1906: Gavril Rotică: Ruga răzeşilor de peste Prut

Avemu-te în pomenire

Pe veci, mărite Crai,

Şi tu, la Putna-n mănăstire,

În grija ta ne ai,

Şi ruga noastră ne-o ascultă…

Din schit tu nu mai ieşi,

Şi jalea noastră-i jale multă:

Se pierd ai tăi aleşi!

Oşteni ţi-am fost în vremuri bune

Şi peste Prut stăpâni,

Precum bătrâna carte spune

Din vremea cu păgâni.

Suflarea morţii în războaie

Noi mândri-am înfruntat,

Şi cinstea noastră din şiroaie

De sânge s-a-nălţat.

Dar astăzi să ne vezi, Stăpâne,

Ce-am fost nu mai suntem;

Din truda vremilor bătrâne

Nimic nu mai avem.

În gura pruncilor cuvântul

E pus în grai străin

Şi de pe Prut ridică vântul

Tot unde de suspin.

De vremuri vechi şi strălucite

Bătrânelor urechi

Mai spun hrisoave colbăite

Din fund de sipet vechi…

Căci cei ce vin cu carte nouă

Să ştie nu mai vor

Că Vodă fostu-ne-ai şi nouă,

Domn al măririlor !

Slăvite Domn, dac-aşa soarte

Născut-a din păcat,

E cea mai crud-această moarte

Din câte-am aşteptat.

Murim, dar sufletul, Părinte,

Noi vremu-l odihnind

Cu-ai noştri fraţi mai dinainte…

Ne ţine Vodă-n gând![1]

[1] Loghin, Constantin, Scriitori Bucovineni, Bucureşti 1924, pp. 104, 105