1913: Criza bisericească din Bucovina

*

Într-o scurtă notiţă, am remarcat şi noi criza de care suferă biserica ortodoxă română din Bucovina. Am spus că rutenii au provocat, acum, lupta pe faţă în biserică şi intenţionează să pună mâna pe cârja mitropolitană şi, prin ea, pe toate fondurile și averile bisericii româneşti din Bucovina. Ruteanul Manastersky a fost numit arhimandrit cu scaun şi, astfel, e numai o chestie de timp, până îl vom vedea şi mitropolit, în Cernăuţi, şi cap văzut al bisericii ortodoxe naţionale româneşti.

Decadenţa la care a ajuns, prin aceasta, biserica românească din Bucovina e, pentru marele public, neexplicabilă, căci doar Biserica bucovineană e curat românească şi fondurile, din care se susţin aşezâmintele ei şi se salarizează preoţii, sunt averile mănăstireşti de pe vremuri, avere aşadar curat românească.

*

Cum, însă, în Austria politica pan-germană a dat faliment, pe întreagă linia, politicianismul vienez a căutat alt reazem pentru scopurile sale și l-a aflat în vechiul sistem de guvernare: Divide et impera. Asupra românilor din Bucovina, deci, a slobozit puhoiul rutean şi jidovesc, care, apoi, au distrus nu numai economiceşte pe românii de acolo, dar au corupt moralul public şi au împestriţat ţara, încât cu greu vei mai cunoaşte, în heloţii de azi, pe mândrii viteji ai lui Ştefan cel Mare, de odinioară. Pe tema omogenităţii confesionale, s-au vârât, între zidurile bisericii ortodoxe româneşti, rutenii şi, îndată ce s-au văzut în număr corespunzător acolo, au pretins drepturi şi şi-au cerut partea lor, în administraţie şi la averea bisericească. Românii au pierdut tot mai mult terenul de subt picioare, au cedat mereu rutenilor, până ce, azi, au ajuns aceia în situaţie ca să pună piciorul pe grumazul lor şi manile pe fondurile şi averiie bisericeşti româneşti.

*

Politica nemţească nu s-a mărginit la aceste măsuri de corcire, ci, în aceeaşi vreme, a menajat pe conducătorii poporului românesc bucovinean şi i-a înstrăinat pe de-a-ntregul de la aspiraţiile poporului. Salarizarea preoţilor, funcţionarismul intelectualilor şi-au avut roadele lor. Astăzi, în Bucovina, nu este opinie publică românească şi nici o lovitură, cum e cea de acum, nu e capabilă să închege rândurile conducătorilor bucovineni.

Îmi aduc aminte că regele Carol a cercetat, acum, câţiva ani, aceste locuri istorice şi cu duioase tradiţii, şi, între mulţi delegaţi şi onoraţiori, câţi l-au întimpinat, a fost şi o nobilă porodiţă dintr-un vechi neam de oameni, un oarecare baron Mustatza. Regele Carol, înviorat de împrejurarea că are în faţă pe o descendenţă atât de nobilă românească, i-a grăit româneşte, la care nobilul baron a rămas detot neplăcut atins, apoi a zis: „Majestät, wir sind hier deutsch erzogen – Maiestate, noi suntem, aici, crescuţi nemţeşte”.

*

Aceste elocvente vorbe ale baronului Mustaţă se pot aplica la întreagă inteligenţa românească bucovineană, afară de unele cuvioase excepţii, se poate zice că e nemţită cu desăvârşire. Doar nicăieri nu a fost atât de dezastruoasă, pentru intelectualii unui popor, cultura germană, ca la românii din Bucovina. Cei mai independenţi materialiceşte, dacă mai ştiu româneşte, în sentiment şi aspiraţii sunt deutsch gesinnt, ceilalţi, în slujbe de stat şi provinciale fiind, sunt cu atât mai mult înstrăinaţi. Iar clerul bucovinean îşi păstrează graiul cel mult pentru altarul, de pe urma căruia trăieşte, încolo, e înstrăinat şi el şi îi place să facă paradă cu cultura şi cunoştinţele lui germane. Viaţa de stat, slujbele şi lefurile, dotaţia deosebită a clerului, aşadar, şi-au avut efectele lor, în cursul vremii. Inteligenţa şi clerul bucovinean român s-au despărţit definitiv de poporul ce rămase, cu sufletul, averea, aspiraţiile sale, pradă străinilor. Între astfel de împrejurări, guvernul din Viena şi locotenența din Cernăuţi îşi făceau mendrele cum voiau. A trebuit o mare doză de indolenţă şi o totală inconştienţă ori reacredinţă, ca să-ţi creşti pe cap, în biserica proprie, cu banul şi bunurile tale, pe rutenii venituri pe titlul că sunt ortodocși şi ei. Numai o turmă total aservită a putut privi, cu mâinile încrucişate, la guvernul din Viena, cum vâra, unul, după altul, pe ruteni în fortăreţele naţionale ale poporului din Bucovina.

*

În acest hal a ajuns, acum, bisesica ortodoxă naţională din Bucovina. De naţională ce e, mai trăim să vedem cum rutenizează în masă pe românii bucovineni, prin şcoală şi biserică, cu ajutorul fondurilor religionare româneşti. Şi, pe urma acestei lovituri, nici nu vedem pornindu-se aceea grandioasă protestare, care cel puţin să rămână ca document a unei conştiinţe clare naţionale. Intelectualii trec indiferenţi pe lângă ţipătul clerului, şi parcă nici nu prea înţeleg la ce strigă, când este dotat atât de bine.

*

Iar poporul de rând îşi face cursul obişnuit al acestei scurte vieţi pământene. Părăsit de intelectuali, cercetat, numai strict în cadrele slujbei, de preoţi, înşelat de jidani şi dezmoştenit de ruteni, el nu multe mai are ce căuta pe acest pământ.

Când guvernul vienez atât de puţin a taxat valoarea poporului românesc din Bucovina, încât s-a pretat la astfel de dispoziţii, nu e greu de ghicit că vor urma alte surprinderi, şi mai dureroase pentru românii de acolo. Batăr dacă acestea ar trezi opinia publică bucovineană la cruda realitate, ca să vadă limpede cât plăteşte dragostea străinului!

*

Şi e pentru întreg neamul românesc o mare învăţătură, că cel ce se reazemă pe străin, pe umbră se reazemă. Nu vom căpăta, niciodată, nimic de la stăpânitori, nici favoruri, nici drepturi, nici apărare, ci toţi se vor năzui să ne destrame, să ne spargă rândurile, să ne vulnerabilizeze, unde suntem mai slabi. Singura noastră mântuire, şi aici, şi în Bucovina, şi aiurea, e constiiinţa limpede a unei mari datorii, de a ne strânge rândurile şi a ne cunoaşte interesele.

*

Nu cel slab, dezolat, ticăloşit, dezmoştenit şi vândut va fi respectat, cândva, în viaţa de stat, ci cel puternic, bine organizat, conştient şi disciplinat.

Aceste calicative i-au lipsit, până acum, clerului şi inteligenţei din Bucovina. Numirea lui Manastersky îi va readuce la realitate şi vor căuta să se incopcieze de popor şi aspiraţiile aceluia ca, prin el, să devină puternici şi capabili a-şi apăra legea şi moşia.

*

(Unirea, Anul XXIII, Nr. 109, marți 28 octombrie 1913)