale, când pe locurile Sucevei de astăzi exista un lac, stăpânit de Zâna Lacului, cea mistuitor de iubitoare, în pădurile din apropiere trăiau doi sihaştri, unul în scorbura unui fag uriaş, aflat pe locul pe care, din acel copac, avea să fie ridicată prima biserică de mir, cea din lemn, a Mirăuţilor, iar celălalt sihastru ar fi trăit pe dealul Şcheii. Prin vecinătate, de o parte şi de alta a apei Sucevei, cică păşteau turmele Dediului, cioban legendar, cu numele păstrat de fântâni, buduroaie şi pâraie din satele răspândite, de veacuri, prin lunca râului. De la sihastrul din Şcheia ar fi învăţat o fată de voievod că trebuie să meargă în pelerinaj la 50 de biserici şi mănăstiri, dacă vrea să-şi salveze iubitul, căzut sub vraja Zânei Lacului, care zână, după câte un an de dragoste, obişnuia să-l ucidă pe cel ademenit. Pelerinajul a avut rezultatele aşteptate, Zâna Lacului prăbuşindu-se, odată cu lacul ei, în străfundurile pământului (cine ştie, poate că aşa se explică prezenţa unui lac subteran sub partea nord-estică a oraşului). Dar legenda mai sugerează şi altceva, şi anume faptul că sihastrul ar fi trăit, pe dealul Şcheii, la începutul secolului al XV-lea, pentru că în 11 iulie 1428 au fost atestate, prin închinare mănăstirii Bistriţa, primele 50 de biserici din ţinutul Sucevei. Dar, şi dacă ar fi fost aşa, nu putem şti care era numele locurilor care constituie, astăzi, localitatea Şcheia, pentru că „şchei” înseamnă, în româna veche, „bulgari”. De aici, de la acest reper toponimic, se poate presupune că primii locuitori ar fi fost vlahi balcanici, dacă nu cumva chiar bulgari.

1613: Satul Şcheia este, fără îndoială, foarte vechi, dar prima lui atestare documentară datează abia din 1 iunie 1613, când Ştefan Tomşa a dăruit mănăstirii Sfântul Ilie „o bucată de hotar din satul Şcheaia, care să ţâne de ocolul târgului Suceava, hotarul începând de la moara svintei mănăstiri, care îi este danie de la Bogdan Vodă, pe apa Şcheaiei, şi în susul părăului care se cheamă Bula, până la capătul heleşteului lui Afanasie Buzga călugăr, unde este pusă o piatră, unde se întâlneşte cu hotarul târgului; şi, de acolo, drept la deal, la altă piatră, lângă Neacadrozea, pe povârniş; şi la altă piatră, lângă neşte movile de la hotarul târgului şi la altă piatră, care este pe povârniş; şi, iarăşi, la altă piatră, pe malul părăului Hucul, şi drept, în pădure, la un mesteacăn, pe care este însemnat un bour; şi, de acolo, pe marginea pădurii, până la capătul pădurii de la Şcheaia, unde este însămnat bourul într-un fag; şi, de acolo, la părăul Şcheaia, la o piatră de mal, şi, de acolo, în susul părăului, până la mai sus zisa moară mănăstirească”.

1619: În 1 mai 1619, singurul voievod italian al Moldovei, Gaspar Graţiani, întăreşte hotarul stabilit anterior, dar, în 11 iulie 1623, călugării sântilieni se „jăluiesc” lui Ştefan Tomşa, revenit în scaunul domnesc, împotriva sătenilor şcheieni, care le „încalcă hotarele”, iar voievodul împuterniceşte pe sfinţii călugări ca „pe cine veţi prinde în hotarul acelui loc, ce v-am dat domnia mea, pe loc să-l bateţ cu trei sute de toiage, până să vor zdrobi, iar de nu veţ face aşea cum iaste învăţătura domnii meale, vom trimite de vor face voao aceaea cercetare; nimică să nu vă temeţ de aceia oameni ce-i veţ prinde pre acel loc”.

1626: Se pare că sfinţii călugări s-au ocupat cucernic de izgonirea diavolului lăcomiei din bieţii şcheieni, aşa că vodă Ştefan Tomşa le-a mai dăruit, în 12 aprilie 1626, încă „o bucată de pământ în hotarul Şchie”, mărginită de părăul Şchie, drumul de vine de la mănăstire, iazul făcut de Macarie egumen, podul Dimii, fântâna Răduşca, movila în Chiritii, moşia Şchie, moşia Gropile a mănăstirii Sf. Ilie.

