Cântecul plutirii pe cer: lui Adrian Tabarcea
*
Atâtea învieri şi-atâtea file
dau cântecului alte întrupări
râzând când pun harapnicul pe zile,
iar vârstele îmi chiuie în scări,
apoi dau pinteni vremii ca să scapăr
nestăvilit şi îmbătat de vânt
*
Tot în tăceri, cu care încă-mi apăr
aleanurile-n curgeri pe pământ,
ba, mai târziu, când mă întrup tăcere,
aduc la râuri vremile să bea
râzând de cea din urmă înviere
căzută-ntâmplător în fila mea:
e prea destul, zic vremile şi pleacă
abia plutind pe ceruri şi pe apă.