Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XX) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XX)

Bogdan-Vlad, fiul lui Ştefan cel Mare, finul lui Vlad Ţepeş, pe o frescă din biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi

 

Toată lumea credea că, odată cu Ştefan, Moldova toată şi toată strălucirea ei se vor termina. Nenumăraţi participanţi, veniţi de aproape sau de departe, s-au încolonat în procesiunea prin care marele Domn a fost condus la Sfânta Mănăstire de la Putna[1], pentru odihnă veşnică. Procesiunea lăsa Cetatea de Scaun din Suceava într-o durere profundă.

 

Pe tronul Moldovei venea Bogdan, fiul şi urmaşul marelui său Tată şi al înaintaşilor săi. Până la sfârşitul lunii iunie 1505, s-au văzut venind delegaţii solemne, pentru a exprima dorinţa ca noul Domn să realizeze o apropiere prietenească faţă de Polonia şi să-l roage pentru o cedare a Pocuţiei, care fusese luată de Ştefan, oferind pentru aceasta mâna fiicei celei mai mici a defunctului rege Cazimir, principesa Elisabeta, lui Bogdan[2].

 

Dorinţa expresă a Regelui Poloniei Alexander era să se renunţe la înţelegerea[3] care paraliza relaţiile comerciale. Aceasta fusese făcută de sora sa şi trebuia eliminată. Pentru a crea o atmosferă amicală în relaţiile de vecinătate, neguţătorii moldoveni trebuiau să plătească anual o danie către Regele Alexander. Astfel, în fiecare an, la Paşti, aceştia trebuiau să plătească câte treizeci de groşi polonezi mari (Schock), pentru mărfurile venite din Turcia, din Tartaria (ţinuturile tătăreşti), din Moldova şi din Ungaria, care intrau în Polonia, eliberând astfel taxele vamale[4]. Astfel au început să scadă exporturile din Moldova spre Polonia, iar importanţa de altădată a Sucevei a început să scadă.

 

În anul următor, 1506, s-a văzut, la Suceava, că Bogdan nu poate realiza contractul de căsătorie cu prinţesa poloneză, până nu trimite o nouă reprezentanţă în Polonia. Căci, de îndată ce această fericită căsătorie s-ar realiza, Bogdan ar deveni rudă cu toţi prinţii catolici din vecinătate, ceea ce ar deschide noi posibilităţi de înţelegere. Elisabeta, mama miresei, era o prinţesă austriacă, fiica împăratului Albrecht, ale cărui surori erau căsătorite cu prinţi din Pomerania, Brandenburg şi Bavaria[5]. Aceştia ar fi oferit ajutor contra turcilor, care nu nutreau sentimente prieteneşti pentru Moldova. Deci, cu o asemenea alianţă, succesul la Domnie era asigurat.

 

La 10 februarie 1506, s-a decis această căsătorie, printr-un contract făcut la Lublin. Astfel, drumul era deschis. Regele Poloniei a mai promis, atunci, că nunta va fi oficiată în prezenţa sa, pentru a da o mai mare importanţă acestui eveniment. La această cununie urmau să vină feţe bisericeşti şi nobili din toată lumea, iar ceremonia urma să aibă loc la Suceava, la Castel. Aici, Bogdan trebuia să pregătească, la fel cum era în celelalte palate regale, o capelă pentru ritul latin (catolic), precum şi o biserică pentru săvârşirea slujbelor în acelaşi rit. De asemenea, trebuia să stabilească tot aici reşedinţa unui episcop, iar căsătoria urma să fie binecuvântată de Papă şi să constituie momentul de salvare a creştinătăţii de păgâni[6]. Nimeni nu bănuia că vorbele spuse de Regele Poloniei, atunci când a hotărât nunta, se vor răspândi atât de repede. Mesajele cu concluziile acestui contract de mariaj au înrădăcinat ideea că prin aceea se vor stabili nu numai relaţii amicale şi de pace îndelungată cu Polonia, ci şi realizarea, prin influenţa Poloniei, unei poziţii clare faţă de Turcia. Această situaţie nouă lăsa să se înţeleagă, de asemenea, că Suceava se va redresa atât sub raportul fortificaţiilor, dar mai ales că aici va reveni prosperitatea de altădată.

 

Şi totuşi, speranţele de mai bine s-au transformat în cu totul altceva. Regele Poloniei, cu toate că acceptase contractul de căsătorie, nu a crezut niciodată că îi va fi socru lui Bogdan[7]. Din contra, scopul său principal era acela de a aduce Moldova într-o relaţie de dependenţă şi asta pentru o perioadă îndelungată. Iar acesta trebuia făcută de aşa manieră, încât Voievodul să nu mai aibă altă cale de ales.

 

Pentru acest scop, el a gândit un plan, care reprezenta o probă de politică ereditară poloneză, între Sigismund I, urmaşul lui Alexander, şi între Wladislaus al Ungariei, de a „pregăti de vineri mâncarea pentru duminică”, adică de a face o alianţă[8], lucru care s-a realizat în anul 1507[9]. Dar, din cauza lui du-te – vino, care se făcea în această perioadă spre Suceava, mai ales de către trimişii Ungariei, lui Bogdan nu i-a scăpat acest secret.

