16 mai 1812: Răpirea Basarabiei. De la turci!

*

Aceasta este ziua când Moldova, prin tratatul de pace de la Bucureşti, încheiat între Rusia şi Turcia, a pierdut Basarabia, adică ţinutul dintre Nistru, Prut şi Mare. Iată acum împrejurările în care noi am pierdut acest scump pământ, care, dacă ar fi şi astăzi lipit de România, aceasta ar fi mai mare cu o treime din pământul ei, iar populaţia ei ar fi crescută cu încă 2.700.000 suflete.

*

Pe la începutul veacului XIX, turcii, sub a căror ascultare se găsea, atunci, Moldova, începură să nu mai fie aşa de puternici ca în trecut, din pricina numeroaselor războaie ce purtaseră şi a luptelor dinăuntrul ţării lor, pentru domnie. Dar pe când turcii slăbeau şi dădeau înapoi, dimpotrivă, ruşii se împuterniceau din ce în ce şi întindeau stăpânirea tot mai tare. După războiul austro-rus cu turcii, din 1790, ruşii câştigă pământ turcesc până la Nistru, care s-a declarat ca margine a Rusei, spre ţara Moldovei. Ca să-şi poată întinde mai departe stăpânirea, adică dincoace de Nistru, ruşii găsesc prilej de război cu turcii, în 1806, în împrejurarea următoare:

*

*

Pe vremea aceea, împăratul francez Napoleon I Bonaparte era în bune legături cu turcii. În urma îndemnului său, Înalta Poartă (Turcia) a scos din domnie pe Constantin Ipsilante şi pe Alexandru Moruzzi, gospodarii principatelor române, care erau învinuiţi că ţineau cu ruşii. La aceasta, se mai adăugase purtarea lui Constantin Ipsilante, care ajutase, pe furiş, pe sârbi cu bani şi cu provizii, ca să se ridice contra turcilor. Ruşii ţineau la cei doi domni, care erau uneltele lor. Ei găsiră prilejul minunat şi, în 1806, când nimeni nu se aştepta, trecură oştirile peste Nistru şi ocupară ţările române. Începu, atunci, un război între ei şi turci, care ţinu nu mai puţin de şase ani de zile, cu puţine întreruperi. Strămoşii noştri erau nevoiţi să le dea năvălitorilor provizii de război, dări în bani şi zeci de mii de care, înjugate cu câte 4 boi, mânaţi de câte 2 ţărani, pentru căratul trupelor şi al muniţiilor ruseşti, oriunde trebuinţa o cerea. Ţăranii noştri au suferit tot felul de nevoi, pe care le suferă popoarele atunci când ţara lor este ocupată de oşti străine.

*

În timpul celor şase ani de război (1806-1812), se deteră multe bătălii între ruşi şi turci, atât în tară la noi, cât şi peste Dunăre. Rusii cereau turcilor să le dea amândouă principatele, pe care le ţineau ocupate cu oştiri; dar stăpânitorii noştri nu se învoiau să le lase lor două ţări din care trăgeau mari foloase. Pentru turci, şi Muntenia, ca şi Moldova, erau ca două vaci lăptoase. Nu erau în toată împărăţia turcească provincii mai bogate şi mai dăruite de natură cu bunătăţi decât ele. Pe lângă peşcheş, turcii luau, din pământul ţărilor surori, grâne, boi, oi, cai, miere, aşa că pierderea lor ar fi fost o mare pagubă pentru ei. Cererea ruşilor, de a li se da principatele, era înteţită şi de marele Napoleon I al Franţei. Acesta, întâlnindu-se cu împăratul Alexandru I al Rusiei, la Tilsit şi la Erfurt, în 1807, se legase ca să ajute pe ruşi ca, la încheierea păcii, să ia principatele române de la turci, în schimbul altor foloase pentru francezi. Mai mult încă, prin tratatul de la Erfurt, încheiat între cei doi împăraţi, se mai prevedea că, dacă Austria n-ar lăsa, cu armele, să ia Rusia ţările noastre, atunci Franţa şi Rusia să sară împreună asupra Austriei şi să-i facă război.

