1855: Împăratul Franz Iosif, în Bucovina
*
În urmă cu vreo câţiva ani, când am început să lucrez o carte de mărturii despre Bucovina în presa vremurilor din România, nu-mi puteam închipui că voi găsi o puzderie de amănunte neştiute nici măcar de istoricii adevăraţi. Cartea va avea, desigur, mai multe volume şi va fi utilă mai ales monografilor săteşti şi pasionaţilor de istorie obştească. Pentru că şi eu, pe când lucram “Rădăuţi, în mărturiile vremii”, habar nu avusesem că Franz Iosif vizitase târgul, care, pe atunci (anii 1850-1860), încă nu ştiu de ce îşi zicea “Bucureşti”, şi vânase, în două rânduri, prin codrul Horodnicelor, luând şi un prânz la umbra minunată a pădurilor locurilor. Chestia nu contează pentru istorie, dar pentru păşitorii prin vremuri poate că e important să ştie ce urme amestecă pe sub tălpi.
*
Cernăuţi, 1 iulie nou 1855 (după depeşe telegrafice). Maiestatea Sa Împăratul sosi în capitala Ducatului Bucovinei, în 29 iunie 1855, şi descălecă la locuinţa c. r. preşedinte al Ţării, care apoi se îndură a primi pe boierime, cler şi pe autorităţile civile şi militare; după aceasta, vizită spitalul civil şi cel militar, prinsorile (închisorile – n. n.), seminarul diecezan greco-răsăritean. Pe la 5 ore după-amiază, fu masă. După masă, Maiestatea Sa binevoi a vizita solemnitatea de la Grădina Publică. Seara, fu serată militară cu facle.
*
În 30 iunie, dimineaţa, la 7 ore, Maiestatea Sa vizită trupele concentrate în paradă, apoi cercetă expoziţia de industrie şi produse, în urmă localul guvernului ţării şi mai multe diregătorii civile. Apoi se deteră audienţe. După masă, Maiestatea Sa binevoi a asista la o deprindere a societăţii de vânători. Seara, iarăşi serată militară.
*
În 1 iulie, la 5 şi jumătate ore, dimineaţa, Maiestatea Sa asistă la o liturghie numai citită (cum e datina bisericii apusene romano-catolice), la care se afla mulţime de popor, apoi, pe la 6 ore, purcese la Rădăuţi, unde ajunsese la 10 ore, apoi, până acolo, Monarhul împărătesc, de mila poporului, între strigăte de bucurie, mai vârtos pe la locurile unde se înălţaseră porţi de triumf (Mai departe, vezi corespondenţa din Bucureştii Bucovinei, de lângă Rădăuţi).
*
Corespondenţa Bucureşti[1], în Bucovina, 3 iulie nou 1855. Duminică, la 1 iulie, soci aici, la noi, Maiestatea Sa Împăratul Franz Iosif I, de la Cernăuţi, unde petrecu, de sâmbătă, către amiază, până a doua zi, dimineaţa. Cu Maiestatea Sa Împăratul veniseră Înălţimea Sa arhiducele Albreht, baronul Hess, contele Schlick, Koronini, comandantul trupelor austriece din Polonia şi contele Paap, comandantul trupelor austriece din Moldova, şi, afară de adjutantul general al Maiestăţii Sale, contele Grüne, o suită numeroasă, în care se aflară şi locotenentul Galiţiei, contele Goluhovski, şi preşedintele nostru, al Ducatului Bucovinei, contele Schmick.
*
În Cernăuţi, fu, la venirea Maiestăţii Sale Împăratul, şi Domnul Ţării Moldovei, A. G. Ghika, cu o suită strălucită, salutând pe Maiestatea Sa Împăratul, la sosirea lui în apropierea Principatului Moldovei.
*
Aici, în Bucureşti (de ce îşi numeau rădăuţenii străvechiul lor târg „Bucureşti”? – n. n.), se primi Maiestatea Sa de toate branşele şi clasele poporimii, cu cea mai vie şi mai solemnă cordialitate. Şi coborî în locuinţa colonelului cavalerii de Herman, comandantul hergheliilor împărăteşti din Bucovina.
*
Îndată după vizitarea diviziei militare de onoare, primi Maiestatea Sa, la sine, pe clerul condus de un arhimandrit mănăstiresc, pe mai marii miliţiei din vecinătatea de aici şi pe autorităţile civile, care se află aici, în Bucureşti. Pe la 5 ore după-amiază, se duse Maiestatea Sa, cu întreaga-şi suită, la vânat în vecinul Codru al Horodnicelor, de unde se întoarse către 10 ore, seara, întâmpinat, la marginea oraşului, de o muzică militară şi de un foarte mare număr de popor călare, cu felinare, şi pedestru, cu torţe în mâini, care era înşirat, de la marginea oraşului şi până la casa Maiestăţii Sale.
*
Ieri, dimineaţă, la 6 ore şi jumătate, ţinu Maiestatea Sa o revistă mare de trupe, care, constând din două regimente întregi de infanterie, de un regiment, iarăşi întreg, de ulani şi din două baterii de tunuri, erau postate pe aproapele câmp al Frătăuţilor, o jumătate de oră de aici, de la Bucureşti. După vizitarea frunţilor întregilor coloane, făcură trupele exerciţii cu foc[2].
