Ziua în care mi-am fotografiat cuvintele | Dragusanul.ro

Ziua în care mi-am fotografiat cuvintele

Desteptarea pimaverii 1

*I

*

culegătorul de zâmbete s-a ivit în oraş,

îşi făcuse din cer o desagă subţire,

fulguise o iarnă cam anemic şi laş

doar atât încât urmele lui să le-nşire,

iar noi, şiruri lungi de copaci desfrunziţi

de zâmbete, de speranţă şi viaţă,

eram siguri de noi, hibernând fericiţi

sub cătuşa aceea de pustiuri şi gheaţă;

*

Desteptarea primaverii 2

*

va veni primăvara – ne doream în ascuns –

vor înmuguri zâmbete noi şi tenace;

era frig prin oraş, ceţuri reci ne-au străpuns

până în suflete cu o ură rapace,

iar dincolo de noi primăvara pândea

ca o boare anume doar de tainice şoapte;

ca un licăr prelins dintr-o umedă stea

culegătorul de zâmbete s-a fost stins. Şi e noapte!

*

Desteptarea primaverii 3

* II

*

la porţile oraşului, cea mai frumoasă femeie,

mesteceni în zale şi o fântână curată,

drumul păstrând memoria tălpilor

şi amurgul păşind ca o vulpe roşcată

şi turnul de piatră uriaş furişând

umbre cărunte spre munţi şi popasuri,

prin casă lumina intrând în balans

de parcă s-ar stinge o mie de glasuri,

*

Desteptarea primaverii 4

*

aici nu se-ntâmplă aproape nimic,

drumeţii vin rar şi trec spre departe,

cimitirul eroilor ca un zmeu de hârtie

se întoarce furiş într-o filă de carte;

nici o veste prin aer, universu-i un abur

despre care n-avem cea mai mică idee,

numai singurătatea la porţile oraşului

ieşind împrumută chip de femeie.

*

Desteptarea primaverii 5

*III

*

învierea se va sărbători într-o noapte,

sălciile plângătoare şi-au aprins luminile,

e timpul să ne înfăşurăm în smerenie

căutând în adânc mai adânc rădăcinile,

dar calea-i pierdută, o genune piezişă

a frânt universul în mărunte nisipuri:

învierea se va sărbători în curând, în curând

semnele ei s-or întoarce pe chipuri

*

Desteptarea primaverii 6

*

dezvelind doar peceţi îndelung ignorate

prizoniere în sânge, în visuri, în fapte

aidoma rănilor ferecate pe cruce

cândva, într-o altă repetabilă noapte,

când toate dureau, când strângea universul

prin lăuntruri pustii, nesortite-nvierii,

în curând va veni chiar şi noaptea aceea

închinată sublim primăverii.

*

Desteptarea primaverii 7

*IV

*

neliniştea s-a risipit prin oraş,

pietrele ard şi-ndelung o respiră,

mă despovărez de cuvinte chiuind, chiuind,

iar pe urmele lor numai pietre se-nşiră

şi e frig prin oraş şi-s copacii osoşi

şi-ntârzie şi mugurii să ţâşnească-n lumină,

numai pâcla neliniştii ca nisipul se scurge

într-o lespede grea, sufocantă, deplină;

*

Desteptarea primaverii 8

*

clipa mea s-a prelins pe obraz, pe obraz,

s-a uscat pe obraz şi-i cad solzii prin iarbă,

mă desprind din nelinişti şi mă lepăd de solzi,

iar amurgul începe dintr-odată să fiarbă

doar în sângele meu de cobzar ostenit

ce-şi pierduse şi cobza şi chiar cântu-l pierduse,

e târziu, lumânarea frânge umbre prin casă,

ce risipă de umbre-i în târziuri, Iisuse!

*

Desteptarea primaverii 9

*V

*

ospăţ târziu cu candeli de mătase

şi cu brocarturi roşii peste mese

la care dorm în somnuri princiare

figurile din cartea mea alese,

până în zori desigur o voi scrie

pe tălpile femeii somnoroase

şi-apoi murind voi fluiera cuvinte

prin galerii de carii şi prin oase,

*

Desteptarea primaverii 10

*

încă e timp să mai visăm corăbii,

oceanele de jad ce le susţin,

dar mâine-n zori vor bea şi însetaţii

cu palmele fuioare de venin

şi-o să-i îngrop pe toţi într-un ceasornic

uitat în turn de zeii care mor

în filele cu colburi subsuoară

în cărţile cu zimbri pe cotor,

*

Desteptarea primaverii 11

*

ce-mi pasă, Doamne, că mă nasc aiurea

cu ierbi de leac presate sub călcâie,

literatura-i damful comestibil

ce-mi urcă-n nări şi-ar vrea să mai rămâie

într-un penet de îngeri, într-o stampă

prin care toţi visează că exişti

în timp ce eu rămân tot personajul

căminului cu calmi nefamilişti.

*

Desteptarea primaverii 12


Comments are closed