1882: Ciprian Porumbescu: Codrul Bucovinei
Polonia-i învinsă, Ştefan a biruit,
Ioan, regele slăvit, e-nfrânt, zace rănit,
Iar douăzeci de mii viteji din oastea-i mare
Prizonieri sunt astăzi, lipsiţi de apărare.
Roş soarele apune pe ceru-nflăcărat,
Parcă şi el băut-a din sângele vărsat
Şi parcă-ar vrea pe calea-i eternă să vestească,
Cu limbi de foc, cea luptă sălbatic-vitejească.
Craiul polon trimite la Ştefan soli de zor,
Greu încărcaţi cu aur roşu-strălucitor:
– La Ştefan-vodă mergeţi, acesta-i închinaţi,
Oştenii pân-la unul să mi-i răscumpăraţi!
Pornesc spre cortul mândru solii îndată,
Vorbesc cu dregătorii şi aur le-arată.
Şi-aceştia gândesc veseli: E chip de câştigat
Şi pentru Ştefan slavă şi pentru voievodat.
– Primeşte-aceste daruri, voivoade luminate,
Dă-acestor prinşi în luptă dorita libertate!
Ia aurul, ridică un monument al ţării
Din piatră, martor vremii, să nu fim daţi uitării!
Se-ncruntă voievodul şi peste câmp priveşte
Unde mai strigă moartea şi sângele-abureşte:
– Din marmora cea rece un monument vreţi voi?
Nu! Altul mult mai falnic va povesti de noi!
Trimiteţi solii-acasă, rămân polonii-aci,
Ei înşişi monumentul cel falnic l-or zidi!
Câmpia bătăliei ei să mi-o are-ndată,
Lungime două mile şi una milă lată,
Şi jir de fag s-arunce-n pământul plin de sânge…
Va răsări un codru ce-n veci nu se va frânge,
În măduva-i, în creanga-i s-a strecurat o dat’
Viteazul nostru sânge, ce astăzi s-a vărsat.
Smucit de vifor, codrul să strige cu tărie:
„Aici a-nvins românul cel tare-n bătălie!”.
Frunzişu-n vântul serii să-ngâne liniştit:
„Somn lin, viteji ce-aicea, luptând, aţi biruit!”.
Şi zi şi noapte-oştenii mândrului crai leşesc
Tot ară şi plantează şi mulţi se prăbuşesc.
Curând pe cea câmpie răsare înverzind
Al Bucovinei codru, izbânda-n veci vestind[1].
[1] Porumbescu, Ciprian, Inimă de român, Suceava 2011, pp. 20-23 (bilingv, româno-engleză), apud Leu, Paul, Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, 1978, pp. 174, 175