Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Putila

PUTILA. Atestată documentar în 1501, „când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa”[1], Putila a fost, ulterior, populată cu huţani, devenind, în timp, cel mai important centru bucovinean al acestei culturi munteneşti.

1680: În 1 aprilie 1680, Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, moşteneşte „din giumătate de sat Putila giumătate… cu tot vinitul în tot locul şi cu vecini”, cumnaţilor ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, revenindu-le „din Putila, din giumătate de sat, giumătate”.

1704: În 22 septembrie 1704, starostele de Cernăuţi restituie căpitanului Apostol Chirgheci din Putila un sfert de sat, pe care îl ţinuse, fără drept, Gheorghiţă Goean.

1754: În 11 iunie 1754, fraţii Nicolae şi Dumitraş Gafenco obţin uric de la Matei Ghica Vodă pentru părţile lor de moşie din Putila.

1759: A opta parte din satul Putila, care fusese a lui Dănilă Giurgiuvean, era moştenită, încă din 1759, de feciorii lui Giurgiuvan, Tănase şi Toader.

1764; În 24 august 1764, mazilul cernăuţean Ion Flondor se plângea lui Grigore Alexandru Ghica Vodă împotriva lui Cuziuc Gheorghi, „care a luat venitul unor oameni ai săi din Putila”. Ion Flondor era ginerele lui Gheorghi Arapu şi al jupânesei Alexandra, cu care a avut o judecată, în 27 martie 1765, pentru nişte robi ţigani.

1772: În 21 august 1772, Ion şi Toader Flondor se judecă cu vatamanul Toma Bezuşco pentru nişte locuri în Putila.

1784: În 16 noiembrie 1784, partea din Putila a răposatului Iuoniţă Flondor rămâne pentru a fi stăpânită frăţeşte, fiilor lui mai mari, Vasilie şi Gheorghie. Toader Flondor, care stăpânea a opta parte din Putila, „cunoscând cum că aproape este hotarul vieţii”, lăsa acea moşioară, în 12 februarie 1798, jupânesei lui, Aniţa, apoi, în 22 ianuarie 1800, nepoţilor săi de frate, Vasilie şi Dumitrache, feciorii lui Ion Flondor, şi Iordachi, urmaşul lui Gheorghe Flondor.

1817: Huţanii din Putila s-au făcut cunoscuţi Curţii imperiale din Viena încă din 1817, când trimiteau jalbă împăratului Francisc I împotriva unor măriri de impozite, apoi în anii 1843-1844, când 22 sate huţăneşti s-au răsculat, printre liderii huţanilor numărându-se nume legendare, precum Luchian Cobiliţă, Ivan Halitsia sau Iosip Byrlou.

1863: Din 1863, funcţiona la Putila o şcoală cu 4 clase[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Putila cu Stroroneţ (district), Chiseliţeni, Toraki și Sergi, Plosca, Dihteniţa, Dolhopole sau Câmpulung rusesc, Jabloniţa, Koniatyn, Petrasza sau Petriceni, Rostoki, Stebny cu Stepki, Uscie-Putilla cu Mariniceni”[3].

