Povestea aşezărilor sucevene: Fântânele

Splendidul Monument al Eroilor din Fântânele-Băneşti

FÂNTÂNELE: Câteva moşii, cu conac boieresc în Fântânele şi Băneşti, adunau satele din ungiul Siretului şi Sucevei, ba şi Joldeştii de pe malul stâng al Siretului, într-o viitoare comună, care, până în 1868, s-a numit Băneşti, iar după aceea Fântânele. Practic, cele două sătuleţe erau lipite între ele, biserica de la Băneşti, în cimitirul căreia fusese îngropată bunica maternă a lui Eminescu, aflându-se la câteva sute de metri de primăria actualei comune Fântânele. Despre Roşcani, sat din această comună, am scris separat, aşa că povestea care urmează este cea a satelor Fântânele şi Băneşti. Plus cătunele şi părţile celor două moşii, plus un episod hazliu din tinereţea bunicului matern al lui Eminescu, Vasile Iuraşcu, un zeflemitor înnăscut, deloc pe placul celui care îl angajase, postenicul Costache Cananău.

1654, februarie 8: „Un ispisoc de la Gheorghe Ştefan Vodă, întăritor lui Lupu Şeptilici vornic pe 3 jirebii din Hilişeni (Chilişeni – n. n.) şi pe 6 ot Băneşti, ce le-a avut danie de la Graca”[1].

1689 (7197), decembrie 20: Printre scrisorile familiei Cananău se află „O mărturie de la Aftănasă călugăr, în care mărturiseşte că, fiind preot la Băneşti 30 de ani (deci, din 1659), prin mâna sa a cumpărat Gheorghe Şeptilici unele părţi dintr-aceste moşii, adică din Băneşti, din Lăţicani, din Mărăşeni, din Lipăeşti, şi arată hotarul că trece peste Suceava, pe din sus de Hilişeni (Chilişeni – n. n.), şi multe adeveriri arată, cât şi pentru Unghiul Hancii, ce este peste Suceava, arată că l-a avut el (Şeptilici – n. n.) fânaţ, de vreme ce a fost şezător în Băneşti”[2].

Biserica Sfântului Nicolae din Băneşti, ctitorită, în 1706, de boierul Ştefan Stamate

1766: „Emigrarea muncitorilor ruteni în Moldova a început pe la 1766, urmând să fie chiar încurajaţi de agenţii boierilor moldoveni, care duceau nevoie de braţe de muncă pe numeroasele şi întinsele lor moşii. Este deci lesne de înţeles că colonii ruteni nu se aşe­zară numai pe pământurile Bucovinei de mai târziu, ci deopotrivă ei pătrunseră şi mai adânc în Moldova. Aşa s-a putut întâmpla că, la tragerea cordonului între Buco­vina şi Moldova, mulţi fugari ruteni să rămână dincolo de cordon, în Moldova. Mai ştim încă din istoria ocupării că stabilirea definitivă a fruntariilor Bucovinei spre Moldova se făcu numai la 1776. Între anii 1774 şi 1776, pajurile împărăteşti urmară să fie de mai multe ori mutate, când încolo, când încoace, până ce se înfipseră definitiv de-a lungul hotarului de azi. La aşezarea definitivă a hotarului, pe temeiul convenţiunii de la Balamutca, rămaseră dincolo de cordon 64 sate şi 10 cătune, cu o populaţie de vreo 12.000 de suflete. Sunt satele de la frontiera Bucovinei, ca Hreaţca, Molniţa, Godineşti, Mogoşeşti, Turiatca, Balileştii Ru­seşti şi ai lui Ciomortan, Adâncată, Burdujeni, Plopeni, Salcea, Horodniceni, Mihăeşti, Rotopăneşti, Dolheşti, Onceşti, Zamostea, Dumbrăveni, Fântânele, Şerbăneşti, Honceşti, Baloşeni, ş. a. În satele acestea se adăpostiră mulţi fugari ruteni, care, după aşezarea hotarului, n-aveau nici un motiv să se mute în Bucovina, ci, din contra, pri­begii adăpostiţi în Bucovina năzuiau mereu spre hotarul Moldovei şi anume mai ales din momentul în care ei ur­mară să fie reclamaţi de stăpânii lor din Galiţia şi de când administraţia Bucovinei se învoi să-i extrădeze. Aceasta o ştiau fugarii ruteni prea bine şi, de aceea, cei cari mai reuşeau să se furişeze peste hotar în Bucovina, grijiau să se adăpostească în satele de la hotar, pentru ca, în momentul când ar fi ameninţaţi cu extrădarea, la Galiţia şi darea din nou pe mâinile vechilor lor stăpâni, ei să poată fugi imediat, peste cordon, în Moldova. La 1779, Enzenberg raportează consiliului aulic de război din Viena că, cu prilejul călătoriei sale de-a lungul fruntariilor, de la Nistru, până la hotarul Transilvaniei, nimerise foarte mulţi fugari din Galiţia, care, înainte cu câţiva ani, se aşezaseră drept la hotar şi-şi clădeau acolo case. Se putea observa foarte bine că ei numai de teamă de a nu fi prinşi şi trimişi înapoi la Galiţia se sălăşluiau la hotar, pentru a-l putea trece la caz de nevoie”[3].

