1883, 1884: Elegii pentru Ciprian Porumbescu

Cvintetul lui Ciprian Porumbescu, la gimnaziul din Suceava

*

În timpul vieţii, Ciprian Porumbescu a vorbit, evaziv şi vizibil iritat, despre procesul “Arboroasa”, iar tovarăşul lui de închisoare, Constantin Morariu, în ciuda prieteniei durabile pe care i-a purtat-o, nu a încercat să supraliciteze, precum ideologii naţionalismului comunist, mitul “Arboroasa” (în presa românească a vremii, nu s-a scris nimic despre acel proces). Procesul, instrumentat de procurorul român Zotta, din exces de slugărnicie, finalizat cu o achitare, obţinută de trei avocaţi evrei, care, fără plată, socotind aceasta o datorie de onoare, au luptat pentru eliberarea celor cinci tineri români, nedreptăţiţi de către un funcţionar român.

*

Şi mitul lui Ciprian Porumbescu a fost cultivat de Constantin Morariu, care, cu câte o poezie omagială – un fel de necrolog versificat, izbutea să vehiculeze informaţii şi despre înmormântarea lui Ciprian, ataşând un adevărat necrolog, cu descrierea înmormântării (materialul de mai jos), dar şi despre monumentul de pe mormântul din Stupca, dezvelit în mai 1884 şi descris de Constantin Morariu în notele explicative, de la subsol, ale versurilor. Monumentul avea elemente care, astăzi, lipsesc (voia comuniştilor şi a urmaşilor lor de astăzi!), iar strofa ultimă a  “Tricolorului”, pusă pe cruce din voinţa lui Iraclie Porumbescu, e uşor falsificată, ca să nu provoace iritările bigoţilor vremii, pentru că, în prima variantă, la care însuşi Ciprian renunţase, se spunea:

*

“Şi când, fraţilor, m-oi duce,

De la voi şi-o fi să mor,

Pe mormânt, în loc de cruce,

Puneţi mândrul Tricolor!“.

*

Am cules ambele elegii, închinate memoriei lui Ciprian Porumbescu de către prietenul său, Constantin Morariu, pentru că am fost de părere că, în perioada 25 mai – 6 iunie (data morţii lui Ciprian pe stil vechi şi pe stil nou), vibraţiile vremii lui merită readuse în atenţia clipei. În zilele următoare, vă voi prezenta chiar şi poezii, scrise şi publicate de Ciprian Porumbescu, în scurta sa viaţă, dar astăzi închei cu cele două elegii ale lui Constantin Morariu, ambele pretexte pentru a încetini scufundarea în uitare a memoriei prietenului său:

*

*

Neuitatului şi mult regretatului Ciprian Porumbescu

*

„Amară e moartea când omul e june

Şi ziua-i frumoasă şi traiul e lin;

Când pasărea cântă, când floarea ne spune

Că viaţa e dulce şi m-are suspin!”

                                                           D. Bolintineanu

*

Când focul izbucneşte şi-n clipă mistuieşte

Averea adunată prin muncă-ndelungată,

Când ape mari inundă pământul şi cufundă

Pe mii de mii fiinţe-n amare suferinţe;

Cutremure, războaie, pe om când îl despoaie

De tot ce lui i-a fost al vieţii adăpost,

Atuncea, trist, pe gânduri, stă omul, disperează,

Prietena speranţă-i tot îl mai consolează.

*

Dar moartea nemiloasă, când taie cu-a ei coasă

Cele mai trainice fire, ce leagă cu iubire,

Şi-a dorului dulceaţă pe-un suflet de viaţă,

Atunci speranţe, visuri de-odată se scufund

În marea disperării, atuncea fără fund,

În care unic ceriul mai poate revărsa

A mângâierii rază prin sfântă legea sa.

 *

În marea disperării, în noaptea ei pustia,

O, frate Cipriane, împinsu-au urgia

A morţii tale gheare pe scumpul tău părinte,

Pe draga-ţi surioară, ce o iubeai fierbinte,

Pe bunii tăi prieteni lăsatu-i-ai în jale

Plângând ei mângâierea prieteniei tale;

În doliu şi-ntristare lăsat-ai ţara ta

Ce cântecele-ţi mândre cu drag le asculta,

Căci tu privighetoarea cea mai iubită-ai fost

În crângul Bucovinei, cu al vioarei rost.

*

Cu inima-nfocată, cu dragostea fiască,

Ai început iubite,-n grădina românească

S-arunci sămânţa artei, culeasă-n obosire,

Prin zeci de ani de muncă, cu mare irosire,

Dar, ah!, abia gustat-am din fructele ei rar

Şi de la pragul vieţii, o, scumpe grădinar,

Ni te răpeşte moartea, lipsind de-a tale flori

Biserica, naţiunea – iubitele-ţi surori!

 *

Biserica, naţiunea te plâng, deci, împreună

Cu ţara ta, Braşovul şi România Jună,

Şi toate vin să-ţi pună pe tristul tău mormânt

Cununa neuitării drept sacru monument,

Că le-ai iubit, o, scumpe, nu cu cuvinte seci,

Ci cu-a iubirii fapte, ce dau viaţă-n veci!

*

Constantin MORARIU

*

(Amicul Familiei, Anul VII, Nr. 16, 1/13 septembrie 1883, p. 140)

*

*

*
Valsul „Fantome”

*

Umbrei scumpului meu amic Ciprian Porumbescu

*

De acorduri plângătoare

A destinului duşman

Plin e valsul tău „Fantome”,

Scump amice Ciprian!

Ton cu ton vestesc durerea,

Presimţirea ta arată

De a sorţii hotărâre

Ce te-ajunse-aşa îndată.

*

Greu lovitul tău părinte

Pe mormânt ţi-a pus o liră

Cu cuvinte ce storc lacrimi

Şi din inimi, jale, milă,

Căci „tu-n groapă-ai dus cu tine

O comoară de-armonii”[1],

Şi spre-apusul vieţii tale

Ai cântat în elegii[2]

Ce şi inime de piatră

Ar fi-n stare să le-nmoaie.

*

O fantomă-ai fost, iubite,

Răspândind tot fericire,

Dară valsul tău „Fantome”

Împle inimi de mâhnire

Şi-a vesti viitorimii

Are inima de jale

A lui Ciprian, în tristul

Capăt al vieţii sale[3].

* 

Constantin MORARIU

 *

(Amicul Familiei, Anul VIII, Nr. 14, 15/27 iulie 1884, pp. 180)

*