1884: Biserica Sfântului Nicolae din Putila, construită din lemn, în 1884 şi sfinţită în 1885, pe un teren donat de prozatorul ucrainean Iuri FEDKOVICI (1834-1888), care îşi avea casa părintească, transformată ulterior în muzeu, în Putila, îl avea paroh, în 1907, pe Orest KOZAK, născut în 1859, preot din 1886, paroh din 1889, cantor fiind, din 1902, Emilian POPOVICI, născut în 1902. În 1843, exista o bisericuţă a Sfintei Parascheva la „Ustie Putilla”, ctitorită de Mihail de ROMAŞCAN, dar postul de paroh al celor 574 enoriaşi era vacant. În 1876, bisericuţa aceasta, cu 609 enoriaşi, se afla sub patronatul lui Gudenus GORDIAN, paroh fiind Leon DIACONOVICI.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Putila, târguleţ, vezi Storoneţ-Putila şi Ustie-Putila. Storoneţ-Putila, comună rurală, districtul Vijiniţa, al cărei centru e aşe­zat la confluenţa pâraielor cu acelaşi nume, între Sergieni şi Torachi. Suprafaţa: de 69,34 kmp; popu­laţia: 1.656 locuitori ruteni, de religie gr. or., şi ceva izraeliţi. Se compune din două sate: 1). Storoneţul, care, împreună cu târlele Hrabusna şi Porculeni, numără 943 locuitori, şi de care depind cătunele Brama sub Sadom, Bocaci, Ţibeni, Maximeţ şi Riza Praleni, împrăş­tiate pe dealuri învecinate; şi 2). Putila, cu 389 locuitori, şi care se compune din cătu­nele Bucovăţu, Hrabusna, Por­culeni şi Zabje, precum şi din târla Zhareţ, tot pe dealuri. Partea centrală a comunei e străbătută de drumul districtual Vijnita-Seletin. Are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară, cu 2 clase, şi 2 biserici, una gr. or., cu hramul „Sfântul Nicolae”, şi alta gr. cat. Depindea, odinioară, de Câmpulungul Rusesc. Încă de la ocuparea Bucovinei, era sediul unei judecătorii de ocol, având o perceptorie şi alte oficii mai mici. Aci se află mai multe bănci de credit şi o casă de economie. Populaţia, compusă din huţani şi, în centrul localităţii, aproape numai din evrei, se ocupă cu prăsila vitelor, cu plutăritul şi cu industria lemnăriei. Comuna posedă 232 hectare pământ arabil, 1.769 hectare fânaţuri, 17 hectare grădini, 811 hectare imaşuri, 255 hectare poieni, 4.712 hectare păduri. Ustie-Putila (Gura-Putilei), comună rurală, districtul Vijniţa, aşe­zată la confluenţa râului Putila cu Ceremuşul. Suprafaţa: 26,86 kmp; popu­laţia: 798 locuitori ruteni, de religie gr. or. Se compunde din 2 sate, şi anume; Ustie-Putila, reşedinţa comunei, cu 558 locuitori, şi Biscău. Satul de reşedinţă e străbă­tut de drumul districtual Vijniţa – Storoneţ-Putila; are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfânta Paraschiva”. La 1776, o găsim existând sub aceiaşi numire. Aproape de confluenţa Pu­tilei cu Ceremuşul, se află o stâncă ascuţită, pe care poporul o numeşte „Bâscău”. Populaţia, formată din huţani, se ocupă cu prăsila de vite, cu stânăria, cu exploa­tarea pădurilor şi cu plutăritul. Comuna posedă 62 hectare pământ arabil, 513 hectare fânaţuri, 8 hectare grădini, 183 hectare imaşuri, 1.832 hectare păduri. Se găsesc 57 cai, 231 vite cornute, 632 de oi, 131 porci, şi 18 stupi de albine. Putila, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 80,80 kmp; po­pulaţia: 101 locuitori germani, ruteni, poloni şi izraeliţi, religia rom. cat., gr. or., gr. cat. şi mozaică. Se compuue din următoarele moşii: Dihtineţ, Dolhopole, Iabloniţa, Coniatin, Plosca, Sergieni, şi Storoneţ”[4].

1912: „Fondul religionar, după cum am afirmat odată, e cel mai mare proprietar de pământ din Bucovina; deci e şi natural dacă e patron în 122 parohii. Din tabelă e mai evident că latifundiile fondului religionar sunt situate, în cea mai mare parte, în regiunile locuite de români (Câmpulung, Rădăuţi, Humor, Vicovele etc.) şi numai puţine în cele rutene (Nistru, Ceremuş, Putila etc.)… În Câmpulung, spre exemplu, afară de patronatul fondului, nu există alt patronat. Dar ce s-a spus aici de Câmpulung şi Rădăuţi nu se poate spune şi despre Putila, cu toate că nici aici nu aflăm măcar un singur patron român, în realitate nici n-ar putea să fie, fiind numărul românilor în această parte a ţării aproape disparent”[5].

1914-1918: „Ion Carabka a lui Ştefan, născut în Putila, la 9 iunie stil vechi 1886, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la oaste şi n-a mai dat despre el, din toamna anului 1914, nici o ştire. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Odochia Carabka, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[6].