1772: Într-o scrisoare, din 1782, pitarul Iordache Cananău îi sctie, printre altele, unchiului său, fostul mare paharnic Ioniţă Cananău: „Cu multă plecăciune sărut cinstita mâna dumitale, bădiţă Ioniţă… Pentru satul Fântânelile, după porunca dumitale, au dat ajutor la lucrul morii cinzeci de cară şi cinzeci de pe­destraşi, de luni, până sâmbătă seara, fiind şi eu acolo nelipsit până s-a isprăvit tot lucrul morii. Şi mă rog ca să se trimită ţidule de la priemetoriul zaherelei de la Galaţi pe grâul ce am să dau eu, şi satul, şi pochii; pentru preuţi să aibă înştiinţare câte cât este dimirlia de grâu, ca, câţi bani s-or face, să-i împlinesc şi să-i trimit dumitale. Numai mă rog cât de în grabă să se trimită ţidulele, că mare supărare tragem de la isprăvnicei. Dumnealui, spătarul Dumitrache Ghica, mi-o zis ca să scriu dumitale că este foarte paraponisât cumu dumneata nu i-ai scris niciodată pentru satul Băneştii, să nu fii supărat la havalele, căci, după ce a văzut atăta lucrul la moară, singur dumnealui mi-o zis că am toată dreptatea, pentru sat, să nu fii supărat la havalele, spunându-ţi el câţi bani am dat dumitale pentru ţărani, la sferturi şi la ajutorinţa de iarnă, şi alte cheltuieli ce s-au mai făcut cu moara. Deosebit mi-o zis şi aceasta, că prin toate casele boiereşti te jăluieşti de dumnealui: bine este ca, pentru interesul sa­tului dumitale, să-i faci o ţărmonie, să-i scrii, ca să nu supere sa­tul la havalele; şi dumneata fără sminteală să-i scrii că acmu, la banii mezilului, au fost să dea satul Băneştii o sută patrusprezece lei, şi l-o lăsat numai cincizeci de lei, şi din banii sfertului Octovrie a mai ridicat un leu. Şi, când dumneata îi scrii dumisale, spătarului, ca să nu fie supărat satul la havaleli, atunci voi putea face şi ograda, după parola ce am dat dumisale, cucoanei Măriorei, că voi face. Cu lesnire mi-ar fi a face ori la ce ar fi porunca dumitale, dar cu vâtaful ce aveţi prea cu greu îmi este, că nu-i de nimica: atâta este bun, să cântărească icre şi măsline la tarabă. Şi după altele, îi şi beţiv. Pentru două sănii lipovineşti, ce îmi scrii, după porunca dumitale oi pune de ţi le face, numai să mă înştiinţezi cât să fie de mari. / Ca unul ce sunt a dumitale plecat fiu, Iorache Can(anó) Pit”[4].