*

*

Războiul între ruşi şi turci îşi urmă cursul înainte. Într-o vreme, turcii bătură, în două rânduri, pe vrăjmaşi, iar aceştia începură s-o lase mai moale cu cererile lor. Cereau, acum, numai Moldova, de la Siret, până la Nistru, şi alte pământuri, tocmai prin Asia. Ba s-ar fi mulţumit şi cu mai puţin, numai să încheie mai repede pace. Dar soarta armelor se schimbă în folosul ruşilor. În 1811, generalul rus Kutuzoff bate pe turci aşa de grozav, la Slobozia, că armata turcească, deşi fusese condusă de marele vizir, fusese zdrobită cu desăvârşire. După această izbândă, ruşii începură să ceară numai principatele române! Se întâmplă, însă că împăratul Napoleon I nu mai arăta aceeaşi prietenie ruşilor. Supărat rău, se hotărî să meargă cu război împotriva lor. O oaste de 530.000 soldaţi sta gata să năvălească în imperiul muscălesc şi să facă jaf şi pârjol.

*

Împăratul Napoleon vesti, printr-o ştafetă, pe împuterniciţii sultanului la Bucureşti să nu primească pacea în condiţiile cerute de ruşi, căci el, Napoleon, porneşte cu război contra acestora. Fratii Moruzzi, delegaţii Porţii pentru încheierea păcii, vândură ştafeta aceasta solilor ruseşti, trimişi tot pentru încheierea păcii. Ruşii, fiind nevoiţi să-şi retragă mare parte din oştile din principate, ca să aibă cu ce să se lupte cu francezii, se mulţumeau, acum, numai cu Basarabia. Şi, astfel, la 16 Mai 1812, subscriu un tratat de pace, la Bucureşti, prin care se dă ruşilor pământul românesc dintre Nistru şi Prut. În numărul de faţă (al Albinei, în care se reproduc mai multe documente – n. n), dăm şi noi 2 articole din tratatul de la Bucureşti, spre a se vedea cum, prin câteva rânduri scrise, turcii, şi-au călcat cuvântul dat prin tratatele încheiate, în trecut, între noi şi ei, de a ne apăra întregimea ţării, iar ruşii au căutat să se apropie tot mai mult de sâmburele împărăţiei turceşti, Constantinopole.

*

*

În anul 1853, un nou război se iscă între cele două puternice puteri, Rusia şi Turcia. Rusia pretindea, de la Turcia, să-i dea pe mână cheia sfântului mormânt, pe care o dăduseră catolicilor; dar turcii nu mai puteau întoarce cuvântul, odată dat. Ruşii intrară, iarăşi, în principate, pe care le ocupară, silind pe domnii de atunci, Grigore Ghica şi Barbu Ştirbei (cei din urmă, de dinainte de unire) să pribegească la Viena. Puterile europene nu vedeau, însă cu ochi buni întinderea ruşilor şi slăbirea Turciei. Ei mijlociră, în chip blajin, pentru pacea între cei doi duşmani; dar nu izbutiră.

*

Atunci, Franţa, Anglia şi Sardinia (Italia) au dat ajutor Turciei şi, împreună, bătură cumplit pe muscali, în Crimeia, la cetatea Sevastopolului. În timpul acestui război, ţările române erau ocupate de austrieci, care luaseră locul oştirilor ruse, plecate la luptă; iar domnii se întoarseră în ţară. După învingerea ruşilor, aceştia fură siliţi să încheie pace. Prin tratatul din 18 martie 1856, încheiat la Paris, între puterile mari ale Europei, Rusia fu îndatorată să dea Moldovei 3 judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail şi Bolgrad. Aceste judeţe le-am stăpânit cu bine până în anul 1878, când, pe temeiul tratatului de la Berlin, făcut în urma războiului româno-ruso-turc, ne-au fost luate şi date din nou ruşilor; iar noi am primit, în chip de schimb, Dobrogea şi Insula Şerpilor. Ruşii stăpânesc şi astăzi Basarabia (Albina, 15, nr. 35, 27 mai 1912).