1931: „Jalnica Tragodie” a huţanilor

*

Originea lor ☼ Regiunea ce o locuiesc ☼ Ocupaţia

Criza în huţămime ☼ Măsurile ce se impun

*

Huţanii! Prin locuri, pe cât de pitoreşti, pe atât de puţin cunoscute şi, mai ales, lăsate în providenţiala grijă „a celui de sus”, pe munte sau pe malurile murmurândelor pârâiaşe, ce par a sta într-un continuu dialog cu freamătul pădurilor, la noi, în nord-vestul Bucovinei, locuiesc huţanii. Cititorule, dacă din întâmplare vei trece prin regiunile misterioşilor huţani, forţează-ţi memoria şi adu-ţi aminte de tratatele de istorie, unde ai găsit descrisă îmbrăcămintea geto-dacilor, pentru a fi frapat de faptul că ea aduce mult cu cea a acestor paşnici locuitori.

*

*

S-ar părea că în acest motiv pledant şi-ar avea originea „teoria istorică” ce-i dă drept urmaşi ucrainizaţi ai vechilor ai vechilor locuitori de pe meleagurile ţării noastre. Dar însăşi diversitatea supoziţiilor lasă ca originea acestui popor să se piardă în mister. Argumentele în favoarea tezei preconizate de unii, argumentele reclamate de o tendinţă cu un colorit naţional pentru a explica o anumită stare de lucruri, ce nu şi-ar avea ordinea naturală, care au, incontestabil, un suport solid în limba ce o folosesc huţanii, sunt totuşi sortite a avea acelaşi succes, adică, vorba românului, de „a încurca iţele”. Să ne ierte cei ce sunt de părere contrară, dar noi nu venim să le distrugem iluzii şi nici să ne câştigăm simpatii în tabere adverse, ci suntem oarecum situaţi la mijloc şi nu facem decât să fim nedumeriţi asupra originii acestei populaţiuni, proiectând-o într-un depărtat trecut cu haină misterioasă. Argumente naive, ca cele pe care le folosesc unii, sub forma unor declaraţii făcute de o bună parte de huţani, ceea ce nu poate fi privit decât drept consecinţă a unei propagande a celora ce au buzunarele pline cu fiţuici cu slove, reprezentând pretenţiile pseudo-justificate asupra unei părţi a nordului Bucovinei, nu pot fi folosite. Incontestabil că gestul poate fi interpretat, în chip firesc, ca o renegare, care însă nu explică originea, căci cauza nu poate fi ulterioară efectului. Rămâne, deci, obiectivismului istoric să-şi spună cuvântul.

*

Portul huţulilor din Bucovina

*

Dar fiindcă e vorba să ne ocupăm cu analizarea diferitelor aspecte ale tristei situaţii din această regiune, care nu e decât reflexul gravei crize actuale, ne vom feri a mai atinge chestiuni pe care nu ne sfiim a le numi „sentimentale”, şi ne vom ocupa de cele triste, dar reale, riscând, de altfel, să fim vizaţi se spirituala vorbă „satul arde, iar baba se piaptănă”.

*

*

Huţanii „noştri” – căci nu trebuie să uităm că sunt mulţi şi dincolo de Ceremuş – locuiesc, în cea mai mare parte, teritoriul răposatului judeţ Vijniţa, împărţit, astăzi, între judeţele Storojineţ şi Rădăuţi. Sate curat huţăneşti sunt: Răstoace, Petraşceni, Mariniceni (judeţul Storojineţ), Salaşeni, Coniatin, Câmpulung, Iabloniţa, de-a lungul Ceremuşului, apoi Gura Putilei, Dichineţ, Chisiliţeni, Toraceni, Putila, Sârghieni, de-a lungul pârâului Putila (toate în judeţul Rădăuţi), Berhomet, Lăpuşna, Şipot, pe malul Siretului. Vorbim, de sine înţeles, de localităţile ce se află în inima regiunii huţăneşti şi, deci, nu ni se va obiecta micile omiteri ce le-am făcut. O simplă descriere a acestor meleaguri e suficientă pentru a ne da seama că aceleaşi neajunsuri, cu care au de luptat românii din Maramureş, sunt endemice şi aici.

*

*

Regiunea muntoasă, cu păduri şi păşuni, neprielnică agriculturii propriu-zise, afară de câteva excepţii, face ca locuitorii să-şi asigure subzistenţa fie prin muncă, ca lucrători în pădure, ca plutaşi pe Ceremuş sau ca lucrători la cherestele, scurt zis, în continuă dependenţă de industria lemnului, fie, cei mai avuţi, prin creşterea vitelor. Curios apare, aici, seminomadismul huţanilor săraci, care trebuie să-şi caute pâinea în alte regiuni, mai puţin vitrege. Astfel, în timpul când marii proprietari îşi caută lucrători pentru diverse trebuinţe agricole, sute de huţani se îndreaptă spre şes, „la ţară”, după cum spun ei, căutând angajamente, pe care le găsesc destul de uşor, consecinţă a faptului că primesc să fie remuneraţi în natură, ceea ce e, desigur, un avantaj pentru proprietari.

*

*

După această succintă expunere a situaţiei reale din aceste regiuni, se pot trage toate concluziile asupra stării actuale, având în vedere criza economică ce se observă în toate domeniile de activitate. Industria lemnului stagnează, deci consecinţa ei e că cei ce-şi vedeau siguranţa vieţii lor în această ramură de activitate să-şi piardă, zi de zi, speranţa într-un câştig, care le era unica „mană cerească”. Agricultura, pierzându-şi rentabilitatea, adaugă o altă categorie de oameni sortiţi înfometării: cei ce nu-şi vor mai găsi de lucru în şes, dintr-o explicabilă prudenţă a proprietarilor funciari, care, pentru o producţie restrânsă, vor avea nevoie de un număr restrâns de muncitori, pe care îi vor recruta de prin părţile locurilor. La aceasta, se mai adaugă nerentabilitatea creşterii vitelor şi iată întreg cortegiul de consecinţe posibile ale crizei economice în această regiune. E o regiune sortită înfometării, dacă va fi lăsată în grija providenţei.

*

*

Nu căutăm să punem „beţe în roate” nimănui, înfăţişând sumbrele perspective de înfometare a unei regiuni, dar credem că, dând publicităţii un asemenea fapt de altminteri cunoscut, să facem ca cei ce au urechi să audă. Ar fi politică de struţ, care, dragă Doamne, e mult agreată de politicienii noştri, politicieni cu vrute sau cu nevrute, ce-şi vâră nasul unde nu le fierbe oala şi nu văd decât ceea ce clocoteşte întrînsa, dacă am nesocoti primejdiile, neluând măsuri. Şi să ne oprim la ultimul cuvânt.

*

*

Dacă nu există un arsenal întreg de arme de luptă împotriva acestei deplorabile situaţii, desigur cu o eficacitate oarecare, totuşi câteva măsuri ar putea înlătura măcar parţial neajunsurile. Nu trebuie de uitat că alta e situaţia între huţani şi alta între ţăranii de la şef, şi ei grav loviţi de criză. E o nuanţă a crizei care măreşte gravitatea situaţiei în ţinuturile muntoase. Ţăranul de la şes, dacă nu se poate bucura de venituri, are cel puţin, în jurul patriarhalului său cămin, felurite subzistenţe, care îi asigură traiul în limita strictului necesar. Nu la fel e „în huţănime”, unde situaţia are ceva asemănător cu cea a regiunilor marilor industrii atinse de criză, datorită faptului că domeniile de activitate sunt mai restrânse şi, astăzi, trecând printr-o gravă criză, urmarea e că majoritatea huţanilor sunt identificaţi cu şomerii industriilor, care au unica lor resursă de trai în remuneraţia muncii. Ştiut este că o asemenea criză, care se manifestă cu o intensitate variabilă, direct proporţională cu numărul lucrătorilor rămaşi fără resurse, îşi are soluţia imediată în procurarea de lucru, soluţie proprie înlăturării şomajului.

*

*

Înainte de a ne ocupa de posibilitatea acordării de lucru huţanilor, vom înfăţişa o altă cangrenă a acestei regiuni, cea ce, în definitiv, nu va fi decât găsirea unui punct de plecare, în expunerea unui mănunchi de soluţii eficace.

*

*

Ceea ce contribuie şi mai mult la agravarea situaţiei, prin partea locului, e de netăgăduit detestabila situaţie a drumurilor, fapt ce atrage consecinţa firească, adică scumpirea tuturor materiilor de consum, datorită transportului dificil. Nu constituie motiv de surprindere, pentru cunoscătorii acestei stări, nici faptul că indicele de scumpire a vieţii e mult superior celui din localităţi nu tocmai depărtate, dar ceva mai favorizate de soartă, nici faptul că o speculă excesivă e corolarul izolării majorităţii localităţilor amintite, în timpuri ploioase. Edificator, în această privinţă, e drumul Vijniţa-Seletin, care deserveşte un şir de comune, pe malul Ceremuşului şi pe pârâul Putila, şi care, pe porţiunea Gura Putilei – Putila (20 km), n-are mai puţin de 7 poduri lipsă. În târguşorul Putila, se poate observa, în vremuri ploioase, un adevărat „flux şi reflux” al preţurilor, după cum creşte sau scade apa pârâului cu acelaşi nume, izolând sau punând din nou în contact târguşorul cu localităţile din care negustorii săi îşi procură mărfurile.

*

*

E urmarea îngrijirii acestui drum şi chiar a refacerii sale, dar cu eternul titlu de provizorat. Nu e mai îmbucurătoare nici situaţia drumului Berhomet pe Siret – Şipot pe Siret – Seletin, tot o victimă eternă a inundaţiilor, dar şi a „grijii” celor în drept. Ambele aceste drumuri reclamă imediata lor refacere, atâta vreme cât nu vor fi complet distruse şi resturile de drum, căci timp de pierdut înseamnă bani pierduţi. Vremurile sunt grele, e adevărat, dar credem că obiecţiunea lipsei de fonduri nu-şi are locul aici, unde numai pentru lucrări provizorii s-au cheltuit zeci de milioane, care au avut, prin felul cum au ţinut antreprenorii să se achite de misiunea lor, drept destinaţie „apa Sâmbetei”. De astă-dată, se impun lucrări care cel puţin să rupă cu tradiţia provizoratului definitiv.

*

*

Credem că o cât mai grabnică punere în aplicare a unui plan de totală refacere a drumurilor sus amintite ar avea un efect binefăcător: 1). s-ar uşura comunicaţia şi, deci, transportul materiilor de consum s-ar ieftini; 2). s-ar oferi de lucru celor ce, mâine, poimâine, vor cerşi o bucată de pâine la pragul oficiilor de asistenţă socială, de pe lângă prefecturi; 3). o consecinţă a efectului anterior ar fi scăderea cheltuielilor la capitolul asistenţei sociale, ceea ce nu echivalează cu o sistare totală a acestor fonduri, aşa şi aşa destul de anemice.

*

*

Am expus, aici, câteva soluţii practice, care ar putea întrucâtva îmbunătăţi situaţia huţanilor. Îi compătimim pe cei ce aleargă după chei magice de boltă, menite să dezlege acest nod gordian pentru ei şi care, de-şi vor ţine năravul, vor găsi „potcoave de cai morţi”, dar nu e mai puţin adevărat că trebuie să ne manifestăm indignarea în contra celor ce, trâmbiţând cu emfază vrute şi nevrute, au infiltrat în sufletul şi în mintea huţanilor o sumedenie de planuri de înlăturare a neajunsurilor lor, atât de practice, realizabile şi mai ales obsedante ca şi visurile celora dintre huţani, care suferă de niţică plutomanie, de a descoperi prin peşteri aurul ascuns de legendarul lor haiduc, Dobuş. / T. Răducan (Curierul provincial bucovinean, B. Zimmet & Fii, Storojineţ, str. Cernăuţi, nr. 1, 23 octombrie 1931, pp. 4, 5; nr. 2, 1 noiembrie 1931, pp. 2, 3).