1773: Eftimie Cananău, călugărul, îi scrie lui Ioniţă Cananău, nepotul său de văr: „iar cu ţara nemică nu te foloseşti, casele nu-ţi sunt gata, mori n-ai, moşia ţi-au înpresurat-o Stămati şi Ştirbăţ, şi dinspre Ştirbăţ ţi-au hotărât spătarul Lupu Balş prea bine; de-i fi fost dumneata hotarnic sau eu, nu puteam să-ţi îndreptez moşia aşa bine. Şi a făcut şi semne, unde să pună pietrele hotare, şi dinspre Băneştii, şi dinspre Mărişeni, prea bine a îndreptat hotarele; dumneata n-ai mai pus pietrele hotară. Ştirbăţ zice că a hotărât spătarul Balş, dar pie­tre hotare n-a pus, nici mărturie hotarnică n-a dat; şi acel hotărât al spătarului Balş nu-i nici într-o seamă, şi el şi-a stăpâni moşia pe unde a stăpânit şi mal înainte, şi iar este gâlceavă. Numai dummneata te sileşte de e mărturie hotarnică de la spătartul Lupu, şi fă o carte domnească de ho­tărât la paharnicul Vasile Crupenschi şi la stolnicul Ioniţă Vărnav de la Tudora, ca să vină să hotărască Băneştii dinspre Stă­mati şi dinspre Ştirbăţ, că nu e pietre hotare, după cum a hotărât spătarul Balş, şi carte de hotărât, dacă îi face-o, o trimite la mine. Şi scrie paharnicului Vasile Crupenschi şi stolnicului Ioniţă Vărnav, şi îi pofteşte pe dumnealor să ia osteneală, să margă până la Băneşti, că mai mult decât într-o zi ză­bavă nu este, că dinspre Ştirbăţ n-au să hotărască, numai să pună pietre hotare dinspre Stămati, iar din drum, din butcă pot să hotărască, n-au să se ostenească necăieri. Şi dacă îi trimite dumneata carte de hotărât la mine şi răvaşe la boierii hotarnici, oi lua eu carte şi răvaşurile ce le-or scrie dumnealor şi oi merge la dumnealor, şi socotesc că or merge la hotărât. Şi oi sta eu şi cu bătrânii care ştiu pricinile ho­tărâtoare, şi socotesc că s-a îndrepta hotarul Băneştilor, că mi-au spus mie bătrânii toate pricinile hotarelor, şi dumneata nu lăsa o treabă isprăvită şi să rămmână la nimică, că de la Dumnezeu ai odraslă, şi cel mai scump odor şi mai folositor fecioorilor unui părinte moşia este. Şi carte de hotărât o fi să hotărască Băneştii şi din jos, că Bă­neştii merg în jos până în Balta Neagră; până din jos de casele Saftei o curmă, şi acolo să nu vă mai sfădiţi. / Cu aceasta sunt / a dumitale sufletesc părinte şi frate / Ieftimie Can(anó) proegumen”[5]. Şi tot de atunci: „Înştiinţez pe dumneata că, fìind Mărioara aice, la Băneşti, mi-a cerut ca să vă dau danie pe Priian Ţiganul şi, măcar că Priian Ţiganul acum nu este la mine, îl stă­pâneşte Mitropolia, dar este drept ţigan al nostru, şi ţi-am făcut scrisoare de danie, şi ţi-am trimis-o, şi din scrisoarea de danie vei înţelege toată pricina ţiganilor. Şi scrisoarea aiasta de danie să o arăţi la Preosfinţia Sa, părintele Mitropolitul, şi noi avem toată dreptatea ca să ne dea Mitropolia ţiganii, că Ciudin şi-a scos partea lui, şi cu Divan poţi dumneata să scoţi ţiganii, dacă n-a vrea părintele Mitropolitul să ţi-i dea. Scrisorile ţiganilor Furniceşti sunt la fratele nostru, la Iordachi; dumneata scrie lui Iordachi să-ţi dea scrisorile. Că partea de ţigani, pe care o are părintele Iftimie din ţiganul Priian Furnică, mi-a dat-o mie părintele şi ei am cerut ţiganii la părintele Mitropolit, şi părintele îmi stă împotrivă, nu vrea să mi-i dea, şi eu cu Mitropolia m-oi judeca la Divan, numai scrisorile să-mi trimiţi, că, fără scrisori, nu pot să mă judec. Aceste le scrie lui Iordachi şi, de ţi-a da scrisorile, să nu le mai dai la nimeni. Eu socotescu că părintele Mitropolitul ţi-a da crezământ şi din scrisoarea care ţi-am dat eu de neamul ţiganilor, şi, de s-a primi părintele Mitropolitul ca să-ţi dea ţiganii, 2 sălaşe de ţigani din feciorii lui Furnică au fost la dumneata, în Băneşti, şi de acolo au fugit şi s-au dus la mănăstire, la Slatina. Dacă ti-i învoi cu părintile Mitropolitul, să-ţi dea acele 2 sălaşe de ţigani, să-i aduci la Băneşti, şi oi chema eu un ţigan de acie la mine şi mi-a spune tot neamul lui Furnică, şi te-oi înştiinţa eu pe dumneata, şi, de îi scoate pe Priian Furnică de la Mitropolie, nici un suflet să nu dai niciunui frate. Şi fetele lui Furnică, care ţi le-am arătat în scris măritate, au feciori însuraţi şi nepoţi însuraţi, şi, până n-om lua toate sufletele la izvod, împărţeală nu s-a face. Numai dumneata cere la părintele Mitropolitul să-ţi dea acele 2 sălaşe de ţiganii, care, şi dacă îi vei aduce la Băneşti, dintr-aceia i-om afla pe toţi, până la un suflet, şi pe urmă s-a face şi împărţeală, osebit. Pentru hotărâtul Băneştilor dinspre Stămati şi pentru pusul pietrelor dinspre Ştirbăţ, şi de-i socoti să faci carte de hotărât, scrie paharnicului Vasile Crupenschi şi stolnicului Ioniţă Vărnav, ca să hotărască dinspre Stămate şi să pună pietre dinspre Ştirbăţ. Acum, fă carte şi o trimite cu omul acesta, şi scrie şi boierilor hotarnic, şi-i pofteşte să meargă să hotărască, că nu este zăbavă mai multă de o zi, cel mult două. Dinspre dumneata oi răspunde eu, osebit”[6].

1774: Conform recensământului generalului austriac Spleny pentru Ocolul Siretului, Fântânele avea 3 boieri, 2 popi şi 35 ţărani, Băneşti – 1 boier, 2 popi şi 12 ţărani, Băluşeni (Stamate) – 8 ţărani.

