1883: De la Suceviţa, la Rădăuţi şi Suceava

„Ieşind din mănăstirea Suceviţei şi trecând pe lângă o frumoasă livadă, ce este în afara mănăstirii, plină de pomi încărcaţi cu fructe, am luat drumul la Rădăuţi, acompaniaţi de venerabilul Arhimandrit Filipovici, care ne-a petrecut până la Rădăuţi. De la Suceviţa, la Rădăuţi, este cale ca de două ore. În acest orăşel, ne-am oprit puţin la venerabilul protopop şi paroh Ioan Mândrilă, care ne-a condus la biserică şi ne-a arătat anticităţile ce se cu­prind în ea.

Orăşelul Rădăuţi, între mulţi locuitori, de naţiuni şi religiuni diferite, are şi un număr de 3.074 suflete de creştini ortodocşi români. O singură biserică românească, fostă, oarecând, catedrală a Episcopiei de Rădăuţi. Se păstrează încă încăperile vechii reşedinţe episcopale, se înţelege că reformate, şi astăzi toate ocupate de amploiaţi ai guvernului austriac, nelăsând măcar o încăpere pentru locuinţa preotului, care trăieşte în oraş, destul de departe de bise­rica sa.

Biserica românească de la Rădăuţi a fost, până nu de mult, lăsată în părăsire şi în o tristă decadenţă; acum însă este restaurată şi zugrăvită din nou. Aceasta este cea mai veche biserică, din câte există astăzi în Moldova şi în Bucovina. De aceea şi forma şi construcţia ei – cu totul particulară. Ea are forma bazilicilor antice. La început, ea se despărţea numai în 3 părţi: nartica, templul si altarul. Biserica, în lungimea ei, este despărţită în trei părţi, prin două rânduri de coloane pătrate, simple. Pe aceste coloane este o boltă lungăreaţă, care se întinde peste toată biserica, în partea ei din mijloc, care, prin boltă, devine mai înaltă decât părţile laterale dintre coloane şi păreţi. Bolta, în lungimea ei, se întrecurmă prin doi păreţi, unul acel de la pridvor, altul între nartică şi templu. Amândoi păreţii aceştia despărţitori au uşi cu uşori de piatră, sculptaţi în rigle şi încheiaţi deasupra în formă gotică de unghi ascuţit. Deasupra bolţilor lăturate dintre coloane şi zid, sub acoperământ, sunt, în jurul bisericii, nişte chiliuţe cu mici ferăstruie, care trebuie să fi fost tainiţe pentru vremi grele, de care adeseori se întâmplau în Moldova, în anticitate. Intrarea în acele chiliuţe se face prin scări aparte, care se încep de la un antret deosebit, ce este din partea din urmă – nartica. Biserica nu are cupolă, ca alte biserici din veacurile 15, 16 şi 17. Acoperământul a păstrat forma antică: ţuguiat, cu streşinile lăsate în jos de cornice ca de doi stânjeni, spre apărarea zidului de umezeala ploilor…

Rădăuţi, biserica Bogdania – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

După trei ore de petrecere în Biserica fostei episcopii din Rădăuţi, luându-ne ziua-bună de la părintele Egumenul Suceviţei şi de la protopopul Mândrilă, care, cu toată bunăvoinţa ne-au secundat în cercetările noastre prin Biserică, am părăsit Rădăuţul şi ne-am îndreptat spre Suceava, unde am ajuns aproape de 9 ore, seara.

Suceava, biserica Mănăstirii Sf. Ioan – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Suceava. Aici ne aştepta P. Arhimandritul Darie Ternovieţki, la vechea mitropolie a Moldovei, unde am fost găzduiţi. Suceava, vechea capitală a Moldovei, are o poziţiune foarte frumoasă, aşezată pe platoul unui deal, care singur, prin natura sa, are o poziţiune strategică, fiind apărat din toate părţile cu vai adânci. Din vechime, oraşul era numai pe deal, iar acum s-a întins şi pe coastă, în partea dinspre Moldova. Oraşul este tot ocupat de streini, mai ales jidovi; românii au rămas puţini, numai pe mar­gine, prin mahalale.

Duminică, în ziua de 29 August, când se serbează tăierea capului Sântului Ioan Botezătorul, biserica vechii Mitropolii era plină de închinători, mai ales de rusnaci, veniţi din Galiţia, spre a se închina la moaştele Sfântului Ioan Noul, care sunt depuse în Suceava încă de Alexandru cel Bun, aduse de la Akerman (Cetatea Albă), unde acest Sfânt primise martiriul de la turci. Aceste sfinte moaşte fac din Suceava un loc de pelerinaje pentru creştini, mai ales din Moldova de sus, din Bucovina, Galiţia şi alte provincii austriece. Credinţa în puterea vindecătoare a moaştelor aduce, în toate zilele, acolo bolnavi la rugă către Sfântul; lângă sicriu de-a pururea găseşti astfel de pacienţi, rezemaţi cu capetele de sicriul Sfântului, rugându-se înşişi şi ascultând rugăciunile preo­ţilor. Credinţa lor cea mare produce efecte miraculoase, care măresc devota­mentul către Sfânt şi i-au făcut un renume mare în popor, nu numai între or­todocşi, dar şi eterodocşi. Toţi îl stimează, fără osebire de cult şi dogmă, ca şi cum ar fi al lor protector şi apărător comun. Rusnacii din Galiţia se deosebesc prin un devotament mai mare. Câte serbări are Biserica ortodoxă, dedicate Sân­tului Ioan Botezătorul, ei în toate văd pe Sfântul Ioan de la Suceava, şi cu cârdul vin de se închină la moaştele lui în acele sărbători”[1].

[1] Melchisedec, Episcopul, O vizită la câteva mănăstiri şi biserici antice din Bucovina, în Revista pentru istorie, archeologie şi filologie, volumul 2, fascicula 1, Bucureşti 1883, pp. 47-75