1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[7]: La judecătoria Putila: Szylecki Ludwig, judecător de district cu rangul VIII; / Kessler Iulius, judecător cu rangul IX. La tribunalul Putila: Volcinschi Miron, judecător la tribunalul Suceava, pretor cu rangul VIII”.

1919: Comisiunea agrară de ocol  Gura Putilei: Preşedinte: Miron Volcinschi, pretor şi şef al ocolului judecătoresc Gura Putilei. / Locţiitor: Ludvig Szylecki, judecător di­strictual, Gura-Putilei. / Reprezentant al Administraţiei: Aurel Percec, prefect, Vijniţa. / Locţiitor: N.  Hladciuc,  maestru  poştal, Gura-Putilei. / Reprezentant al Băncii regionale: Orest Cozac, protopop, Putila. / Locţiitor: Admund Niecras, brigadier di­strictual, Gura-Putilei. / Expert agricol: Gheorghe Berenţan, referent silvic, Vijniţa. / Locţiitor: Florian Jablonschi, brigadier districtual, Putila. / Reprezentant al proprietarilor expropriaţi: Cajetan Bohosievici, proprietar mare, Milie. / Locţiitor: Stanislaus Bohosievici, proprie­tar mare, Milie. / Inginer hotarnic: Heinrich Hoffenberg, inginer hotarnic, Putila. / Locţiitor: Anton Kozicec, inginer hotarnic civil, Vijniţa. / Reprezentanţi ai ţăranilor: Cosma Sendru, agricultor, Gura-Putilei, Teodor Chira, agricultor, Putila. / Locţiitori: Ion Dubiac, agricultor, Măriniceni, Eugen Zaremba, agricultor, Măriniceni[8].