1775, iulie 24: În legătură cu moşia Băneş­tilor, a Mariei Jicnicereasa. „Facem ştire cu această carte de judecată a noastră că, arătându-ne dumnealui, nedelnicerul Iordache Cananó, pentru o ţigancă, anume Catrina, ce a ţinut-o Ion Priian, ţi­gan, ce-i zic Furnica, care ţigan se află supt stăpâ­nirea Mitropoliei şi, acuma, cu judecată, după dovezi din scrisori încredinţate, ce s-au găsit, s-a dat supt stăpâ­nire căpitanului Ion Ciudin, că este acea ţigancă a dumisale medelnicerului; la care au arătat şi dovadă: întâi o însemnare de mărturisire a cestui Ion Priian, ţigan, ce este la mâna căpitanului Ion Ciudin, iscălită de stolnicul Manolache, ce-a fost ispravnic la Suceava, la anulă 1767, iulie 18, în care arată că a mărturisit singur ţiganul Ion Priian cum că ţiganca lui a fost de la Băneşti. Şi a mai arătat dumnealui medelnicerul cum că pe fraţii acestei ţigănci, ce a ţinut-o Ion Priian, îi are supt stăpânire şi astăzi, încă şi pe o fată a acelui Ion Priian şi a ţigăncii lui o are supt stăpânire, care la aceasta au mărturisit şi singuri fdeciorii lui Ion Priian înaintea noastră, cum că cu ade­vărat au pe o soră a lor supt stăpânirea medelnicerului Iordache Cananó. Şi fiind şi părintile Methodi Dichiu faţă, l-am întrebată ce are să răspundă asupra acestei ţigănci, ce o trage medelnicerul supt stăpânirea dumisale, şi Sfinţia Sa a ară­tat că nu ştie ce să răspundă, nici vreo dovadă încre­dinţată n-a arătat asupra ţigăncii. Şi, cunoscându-se că ţiganca este dreaptă a dumisale medelniceul Cananó, după dovezile ce a arătat, i s-a dat supt stăpânire, cu tot neamul ei, ce s-a face partea ei. Însă, pentru ca să nu se lungească mai mult pricina aceasta, de va fi mai având Sfinţia Sa, părintele Mitropolitul, niscaiva dovezi din scrisori asupra acestei ţigănci şi împotriva dovezilor medelnicerului, s-a socotit şi, de astăzi, iulie 4, s-a pusă vadè o lună de zile, ca să le scoată şi să să cerceteze. Iar de nu va scoate dovezi ca acestea, până la sorocul arătat, atuncea se va lua ţiganca, cu partea ei de feciori, şi, după dreptate, se va da supt stăpânirea dumisale medelnicerul Iordache Cananó. Şi, trecând sorocul ce este arătat mai sus, de va şi scoate Mitropolia niscaiva scrisori asupra ţigăncii acesteia, nu se vor ţine în seamă. După cum s-a socotit că este cu cale şi cu dreptate, s-a dat această carte de judecată la mâna dumisale, medelnicerului. / 1775, iulie 24. / Nani, ispravnic”[7].

1779, iulie 23: „Un răvaş al lui Ilie Crăstea şătrar, ispravnic de Suceava, din vremea ce au cuprins Bucovina armile xhezariceşti, prin care adevereşte că, având dumneaei jicniceroaia Maria o bucată de loc în ţisăreasca Bucovină, o poiană ce se numeşte Hancea, care poiană, învoindu-se cu Rucsanda Ştirbeţoaie din Hilişeni (Chilişeni – n. n.), au făcut schimb, să cosească Ştirbeţoaia Hancea şi dumneaei jicniceroaia alt loc, în partea Moldovei, deci volnică fiind dumneaei jicnicereasa cu a dumneaei dreaptă moşie, are volnicie Rucsanda Ştirbeţoaia să cosească poiana Hancea şi alţii să nu se amestece”[8].

1797: Revenind de la un pelerinaj la Suceava, jitnicereasa Maria Cananău „îşi încheiase zilele” la Băneşti, unde a şi fost înmormântată, lăsând lui Ioniţă această moşie[9].

1806: „Izvod de ţiganii ce se află supt stăzânirea dumisale, păhărnicesei Saftei Cananău ot Fântânele”[10].

1807, iunie 1: „Sama de banii ce are a lua dumnealui paharnicul Enăcaci Milo de ladumnealui spătarul Ioan Cananó, pentru parte din moşie ot Fântânele, ţinutul Sucevii”[11]. Dar Ioan Cananău nu mai apucă anul 1808, săvârşindu-se.

1808, aprilie 23: „Socoteala cu dumnealui pitarul Iordachi, pe banii sfertului întâi ce are să dea pentru venitul moşiei Băneşti, pe anu ce se începe acum”[12].

1817, martie 11. În „răsounsurile mele împotriva jalobei mătuşi-mi Maria Cananó şi a fiilor dumisale”, spătarul Ioan Cananău precizează că „dumneaei ştie că răposatul a rămas clironom în casă a aşezării dumisale Băneştii, cu cele de primprejur, moşie întreagă: cu pădure şi cu părţi alăturate, şi cu toate acareturile de pe dânsa, împreună cu moşia Hancii şi părţile de primprejur”[13].