1713: „1). Zapis de la Toader Mălai şi de la Vasilii Ropceanul căpitan, la mâna părintelui Calistru, Episcopul de Rădăuţi, pentru un pec. gd. de 273 ughi polonezi, ce i-au orânduit Măria Sa Vodă să dea din neajunsul Bariiamlălcului de la Suceavă, şi cum că ei pec. l-au luat, iară ei să împlinească banii de la sat şi să-i dea în mâna părintelui Calistru, din anii 7221 (1713) Aprilie 28. / 2). Izvod de câtă datorie iaste dator Vasile Roceanul, şi cu fratele său Sandul, părintelui Calistru, vlădicăi de Rădăuţi, întru care cuprinde 376 lei i pol cu 80 lei, i pol ce au rămas din cei 273 ughi polonezi, după cum anume arată în izvod. / 3). Zapis de la Sandul Ropceanul, la cinstita mâna Sfinţiei sale părintelui Calistru, Episcopul de Rădăuţi, precum să se ştie că, după moartea frăţâne-său, lui Vasilii Ropceanul, rămânând câtăva datorie a lui la neguţători, şi l-au apucat pe dânsul pentru bani, şi cum că Sfinţia sa au luat toate datoriile acelea asupra Sfinţiei sale, şi mai pe urmă, stând la socoteală, din toată socoteala au rămas Sfinţiei sale 147 lei, pentru care bani au pus zălog la Sfinţia sa jumătate sat Şcheia, şi să dea banii, Martie din 27, până la Dumineca mare, iar nedând banii la zi însemnată, să aibă Sfinţia sa a stăpâni moşia în veci; şi acest zapis s-au scris înaintea dumnealui Dumitru Macri biv vel ban, staroste de Cernăuţi, care pentru mai bună credinţă s-au şi iscălit, din anii 7229 (1721) Martie 27[1] – inventariată de Dimitrie Dan drept „O scrisoare din anul 7229 (1721(, prin care Sandu Ropceanul dă jumătate din moșia sa Șcheia lui Calistru, episcopul de Rădăuți, în arendă, ca acesta să plătească datoriile lui Sandu”[2].

1721: Moşia satului şi satul Şcheia se afla, deci, în 27 martie 1721, încă în proprietatea lui Sandul Ropceanul, care o moştenea, împreună cu nişte datorii la negustorii turci, de la fratele său, Vasile Ropceanul. Ca să-şi salveze moştenirea, Sandul Ropceanul zălogeşte, pentru 147 lei, cămătarului episcop Calistru al Rădăuţilor, „svinţii sale giumătate de sat de Şchiae cu mori pe apa Sucevei”.

1725: Pe vremea aceea, Florinta era doar un metoh, adică un loc de făcut fânul pentru nevoile mănăstireşti, populat doar cu câteva bordeie, metoh întărit mănăstirii Sf. Ilie, de Racoviţă Vodă, şi în 11 noiembrie 1725.

1746: Vasile şi Sandu Ropceanul, primii proprietari cunoscuţi ai Şcheii, nu au avut copii, au fost, cum se spunea pe atunci „rude sterpe”, aşa că satul a fost moştenit de Nicolae Mogâlde, apoi de nepotul acestuia, Solomon Botez. Văduva lui Solomon Botez, Tofana, fiind datoare negustorilor (luxul costa şi atunci), vinde satul, cu 1.000 lei, în 15 septembrie 1746, boierului Lupu Balş, care îl va lăsa moştenire fiului său, Constantin. În 2 septembrie 1798, moşteneşte satul Şcheia ginerele lui Constantin Balş, Iordache Rosăt.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[3], din 1772-1773, înregistrează la Şcheia, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „25 – toată suma caselor”, însemnând 4 slugi ale logofătului BALŞ, o femeie săracă şi 20 birnici.

1774: În 1774, Şcheia avea 28 de familii, iar în anul 1784, după reforma agrară, 72.

1841: Biserica Sfântului Nicolai din Şcheia a fost ctitorită, în 1841, de armeanul Ilie Hagi ARITONOVICI. În 1843, biserica avea 864 enoriaşi, patron bisericesc era Markus Hagi de ARITONOVICI, paroh fiind Ioan CRIANGĂ. În 1876, sub acelaşi patronat, paroh era Georgie BILAŞEVSCHI, care păstorea 1.443 suflete. În 1907, paroh era Theodor BALAN, născut în 1867, preot din 1893, paroh din 1901, cantor fiind, din 1900, George MIHUŢĂ, născut în 1871, cel care va fi preot în Suceava şi autor de cărţi mărturisitoare.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[4].

1884: Din 1884, avea să fie deschisă în Şcheia o şcoală cu 3 clase[5].

