1863, Zacharia Boiu: Poeților români

*

Nu laurul ce trece, nu gloria ce piere,

Nici aur ce preface a inimii culori

Sunt sacrele impulsuri ce au să dea putere,

Ce au să-nsuflețească un cor de cântători.

*

Poeți ai românimii, de e-ntre voi oricine

Pe care-aceste fumuri mai pot a-l amăgi,

Acela lase hora, căci face mult mai bine

Când lira-și profanată de piatră-o va zdrobi!

*

Poeți ai românimii, voi nu aveți chemare

De jos, de către lume, nu, nu de sus din cer.

Vedeţi de nu schimbaţi dar, seduşi, mărgăritare

Pe lut făr’ de valoare, ce omeni vi-l ofer.

 *

Preoţi ai armoniei, când ora vă sosește,

Când stați pe lâng-altarul la care să jertfiţi,

Spălați-vă-ntâi mâna de tot ce înjosește,

Că-atuncea Maiestăţii supreme voi serviti.

*

Amici legați de popul prin farmecul cântării,

Răsunetul simțirii, ce bate-n largu-i piept,

Apărători ai limbii și guri ale-ntâmplării,

Ce-a moșului virtute în strănepot deștept!

 *

Surcei fideli, pe care nici moartea, nici viața

Nu-i poate din trupina poporului tăia,

Fii buni, ce-atuncea numai simţiţi că beți dulceața,

Când bine, rău cu muma puteți a suporta!

 *

Profeți ai gintei vostre, luptaci ai libertăţii,

Pe calea de-nfrățire suavi conducători,

Pedepsitori ai crimei, răsplătitori dreptăţii,

Ingenui inocențe voioşi apărători!

*

Stegari umanităţii, ce castele dezleagă

Și prinde-n lanț de roze coliba de palat,

Apostoli ai doctrinei ce face lumea-ntreagă

Edenu de fii și fiice, ce Tatăl i-a amat!

 *

Poeţii românimii, acestea sunt comoara

Ce voi, băieși prea nobili, aveți a dezgropa;

Acestea sunt acorduri ce lira-vă, sonora,

Vibrând din Tisa-n Mare îl are-al răsuna.

*

O, când acele tonuri, din cer vouă-nsuflate,

Voru învia-ntr-un popul, ce v-are fii iubiţi,

Când muma pe copilul sătul de sărutate

Îl va-nvăța o strofă ce voi i-o dăruiţi,

*

Când cântul vostru secol la secol îl vestește

Și el va fi în floare, când voi de mult plecați:

Ce laur este-n lume, ce-atâta fericește

Și ce cununi ca asta sunt demne s-apucați?!

*

Iar când iubirea voastră se va-mpiepta cu ura,

Când pieptul vi-l vor bate, cel plin de dulci simţiri,

Nu denegati atuncea cerească-vă natura,

Săltați, cântați în imnuri că v-ați făcut martiri!

 *

(Aurora Română, anul I, nr. nr. 8, Pesta, 15/27 aprilie 1863)