Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XXVIII) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XXVIII)

Alexandru Lăpuşneanu

Armenii au fost obligați să se boteze din nou și să accepte doctrina religiei greco-orientale. Clerul ortodox cerea, de asemenea, ca fiecare casă armenească să fie sfințită după cultul ortodox. Tot ce amintea despre credința anterioară și despre formele de manifestare a acesteia a fost distrus[1].

 

Este ușor de înțeles că, otrăviți de acest fel de patriotism, oamenii cu spirit de toleranță și de încredere în zile mai bune au deplâns această persecuție religioasă și au privit aceste fapte ca pe cea mai mare și mai urâtă formă de manifestare a ființei umane. Ele au rămas înscrise pentru totdeauna în inimile lor îndurerate[2]. Acest martiraj a fost comparat cu durerea pe care coroana de spini, de pe capul celui mai sfânt și mai răbdător dintre oameni, a suferit-o. Renunțarea la credința strămoșilor a fost cea mai grea coroană de pe capul lor.

 

Ștefan Rareș, cu care se stingea și ultimul vlăstar din omonimul său, cunoscut ca „cel Bătrân” sau „cel Mare”, a fost, la rândul său, asasinat în anii care au urmat de acest spirit de călăi[3]. El însuși cade victimă unui complot, după ce a fost trădat[4].

 

La aflarea acestei vești, care s-a răspândit cu repeziciune, a sosit, sub conducerea lui Nicolaus Sieniawski, stăpânul de la Brzeźan[5], o trupă de soldați polonezi la Suceava. Aceștia aveau misiunea de a asigura ordinea și liniștea în rândul poporului și al boierilor, care trebuiau să aleagă un succesor la tron, între Alexandru Lăpușneanu și Joldea. Selecția era controversată și trebuia să se desfășoare fără vărsare de sânge[6].

 

Susținut pe față de polonezi, Alexandru a câștigat premiul. Joldea a fost învins și, cu nasul tăiat, a trebuit să-și ducă zilele între zidurile unei mănăstiri. Au urmat serbările prilejuite de căsătoria lui Alexandru cu Ruxandra, fata mediocrului său predecesor Petru Rareș, cu care ar fi dorit să se căsătorească și Joldea, dacă ar fi câștigat tronul. În felul acesta, el a dorit să-și asigure o anumită legitimitate dinastică[7].

 

Deși aceasta a creat confuzie în Transilvana[8], Alexandru nu a neglijat nici un mijloc material pentru a-și ridica Curtea[9] și rangurile boierești. Astfel, îl găsim pe Dan în funcția de Portar, pe Șendrecu ca spătar, pe Ion ca vistiernic, pe Vascan Moghilă postelnic, pe Dumitru paharnic și pe Medelen ca stolnic[10].

 

Prin veniturile care s-au strâns, ca urmare a reluării activităților comerciale la Suceava, el a reușit să convingă să dea jos divanul care i se împotrivea. Astfel, în curând, el a fost capabil să înfrângă aspirațiile ostile ale marilor dregători de la Curte. La 25 octombrie 1555, un ceauș i-a cerut demisia, din partea Sultanului. Acesta îi cerea, în numele Sultanului, să se prezinte personal la Constantinopol și să dea socoteală în legătură cu medierea pe care au făcut-o polonezii. Toate aceste supărări au fost pricinuite de trădările în urma cărora s-a decis răsturnarea[11]. Cu daruri bogate, Domnul a putut înlătura percolul, iar toate acestea le-a făcut fără teamă. Deoarece comerțul a crescut atât de mult și veniturile țării s-au redresat, iar solicitările erau tot mai mari. Astfel au dispărut vechile dispute comerciale dintre Cracovia și Liov, cu privire la comerțul cu Moldova, și s-au reluat libertățile comerciale de altădată. Două sute cincisprezece ducați, o sumă importantă la vremea aceea, a plătit Liovul pentru a reprimi privilegiul și facilitățile comerciale la distanțe mai mari, pe care le avea altădată[12].

 

Astfel a putut face Domnul, cu ușurință, să înceapă, în anul 1558, construcția bisericii sin Suceava „a Sfintei Marii”[13]. În același timp, el cere Episcopului ortodox al Liovului, Macarius Tuczapski, și Episcopului din Przemyśł Arsenius o estimare a costurilor pentru refacerea bisericii „Sfânta Maria” din Liov, care a ars în anul 1527 și se afla în ruină. Această biserică era cunoscută, după aceasta, drept „cea moldovenească”, deoarece patronul ei a cheltuit atât de mult cu refacerea ei[14],astfel încât, în anul 1559, nu era doar foarte frumos re-zidită și acoperită cu tablă de aramă, ci a fost și dăruită cu vase și obiecte de cult, clopote și toate cele trebuincioase, și a fost sfințită de Mitropolitul de la Suceava, cu mare pompă, și care a venit cu o numeroasă suită, care a participat la acest eveniment[15].

 

Turnul lui Lăpușneanu, de la Sfântul Dumitru

 

[1] Lukacsi, a. a. O., p. 66

[2] Sadok Baracz, Umrisse der Geschichte der Armenier in Polen (Schiță de istorie a armenilor din Polonia), p. 190

[3][3][3] Pumnul, op. cit., p. 88. Wickenhauser, Moldawa, I, p. 25. Primul lasă să se înțeleagă că înmormântarea s-a făcut în august, ultimul spune că asasinatul s-a petrecut în septembrie. Unde este adevărul? Castaldo, generalul imperial al lui Ferdinand în Transilvania, raportează, cf. Buchholtz, op. cit., X, pp. 609-611, și arată că, la 21 octombrie a fost înștiințat, la Műhlenbach (Sebeș), de către stăpânul cetății că boierii s-au ridicat (împotriva Domnului). Dar el știa că Domnul era mort. Crima, ne spune Castaldo, s-ar fi produs la sfârșitul lui septembrie sau cel mai târziu la începutul lui octombrie.

[4] Buchholtz, a. a. O.

[5] Jacob Sobiecki, tatăl Regelui Jan al III-lea, ne spune că el a rostit o cuvântare funerară – cf. Siarczyński, II, p. 181.

[6] Niemcewicz, Sigmund III (în polonă), Krakau 1860, Nr. III, p. 37, note.

[7] Manuscrisele de la Mănăstirea Cozia, I, pp. 218-220. Kogălniceanu, op. cit., III, p. 482.

[8] Kemény, Deutsche Fundgruben (Rezultatele unor săpături germane), I, p. 53; Benkö, Transsilvania, I, p. 54.

[9] Ibidem, p. 54.

[10] Melchisedec, Cronicile de la Huszt, București 1869, 8, p. 24. Documentul a fost dat, la Huszt, la 9 mai 1555.

[11] Hammer, op. cit., II, p. 243.

[12] Lemberger Stadtarchiv., Cartea 1076, p. 510.

[13] Notițele manuscrise de la arhiva Decanatului din Ipotești.

[14] Naukowy zbornik, Lemberg 1854, I, p. 34.

[15] Lemberger Stadtarchiv., Cartea 1076, p. 511, unde se mai spune cum au fost primiți oaspeții de la Suceava de către notabilitățile orașului Liov.

 


Comments are closed