Biserica, privită din faţă

1818, mai 25: „În legătură cu averea şi procesele lui sunt aceste acte (într-unul, din Suceava, 25 Mai 1822, i se zice „dumnealui Costachi Cananò Spătaru este drept fiu a răposatului Spătar Ion Canano şi clironom, cu fratele dumisale, a averii părinteşti”): / „I. Fiindcă, după tocmeala ce am săvârşit prin contract, la 1818, Aprilie 23, cu dumnealui Costache Cananou Spătarul pentru venitul moşiilor ce am cumpărat de la dumisale, adică Fântânelele şi Roşcani, cu toate cotunurile, într-acest chip după cum prin alăturatele pon­turi ce se arată. Adică: A 1). Prin acelaşi contract glăsuieşte ca să dăm pe an câte 12.000 lei, adică douăsprezece mii lei. Dară acu’ au rămas ca pe aceşti doi ani, ce se încep de la anul 1819, Aprilie 23, avem a da dumisale câte 9.000 lei pe an, adică câte nouă mii lei, care bani avem a-i răspunde cu aceste vadele, adică 5.000 lei acu’, la începutul anului, April 23, 1819, şi 4.000 lei la Sfântul Dimitrie, Octv. 26, şi al 3 vadè iarăşi la Apr. 23, 1820, să-i răspundem 5.000 lei, şi al 4-le vadè la Oct. 26, şi, aşa, într-aceste vadele să-i dăm tot istovul. / A 2). Osăbit să avem a-i da, pe an, câte 100 merţe ovăz, adică una sută, adus la hambarul dumisale, şi cu del. de 12 ocă. / A 3). 45 fălci iarbă pe an, care avem a le răspunde dumisale, 40 fălci fân gata şi 5 fălci iarbă în picioare, şi fân bunii, şi iarba. / A 4). Pe tot anul să-i dăm câte două fălci loc de arat, care are a şi le ara dumnealui. / A 5). La banii scutelnicilor ce-i are dumnealui pe moşiile dumisale, noi n-avem nici o trebuinţă a mai lua nici un ban, ci dumnealui, după aşezarea ce o are de la cinstita Vis­tierie are a-şi trage banii de la dânşii. / A 6). Căci, şi cu 18 oameni ce a avut ai dumisale, i-am mai dat 3 oameni, care fac 22 (sic), care sunt arătaţi prin osebit izvod, cu aceştia n-avem nici o trebuinţă noi, ci rămân ai dumisale, decât ne îndatorim a le da loc de hrană, de arătură şi fânaţ, care l-au avut şi până acu’, iar nu mal mult o palmă măcar. / A 7). Să-i dăm şi pasările ce se arată prin contract, 50 găini, 50 pui. / A 8). Cu toţi ţiganii ce-i are dumnealui în Fântânele, măcar că în contract glăsuieşte ca să nu avem trebuinţă cu 7 sălaşe de ţigani, dar de acu’ să n-avem trebuinţă nici cu unu, rămânând pentru trebuinţele dumisale. Iară loc de arat şi de cosit noi să fim datori a le da; însă acele locuri ce le-au avut şi până acu’, arându-şi şi cosându-şi singuri, n-avem a ne supăra. / Şi ne îndatorăm cu însuşi a noastre iscălituri, a fi întocmai următor contractului şi ponturilor alăturate. Iar când, dimpotrivă, ne vom arăta împotrivitori celui mai mic pont, atunce dumnealui volnic să fie a ne da afară din stăpâniri, şi, orice vom avea pe moşiile dumisale, toate să ni li pună supt sechestru, şi să stea până atunce când ne vom îndrepta greşeala împotrivirii şi ne vom pune la cale cu dumnealui. Deci şi dumnealui, dacă ar voi a ne aduce la oareşicare păgubire, care, socotindu-se binişor, dacă se va dovedi că acea păgubire cu dreptăţi ne-au pricinuit-o, atunce acea păgubire să ne-o răspundă dumnealui. Şi, spre mai adevărată credinţă, dovedeşte a noastre iscălituri. Cum şi 20 breslaşi ce are dumnealui, a rangul boierie, rămân ai noştri, să ne punem la cale cu dânşii, după cum ne vom socoate cu dânşii. / 1819, April 23. / (Trei iscălituri, una a lui Vasile Bahrin)”[14].

1822, mai 25: În înscrisurile procesului se zice că „dumnealui Costachi Cananó este drept fiu al răposatului spătar Ion Cananó şi clironom, cu fratele dumisale, a averii părinteşti”, dar „după tocmeala ce am săvârşit prin contract, la 1818, aprilie 23, cu dumnealui Costache Cananou, spătar, pentru venitul moşiilor ce am cumpărat de la dumisale, adică Fântânele şi Roşcani, cu toate cotunurile, într-acest chip, după cum prin alăturatele ponturi se arată”[15] – ponturi pe care le-am reprodus în povestea Roşcanilor şi, deci, nu le mai reiau, pentru că nici nu prea contează, pentru cititorii de astăzi, valoarea unor dări, pe care nu le pot aprecia la cursul zilei.

1835, decembrie 27 – postelnicul Costachi Cananó, soţiei Catinca: „Eu la Fântânele şed de nevoie şi fără mulţumirea mea, şi mai mult singur şi cu supărări, fiindcă, de o parte, mă supără fraţii dumitale, care, când ne vom întâlni, cu ajutorul Domnului, îţi voi spune toate, vrând şi luându-mă dumnealor şi în batjocură… Iar eu acum şed la Fântânele numai cu păhărniceasa Obrăjoaie şi cu un părinte de la Roman. Şi vei mai şti că florile, câte le-ai avut în oale, s-au uscat toate, din pricina lui Iordache, că le-a pus în odaia cea mare, nelăsând să facă foc, zicând că se strică, dacă va fi cald în casă, şi ele au îngheţat toate, şi s-au şi uscat toate florile din toate oalele. Şi, pe lângă altele, nici în ogradă n-au căutat de nemică, nici caută, că din cuhne au scos vreo trei care de gunoi şi de scârnăvii”[16]. În aceiaşi scrisoare, postelnicul, chinuit de boală, la Fântânele, îi cere nevestei sale să-l îndepărteze pe Vasile Iuraşcu, cel care avea să fie bunicul matern al lui Eminescu: „Pentru Vasilică Iuraşc bine ar fi să-i zici să-şi caute gazdă, pentru că el, ori în ce casă şade, trebuie să scoată vreo catigurie casei aceleia. Eu, pe cât am înţeles, mi se pare că ar fi intrigant întru interesurile noastre”. Flăcău, deh, care abia peste cinci ani, în 1840, avea să se însoare.

1894: Barbarie la Băneşti. „La moşia din Băneşti, aproape de gara Vereşti, o crimă teribilă tocmai s-a comis, din ordinele baronului Kapri, proprietarul acestei moşii. Un copilaş, fiul unui biet ţăran, a îndrăznit să intre în livada învecinată curţii susnumitului baron. Doar pentru aceasta, doamna a încuiat copilaşul în hambar şi a poruncit slugilor să-i verse o găleată cu gudron în cap. Nefericitul copilaş a fost orbit de lichidul care i-a intrat în ochi. Aceasta nu a fost suficient pentru ignobila stăpână, care le-a cerut, apoi, slugilor să înmoaie copilul în smoală dizolvată, din cap, până în picioare, şi să-i dea foc. Această ultimă poruncă, după ce au fost executate cele anterioare, au fost refuzate de slugi, care nu au avut putere să-l supună pe bietul copilaş şi acestui ultim supliciu”[17]. Ştirea despre barbaria de la Băneşti, comunicată de la Bucureşti în 15 octombrie 1894, a fost vehiculată, cu stupefacţie, în toată Europa, iar în Franţa, de gazetele Le Radical, Le Pays, Le Signal, La Lanterne etc., dar în nici o publicaţie românească a vremii. C-aşa-i românul…

1895: „Prin deciziunile dlui director general al regiei monopolurilor Statului, cu No. 11.570, 12.097, 12.531, 12.855 si 13.247 din luna iulie 1895, s-au numit debitanţi pentru vânzarea tutunurilor, timbrelor, chibriturilor cărţilor de joc următoarele persoane, şi anume: Zaharia O. Negruţ, în cătunul şi comuna Fântânele, plasa Siretul, judetul Botoţani”[18].

1895: „În ziua de 2 august 1895, pe timp de ploaie, pe teritoriul comunei Fôntânele, judeţul Botoşani, trăsnetul a lovit un bou al locuitorulul Gheorghe al lui Vasile Popovici, din zisa comună. Boul a rămas mort pe loc”[19].

1899: Prefectura judeţului Botoşani publică, în Monitorul Oficial, un „Tablou de tinerii din judeţul Botoşani care urmează a fi înscrişi pe tabelele de recensământ ale clasei anului 1901 şi care sunt dispăruţi de prin comunele unde s-au născut”. Din Fântânele, „dispăruţii” au fost: Rusu Toader, fiul lui Petrea şi al Irinei, Ioseb Mein, fiul lui Iosub şi al Reizei, Rusu Gheorghe, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, Dolea Costache, fiul lui Gheorghe şi al Aniţei, A Basenei Costache, fiul lui Ion şi al Mariei, Hânţescu Costache, fiul lui lordache şi al Catincăi, Balan Niculae, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, Turtureanu Mandache, fiul lui Vasile şi al Saftei, A Solomei Ion, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, Suman Ion, fiul lui Vasile şi al Magdalinei, David Copel, fiul lui David şi al Tobei, A Ciubotăriţei Gheorghe, fiul lui Dumitru şi al Zamfirei, Radiu Vasile, fiul lui Ion şi al Mariei, Cotruţă Ion, fiul lui Iordache şi al Zoiţei, Pădurariu Vasile, fiul lui Dumitru şi al Mariei, Angheluşi Vasile, fiul lui Petre şi al Elenei, Răileanu Dumitru, fiul lui Niculae şi al Dochiţei, Dobrea Dumitru, fiul Elenei, Roscănianu Vasile, fiul lui Gheorghe şi al Sultanei, Morga Constantin, fiul lui Vasile şi al Mariei, A Ivănesei Dumitru, fiul lui Vasile şi al Mariei, Seniţu Costache, fiul lui Gheorghe şi al Lisavetei, Ivănuţă Vasile, fiul lui Petrea şi al Mariei, Tudorică Gheorghe, fiul lui Iordache şi al Paraschivei, Iacob Gheorghe, fiul lui Gheorghe şi al Mariei[20].

1899: Într-o hotarnică a unui teren scos la licitaţie sunt menţionate „moşia Fôntânele, a domnului Silion”, care „se atinge cu apa Siretului”, „cotul Fôntânelelor, de pe proprietatea particulară Fôntânele”[21].

Stilul moldovenesc tradiţional al bisericii din Băneşti

1900: „Fântânele, comună rurală, situată în partea de sud a plasei Siretul, judeţul Botoşani. Se întinde pe dealul Deleni, şesurile Sucevei şi Siretului şi parte pe valea şi dealurile din stânga Siretului şi se compune din satele: Băloşeni (Stamatele), Băneşti, Fântânele, Joldeşti, Roşcani şi Slobozia (Buştiucul). Teritoriul comunei, care ocupă o suprafaţă de 1.386 hectare, este mai mult şes, ocupând văile Siretului şi Sucevei. Are o suprafaţă de 4.359 hectare şi o populaţie de 927 familii sau 4.000 suflete, locuitori români şi parte ruşi românizaţi; sunt şi câteva fa­milii de evrei, germani şi armeni. Sunt 3.903 hectare pământ de cultură. Comuna este de ajuns udată de apele Siretului, la est, şi de Su­ceava, la vest, de mai multe pârâiaşe şi de un mare număr de bălţi şi iazuri, parte având izvoare pro­prii, parte formate din vărsăturile Siretului şi care sunt foarte bo­gate în peşti şi raci. Numărul vitelor e de 2.073: 1.100 boi şi vaci, 209 cai şi 764 porci. Sunt 3 prisăci, care produc, pe an, 3.000 kg miere şi 300 kg ceară; 3 mori de apă. Şosele petruite străbat comuna în toate părţile; astfel sunt: calea judeţeană Burdujeni – Slobozia – Hancea; altă ramură, care trece Si­retul la Joldeşti, pe un pod umblător, făcut de judeţ. Sunt 6 biserici, deservite de 5 preoţi şi 7 cântăreţi; 4 şcoli mixte, conduse de 4 învăţători şi frecventate de 230 şcolari. Bugetul comunei are, la veni­turi, 8.961 lei şi, la cheltuieli, 8.933 lei. Până la 1868, comuna a purtat numele de Băneşti. În comună sunt 8 cârciumi, 15 comercianţi şi 41 meseriaşi. / Fântânele, sat, situat pe loc şes, în centrul comunei Fântânelele, plasa Siretul, judeţul Botoşani. Are 3 sate: Fântânele, Roşcani şi Slo­bozia, aşezate pe o întindere de 1.929 hectare, cu o populaţie de 104 familii sau 528 suflete. Moşia de pe sat e proprie­tate particulară. Teritoriul ei este aproape un şes, care se întinde între Si­retul şi Suceava şi care, în mare parte, este inundat în timpul re­vărsărilor; are multe bălţi, ia­zuri şi gârle. Numărul vitelor e de 284 boi şi vaci, 41 cai, 702 oi, 167 porci. Sunt 295 stupi cu albine. Pe moşie se află o pădure de 20 hectare. Este reşedinţa comunei Fântânele. Are 1 biserică, cu 1 preot şi 1 cântăreţ; 1 şcoală mixtă, cu 1 învăţător şi 39 şcolari. Se află aci: 1 cîrciumă; 3 co­mercianţi şi 7 meseriaşi. / Băneşti, sat, în centrul comunei Fântânelele, plasa Siretul, judeţul Botoşani, pe şesul Siretului. Are o suprafaţă de 595 hectare şi o po­pulaţie de 127 familii sau 405 suflete. În acest sat e o luncă de salcie şi plop la Siret; în sat e o moară de apă, la iazul Văduleţ. Are 1 biserică, deservită de 1 preot şi 2 cântăreţi. Numărul vi­telor: 118 vite cornute, 28 cai mari şi mici, 160 oi ţi 51 porci; 95 stupi. În localitate sunt 9 meseriaşi şi 3 comercianţi; 2 circiume. / Băluşeni-Stamate, sat, în partea de nord a comunei Fântânelele, plasa Siretul, judeţul Bo­toşani, aşezat pe loc şes. Are o suprafaţă de 938 hectare şi o populaţie de 281 familii sau 1.446 suflete şi 300 contribuabili. Locuito­rii sunt parte români şi parte ruşi; sunt şi câteva familii de evrei. Locuitorii se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Pe moşie se află o mică pădure de stejari, de 13 hectare, şi câteva lunci, păduri de ră­chită, la Siret. Se află şi o moară de apă, pe gârla morii; un lac, numit Plisa; şi bălţile: Alior, Iliasca şi Trestioasa, bo­gate în peşte. În acest sat se află o bise­rică, cu un preot şi doi cântăreţi; o şcoală a comunei, cu un învăţător şi 49 şcolari. În sat se găsesc: 471 vite cornute, 50 cai mari şi mici, 1.351 oi, 8 capre, 111 porci şi 275 stupi. Se află doi comercianţi; 11 me­seriaşi; o circiumă. / Joldeşti, sat, în partea de est a comunei Fântânele, plasa Siretul, judeţul Botoşani, pe şesul din stânga Siretului, udat de pârâul Vorona Mare, care formează iazul Joldeşti, în sat. Moşia are o su­prafaţă de 899 hectare. Satul este locuit de 180 familii sau 822 su­flete. Are: 1 biserică, cu 1 preot şi 2 cântăreţi; o şcoală, con­dusă de 1 învăţător şi frecventată de 55 şcolari. Prin acest sat trece şoseaua ce vine, pe stânga Siretului, şi se uneşte cu şoseaua judeţeană Botoşani-Fălticeni. Vite: 197 vite mari cornute, 37 cai, 190 oi şi 44 porci. Sunt 241 stupi cu albine. În satul Joldeşti, a fost război între Ştefan cel Mare şi Petru Aron pentru domnia Mol­dovei, în ziua de Joia Mare, la 12 aprilie 1457, învingând Şte­fan pe Aron. Joldeşti, iaz, în judeţul Botoşani, satul Joldeşti, comuna Fântânele, plasa Siretul, format din pârâul Vorona Mare, ce vine din Poiana Lungă; are moară de apă. Slobozia, sat, pe ţărmul drept al Siretului, în partea de est a comunei Fântânelele, plasa Siretul, judeţul Botoşani, pe moşia Fântânelele, cu o suprafaţă de 289 hectare şi o populaţie de 76 familii sau 319 suflete. Vite: 51 boi şi vaci, 11 cai, 55 oi şi 31 porci. Locuitorii posedă 76 stupi cu albine”[22].