1901: Însoţirea raiffeisiană din Şcheia a fost înfiinţată în anul 1901, cu 50 părtaşi, sub preşedinţia preotului George Mihuţă, care se va muta, în 1903, la Suceava, lăsând parohia şi preşedinţia băncii rurale în seama preotului Gavril Bogdan. Din conducerea băncii mai făceau parte directorul Ştefan Roşu, vicedirectorul Nicolai Creangă şi membrii direcţiunii Nicolai Berariu, Petru Berariu (din 1903) şi vistiernicul Nicolai Pop.

1901, Gustav Weigand: „Pe 5 august 1901, m-am dus la Suceava (populație: evrei, români, germani, armeni), pentru a adăuga ceva la culegerile și obiectele mele, de unde am fost însoțit, apoi, la Şcheia[6] de protopopul Marian, care mă invitase la prânzului , unde am stat, câteva ore, pentru a discuta despre dialectul interesant”[7].

1903: Printre informatorii lui Simion Florea Marian[8], s-au numărat „D. Câmpan, studinte gimnazial din Șcheia”, Gavril și Ioan Berariu, Marghioala Donuț, Irina Câmpan, Pintilii Maerean, Pancrațiu Prelipcean, „Petru Moldovan, studinte gimnazial” și Simion Pop.

1904: „Suceava se desfășură acum în urmă, cu multele-i turnuri. Mai departe e semănată Șcheia, lăcașul șcheilor, slavilor de demult, cu cele o sută cincizeci ori două sute de case răspândite și cu livada ce ascunde locuința boierului nou, un armean, Haritonovici… / Casele sunt bune, curate acum asupra Paștilor, rareori împodobite; și podoaba nu e alta decât o stropire din bidinea cu stropi albaștri și roșii, de tot urâtă. Aici mi se apune că sunt acum mai mult ardeleni, aduși de Cârmuirea austriacă, după anexare. Biserica e nouă. Satul vechi poate să se fi pustiit. & Pe câmpul de supt dealul cu bisericile armenești, o întinsă turmă de oi paște într-o drăgălașă zbeguire a mieilor tineri cu ochii de cărbune. Unul s-a aplecat spre supt, cu genunchile de dinainte înduplecate și, de bucuria hranei, căldurii, scutură coada mărunțică și groasă”[9].

1907: „Conform conclusului comitetului național central, din 5 martie 1907, s-a ales ca membru în prezidiul comitetului național central un reprezentant al poporului din district, gospodarul Ștefan Roșu, totodată primar în Șcheia”. În 14 martie, „comitetul districtual al Sucevei s-a întrunit în Suceava la o ședință”, prilej cu care „s-a ales în comitetul districtual” și „Petrea Barar (Berar? – n. n.), gospodar în Șcheia”[10].

1908: „Compatriotul nostru, dl Cristofor cav. de Aritonovici, proprietar mare în Şcheia, a repaosat, după un morb scurt, în 27 ianuarie 1908, în Cernăuţ. Rămăşiţele pământene se vor depune în cripta familiară în Scheia. Fie-i ţărina uşoară!”[11].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Şcheia, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe partea stângă a pârâului cu acelaşi nume, aproape de oraşul Suceava. Suprafaţa: 9,96 kmp; populaţia: 1.462 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Suceava-Părhăuţi, ce se continuă apoi spre Cacica; aproape de drumul principal Suceava-Gurahumora. Are o şcoală populară, cu 3 clase (deci, 90 de şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. La 1776, era în posesia logofătului Lupu Balş. Aci se află o fabrică de spirt. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă: 1.313 hectare pământ arabil, 204 hectare fânaţturi, 24 hectare grădini, 50 hectare imaşuri, 30 hectare. păduri, 50 ari heleşteie. Se găsesc 99 cai, 509 vite, 1.038 oi, 430 porci, 34 stupi. Şcheia, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 12,26 kmp; populaţia: 143 locuitori, dintre care 52 vorbesc limba română, 36 limba ruteană, 34 limba germană şi 19 limba polonă; în privinţa religioasă, 54 sunt greco-orientali, 36 greco-catolici, 27 romano-catolici, 15 mozaici şi 11 de alte religii. Se compune 1). din moşia Şcheia propriu-zisă, cu 14 case şi 84 locuitori, împreună cu târla Putrida, 2). din ferma La Fânaţ şi 3). din fabrica de spirt Cereteia. Depindea, odinioară, de comuna Şcheia. Şcheia, pârâu, afluent pe dreapta al Sucevei, răsare sub culmea muntelui Teişoara şi, udând comuna Sânt Ilie, se varsă în Suceava, în dreptul localităţii Şcheia, districtul Suceava”[12].