1929: „În dimineaţa unei frumoase zile de septembrie, părăsind Vijniţa, iar, pentru un moment, şi apa Ceremuşului, mă îndrept, cu trăsura, în sus, pe strâmta, frumoasa şi pitoreasca vale a pârâia­şului Vijnita, afluent drept al Ceremuşului, ce curge printre coas­tele înalte şi frumos împădurite cu fag şi cu brad ale munţilor Ceremuşului, care fac parte din sistemul Carpaţilor Păduroşi, întinşi pe stânga lui. Traversez Vijnicioara, sat lung, ce se întinde pe apă, în sus, a cărui parte nordică constituie o foarte modestă, dar drăguţă şi simpatică staţiune climatică pentru lumea din apropiere. Ieşind din acest sat, şoseaua părăseşte apa Vijnicioarei, aproape de obârşia ei, o ia la dreapta şi ridică, prin pădure, într-o foarte aspră serpantină, muntele Nincici, din vârful căruia se descoperă, la vreo 2 km spre apus, iarăşi splendida şi încântătoarea privelişte a Ceremuşului, îndoindu-se pe la poalele frumoşilor munţi, înveşmântaţi, în mare parte, cu frumoase păduri de fag, amestecat cu brad şi mesteacăn. De aici, şoseaua scoboară, tot prin pădure, într-o serpantină încă şi mai aspră, în satul Răstoace, de pe malul drept al Ceremuşului, care, pe aici, constituie încă frontiera între România şi Polonia. Regiunea este foarte populată de veveriţe. De la Vijnicioara, până aici, am întâlnit cinci, traversând drumul, cocoţându-se prin crengile arborilor, pe care se leagănă, sărind de pe una, pe alta şi chiar dintr-un copac în altul. Valea Ceremuşului, lăguţă şi populată, este foarte frumoasă şi plină de pitoresc, apa limpede-verzuie, cu reflexe solare de argint şi diamant, şerpuind repede printre arini, plopi şi răchite, pe patu-i prundos. Pe malul sâng al Ceremuşului, întins şi pe poalele muntelui, se vede lucind, în raze de soare, frumosul sat polonez Bila Beresca. Este un peisaj de toată frumuseţea. Urmând mereu pe malul drept al Ceremuşului, şoseaua traversează, pe rând, frumoasele sate Răstoace, Pătrăşeni şi Marinişeni, de unde trece imediat în satul Gura Putilei, situat la confluenţa Ceremuşului cu afluentul său drept, Putila, ce izborăşte din vârful Lucava. De la Gura Putilei, o mică şoseluţă în proastă stare, continuând, în sus, pe valea Ceremuşului, duce la Iabloniţa şi mai departe, pe valea Ceremuşului Alb, oferind privelişti şi peisagii dintre cele mai frumoase şi mai încântătoare. Şoseaua principală, pe care am venii de la Vijniţa, o ia în sus, pe valea Putilei, o vale frumoasă, mai strâmtă decât a Ceremuşului, strânsă între munţi mai înalţi, acoperiţi cu frumoase păduri de brad, traversând satele de un remarcabil pitoresc, Dihteniţi, Chişeliţeni, Toroceni, Putila, Foşca, Sârghieni şi Plosca, de unde, părăsind cursul Putilei, aproape de sorgintea ei, scoboară la Seletin, în valea superioară a Sucevei, distanţă de 48-50 km, de la Vijnita. Cam în dreptul satului Chiseliţeni şi spre răsărit, se înalţă fumosul şi falnicul munte Racova, mamelonat şi îmbrăcat cu brad, din vârful căruia, pe timp frumos şi senin, se vede oraşul Cernăuţi. În faţa muntelui Racova, pe stânga Putilei, se înaltă muntele ceva mai mic, dar tot frumos, Grebenul. De la Dihteniţi, înainte, munţii sunt mai mici, în pante mai dulci şi mai puţin împăduriţi. Această regiune muntoasă, întinsă de-a lungul văilor Ceremuşului Mare, Ceremuşului Alb şi Putilei, este în mare parte locuita de „huţani” sau munteni. Aceşti huţani, ca şi moţii, locuiesc răzleţi, împrăştiaţi pe văi şi pe coastele munţilor, însă, prin deosebire de moţi, ei sunt, în general, bine înstăriţi, au pământuri de păşune, vite, oi şi mănâncă bine unt, brânză, carne şi, mai cu seamă, lapte acru – „busling”, cum îi zic ei –, pe care-l pun într-o doniţă (bărâbânţ), din care mănâncă toţi ai casei, cu mămăligă şi cu „pită” de făină de grâu amestecată cu cartofi. Huţanii, ca şi rutenii dinspre şes, vorbesc cam aceeaşi limbă, având aceeaşi fizionomie şi acelaşi port, cu deosebire că ei, ca şi moţii, poartă cioareci, iarna mai mult roşii, iar vara albi, pre­cum şi un fel de jambiere largi, de pâslă roşie, căzând deasupra opincilor – ca bănăţenii – cojoace fără mâneci, pălării verzi sau olivii şi cămeşi cusute cu arnici roşu. Huţanele, femei şi fete, îm­brăcate cu catrinţe, cămeşi înflorite, cojoace şi ghete sau opinci, cu jambiere, ca şi bărbaţii, fiind îmbrobodite cu tulpane roşii cu flori. Sunt foarte sprintene, călărind bărbăteşte în aliurile cele mai vii, bând şi fumând în cârciumi, laolaltă cu bărbaţii şi deopotrivă cu ei!… În zilele de târg, huţanii scoboară în Vijniţa, Berhomete şi Seletin şi vând tot ceea ce au de vândut evreilor, care le cumpără la oreţuri mult sub valoarea lor reală, reţinându-i, apoi, la băutură alcoolică otrăvită orin cârciumile lor, o zi, două, trei, astfel ca să se întoarcă la casele lor cu organismele otrăvite, cu capetele bolnave, năucite şi cu pungile goale. Ce perfectă asemănare cu ceea ce se întâmplă în Maramureş! / Dimineaţa, pe o vreme splendidă, plec, cu trăsura, mai departe, din Seletin, spre satul Fundul Moldovei. După un parcurs de 9 km, ridicând, pe şosea, în sus, pe strâmta şi frumoasa vale superioară a Sucevei, printre şirurile de munţi nu prea înalţi şi mai puţin despăduriţi, ajung în frumosul sat Şipotele Sucevei, situat la confluenţa celor două mici pârâiaşe, care formează, de aici, în jos, cursul Sucevei; cel dinspre apus, izvorând de sub muntele Tomnaticul, înalt de 1567 m, numit Cubilioara, iar cel dinspre răsărit, izvorând cam de sub muntele Lucinei, înalt de 1597 m., numit Isvor. Satul este, în mare parte, locuit de huţani. Chiar în momentul sosirii mele acolo, întâlnesc o huţană voinică, frumoasă şi bogată, bine şi curat îmbrăcată în costumul ei naţional, care, mi s-a spus, ţinuse, până atunci, trei bărbaţi… gonind bărbăteşte, perfect aşezată în şea, dreaptă şi cu privirea mândră, pe un mare şi frumos cal, într-un trap săltat, ce putea face gelos pe orice bărbat dintre cei mai buni călăreţi”[9].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[10]: Straub Paul Robert, cizmar, domiciliat în Seletin; Stauber Heim Itzig, cizmar, domiciliat în Seletin; Sentler Iacob, cizmar, domiciliat în Seletin; Schlein Nathan Mendel, măcelar, domiciliat în Brodina; Wieder Nathan, măcelar, domiciliat în Seletin; Schelfer Aba, măcelar, domiciliat în Putila; Reiser Mortco căsătorit Beder, măcelar, domiciliat în Iabloniţa; Straub Sabina, măcelar, domiciliat în Brodina; Gros Abraham, măcelar, domiciliat în Brodina; Tauber Toni, croitor, domiciliat în Putila; Marer Sloime r. Maurer, domiciliat în Putila; Focşer Ioan, tâmplar, domiciliat în Dihtineţ; Baan Mendel Sloime, tâmplar, domiciliat în Torăceni; Schleim Max, măcelar, domiciliat în Brodina; Schleim Israel, măcelar, domiciliat în Brodina; Withal Adolf, fierar, domiciliat în Seletin; Buneac Petru, fierar, domiciliat în Seletin; Harnic Babi, morăriţă, domiciliată în Seletin; Dacner Iacob, bărbier, domiciliat în Seletin; Scharf Iacob, morar, domiciliat în Putila; Licari Vasile, tâmpla, domiciliat în Putila; Laufer Leia, cofetar, domiciliată în Seletin; Wolf Strul, tâmplar, domitiliat în Seletin; Gartel Maria Gusta, coafez, domiciliată în Seletin; Mioc Anton, bărbier, domiciliat în Brodina; Weisberg Malca Sara, croitoreasă, domiciliată în Seletin; Frischmann Rudolf, măcelar, domiciliat în Seletin; Frischmann Rudolf, cârnăţar, domiciliat în Seletin; Hlipciuc Romaniuc Iuriu, frizer, domiciliat în Seletin; Boiciuc Ioan, măcelar, domiciliat în Putila; Henchert Enrich, fierar, domiciliat în Putila; Beiger Roman, rotar, domiciliat în Putila; Dumitran Alexandru, fierar, domiciliat în Seletin; Babat Leib, tinichigiu, domiciliat în Brodina; Staniseschi Norbert, fierar, domiciliat în Seletin.

