1887: O conferință pastorală în Cernăuți

*

Ne face o deosebită plăcere interesul cel mare, pe care-l vedem manifestându-se, zilnic, la fraţii noştri din arhidieceza de Dumnezeu binecuvântată a Bucovinei, față de cele ce se petrec în eparhia noastră și, în genere, în toate bisericile autocefale române. Ne este foarte scumpă această atenţiune, pentru că ea provine din iubirea fratelui față de frate și, în acelaşi timp, ne dovedește că, cu toate vicisitudinile timpului, viu și puternic alimentat este, la fraţii noştri din Bucovina, spiritul de armonică colucrare pentru înaintarea bisericii și a poporului nostru dreptcredincios.

*

Din nefericire, împrejurările, în măsură mai mare sau mai mică, se potrivesc, astăzi, în toate bisericile române. Cu aceiaşi dușmani și cu aceleaşi greutăţi avem să ne luptăm, astăzi, în biserică, cu toţii. De aceea, este un lucru forte natural ca, cu cât vom întreține mai ales schimbul de idei, unii, cu alţii, prin mijlocirea organelor bisericeşti, cu atât ne vom găsi toți mai puternici, în lupta cea grea, pe care trebuie să o lupte, astăzi, biserica noastră peste tot.

*

Datori ne simțim, deci, astăzi, a depune, aici, cât cu putință ne este, din hrana sufletească de care părtaşi ne-a facut conferința pastorală, ținută în Cernăuți, la 31 decembrie 1886, sub prezidiul Pre cucerniciei sale, părintelui arhipresviter Ioan Olinschi, după reportajul pe care-l aflăm în „Candela”. În această conferință pastorală s-au ținut, între altele, două discursuri de un deosebit interes, și anume: cuvântul prezidial de deschidere și o dizertație, ținută de părintele Dr. Tit Tarnavschi, despre virtuţile și datoriile preotului. Acestă dizertație o vom publica în unul din numerele viitoare, iar de astă dată ne vom ocupa de cuvântul prezidial de deschidere.

*

Părintele arhipresviter, după experiențele făcute, în vizitele sale canonice, constată, cu multă bucurie și satisfacție, „că mulţi preoţi arată, prin fapte așazicând pipăite, că-și cunosc misiunea, căci, îndată ce intri în satele lor, vezi, între dânșii și păstoriţii lor, referințele cele mai bune, vezi că moralitatea și religiozitatea sporesc, că concubinatele nu se înmulțesc, că școlile sunt bine cercetate, că catehisațiunile cu tineretul se țin regulat, că parohul este stimat și posedă încredere la parohienii săi, cu unu cuvânt, că în fiecare direcţiune se arată progres și prosperare”. „Cu totul altfel stă lucrul, continuă vorbitorul, când intri într-un sat unde preotul arată puțină ardoare întru împlinirea chemării sale. Acolo, când vine protopresviterul, la vizită canonică, poporenii ies înainte și, mai înainte de toate, i se plâng că preotul îi strâmbățește, când este vorba de remunerarea de pe epatrafil, că nu le face serviciul cum se cade, că ei sunt nevoiţi a umbla pe la alte biserici, că școala se cercetează, numai că de mărturia sau nu se mai cercetează defel, că catehisațiunile nu se țin și alte asemenea”.

*

Cu privire la aceşti preoţi, vorbitorul constată că, dacă sunt luaţi la răspundere, se scuză că toate aceste pâre, aduse în contra lui, sunt numai niște calomnii, ce purced de la răuvoitorii lui, de la antistele (primarul – n. n.) comunal, de la notar, de la învățător sau de la altcareva. Vorbitorul arată, mai departe, că biserica noastră din Bucovina are a purta, astăzi, o grea luptă cu niște dușmani confesionali, care sunt neîmpăcați și caută, zi și noapte, să o cotropească, iar aceşti dușmani sunt: polonismul și iezuitismul, care atacă poporul dreptcredincios, atât pe calea propagandei religioase, cât și pe calea economică; iar ca mijloc de luptă contra acestor dușmani, vorbitorul recomandă preoțimii a lucra, cu toate puterile, ca poporenii să-și țină proprietatea părintească și legea ortodoxă ca ochii din cap, împlinirea cu acuratețe a datoriilor pastorale, grija neadormită pentru creșterea pruncilor, în înțeles religios-moral, zelul fierbinte întru predicarea cuvântului lui Dumnzeu, precum și formarea de asociații, din oamenii cei mai luminaţi din comune, spre scopul ca, și în cazuri când se vând case și pământuri de-ale credincioșilor noştri, să caute ca acelea să le cumpere tot omeni de-ai noştri.

*

Două sunt momentele principale, cuprinse în acest discurs, și anume: biserica noastră din Bucovina trece, astăzi, prin grea luptă și prin grele încercări, iar al doilea moment este că grație direcției celei bune, inaugurată, cu mult succes, prin Eminența Sa, prea vrednicul părinte Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Silvestru Morariu-Andrievici, în clerul ortodox din Bucovina se găsesc oameni destui, care, înarmaţi cu puterea Evangheliei, să poarte cu succes acestă grea luptă.

*

Felicităm din inimă pe aceşti iubiţi fraţi ai noştri și dorim ca Dumnezeu, bunul, să le ajute să sporească tot mai mult întru înaintarea bisericii și poporului moșnean drepcredincios din frumoasa Bucovina. Dar, când felicităm pe fraţii noştri din Bucovina, nu se poate ca să nu ne aducem aminte și de multele necazuri ale noastre, de aici. Întocmai ca și fraţii noştri din Bucovina ne găsim și noi, cei din eparhia Aradului, la margine, în partea dinspre apusul Europei. Vom fi având și noi dușmanii noştri, cu care zilnic suntem siliţi a purta lupta. Armele noastre încă nu pot fi altele, decât armele Evangheliei, descrise atât de bine și de marcat în discursul amintit mai sus. Scopul nu este, în această lupă,a de a cuceri sau de a ataca pe cineva; ci este curat numai de a apăra și a întări cetatea moștenită din bătrâni, ce o numim biserică.

*

Mai avem, apoi, încă un avantaj, care este cel mai puternic sprijin și pe care nimeni nu ni-l poate lua. Dorim și lucrăm pentru înaintarea în bine a poporului dreptcredincios. Cu noi este și va fi, în această luptă, Domnul cel tare și puternic în războaie.

*

(Biserica și Școala, Anul XI, Nr. 19, 10/22 mai 1887)