1910: „Societatea „Însoțirea orășenilor români din Suceava” și-a ținut adunarea generală pe 1910 duminică, într-a 29 ianuarie 1911”, ocazie cu care s-a raportat sprijinirea financiară a elevilor de la școlile de meserii, printre care se număra și „Câmpan Constantin din Șcheia, la covalie”, în cadrul Școlii de arte și meserii din Iași[13]. Despre târgoveţii suceveni şi însoţirile lor.

1910: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[14], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la şcheianca Rahila POP (15 ani în 1910).

1915: „În ziua de 2 Ianuarie stil nou 1915, o patrulă îşi face apariţia pe dealul Sucevei[15], care duce la Şcheia. Populaţia Sucevei, cunoscând „nobilele” sentimente ale armatei lui Nicolaie II, a început a fugi, în mase mari, spre Burdujeni, pentru a lua, prin România, drumul spre Austro-Ungaria[16]. Tabloul exodului populaţiei nu-l poate descrie cea mai măiastră pană. Oamenii şi copiii plângeau, aproape goi, cu feţele desfigurate de groază, se scurgeau la vale, aruncându-şi în toate părţile privirile, ca nu cumva să fie atacaţi de duşmanul înfricoşător… A doua zi, au sosit la Suceava 400 de soldaţi ruşi, împreună cu câţiva ofiţeri. Comandantul garnizoanei fusese colonelul conte Bakunin. Imediat după intrarea ruşilor, populaţia bineînţeles că luase o atitudine rezervată, căci fusese foarte deprimată. S-a întâmplat însă un caz care era să devină fatal pentru toţi: Un grănicer austriac, care se ascunsese în dosul primăriei[17], trase un foc de puşcă asupra unui cazac care patrula şi-l doborî la pământ. / Comandantul Bakunin află de acest atentat, vine în oraş – cartierul era instalat la Şcheia – şi somează notabilităţile oraşului să descopere pe asasin. Aceasta nefiind posibil, deoarece grănicerul inculpat dispăruse, Bakunin face un gest marţial şi trupa, care era înşirată în faţa primăriei, dă deodată năvală asupra casei megieşe, aparţinând marelui proprietar Barber. Cu o rapiditate înspăimântătoare, soldaţii aruncă prin ferestre granate explozibile, care fac ca mobiliarul şi plafonul să prindă imediat foc. Comandantul decisese arderea a douăzeci de case pentru crima grănicerului austriac. Pericolul era mare. Notabilităţile cad în genunchi şi plâng în faţa lui Bakunin, implorându-l să nu distrugă căminele nenorocitei populaţiuni. / Am văzut, atunci, preoţi şi intelectuali români îngenunchind în faţa comandantului rus. În fine, după ce focul distruse deja mobilierul şi tavanul, Bakunin îşi muiase inima. A dat, în sfârşit, ordinal să se localizeze focul. / Pesta puţin, Bakunin se duse pe câmpul de operaţiuni, la Iacobeni, unde a căzut. Corpul lui a fost adus la Suceava, însă se zice că fără cap”[18]. / „La Şcheia, ruşii au săvârşit violuri nenumărate în rândurile fetelor românce. În oraşul Suceava au dezbrăcat, ziua, în amiaza mare, o mulţime de ţărani români de cizme şi cojoace. Intervenind câţiva români la comandant, acesta a zis: „Prada n-are miros naţional”! Prin urmare, ori de unde ar fi luată, prada e binevenită”[19]. / „În 7 noiembrie 1915, la Mitocu Dragomirnei, s-au strâns 1.254 coroane, la Iţcanii Noi, 660 coroane, iar în 21 noiembrie, la Stroieşti, , 675 coroane şi în Udeşti, 734 coroane. Cu două zile înainte, în 19 noiembrie 1915, la Şcheia, unde s-au strâns 208 coroane, în vreme ce la Rus-Mănăstioara, absolventul de teologie Ambrosie Popovici a strâns, cu „Ţintuirea buciumului”, 658 coroane, o sută dintre acestea fiind dăruite de parohul din Reuseni, Ştefan Marian[20].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă l-a avut, printre eroii generozităţii, şi pe jandarmul de la k. u. k. Feldjaegerbatallion Nr. 18, Olariu Nicolae, din Şcheia, care a dăruit 1 coroană[21]. / Miercuri, 21 iunie 1916, la amiază, mai întâi a fost zărit un aeroplan rus, survolând deasupra Sucevei, iar după o oră, „prima patrulă rusească, compusă din 24 de cazaci, şi-a făcut apariţia în faţa Burdujenilor, pe şoseaua Iţcani-Suceava; imediat, a urmat o altă patrulă, de 100 soldaţi din cavalerie, care, intrând în Suceava, au preluat oraşul din mâinile noului primar, preotul român Sârbu. În oraş, au făcut câteva cumpărături, după care s-au îndepărtat. Se aşteaptă grosul armatei de infanterie şi artilerie, care urmăreşte armata austriacă, retrasă toată în munţi… / Ruşii au capturat un întreg convoi de muniţii, la Şcheia, iar la Cacica au capturat 8 vagoane cu reflectoare şi 40 de vagoane cu sârmă ghimpată”[22].

