1899: Situaţia românilor bucovineni
*
„Tribuna Poporului” a adus ştirea că domnul Lupul, căpitanul ţării Bucovina, a depus conducerea Partidului Naţional Român şi că, în locul dânsului, au păşit domnii: arhimandrit Călinescu, Baron Eudoxiu Hurmuzachi şi Dr. Iancu Flondor. Depunerea prezidiului Partidului Naţional Român, din partea dlui Lupul, nu poate surprinde pe nimenea dintre cel care cunosc pe dl Lupul, şi dacă a fost, vreodată ceva ce a putut surprinde a fost numai primirea rolului de conducător din partea dlui Lupul. Dl Lupul este un om de cultură înaltă, cu maniere fine, cu bunăvoinţă, blând, în atingerile sociale plăcut şi conciliant, cu caracter, însă fără să posede energia cerută spre a putea servi ca conducător al unul partid, în timpuri agitate şi furtunoase. Şi acum, împrejurările din Bucovina nu sunt proprii pentru ca românii de acolo, în frunte cu naturile blânde, să poată ajunge la liman.
Portret de Franz Xaver Knapp
*
Simţul naţional printre românii din Bucovina a dormitat mult, a dormit timp îndelungat chiar şi în popor, pentru că elementele care, prin cultură, bunăstare materiala şi poziţii sociale ar fi fost chemate, ca să lăţească în popor cultura, conştiinţa naţională şi năzuinţa de a câştiga valoarea propriei individualităţi n-au avut, sau deloc, sau prea puţin, simţ pentru aceasta, de vreme ce interesele lor proprii nu le-au lăsat timp pentru aceasta. Pe aceşti oameni cel mult timpul alegerilor pentru dieta ţării şi pentru parlamentul imperial dacă i-a făcut să-şi aducă aminte că există şi un popor, de ale cărui voturi au trebuinţă, spre a-i pune în posesia câte unui mandat. Trecute alegerile, iar rămâneau toate cum au fost.
*
La alegeri, însă, normativă era, în privinţa aspiranţilor, voinţa prezidentului ţării! Voci singuratice (între care şi a regretatului mitropolit Morariu), din bună vreme, au stăruit să se gândească românii la urmările oarecând inevitabile ale unei astfel de proceduri, dar fără să fie băgate în seamă, ba s-a permis chiar ca mitropolitul, căpetenia bisericii de acolo, să fie insultat, printr-o foaie jidovească, în modul cel mal murdar, fără ca să afle cineva vreun cuvânt de dezaprobare contra unei astfel de porniri obraznice. Dar, în cele din urmă, s-a milostivit bunul Dumnezeu de bietul popor: a trimis de prezident al ţării Bucovina pe contele Pace, spre a aduce pe români la conştiinţa primejdiei din situaţia ce li se crease, sau, mai bine zis, ce înşişi îşi creaseră.
*
Ca prezident al ţării, contelui Pace i-a succes, prin ţinuta sa neprevăzătoare faţă de români şi preferarea, pe faţă, a nemţilor, ovreilor şi a rutenilor, şi, mai departe, prin atitudinea sa stupidă faţă cu congresul bisericii greco-orientale din Bucovina, a deştepta pe români din adâncul lor somn. O afacere privată, între contele Pace şi baronul N. Mustatză, cunoscută sub numele de „friptura rece de viţel”, a provocat, în sfârşit, o schimbare de front în viaţa naţională a românilor. Adversarii românilor au crezut că a sosit momentul oportun, spre a le smulge acestora majoritatea din dieta ţării; de aceea, pentru a face această dietă incapabila de a lua hotărâri, şi-au depus mandatele, sperând că, în chipul acesta, se va impune, de la sine, trebuinţa unor noi alegeri dietale.
*
Puşi în extremă necesitate şi recunoscând marea primejdie a situaţiei în care ajunseseră, românii, în sfârşit, au început a fi împinşi de forţa împrejurărilor spre prevedere şi concentrare. Lupta între partide a fost din cale-afară înverşunată, dar, cu toate acestea, şi în butul tuturor opintirilor regimului, le-a succes românilor a-şi alege pe candidaţii lor naţionali şi a recâştiga majoritatea în dieta ţării: un rezultat, la care a contribuit foarte mult fericitul mitropolit Morariu, prin ingerinţa sa în campania electorală şi prin energica şi efectiva sprijinire a românilor. Se poate zice că, din acest timp, a început a prinde rădăcini mai adânci viaţa politică la poporul român din Bucovina.
*
Astăzi, deşi, încetul cu încetul, ajung şi elemente tinere la suprafaţă, şi unele dintre cele bătrâne se retrag, totuşi, procesul de cristalizare, influenţat, câte-odată, prin deosebite momente, într-un mod nefavorabil, nici acum nu este terminat şi, după toate prevederile omeneşti, nici nu se va termina degrabă. Unul dintre aceste momente nefavorabile este atitudinea actualului mitropolit, Ciupercovici, care înrâureşte în mod destructiv asupra preoţimii române.
*
Între cei trei domni, care au luat conducerea Partidului Naţional Român, este şi Arhimandritul Călinescu, un nume care, pe timpul fie iertatului mitropolit Morariu, suna cât se poate de rău. Călinescu, Bejan şi Reus erau oamenii care, cu toate că fuseseră făcuţi consilieri consistoriali de mitropolitul Morariu, totuşi îşi făcuseră drept problemă a intriga contra lui şi a se da de unelte vii în mâna lui Ciupercovici. Această ţinută a acestor trei domni a fost pretutindeni cunoscută, în Bucovina, şi pretutindeni condamnată. Se poate ca arhimandritul Călinescu să fi devenit mai prevăzător şi să fi ajuns la convingeri mai bune!
*
Ciupercovici a ajuns arhiepiscop şi mitropolit prin graţia guvernului, şi nu prin voturile românilor, dar, cu toate acestea, ura ce se descarcă, astăzi, asupra lui, din toate părţile, este numai o răzbunare din partea Celui de Sus, pentru toate cele ce el le-a săvârşit, în calitatea sa de deputat în Viena şi de vicar-general în Cernăuţi, contra fericitului mitropolit Morariu.
*
Iancu Flondor
Ambiţiosul arhimandrit Călinescu, însă, n-a ajuns vicar-general şi, adevăr grăind, nici nu este înzestrat cu aptitudinile cerute pentru aceasta.
*
Baronul Eudoxiu Hurmuzachi este om în puterea cuvântului, de caracter, liniştit, activ, cu bunăvoinţă pentru cauză, dar, până acum, n-a păşit aproape deloc în publicitate.
*
Dr. Iancu Flondor este o putere tânără, care îndreptăţeşte la frumoase speranţe. Să dea Dumnezeu ca aceste speranţe să se şi realizeze.
*
Împrejurarea că un partid este condus de o persoană sau de trei persoane este cu totul indiferentă. Şi într-un fel, şi într-altul, poate fi bine şi poate fi rău. Vorba e numai că oare sunt cei chemaţi la conducere potriviţi pentru aceasta ori nu; sunt oare caractere dezinteresate, care pun problema de a servi propriul partid, fără a privi câtuşi de puţin la interesele proprii ori nu?
*
Să dea Dumnezeu ca românii, în lupta pentru drepturile ce li se cuvin, să nu amorţească, pentru că numai atunci vor putea ajunge la un sfârşit bun!
*
(Tribuna Poporului, Anul III, Nr. 134, marţi 13/25 iulie 1899)