Zicălaşii, 2019: Proiectul "Hărţile lăutăriei" | Dragusanul.ro

Zicălaşii, 2019: Proiectul „Hărţile lăutăriei”

Muzicienii muzicieni Petru Oloieru şi Răzvan Mitoceanu

 

Astăzi, împreună cu Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, ne-am întâlnit în jurul unei mese rotunde (există una la Centrul de Promovare), pentru a lua în discuţie ultima îndatorire auto-asumată, cea de dinainte de zvârlirea lui Drăguşanul la groapa nepăsării sociale, atât de caracteristică românilor. Cu ei, cu Petrică şi cu Răzvan, lucrez, de luni bune, cele de după „Bucovina Rock Castle” 2018, la alcătuirea unor repertorii vechi bucovinene, pe zone lăutăreşti, dar şi la o călătorie în timp, pe care ne-au încredinţat-o, drept hartă cerească, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Voievidca, „Hora Buciumul”, ceremonia totemică străveche a Europei, săvârşită pe măguri, iar mai târziu pe cale, ceremonie pe care doar românii au mai păstrat-o, până în 1849, când au spart cu ciomagul nepăsării toate vasele cu îndumnezeire ale memoriei. Tot ei păstrau, şi tot singuri, şi colindele astrale, horele şi colindele pecetluindu-le, în plan spiritual, o descendenţă şi o continuitate în „limba zeilor”, limba numită de unii „latina vulgară”, în care s-au creat toate fragmentele fenomenului horistic, deci al ceremoniilor astrale de pe muntele-templu al Soarelui. Dacă s-ar fi creat în altă limbă decât cea pe care au păstrat-o antecesorii noştri, într-o altă limbă s-ar fi horit şi colindat şi astăzi, iar noi am fi cântat doar cine ştie ce gen de muzică bisericească, de greci şi de slavi compusă, şi am fi declamat doar minunaţii psalmi ai lui David.

 

Zicălaşii, în 30 martie 2015, cinstind, prin naştere, ziua atestării documentare a Bucovinei geografice.

 

Discuţia noastră a fost, astăzi, despre ceea ce ne pot desluşi arcuşul şi vioara, dacă ţinem cont de mărturiile, presurate prin milenii, de Hecateu Abderia, Diodor Sicul, legendarul Pindar şi mai înmegieşiţii prin vremuri Domnul de Guise (cu mărturii publicate, la Londra, în 1710), Franz Joseph Sulzer (cu mărturii publicate, la Viena, în 1782) şi Carl Engel – primul istoric al muzicii universale, care, în 1860, la Londra, rezerva horisticii româneşti o atenţie-atenţionare deosebită. Unele dintre cântecele străvechi, sigilate în tabulaturile şi, ulterior, în notaţiile liniare ale veacurilor, ne sunt cunoscute, pentru că le-am mai cântat în matricea primară (tema de la care pornea accelerarea de tacte, dusă până dincolo de extaz), iar Petre şi Răzvan, străduindu-se să le privească din perspectivele veacurilor de până la consemnare, au exprimat opinii de muzicieni-muzicieni, care mi-au fremătat gândurile şi cunoştinţele adunate în timp. „Exact asta trebuie să facem, în prima fonotecare, să luăm în discuţie şi să verificăm argumentele cu arcuşul şi vioara”, le-am zis, convenind împreună ineditul stăruinţelor care vor urma.

 

Publicul primului spectacol al Zicălaşilor – fotografii de Victor T. Rusu

 

Cele vreo 250-300 de cântece, pe care le vom filma şi înregistra (o vor face Lucian Căluşeriu şi Nicolae Gabriel Sandu), în următoarele luni, cele de dinainte de „Bucovina Rock Castle” 2019, vor fi puse pe 9 suporturi video (le vom răspândi şi pe net), dar se vor cânta fără public, pentru că regimul de lucru va fi similar celui al scrierii unei cărţi. Dacă Preşedintele Gheorghe Flutur va dori să participe la primul demers, după cum mi-a zis într-o zi – nici domnia sa nu va fi spectator, ci component al echipei de dezbateri. Pentru că nu pornim la drum cu postulate, ci cu dorinţa de a înţelege şi de a pune, astfel, o cărămidă pe temeliile ruinate ale cetăţii care a existat dintotdeauna. Vrem să aflăm cât ne vor îngădui străbunii să aflăm, cu speranţa că pe ruinele pe care noi vom fi pus câteva cărămizi, alţii vor continua şi desăvârşi lucrarea.

 

Foto: Victor T. RUSU

 


Comments are closed