1914-1918: „La propunerea doamnei Eleana Faur, din Şcheia, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Gheorghe Faur. Doamna Eleana Faur susţine că soţul ei, Gheorghe Faur, a murit, în luna aprilie 1918, ca prizonier în Rusia”[23]; „Petru a lui Nicolai Ciugole, din Şcheia, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1916, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea fratelui său, Vasile Ciugole, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Trifan Păcurar, din Şcheia, a participat la război şi ar fi căzut într-o luptă lângă Rarance, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Eufrosina Păcurar, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[24]; „Meleti a lui Simion Lucaci, din Şcheia, a participat la război şi ar fi murit, în anul 1917, ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria a lui Meleti Lucaci, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[25].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Suceava făcea parte şi Reprezentantl proprietarilor expropriaţi: Nicolai Aritonovici, proprietar mare, Şcheia[26].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Ilaria Facaş la Şcheia”[27].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9[28], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Plăcintă Lazăr, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Şcheia, jud. Suceava, mort la 19 iulie 1941”.

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Târziu Nicolae, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Şcheia, postul VII, jud. Suceava”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[29], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Nimiţan Livia, la Şcheia, postul 9, soţ profesor suplinitor”.

1947: „Constituiri de societăţi cooperative[30]: Cooperativa „Munca”, comuna Şcheia, jud. Suceava”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[31], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Cerehez Oresta; de la Şcheia, la Sf. Ilie”. „Suciu Mihai, de la Şcheia, la Suceava, Şc. nr. 1, post, XI, vechime în grad; Maicovschi Eugen, de la Cajvana, la Şcheia, post I, interese familiare”[32].

La Şcheia s-a născut, în 9 martie 1925, o mare personalitate a culturii române, istoricul literar Dimitrie PĂCURARIU.

La ieşirea din Şcheia

[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea și comuna Putna, București 1905, pp. 202, 203

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea și comuna Putna, București 1905, p. 93

[3] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 48, 1876 p. 43, 1907 p. 159, 159

[6] În Şcheia, a cântat Catrina Balinta

[7] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[8] Maria,. Simion Florea, Insectele în limba, credințele și obiceiurile Românilor, București 1903, pp. 27, 94, 100, 101, 102, 105, 154, 192, 288, 321, 403, 436, 485, 523, 525, 535, 541, 542, 544, 553

[9] Iorga, Nicolae, Neamul românesc din Bucovina, București 1905, pp. 31, 32 și 63, 64

[10] Apărarea Națională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, pp. 3, 4

[11] Apărarea Națională, Nr. 7, Anul III, joi 30 ianuarie 1908, p. 3

[12] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 215

[13] Revista Politică, Nr. 17, Anul VII, 5 februarie 1911, p. 8

[14] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[15] Amănunte despre ocuparea Sucevei de către ruşi, datorate altor autori, dar şi notiţelor de presă a vremii, puteţi găsi în cartea „Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918”, pe care am publicat-o în urmă cu vreo câţiva ani; nu mai ştiu când, dar probabil că prin 2016 – n. n.

[16] Peste câteva luni, românii bucovineni, care se pripăşiseră prin Moldova, au fost capturaţi de autorităţile româneşti şi „deportaţi” în Transilvania – n. n.

[17] Actualul Palat Administrativ – n. n.

[18] Unirea, Nr. 65, Anul XXV, Blaj, joi 1 iulie 1915, pp. 2, 3

[19] Unirea, Nr. 66, Anul XXV, Blaj, sâmbătă 3 iulie 1915, pp. 2, 3

[20] Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1915, p. 4

[21] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[22] Adevărul, 29, nr. 10506, 10 iunie 1916, p. 4

[23] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi în 13 Martie nou 1919, p. 7

[24] Monitorul Bucovinei, Fascicula 13, Cernăuţi 15 aprilie nou 1921, pp. 157-161

[25] Monitorul Bucovinei, Fascicula 3, Cernăuţi 3 februarie nou 1921, pp. 28-33

[26] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[27] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[28] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele