Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XXI) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XXI)

Polonezi, văzuţi de Munster

 

În mod deosebit, cavaleria uşoară poloneză a fost cea care apărea pe neaşteptate şi răspândea teroarea generală[1], în special asupra Sucevei. Era condusă de unul foarte gelos, Wasko, care era trădător al regelui Sigismund I şi care a primit ca răsplată contractul de proprietate a satului Chotnic, de lângă Iaroslav[2], şi se credea mai ceva decât un prinţ.

 

Bogdan a procedat la fel de energic ca tatăl său; şi-a adunat forţele armate, ascunse prin păduri, şi a început urmărirea duşmanilor. Din păcate, i-a trebuit douăzeci de zile, până când s-au adunat, iar în cele din urmă au fost înfrânte la Nistru. Ce teroare răspândiseră moldovenii lui Ştefan printre polonezi şi ce avantaje deosebite câştigaseră se poate vedea din credinţa polonezilor în victoria obţinută în preajma zilei Sfântului Francisc, care se sărbătoreşte la 4 octombrie. Această dată a devenit „ziua victoriei”, iar numele sfântului, considerat sfânt protector şi patronul Poloniei. Data de 4 octombrie 1497 este încrustată adânc pe răbojul istoriei Poloniei. Înşişi Papa Julius II şi Împăratul german Maximilian al II-lea, şi alţi principi, i-au felicitat[3].

 

Moldovenii au crezut, în continuare, într-un viitor pentru Suceava şi, prin intermediul lui Oswald Karlacki şi unul Bornemisza[4], care erau trimişii regelui ungar, au reuşit să limpezească apele şi să realizeze înţelegerea între Suceava lui Bogdan şi între Liov, unde locuia Regele Sigismund. Ei au venit cu propuneri de încheiere a păcii, care erau bine văzute şi de Coroana ungară[5]. Pacea s-a încheiat, din fericire, la 23 ianuarie 1510, la Kamienec Podolski[6]. Secretarul regal Peter Tomicki şi Castelanul de Belz Georg Krupski au primit ordin să obţină, de la Bogdan, aprobarea acestui tratat şi au plecat, cu un mare anturaj, la Domnul de la Suceava[7]. La primul punct al acestui instrument de pace se menţionează că biserica mitropolitană din Suceava trebuie să înapoieze faimosul clopot din Rohatin, iar voievodul să redea avantajele comercianţilor polonezi, ceea ce însemna reinstalarea liberei circulaţii a mărfurilor poloneze. Dar acest ultim aspect a fost de scurtă durată şi a fost pierdut ulterior, deoarece tătarii, chiar în anul următor, pătrund în ţară şi doar prin intervenţia trezorierului regal polonez Johann[8] şi cu ajutorul ungurilor au putut fi potoliţi[9]. Şi, deja în anul 1511, în luna august, ordiile de tătari bântuiau, din nou, nu numai în Moldova, ci şi în Transilvania vecină. Stanislaus Lanckoroński vine cu patru mii de luptători polonezi, care s-au unit cu moldovenii[10], iar Johan Zapolya, voievodul Transilvaniei, vine cu şase sute de unguri pedeştri şi cu şapte sute de călăreţi şi îi sar în ajutor lui Bogdan[11], pentru a-i dispersa pe tătari.

 

Tătarii

 

Polonezii au sărit în ajutor mai mult din interes propriu, decât din gentileţe. Acest ajutor venea nu numai din interesul politic general, ci şi din eforturile de netăgăduit ale Ungariei de a atrage pe Domnul Moldovei de partea sa[12]. În acest fel, ei ar fi dorit eliminarea influenţei lui Sigismund I, îndepărtând atenţia de la pericolele care pândesc ţara, şi focalizând pe domeniul ecleziastic, în care credincioşii jucau un rol important. Se ştie că populaţia ruteană din Polonia acelei perioade era încă ortodoxă. Apropierea de Suceava, unde se afla sediul unei Mitropolii, determinase, din obişnuinţă până acum, o apropiere a clerului rutean de Suceava, unde primeau numirile sacerdotale. În plus, gândul înălţător şi plin de pioşenie faţă de locul de veci al Sfântului Ioan cel Nou, unde urmează a fi hirotonit tânărul preot rutean de către mâna binecuvântată a înaltului Mitropolit pentru slujba de la altar devenise o tradiţie îndelungată. Probabil că aşa se explică, pentru mulţi, păstrarea acestei vechi tradiţii şi nu introducerea unui nou sistem sacerdotal.

 

În aceasta polonezii au văzut, dintr-odată, un pericol pentru stat. Au văzut în aceasta o modalitate simplă de a atrage tinerii preoţi, care nu trebuiau să fie influenţaţi de legăturile prea strânse cu Moldova. Dar au găsit, astfel, şi o modalitate simplă, prin care puteau îmbunătăţi relaţiile de vecinătate cu Moldova, mai ales pentru cazul în care Polonia ar fi fost atacată de duşmani. Regele Sigismund a interzis, dintr-odată, clerului rutean, suspectat de răspândirea unor veşti despre starea dinăuntrul ţării, mai ales cu ocazia spovedirii şi a slujbelor de consacrare pentru diferite niveluri ierarhice, pe care le făcea Mitropolitul de Suceava. Astfel el a transmis tuturor oficiilor ecleziastice aceste restricţii, ameninţând cu pierderea funcţiilor, în cazul în care se constată nerespectarea acestui decret, putând merge până la pedeapsa cu moartea[13].

 

Faptul că aceste măsuri nu conveneau, o spun prietenii din Moldova favorabili Poloniei, iar afirmaţia nu trebuie justificată cu multe exemple. Astfel, comerţul cu cherestea, de la Suceava, spre Liov, s-a diminuat mult, identificându-se alte canale de vânzare-cumpărare. Aceste măsuri erau de natură să emancipeze Polonia şi mai ales pe neguţătorii practici, care erau învăţaţi să lase loc sentimentalismului şi confesiunii din care făceau parte, în raport cu rentabilitatea operaţiunilor lor.

 

Totuşi, pentru moldoveni, aceste măsuri nu au contat prea mult, deoarece, potrivit unui acord de pace, căruia nu-i cunoaştem data publicării, aceste măsuri influenţau mai puţin omul de rând şi, în ciuda unor ostilităţi, manifestate de către ţările vecine, dar nu totdeauna transmise şi de izvoarele istorice, oamenii de rând au găsit modalităţi simple şi eficiente de a se apăra de rău. Bineînţeles că o parte dintre negustorii din Liov a protestat, cu ocazia încoronării reginei Barbara, în duminica dinainte de Sf. Dorothea 1512, dar în zadar[14].

 

Tătari

 

[1] Szinkaj (Şincai), II, p. 117.

[2] Bielski, op. cit., p. 953.

[3] Wapowski, II, p. 86.

[4] Szujski, II, p. 170, nu îl numeşte pe Bornemisza, ci vorbeşte de un necunoscut Berlei Balabassa.

[5] Documentul din data „Fata feria quinta post festum Viti et Modesti”, la Dogiel, I, p. 160. Inventarium…, p. 141. Wickenhauser, Bochotin, I, p. 22.

[6] Documentul, la Dogiel, I, p. 606. Inventarium…, p. 141.

[7] Szujski, op. cit., II, p. 170; la Szinskaj (Şincai), II, p. 119, scrie „Czupski”, în loc de „Krupski”.

[8] Wapowski, II, p. 98. Bielski, p. 858.

[9] Cu documentulStrigonii feria 2. post Penhecosten”, decide Regele Wladislaus ca transilvănenii să lupte pentru Moldova. Din Eder, Observ. etc., p. 186.

[10] Arhivele Asociaţiunilor pentru Cultura Transilvaniei, Serie nouă, IV, 3, p. 9.

[11] Documentul din data „Naghsayo feria sexta proxima post festum beati Egidii Abbatis”, prin care Johann Zapolya cheamă cetatea Bistriţei la arme. În Arhivele oraşului Bistriţa. Publicat în Arhivele Asociaţiilor pentru Cultura Transilvaniei, Serie nouă, IV, pp. 75, 76.

[12] Documentul din data „Ofen feria quarta post Dominicam Invocavit 1512”, prin care Regele ungar cere guvernământului general al saşilor din Transilvania să subvenţioneze pe Voievodul Moldovei cu 3.000 de florini. Originalul, în Arhivele naţiunii săseşti, nr. 152. Arhivele Societăţilor pentru Cultura Transilvaniei, Serie nouă, VI, 1, p. 87, la nota 61, spune că, deja în 1510, Wladislaus, într-un alt document, menţionat la nota307, dat la data „Strigorii feria II. post Penthecosten” (sărbătoarea Sf. Strigoniu, a doua duminică după cincizecime): „Supervenit celeri cursu nuntius cum literis fidelis nostri, Wayuodae nostri Moldaviae, quibus significavit, qualiter Thartari terram nostram Moldaviae ivasissent, qui quidem instantissime supplicavit auxilium nostrum perinde ac subditus noster… Scitis autem probe, Moldaviam esse specialem ramum sacrae coronae nostae hujus inclyti  regui nostri” etc. etc.

[13] Wickenhauser, Bochotin, I, p. 23, cu documentul dat la „Liov, la 2 aprilie 1511”.

[14] Arhivele oraşului Lemberg, Cartea 1076, p. 487 şi fascicula 190, nr. 16.


Comments are closed