1919, Aureliu Farmă: Dreptate

*

Pe unde rătăceşti, Fecioară sfântă,

În care lume ţi-i acum lăcaşul?

Ne-ai părăsit, când marea se frământă,

Când trebuia ca tu să fii vâslaşul

La barca ce mereu se tot loveşte

De patimi ce nu duc înspre pierzare,

Când toată firea plânsul o robeşte

Şi lipsa ta atât de mult ne doare.

*

Te-am căutat atât amar de vreme

Şi glasul slab de chinuri şi de jale

N-a încetat o clipă să te cheme

Să vii, să ne robeşti puterii tale,

Să nu ne spulberi ultima credinţă

Ce mai avem în lupta necurmată,

Să nu ne laşi zdrobiţi de suferinţă,

Fecioară sfântă, pururi adorată!

*

Dar în zadar ne fu mereu strigarea

Căci plânsul nostru jalnic nu te doare,

Din zări senine nu văd întruparea

Fiinţei tale, mult mântuitoare,

Şi nu ne vin nici vremi de izbăvire

Din groaznicele patimi ce frământă

O lume-ntreagă-n oarba ei pieire…

Au ai murit de mult, Dreptate sfântă?!…

*

(Răsăritul, nr. 12, 15 februarie 1919, p. 5).