Piatra mormântală a ctitorului, boiernaşul Ştefan Stamate

1907: „Pe toată valea Siretului, din judeţul Boto­şani, s-a întins distrugerea. Hancea, Băneştii, Fântânelele au avut soarta Salcei; numai Dum­brăvenii nu au suferit nimic. Şi, lucru curios: se spune că în judeţul Bo­toşani răscoalele au avut un caracter antise­mit; cu toate acestea, şi Salcea, şi Hancea, şi Fântânelele erau gospodării creştineşti şi au fost distruse, iar Dumbrăvenii, moşie arendată unor evrei, au fost cruţaţi”[23].

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Răileanu Gh. Petre, fruntaş, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941; Luca Dumitru, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941; Bălan Gheorghe, caporal, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941; Strugaru Gheorghe, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, jud. Botoşani, mort la 12.VIII.1941”[24].

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Bercea Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Nr. 1 băieţi, Fântânele; Brânzac Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 1 fete, Fântânele; Huţupaş Constantin, învăţător, şeful Subcentrului Nr. 2 băieţi, Fântânele; Pricop Vastia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 2 fete, Fântânele”[25].

Piatra bunicii lui Eminescu, smulsă de pe mormânt şi aruncată sub zidul bisericii, la Băneşti

[1] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 206

[2] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 204

[3] Nistor, I., Românii şi rutenii în Bucovina, Bucureşti 1915, pp. 56, 57

[4] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 159-161

[5] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 165-167

[6] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 167, 168

[7] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 177, 178

[8] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 204

[9] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 174

[10] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 186

[11] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 188

[12] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 188, 189

[13] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 192

[14] Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 193-195

[15] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 201

[16] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 222, 223

[17] Les civilisés sauvages, in La Fraternité, Cinquieme année, No. 2, Paris, le 24 octobre 1894, p. 2

[18] Monitorul Oficial, No. 107, 12/24 august 1895, p. 3651

[19] Monitorul Oficial, No. 108, 13/25 august 1895,p. 3682

[20] Monitorul Oficial, No. 165, Sâmbătă 23 octombrie / 4 noiembrie 1899, pp. 5649, 5650

[21] Monitorul Oficial, No. 174, 4/16 noiembrie 1899, p. 6028

[22] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul III 1900, p. 374; volumul I, Bucureşti 1898, pp. 317, 318 şi 311; volumul IV, Bucureşti 1901, p. 114; volumul V, Bucureşti 1902, p. 439

[23] Gorovei, Artur, Cruzimi, Iaşi, Editura Viaţa Românească, 1921, pp. 235-242

[24] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.

[25] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565