1908: Alexandru Vlahuţă: Dreptate

Luceafărul, nr. 17-18, 1906, p. 397

Sfânt lăcaşul de la Putna mândru străluceşte-n soare.

Glasuri de argint revarsă clopotele slăvitoare,

Străduind credinţa veche din mormânt s-o mai învie.

„Darnici Domni erau pe vremuri, lăudaţi de-a pururi fie!…

Nestricat de viermi rămâne singur numele cel bun.

Darnici Domni erau pe vremuri” – toate clopotele spun.

Ci aude Ştefan Sfântul, lângă spada lui culcat,

Cum cântările slăvirii până-n cripta lui străbat.

Şi făcându-şi roată gândul peste câte-a fost trăit,

Strigă din mormânt dreptatea marelui nedreptăţit:

„Domn am stat Moldovei mele, şi norodului părinte –

Dragi mi-s luncile, dragi codrii – toate apele mi-s sfinte….

Dar străjerul lor, ş-a toate purtător de grijă, cine-i?

Cine duce-n pace greul bogăţiei şi luminei,

Şi-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume?….

Domnul milostiv de-a pururi – cel mai darnic Domn din lume –

E săracul. El palate şi biserici, şi podoabe

Fără preţ a dat Moldovei – el, cu mâinile lui roabe!

El mi-a fost puterea-n lupte, şi în linişte norocul.

Când ştergeam de sânge spada şi vroiam vremea şi locul

Biruinţei noastre scumpe c-un dar scump să le cinstim,

El comori căra Sucevei, ziduri mândre să zidim,

El făcea-n al clipei stâmpăr, cu durerea lui de ţară,

Din pământ udat cu lacrimi flori de aur să răsară!”.

Domnul tace. Sfântu-i nume în războiul vremii scut ni-i.

„Darnic e săracul” – cântă toate clopotele Putnii[1].

Luceafărul, nr. 2, 1905, p. 1

[1] Viaţa Românească, Anul III, volumul 8, nr. 3, ianuarie 1908, p. 30