 

De asemenea, locuitorilor din Suceava nu le era pe plac această vânzoleală şi dădăceală a Domnului lor de către Regele Ungariei. Amintirea lui Ştefan cel Mare, care stăpânise ţinutul Cetăţii de Baltă şi Cetatea Ciceului din împărăţia ungurească[10], precum şi aspiraţiile Regelui Wladislaus şi prietenia pe care voia să o arate Moldovei, a trezit suspiciuni, iar foiala trimişilor diplomatici a fost văzută mai degrabă ca fiind periculoasă pentru Moldova. Astfel s-au trezit la realitate atât Bogdan, cât şi Suceava. Şi-a dat seama că negocierile sale îi erau defavorabile, în special în ceea ce priveau teritoriile dobândite de tatăl său, Ştefan, în Transilvania şi, în special Cetatea de Baltă[11], pe care a primit-o în 1476. Prin frecventele vizite ale trimişilor şi prin negocierile purtate, el a înţeles că Polonia susţine interesele Ungariei, iar în promisiunile de prietenie trainică şi prin aceea de a avea mâna prinţesei Elisabeta vedea pierdută Pocuţia, această ultimă cucerire a tatălui său. Şi-a dat seama că această înţelegere ar fi ca un pumnal în spatele tatălui său şi că sacrificiul lui ar fi inutil. A înţeles, de asemenea, că devenise o minge de joc în mâna polonezilor, care erau demoralizaţi şi înspăimântaţi de armele moldovenilor.

 

Aici pare că spiritul tatălui său şi sângele lui Ştefan au prins din nou viaţă. Pentru că, dintr-odată, în 1509, Bogdan îi loveşte pe ruşii roşii şi Podolia, asediază Kamieniec Podolski, apoi se întoarce spre Halici[12], unde incendiază şi pradă zonele mărginaşe ale Liovului[13], cucereşte Trembowla[14] şi se întoarce cu o pradă bogată şi cu noi moşii, cucerite pentru biserica mitropolitană din Suceava, unde Teoctist al III-lea devenise mitropolit şi căruia îi dăruieşte clopotele din Rohatyn[15], pe care le-a luat la întoarcerea acasă.

 

Au urmat represalii din partea Poloniei, conduse de Nicolaus Kamienicki, Mareşalul Coroanei, în septembrie acelaşi an. Cernăuţi, Dorohoi, Botoşani, Hotin, Stepanowiec şi chiar Suceava au fost călcate[16]. Târgul Sucevei a fost ars în această incursiune[17].

 

 

[1] Epitaful se găseşte la Bendella, Bukowina…, p. 28, pagină ce limpezeşte anacronismul de la nota 280.

[2] Wapowski, op. cit., II, pp. 59 şi 279.

[3] Ibidem, II, pp. 63 şi 310.

[4] Sadok Baracz, Umriss der Geschichte der Armenier (Schiţă de istorie a armenilor), p. 110.

[5] Gebhardi, op. cit., p. 169.

[6] Dogiel, I, p. 601; Inventarium…, pp. 140, 141.

[7] Elisabeta s-a căsătorit, în 1515, cu prinţul Friedrich von Liegnitz, iar Bogdan trebuie să fi încheiat contractul de căsătorie cu Sigismund I al Poloniei.

[8] Dogiel, I, p. 113.

[9] La 15 ianuarie, „in festo beati Pauli primi Heremitae 1508”, Regele Wladislaus, originar din Ofen, a interzis să se mai ofere cai şi alimente trimişilor spre Moldova, fără a se primi o indemnizaţie pentru acestea. Originalul se află în Arhivele Oraşului Bistriţa, în Transilvania. Cf. Arhivele Asociaţiei pentru cultura Transilvaniei, Ediţie nouă, IV, 3, pp. 29, 30, nota 63.

[10] Ibidem, p. 84. Kurz, Magazin…, II, p. 116.

[11] Ibidem, VI, 1, pp. 82-97.

[12] Szujski, op. cit., II, pp. 169, 170.

[13] Sadok Baracz, Memoriile lui Bernhardiner (în poloneză), Lemberg 1874, 8, p. 366. Zubrzycki, op. cit., p. 134.

[14] Chodyniecki, op. cit., pp. 72, 73; Sadock Baracz, Schiţă de istorie a Dominicanilor, p. 220.

[15] Manuscrisele de la Mănăstirea Cozia, I, p. 185; Wapowski, op. cit., II, p. 86; Waśniewski, op. cit., p. 21, şi Scriban. Op. cit., p. 162.

[16] Szujski, op. cit., II, p. 170. Sarnic, Analele poloneze, p. 102. Pastorius fluor. Polon., p. 189.

[17] Wickenhauser, Bochotin, I, p. 22, a povestit fără nici o bază documentară.


Comments are closed