1941: În Putila şi satele înconjurătoare a existat o importantă comunitate evreiască, numărând peste 1.200 suflete, cu casă de rugăciune în Putila. La începutul anului 1941, bolşevicii au deportat în Siberia numeroşi evrei din satele huţăneşti, printre care pe avocatul Winkler,  pe medicii Josef Badian şi Gerhard Winkler, pe liderii Comunităţii Joachim Greif şi Fritz Reichmann. În vara anului 1941, după intrarea trupelor germane şi româneşti în nordul Bucovinei, sinagoga şi casele evreieşti din Putila au fost arse, iar evreii duşi, mai întâi, la Iedineţ, apoi în Transnistria, la Obodowka, Şargorod, Jurin şi Moghilev. Printre victimele nevinovate se numără Hermann Winkler, de 84 ani, care s-a prăbuşit pe şosea, când erau transportaţi spre Iedineţ, şi a fost îngropat de viu, sub ochii fiicei sale, medicul Sami Schaechter, farmacistul Max Rosner, soţia şi fiica acestuia.

[1] ION NECULCE, O samă de cuvinte, Junimea 1972, p. 10

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 59, 1876 p. 101, 1907 p. 116

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 172, 206, 207, 231, 232

[5] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 4, Cernăuţi 10 februarie nou 1921, pp. 38-49

[7] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[9] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330

[10] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208