*
Îndată după finirea revistei acesteia militare, care urmă tocmai până la 12 din amiază, se duse Maiestatea Sa iarăşi la vânat, la Horodnice, unde a ţinut prânz (în Codru), de unde se întoarse iarăşi pe la 10 ore seara. Astăzi, după prânz, se va întoarce Maiestatea Sa îndărăt, la Viena, având a înnopta în capitala noastră, Cernăuţi (Gazeta Transilvaniei, nr. 52, 29 iunie 1855, p. 198)
*
*
Cernăuţi, 30 iulie 1855. Pe lângă atâta tăcere, ca să nu zic amorţire a inteligenţei noastre de aici, ar trebui să mă molipsesc şi eu şi să-mi pup mâinile în sân, căscând gura la sfaturile providenţei; acestea încă se urzesc numai prin dibacea activitate a oamenilor, iarăşi despre şi asupra oamenilor celor nedezgheţaţi, şi de aceea nu voi a trage şi eu, asupră-mi, învinuirea de leneş ori chiar de indiferenţă la împărtăşirea celor ce privesc unele din împrejurările noastre de pe aici. Am fost norociţi de a fi cercetaţi de monarhul şi Ducele nostru, am avut o privelişte frumoasă cu expoziţia de produse ale ţării, ce va mai dura până spre 15 august; a depus tinerimea noastră examene, nu ştiu dacă îmbucurătoare ori rele; am văzut târg, nu ştiu dacă bun sau rău; am auzit despre călătoria unor bărbaţi mari, cu scopuri nu ştiu dacă mari sau mici; vedem ceva scăderi între noi, ce storc lacrimi binesimţitorului. Vedem ţara noastră lipsită de şcoli comunale şi altele, rău prevăzută cu păstori, ba prevăzută cu preoţi români în parohii ruteneşti şi cu preoţi ruteni care nu ştiu boabă româneşte, în fruntea parohiilor române ori chiar din contra; ne bucurăm ori întristăm de îngâmfarea unora, care-şi ţin lucru de scandal a-şi vorbi şi a-şi învăţa limba lor bine, oricum; şi ce mijloace vindecătoare de unele scăderi ca acestea ar fi de a se întrebuinţa, cine va mai visa de acestea, dacă, jucând rolul piticului şi lăsând să ne îngheţe pana în mână?!
*
Am numărat câţi patrioţi, popi sau mireni, domni sau servitori amploaiaţi sau neploaiaţi se ocupă se ocupă cu problema culturii şi a înaintării naţionale. Avem ieftinătate ori scumpete; avem, simţim niscaiva reforme, pretinse de veacul de faţă, ori trăim indiferenţi sau ca urşii, sugându-ne unghiile; propăşim ca racul înainte ori ca sobolul la lumină; avem tinerime bravă ori rătăcită? Toate acestea şi alte multe încă ne-ar da o materie foarte largă şi bogată de a ne reprezenta în organul nostru public, dacă cu literatura nu mai ştim unde ne aflăm. Dar, oare, de ce nu o facem? La aceasta răspundă inteligenţa noastră de aici şi din toată Bucovina, că ea are a fi trasă înaintea tribunalului viitorimii.
*
Eu vă împărtăşesc, acum, numai că, aici, se făcu expoziţia de produse de tot felul, câte naşte pământul pământenilor noştri din Bucovina. Acolo erau ordonate mostrele cele mai frumoase, spre privire; şi nu numai de produse crude, ci şi de industrie şi artă; erau ordonate porturile diverselor naţionalităţi; antichităţi de prin mănăstirile răsăritene, lână, in, cânepă, cojoace, bunde, alte manufacturi de metale ş. a. m. d. Dacă românii au fost bine reprezentaţi aici nu ştiu, dar ştiu însă că datoria le era a o face. Pentru ajutorinţa plaselor concetăţii, se plănuieşte ca să se înfiinţeze şi aici o casă de păstrare (bancă – n. n.), ceea ce ne-ar îmbucura. Ne sperie mult, însă, unele cazuri de holeră, ce se streacoară, din Lemberg, şi aici. Această boală, dacă se întâmpină cu prevedere, nu e periculoasă, însă frica de ea produce cazurile cele mai triste (Gazeta Transilvaniei, nr. 63, 6 august 1855, p. 242).
*
*
Iacobeni, 15 august nou 1855. Domnule Redactor, o bucurie pe care nu o pot ascunde, avurăm, săptămâna trecută. Guvernatorul civil şi militar din Galiţia, Înălţimea Sa Arhiducele Carol Ludovic, ne vizită ţara, până la marginile ei. La 5 august nou, sosi Înălţimea Sa Împărătească în târguşorul de salină Cacica; acolo, cu paradă mare, de care, la poalele munţilor carpatici, nu se prea văd lesne, prin sfinţirea unui nou uscător, se puse o epocă nouă pentru ţinutul acela, încărcat, din mila lui Dumnezeu, cu sare şi slatină.
*
La 7 august, avui onoarea, venind de la Cârlibaba, pe plute, până la mijlocul drumului, în Ciocăneşti, a-l întâmpina cu poporul meu, de unde, la înserate, sub salve, al căror ecou va fi răsunat, fiind megieşiţi, şi în Ardeal, a sosit în Iacobeni. Protopopul nostru, domnul Ioan Chibici, cu parohul din Candreni, parohul catolic şi pastorul evanghelic, proprietarul băilor de fier, de argint şi de aramă, Domnul cavaler Manz de Mariense, dimpreună cu fiii săi şi oficialii, îl întâmpinară acolo. De mult nu văzuseră băile acestea aşa o splendidă pregătire. Sus, la eclesia catolică, sta, cu litere de foc: „Dunezeu să ne păzească”; mai jos, cu litere mai mari: „Bine ai venit”; la poarta regiei, pe un etaj, fetele atânând flori, simbolizau literele măreţe: „Să trăiască Carol Ludovic”.
*
După scurt timp, avu onoarea preoţimea a fi înfăţişată. Cuvintele îmi lipsesc de a descrie sentimentele naţionalităţilor cele înfocate de amor şi naivitate, precum şi parada băieşilor. Aceştia, toţi cu lămpile lor în pompă, figurară o fosă, din a cărei mijloc răsuna capela de muzică de la Regimentul Parma cântecul oporal după melodia lui Haiden.
*
La 8 august, călătorise oaspetele nostru până la marginea între Bucovina şi Transilvania, apoi, reîntorcându-se, la 9 august, la Câmpulung Moldovenesc, îl primiră preoţimea greco-răsăriteană şi oficialii de acolo cu cele mai sincere arătări. Zic oamenii cum că, prin vizita unui oaspe aşa bun, de Dumnezeu ales şi trimis, timpurile cele bune vechi se vor întoarce înapoi (Gazeta Transilvaniei, nr. 64, 10 august 1855, p. 245).
*
*
Bucureştii Bucovinei[3], 1 0ctombrie 1855. Alaltăieri, în 29 septembrie, se inaugură aici, precum şi în întreaga Bucovină, noua organizaţiune politico-judecătorească. Cum că noi noua aceasta organizaţiune o aşteptarăm cu cea mai mare dorinţă, nu e de trebuinţă să mai pomenim, căci toate interesele publice şi private se aflau în starea ceea care se cheamă neromânime: nici vie, nici moartă; medicul cel vechi, ştiind că o să facă altora loc, mai adormise lângă bietul muribund; iar acesta nou încă nu venise…
*
Noi, încă bucureştenii, împreună cu ţinutul nostru de 26 de sate, ajunseserăm, graţie lui Dumnezeu şi înaltului nostru guvern, cu ziua de alaltăieri, o îndoită bucurie: nu numai că pe noul judeţ ţinutal îl văzurăm instalat în orăşelul nostru, ci şi pe antistele (primarul, dar aici în sensul de prefect – n. n.) acestui judeţ îl căpătarăm, care e de naştere român; 13 căpitani de ţinuturi, parte poloni, parte germani, sunt încă aşezaţi. Al nostru e domnul Ioan Pitei, fostul vice-cancelar la consulatul c. r. din Iaşi; încă bucovinean de loc, absolut teolog şi jurist.
*
Ce trebuie să pomenesc aici mai cu deosebire e nespusa bucurie a numerosului popor, adunat, aici, alaltăieri, de prin sate, când auzi, întâiaşi dată aici, din gura mai marelui său civil, cuvântare dulce şi frumoasă în limba românească. Domnul Pitei, ce e drept, şi vorbi ca un părinte. Dumnealui consultă pe popor la respectarea moralei şi a legilor politice, la amoarea între sine, la ascultarea celor mai mari şi la loială acomodare în noua referinţă politico-judecătorească; iar ce este mai mult, noul nostru căpitan de ţinut îndemnă pe popor, cu cea mai mare căldură şi consideraţie, ca să-şi facă şcoli comunale (Pitei va începe construirea gimnaziului, care va fi terminat de succesorul Orest Renni de Herşeni – n. n.), cu nepreget atât mai mare, cu cât mai curând le va veni, şi, singur numai prin şcoli, va ajunge acea fericire socială şi sufletească, de care, acum, alte popoare de mult se bucură. Poporul înţelese pe noul său şef şi-i promise, unanim, că-l va şi asculta. Noi îi zicem, cu toţii şi din inimă: Dumnezeu să-i ajute! Şi noi, printrînsul! (Gazeta Trasilvaniei, nr. 83, 15 octombrie 1855, p. 322).
[1] Rădăuţi – nota Gazetei Transilvaniei.
[2] Încă din timpurile lui Ştefan cel Mare, nu văzură locurile acestea atâtea trupe pe aici.
[3] Rădăuţi – nota Gazetei Transilvaniei, pe care încă nu o înţeleg, primul Bucureşti al nordului Moldovei fiind Zvoriştea, apoi Cau Codrului.